Într-o pace ca de seară,
într-un ceas ca de sfârşit,
cu un glas de urmă-oară,
Îţi aduc ce-am săvârşit.
Iată, grâul Tău dat mie
l-am sfârşit de semănat,
dar nu ştiu cu vrednicie
dac-am mers cum m-ai mânat.
Toată-a fost sămânţă sfântă,
dar eu n-am ştiut s-aleg,
parcă drum şi spini, şi stâncă
mi-ar fi fost ogoru-ntreg…
Doamne, de-ar fi măcar una
să-mi fi-ajuns în loc iubit,
pentru-aceasta, totdeauna
uit de tot ce-am păgubit.
Şi dacă sfârşitul vine
fericit şi bucuros,
uit de tot ce-a fost suspine
şi-mi văd totul luminos.
Binecuvântat, Iisuse,
fie Numele-Ţi slăvit
pentru bobul ce-mi aduse
rodul dulce însutit.
Traian DORZ