(…) Am mulţumit lui Dumnezeu în noaptea prin care am trecut că – deşi au fost foarte multe şi foarte iubitoare invitaţii: „Veniţi la noi, să odihniţi două sau trei ceasuri, să luaţi o bucăţică de pâine, că a trecut atâta timp de când ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi poate veţi fi flă-mânzi sau obosiţi”, au fost totuşi unii care au spus: „Somnul şi mâncarea le vom afla totdeau-na. De la ele am venit şi la ele ne ducem. Dar bucurie ca asta, un moment fericit în care să putem asculta şi să ne putem împărtăşi din Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu cu fraţii noştri nu totdeauna avem”.
De aceea ne-am bucurat din toată inima de astfel de suflete care, mai presus de toate, au preţuit hrana cea veşnică prin care omul trăieşte chiar şi trupeşte; căci Mântuitorul a zis: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Noi am făcut această experienţă. A trebuit să mergem în slujba lui Dumnezeu sau să răbdăm în chinurile lui Dumnezeu fără mâncare. Şi am constatat cât de adevărată este făgăduinţa lui Dumnezeu. Ne-am dus flămânzi şi ne-am întors sătui, fără să fi mâncat nimic. Ne-am dus obosiţi şi ne-am întors odihniţi, fără să fi dormit. Ne-am dus bolnavi şi ne-am întors sănătoşi, fără să fi întrebuinţat nici un medicament. Pentru că adevărat este cuvântul acesta: puterea lui Dumne-zeu satură nu numai sufletele noastre, ci şi trupurile noastre. Mântuitorul a spus odată într-o Evanghelie – şi v-aduceţi aminte, că este scris: „De ce vă îngrijoraţi atât de mult, puţin cre-dincioşilor? Uitaţi-vă la păsările cerului şi la crinii câmpului: nici nu torc, nici nu ţes; nici nu strâng în grânarele lor şi totuşi, vă spun: Tatăl vostru Cel Ceresc îngrijeşte de ele”.
În Evanghelia după Matei, Mântuitorul spune într-un loc: „Nu se vând oare două vrăbi-oare cu un ban?”. În Evanghelia după Luca spune: „Nu se vând oare cinci vrăbioare cu doi bănuţi?”. Din aceasta vedem că oamenii săraci prindeau vrăbioare şi vindeau două vrăbioare cu un ban. Şi un om sărac, care n-avea decât un ban, cumpăra şi el două vrăbioare şi le pregătea cum putea şi se hrănea cu ele. Mântuitorul spune cât de ieftine şi cât de la-ndemână, şi cât de slabe şi de puţin preţuite sunt aceste vietăţi. Şi spune mai departe: „…şi totuşi, Tatăl vostru Cel Ceresc ştie de toate şi nici una din ele nu cade fără ştirea Lui. Cât despre voi, până şi perii capului vă sunt număraţi”.
Adâncind Cuvântul Mântuitorului, prin comparaţie dintre Matei şi Luca – la Matei se spune că două vrăbioare se vindeau cu un ban; la Luca se spune că cinci vrăbioare se vindeau cu doi bănuţi. Dacă omul sărac cumpăra de doi bănuţi, el căpăta cinci vrăbioare. A cincea vrăbioară nu costa nimic. „Şi totuşi, spune Mântuitorul, Tatăl vostru Cel Ceresc le hrăneşte şi ştie de ele”. Vrăbioara care nu costă nimic la oameni, la Dumnezeu este scumpă. Şi spune Mântuitorul: „Nu sunteţi oare mai de preţ voi decât multe vrăbii? De ce vă îngrijoraţi peste măsură de mult? Căutaţi voi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi veţi vedea că toate celelalte vi se vor da pe deasupra”. Aceasta nu este o invitaţie la lene, nici la risipă, ci, dimpotrivă, la credinţă, la hărnicie, la economie. Dar, mai presus de toate, la încrederea în Dumnezeu şi la aşezarea mai presus de toate preocupările noastre a gândului şi a grijii să-L slujim, să-L ascultăm, să-L iubim pe Dumnezeu.
Despre aceste lucruri am vrea să ne amintim totdeauna în pauza dintre cele două [mo-mente]: plecarea mirilor de la nuntă la biserică şi venirea de la biserică la nuntă. Toate acestea ne vorbesc nouă despre dragostea şi încrederea cu care trebuie să-L iubim, să-L ascultăm şi să-L aşteptăm pe Domnul şi Mântuitorul nostru, Care este Mirele nostru veşnic, Care îngrijeşte de noi şi de toate trebuinţele noastre. Care îngrijeşte să avem copii sănătoşi… Nu ştiţi ce mare dar de la Dumnezeu este să ai copii sănătoşi! Care îngrijeşte să avem binecuvântare în familia noastră, să avem soţie credincioasă sau soţ credincios. Nu ştim să preţuim ce mare binecuvântare de la Dumnezeu este o soţie credincioasă şi un soţ credincios. Care îngrijeşte să avem părinţi credincioşi care, în loc să ne fi născut într-un cort de nomazi, fără cunoaşterea lui Dumnezeu, în mizerie, în întuneric, în necunoştinţă, în tot ceea ce este murdar, urât şi nesănă-tos, a făcut să ne naştem în casa curată, frumoasă a unor părinţi credincioşi, unde, de la cel dintâi cuvânt pe care noi l-am înţeles, mama noastră şi tatăl nostru ne-au împreunat cele trei degetuţe şi, ducându-ni-le la frunte, ne-a învăţat, spunând:
– Zi, mamă: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.
Că datorită Lui suntem, datorită Lui avem toate binecuvântările din care ne împărtăşim, toate binefacerile: şi pentru trupul, şi pentru sufletul nostru; şi pentru viaţa aceasta, şi pentru viaţa veşnică. Ce mare har este că noi ne-am născut în casa unor părinţi credincioşi! Ce mare har este că noi ne-am născut în adunarea şi-n Biserica cea vie a lui Hristos!