Mi-ntorc napoi din hăuri
al lacrimii ecou,
din picuri calzi să-mi crească
spre slăvi un cântec nou.
Să-i pun fiorul undei
cu luciul ei vibrând
când vine să se-adape
o ciută-adulmecând.
Să-l scald în curăţie,
ca-n focul cel mai greu,
ca-n boarea rugăciunii
să-mi ard arcuşul meu.
Pe-altarul suferinţei,
să-mi freamăt cântul drag,
din fumul jertfei scumpe
să-i fac veşmânt şi steag.
Ca după rugăciunea
şi cântul ce mi-l spun,
să-mi recunoşti iubirea
ce lângă cruce-o pun.
Şi-aici, cântând poemul
ce simt că-mi arde-n piept,
slăvita Înviere,
Iisuse, să-Ţi aştept.
Lidia Hamza