Duh sfânt al Oastei, vino în noi şi te aşază,
la cumpăna aceasta de lupte şi de ani,
adu-ne tu, în noaptea singurătăţii-o rază;
se zbate-al nostru suflet ca prins între duşmani.

Ierusalim al Oastei, ţi-e fiica alungată
şi lepădată plânge pe drumul părăsit,
cu jalea-n ochi spre fiii ei dragi pe care-odată
i-a învăţat iubirea la sânul ei iubit.

Şi ea-i ca şi Rahela cea nemaimângâiată,
căci prea cu dor şi lacrimi, şi jertfă i-a hrănit.
Alături, printre gloate, marama ei curată,
doar ea-Ţi mai şterge plânsul, Iisus cel Răstignit.

…Sfânt Înger al Lucrării, dezvăluie-ne taina
cu zvon de veşnicie şi dor nepământean
aflată de iubirea ostaşilor ce-n haina
de Nuntă-s azi, cu-n Mire, pe un ceresc liman…

Şi-mbracă-ne, Sfânt Înger, în haina de lumină
şi-n răstignirea Crucii cuprinde-ne deplin,
ca rostul sfânt al Oastei şi taina ei divină
un rod ceresc să crească, prin noi, spre câţi mai vin.

Ovidiu Rus