Preot Iosif TRIFA, Sodoma şi Gomora
„Şi a zis Lot: ieşiţi din locul acesta, căci Domnul vrea să piardă cetatea. Dar ginerii lui credeau că glumeşte“ (Fac. 19, 14).
Sodoma şi Gomora erau un putregai sufletesc. Totul era putred şi stricat în aceste cetăţi. Un singur om îşi păstrase legătura cu Dumnezeu. Acel om era Lot.
Dar nici acest Lot nu era ferit cu totul de stricăciune. E o mare deosebire între Noe, care trăia ferit cu totul de stricăciune, şi Lot, care se amestecase şi el, în parte, cu stricăciunea. Vom arăta în paginile următoare cum Lot a scăpat şi el numai aşa, „ca prin foc“ (I Cor. 3, 15).
Dar – aşa cum era – Lot era totuşi singurul om din Sodoma şi Gomora care mai ţinea legătura cu Dumnezeu. Venise de lângă Avraam, venise din Canaanul credinţei şi acum se îngro-zea de ceea ce vedea şi auzea în aceste cetăţi.
„Iar Lot era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; îşi chinuia Lot în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite“ (II Petru 2, 7-8). Ca şi Noe, plângea şi Lot de mila unei lumi putrede şi păcătoase. Ca şi Noe, va fi încercat, de bună seamă, şi Lot să abată pe oameni de la stricăciune.
„Oameni buni – va fi zis Lot – nu e bine ce faceţi… Lăsaţi-vă de răutăţi şi fărădelegi!…“. Dar toate chemările lui se izbeau de fărădelegile oamenilor, ca de un zid de fier. În loc de îndreptare, păcătoşii răspundeau cu ameninţări: „Ai venit aici ca un străin şi acum vrei să faci pe judecătorul?“ (Fac. 19, 9). „…vrei să faci pe dascălul nostru…, să-ţi tacă gura, căci altcum o păţeşti…“ „În toate zilele Lot îşi chinuia sufletul din pricina celor ce vedea şi auzea…“ În starea asta sunt şi azi cre¬dincioşii. Toţi cei ce l-am aflat pe Domnul şi trăim o viaţă cu El avem o mare bucurie sufletească, dar, pe de altă parte, avem şi o mare întristare sufletească. Suntem amărâţi şi întristaţi de cele ce vedem şi auzim în această lume păcătoasă.
O ceată de ostaşi din Oastea Domnului a fost întrebată odată de nişte oameni:
– De ce voi, ostaşii Domnului, sunteţi parcă mai trişti şi mai îngânduraţi decât ceilalţi oameni?
Un ostaş le-a spus foarte cuminte aşa:
– Noi, ostaşii Domnului, suntem trişti şi îngânduraţi de cele ce vedem şi auzim în această lume. Ne vine să plângem de cumplita orbie sufletească ce o vedem între oameni; ni se rupe inima de durere când auzim pe oameni suduind pe Făcă¬torul lor… Mâhnire ne-a cuprins despre cei păcătoşi care părăsesc legea Domnului (Psalm 118, 53).
Lot a încercat să-şi mântuie măcar casa lui. Dar n-a putut face nici lucrul acesta. Stricăciunea intrase şi în casa lui. Se amestecase şi el cu aluatul cel rău şi aluatul intrase şi în casa lui. E o mare deosebire între casa lui Noe şi casa lui Lot. Casa lui Noe era ferită de aluatul cel rău, casa lui Lot era atinsă de acest aluat.
„Şi bărbaţii aceia (cei doi îngeri), au zis lui Lot: «Pe cine mai ai aici?». «Gineri, fii şi fiice…» «Scoate-i din locul acesta căci avem să nimicim locul acesta»… Lot a ieşit afară şi a vorbit cu ginerii săi şi le-a zis lor: «ieşiţi din locul acesta, căci Domnul vrea să nimicească cetatea». Dar ginerii lui credeau că glumeşte“ (Fac. 19. 12-14). Chipul de mai înainte arată această istorie.
Ginerii lui Lot au luat în glumă chemările Domnului. Au luat în râs pe socrul lor. „Dragii mei gineri, – le va fi zis Lot – au sosit doi oameni trimişi de la Dumnezeu cu înştiinţare că cetatea va fi arsă cu foc şi pucioasă… Haideţi să fugim de aici!…“
„Ce foc, ce pucioasă? – vor fi răspuns în batjocură ginerii. Ce-i socrule? Te-ai apucat să glumeşti… Vrei să ne sperii cu glumele tale… Spune la prunci basme de astea…“
Era seară când Lot a spus ginerilor săi aceste „glume“. Probabil, ginerii se vor fi dus la atare chef în cetate şi toată noaptea vor fi râs, împreună cu ceilalţi chefuitori, de „focul“ şi „pucioasa“ lui Lot. În zorii zilei a venit prăpădul şi i-a omorât.
„Ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se întâmplă şi azi“. E plină şi lumea de azi de stricăciune. Râde şi lumea de azi de chemările mântuirii sufleteşti. Nici habar n-are de ele. Înfricoşate semne şi arătări cereşti am avut şi avem în timpul din urmă: războaie, veşti de războaie, secete, uragane, furtuni, grindine, greutăţi, lipsuri, etc. Prin ele Domnul Dumnezeu vorbeşte cu noi şi ne cheamă să ieşim îndată din răutăţi. Semnele cerului sunt strigarea Dom¬nului Dumnezeu: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din răutăţi!“.
Dar lumea nici habar n-are de aceste chemări. Râde de ele şi îşi vede înainte de păcate şi răutăţi.
E plină şi lumea de azi de „ginerii lui Lot“; e plină de cei ce râd de chemările mântuirii sufleteşti şi le batjocoresc.
Ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se întâmplă şi azi. Intraţi într-o crâşmă şi vorbiţi oamenilor de mântuire. Vi se va răspunde cu râsete şi batjocuri.
Cu adevărat, ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, când oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau (şi suduiau), până în clipa când a venit peste ei foc şi pucioasă…, tot aşa va fi şi în ziua în care – pe neaşteptate – va veni Fiul Omului (Luca 17, 28-30).
Cerul de sus ne predică în toată forma şi strigă să ieşim din răutăţi, dar oamenii nici habar n-au. Noi suntem mai de osândit decât ginerii lui Lot pentru că acelora nu li s-a vestit prăpădul prin semne şi arătări cereşti. De li se vestea şi lor pieirea prin atâtea arătări şi urgii cereşti – aşa cum ni se vesteşte nouă azi – poate credeau şi se îndreptau.
Duhule Sfinte, trezitorule al păcătoşilor! Poate că şi eu sunt între cei ce „ochi au, dar nu văd, urechi au, dar nu aud“ chemările Domnului. Trezeşte-mă din somnul păcatului. Deschide-mi ochii şi urechile să văd şi să aud chemările Domnului şi să ies din Sodoma şi Gomora pieirii sufleteşti.