Declaraţia de la Bistriţa
Noi, Înalţii prelaţi ai bisericilor istorice din Transilvania
Semnatarii acestei Declaraţii, bazându-ne pe valorile fundamentale ale creştinismului, pe dragostea faţă de Dumnezeu şi respectul faţă de aproapele nostru, reafirmăm dorinţa noastră de a dezvolta relaţii corecte şi principiale între bisericile noastre istorice.
Susţinem dreptul la o exprimare liberă bazată pe bunăcredinţa credincioşilor şi milităm pentru protejarea integrităţii şi a caracterului nostru multicultural, multietnic şi multiconfesional.
Ne exprimăm convingerea că un dialog ecumenic autentic, interconfesional, bazat pe respect şi toleranţă, poate conduce la o abordare corectă şi justă a vieţii religioase, în folosul comunităţilor noastre.
Într-o lume complexă şi mereu în schimbare dragostea faţă de Dumnezeu şi respectul faţă de aproapele nostru, zidit după chipul lui Dumnezeu, trebuie să rămână elemente esenţiale ale unirii oamenilor în numele lui Hristos.
Să respectăm cultura şi religia aproapelui nostru, să îl iubim ca pe noi înşine şi în felul acesta să lăsăm moştenire generaţiilor următoare cultura comuniunii şi a diversităţii în unitatea dragostei creştineşti pentru oameni.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Dată la Bistriţa, în 25 august 2013
Cu ocazia aniversării a 450 de ani de la sfinţirea Biserici Evanghelice din Bistriţa
Atâtea balade şi doine polpulare şi atâtea vieţi de mucenici mărturisitori ai adevăratei credinţe ne-au sensibilizat inima de-a lungul anilor şi ne-au făcut să îndrăgim cu nostalgie Ardealul…
Constatăm astăzi însă, cu mare durere, cum unii ierarhi îl împing spre căderea lui spirituală…
Există în istorie o zi cu o semnificaţie tare tristă, mai ales din punct de vedere religios: Căderea Constantinopolului sub turci în 29 mai 1453.
Se ştie despre grozava minune prin care s-au finalizat lucrările la Catedrala «Sfânta Sofia» din Constantinopol, despre sacii plini cu aur pe care slujitorii împăratului Iustinian cel Mare i-au primit de la Sfântul Arhanghel Mihail, tocmai când împăratul era trist că nu mai avea cu ce continua lucrările la această măreaţă catedrală.
Se cunosc, de asemenea, minunile dinainte şi de după căderea Constantinopolului…
Localnicii ştiau, din tată-n fiu, că unii dintre călugării, trăitori în mănăstire pe vremuri, ajunseseră la o aşa de înaltă trăire duhovnicească, încât seara mergeau la vecernie în oraşul marelui Constantin, la măreaţa Biserică a Sfintei Înţelepciuni, cale de peste 300 de km, în zbor, cu iuţimea gândului, întorcându-se înapoi după slujbă, în mănăstire, în acelaşi fel.
Cronicarul Sphrantzes istoriseşte, ca martor ocular, cum că „o lumină ca de fulger coborând din cer sta toată noaptea deasupra cupolei Sfintei Sofia şi o acoperea“.
Leonardo din Chios, Sphrantzes şi Kritobulos descriu ultima liturghie care a avut loc în măreaţa catedrală. Se spune că biserica era plină ochi de credincioşi. După utrenie, pe când abia începuse liturghia, afară s-a auzit zarvă mare şi încrucişări de arme. Marile porţi ale bisericii s-au închis. În cartea Sfârşitul omului se mai adaugă faptul că mulţi credincioşi se aflau în acele ceasuri în biserica din subsolul Catedralei «Sfânta Sofia». Cronicarii relatează că la un moment dat uşile au fost sparte. Au fost luaţi prizonieri, au fost ucişi mireni, călugări şi slujitori. Învingătorii şi învinşii au văzut şi au povestit apoi că preoţii de la altar s-au îndreptat cu Sfintele Daruri, chivotul şi sfinţeniile spre zidul dinspre miazăzi al altarului, iar acesta, la poruncă dumnezeiască, s-a deschis şi i-a cuprins acolo, până în ziua în care biserica va fi din nou sfinţită şi liturghia va continua din momentul în care a fost întreruptă. Tot din cartea mai sus menţionată, aflăm că acei credincioşi, care erau în subsolul Bisericii «Sfânta Sofia», au rămas ca împietriţi, în rugăciune, aşteptând măreaţa zi a continuării acelei liturghii întrerupte, când preoţii vor ieşi din nou cu sfintele daruri din zidul care i-a înghiţit. Însă toate la plinirea vremii (mai multe vezi aici).
Dacă la o aşa măreaţă catedrală, unde s-au petrecut atâtea minuni, Dumnezeu a îngăduit ca aceasta, într-o zi amară, să fie cotropită de păgâni, e de aşteptat oricând ca omul fără Dumnezeu să îngăduie spurcăciunii să ajungă în Sfânta Sfintelor.
Şi Ardealul nostru a plătit cu sânge de martiri ca să rămână ortodox şi Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în zilele noastre cu mare cinste pe aceşti martiri ai Ardealului, precum: Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Stefan, Mitropolitul Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea; Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu şi numai Dumnezeu ştie câţi alţii au mai fost.
Tocmai de aceea, sângele lor strigă din pământ astăzi când ierarhi ai Ardealului nu mai au nevoie de ei şi de sângele lor, şi de rugăciunile lor…
Astăzi nu se mai aude zăngănitul de arme al păgânilor la uşa bisericii (ca oarecând la porţile Catedralei «Sfânta Sofia», ci apostazia se propagă chiar din faţa Sfântului Altar.
Episcopi şi preoţi, reprezentanţi a şase biserici istorice din Transilvania, au semnat, la Bistriţa, o „Declaraţie de colaborare şi conlucrare ecumenică, frăţească“, după o rugăciune ecumenică organizată la aniversarea a 450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice din Bistriţa. Aceşti reprezentanţi sunt:
– Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului;
– PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică;
– Reinhart Guib, Episcopul Bisericii Evanghelice Confesiunea Augustană România;
– Köncze Gereb Árpád, protopop Evanghelic – Luteran, Cluj;
– Kató Béla, Episcopul Bisericii Reformate, Eparhia Reformată din Ardeal, reprezentat prin Kovács István, Consilier episcopal;
– Excelenţa Sa Înalt Preasfinţitul Msgr. Dr. Jakubinyi György, Arhiepiscop Romano – Catolic de Alba Iulia, reprezentat prin Msgr. Gered Peter, Capelan papal, Protopop – paroh romano – catolic de Bistriţa
Acestia au participat, duminică, 25 august 2013, la o slujbă ecumenică în Biserica Evanghelică Bistriţa, unde s-au aflat peste o mie de oameni, în urma căreia au semnat acest document. Informţia este preluată de pe www.mesagerul.ro.
Iată că sloganul revoluţionar din decembrie 1989: „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara“ nu se dezice. Este adevărat că începutul acestor slujbe ecumenice a fost la Timişoara, apoi la Oradea, Arad, Suceava, Sibiu… şi Bistriţa. Se văd acum rezultatele.
Sediul Oastei Domnului fiind în Ardeal, înţelegem de ce orientarea sănătoasă şi clară a Oastei alunecă spre astfel de manifestări. Fraţi de bună credinţă sunt împinşi spre întâlniri, conferinţe, concerte şi manifestări cu specific vădit ecumenist.
Totuşi, unde sunt fraţii care trebuie să stea de strajă? Aşa cum a spus Părintele Iosif: „Toată viaţa mea am stat de strajă pentru a nu lăsa în Oastea Domnului şi în Biserică să pătrundă duhuri străine de voia lui Dumnezeu, duhuri străine de Duhul lui Hristos, Care ne-a fost dat nouă de la început. Am privegheat neîncetat, căutând să nu se stingă duhul Oastei dintâi prin ceea ce este duh de literă şi de tulburare… Şi aşa voi face până la cea din urmă clipă a vieţii mele…“
Încercarea de catolicizare a Ardealului au plătit-o cu sânge sfinţii mărturisitori amintiţi mai sus. Ecumenicizarea de azi – gravă încălcare atât a canoanelor Sfinţilor Părinţi, cât şi a învăţăturilor înaintaşilor Oastei – cine-o va plăti?
Vlad Gheorghiu