Declaraţia de la Bistriţa
Noi, Înalţii prelaţi ai bisericilor istorice din Transilvania
Semnatarii acestei Declaraţii, bazându-ne pe valorile fundamentale ale creştinismului, pe dragostea faţă de Dumnezeu şi respectul faţă de aproapele nostru, reafirmăm dorinţa noastră de a dezvolta relaţii corecte şi principiale între bisericile noastre istorice.
Susţinem dreptul la o exprimare liberă bazată pe bunăcredinţa credincioşilor şi milităm pentru protejarea integrităţii şi a caracterului nostru multicultural, multietnic şi multiconfesional.
Ne exprimăm convingerea că un dialog ecumenic autentic, interconfesional, bazat pe respect şi toleranţă, poate conduce la o abordare corectă şi justă a vieţii religioase, în folosul comunităţilor noastre.
Într-o lume complexă şi mereu în schimbare dragostea faţă de Dumnezeu şi respectul faţă de aproapele nostru, zidit după chipul lui Dumnezeu, trebuie să rămână elemente esenţiale ale unirii oamenilor în numele lui Hristos.
Să respectăm cultura şi religia aproapelui nostru, să îl iubim ca pe noi înşine şi în felul acesta să lăsăm moştenire generaţiilor următoare cultura comuniunii şi a diversităţii în unitatea dragostei creştineşti pentru oameni.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Dată la Bistriţa, în 25 august 2013
Cu ocazia aniversării a 450 de ani de la sfinţirea Biserici Evanghelice din Bistriţa
Atâtea balade şi doine polpulare şi atâtea vieţi de mucenici mărturisitori ai adevăratei credinţe ne-au sensibilizat inima de-a lungul anilor şi ne-au făcut să îndrăgim cu nostalgie Ardealul…
Constatăm astăzi însă, cu mare durere, cum unii ierarhi îl împing spre căderea lui spirituală…
Există în istorie o zi cu o semnificaţie tare tristă, mai ales din punct de vedere religios: Căderea Constantinopolului sub turci în 29 mai 1453.
Se ştie despre grozava minune prin care s-au finalizat lucrările la Catedrala «Sfânta Sofia» din Constantinopol, despre sacii plini cu aur pe care slujitorii împăratului Iustinian cel Mare i-au primit de la Sfântul Arhanghel Mihail, tocmai când împăratul era trist că nu mai avea cu ce continua lucrările la această măreaţă catedrală.
Se cunosc, de asemenea, minunile dinainte şi de după căderea Constantinopolului…
Localnicii ştiau, din tată-n fiu, că unii dintre călugării, trăitori în mănăstire pe vremuri, ajunseseră la o aşa de înaltă trăire duhovnicească, încât seara mergeau la vecernie în oraşul marelui Constantin, la măreaţa Biserică a Sfintei Înţelepciuni, cale de peste 300 de km, în zbor, cu iuţimea gândului, întorcându-se înapoi după slujbă, în mănăstire, în acelaşi fel. | Continuare »
