O, Eternă Milă a lui Dumnezeu,
cu puterea toată ne-agăţăm de tine,
tu ne eşti nădejdea pentru mântuire,
singura nădejde unde s-alergăm!
– Doar la uşa-ţi sfântă îndrăznim a bate,
doar prin ea mai credem să intrăm în Cer…
O,-ndurare-adâncă a lui Dumnezeu,
cât de mult depinde tot ce-avem de tine,
unica-ţi nădejde,
singura ta uşă
este cel din urmă mijloc pentru noi!…
Cine, prin Dreptate
sau Neprihănire,
cine prin sfinţire ar putea veni?
Dintre oameni, cine ar putea vreodată
a intra prin merit în Lăcaşul Sfânt?
– Doar prin tine, Sfântă Milă Nesfârşită,
cel din urmă vameş poate-a se sfinţi!
Dacă şi-a ta uşă cuiva se va-nchide
ce-i va mai rămâne celui lepădat?
Binecuvântată fii tu, Milă Sfântă,
o, prin tine-aducem noi lui Dumnezeu
mulţumiri cu lacrimi de recunoştinţă,
căci El n-a-nchis lumii încă uşa ta!
Căci mai pot să intre
şi-azi prin ea la viaţă
cei ce-ntârziară şi mai mult ca noi,
toţi acei ce încă vor mai fi să vină,
în oricât de mare număr ar veni.
– O nefericite, de nu vii nici astăzi,
ce-ţi va mai rămâne-n deznădejdea ta,
în eterna groază
din eterna noapte
când n-o să mai fie Mila de acum?
O nefericite, ea-i ultima uşă;
dacă ea se-nchide unde-ai să mai baţi?
Să aştepţi tu oare până ţi se-nchide
– sau asculţi acuma
şi-n genunchi
o chemi?
Traian DORZ, din CÂNTĂRILE ROADELOR