Iosif-fuge-de-desfranareTraian DORZ

Păcatului şi firii să nu-i dai viaţa ta,
că tot ce-i dai îngroapă sub gheaţa cea mai grea.

Desfrâului şi lenei să nu te laşi nicicând,
că toţi câţi le iubiră s-au deşteptat plângând.

Nu-ţi aminti întruna de răul din trecut,
căci ura-ţi roade-n suflet ca viermele tăcut.

Nu plânge lacrimi false şi nu-nşela zâmbind,
căci ghearele vânzării aşa pândesc şi prind.

Ci-ndatorează-ţi fraţii cu tot mai dragi iubiri
şi strânge-ţi din bordeie comori de mulţumiri.

Căci goii şi orfanii, cei plânşi şi cei săraci
îţi pot da cea mai scumpă podoabă să te-mbraci.