1. Să nu descurajăm niciodată în umblarea cu Iisus.
Să nu ne îngrijorăm niciodată cu deznădejde de viitorul Trupului lui Hristos.
Să nu ne pierdem niciodată nădejdea şi încrederea în puterea şi grija lui Dumnezeu faţă de mădularele lui Hristos.
Faţă de rămăşiţele Sale, faţă de Biserica Domnului pe care a câştigat o cu Însuşi Sângele Său Cel Sfânt.
Chiar când toate mădularele Adunării şi Bisericii par moarte, să nu deznădăjduim!
Când ochii ei nu văd, când mâinile ei nu mai lucrează, când picioarele ei nu mai merg, când inima ei nu mai arde, – Bunătatea şi Iubirea Tatălui poartă totuşi grijă faţă de ai Săi.
Trupul acesta este totuşi scump, pentru ceea ce a fost el înainte.
Şi pentru ceea ce va fi în urmă.
2. Dacă într adevăr eşti un ucenic şi un credincios adevărat al lui Iisus, tu trebuie să ţi înţelegi momentul datoriei tale faţă de Dumnezeu.
În acel moment, dragostea ta adevărată trebuie să biruie şi să izgonească frica (I In 4, 18).
În acel moment, tu trebuie să ieşi din ascunzişul tău, să treci de partea lui Iisus. Şi în ajutorul necăjiţilor Lui, orice s ar întâmpla cu tine şi cu funcţia ta.
Dacă vei face aşa, numele tău va fi scris în Cartea Vieţii.
Şi fapta ta, o singură faptă, dar nemuritoare şi frumoasă, îţi va atrage o preţuire şi o răsplată nemuritoare, ca a lui Iosif din Arimateea.
3. Când vei vedea că a sosit momentul tău, nu te mai ascunde.
Ieşi din frică şi împlineşte ţi datoria ta.
În felul acesta, Dumnezeu îţi dă poate unicul prilej să ţi câştigi şi tu nemurirea
lângă Iisus şi de la El.
4. Sufletele care nu au venit la Iisus când Lucrarea Lui era vie şi puternică, şi liberă, iată că vin acum la El, când pare că a încetat orice putere şi orice minune din Lucrarea Lui.
Oameni care multă vreme se ţinuseră departe, pur¬tându se ca nişte străini şi indiferenţi, dintr o dată vin şi împlinesc lucrări pentru care par¬că au fost anume pregătiţi de mult de Dumnezeu…
Ei fac astfel fapte pe care cei care fuseseră mai dinainte cu Iisus nu le putuseră face.
Ori nu le ştiau, ori n aveau cum să le facă.
5. Aceasta este încă o dovadă că, la vremea de nevoie, Dumnezeu ştie să izbăvească pe Neprihănitul Său prin mijloace pe cât de neaşteptate, pe atât de frumoase.
Când Neprihănitul Său este în neputinţă, Dumnezeu va îngriji să trimită un ajutor care să fie în stare să L salveze.
Când Dreptul Său ajunge în stări şi în locuri în care nu L poate ajuta nici Mama Dulce, nici ucenicul iubit, nici prietenii binevoitori, nici îndatoraţii recu¬noscători,
– atunci Dumnezeu Însuşi îngrijeşte să I trimită oameni care pot intra la Pilat, ca Iosif şi Nicodim,
cu mâini care au de unde să L ajute cu tot ce este nevoie şi binevoitori înţelepţi, puternici şi bogaţi
care pot împlini ceea ce este nevoie pentru El.
6. Încă o dată: să ne bizuim pe dragostea şi purtarea de grijă scumpă şi apropiată a Celui ce nici nu dor¬mitează, nici nu slăbeşte în purtarea Lui de grijă faţă de cei preaiubiţi ai Lui (Ps 121, 3 8).
Să ne încredem puternic şi deplin,
să ne rezemăm total şi neclintit
pe puterea şi pe izbăvirea la timp a lui Dumnezeu.
Nu uitaţi asta nici voi, copiii şi urmaşii noştri.
7. Noi nu suntem aruncaţi să rămânem şi să ardem pe totdeauna în cuptorul cel de foc.
Nu suntem părăsiţi să pierim şi să fim mâncaţi de fiare în gropile de lei.
Nici nu suntem trimişi în cernerea satanei,
sau în încercările ispitei,
sau chiar în valea umbrei morţii
fără însoţirea îndeaproape şi grija necontenită a lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel Bun şi Puternic.
Ci tocmai acolo şi tocmai atunci să credem că atenţia Ocrotitorului nostru Cel Bun şi Puternic este mai veghetoare ca oricând asupra noastră (Isaia 41, 9 10).
Spre a ne izbăvi (Ier 1, 8).
8. Când cineva este în stare să facă un act de curaj pentru Iisus, acela să fie încredinţat că nu va rămâne numai el singur niciodată.
Dumnezeu va avea grijă să i mai trimită îndată şi pe alţii, însoţitori şi ajutoare. Cum a fost Nicodim pentru ¬Iosif.
Fii şi tu în stare să faci ceva curajos pentru Dumnezeu. Şi vei vedea câţi ţi se vor adăuga îndată.
9. De aceea ne vom ruga mereu ca, ori de câte ori va fi nevoie de un mare om de curaj pentru cauza Dom¬nului, să l ridice Domnul – şi să i trimită fraţi curajoşi la fel.
Ca să i ajute să izbutească în ceea ce El le porun¬ceşte să facă.
10. De obicei tot ce se naşte pe lume are o tinereţe, o maturitate, o bătrâneţe şi o moarte.
Aşa este cu tot ce are viaţă pământească.
Cu orice fiinţă. Şi cu orice lucrare.
Dar cu ceea ce este din Hristos nu este aşa.
Cuvântul Lui n are îmbătrânire şi moarte.
Biblia Lui niciodată nu îmbătrâneşte, nici nu moare.
Adevărul Lui, învăţătura Sa, bucuriile din El şi dra¬gostea de la El – precum şi lumina din care iz¬vo¬răsc acestea – nu au bătrâneţe, veştejire şi moarte niciodată.
La fel este şi cu sufletele în care trăiesc acestea.
11. Slăbirea trecătoare a Bisericii vii nu este o îm¬bătrânire a ei, ci numai o perioadă de vegetare după care urmează o nouă întinerire, ca în natură.
Învechirea unor frunze este numai pregătirea înfrunzirii altora.
Căderea unor „uscături” este doar prilejul ivirii unor mlădiţe noi.
Unele frunze pot să se schimbe.
Unele ramuri pot chiar să se usuce,
dar trunchiul este viu.
Rădăcinile sunt sănătoase.
Terenul este sfânt
şi Trupul este nemuritor.
12. După fiecare iarnă, oricât de lungă ar fi, va urma, desigur, o primăvară cu tinereţe şi cu avânt nou.
Şi astfel tot ce cade acum prin unii se va înălţa mâine prin alţii.
Tot ce se usucă aici va creşte mai frumos în altă parte.
Tot ce nimiceşte un îngheţ va primeni mai rodnic o însorire.
Aşa a fost şi aşa va fi.
Cine are ochi de văzut poate să o vadă.
Şi cine are o credinţă curajoasă o va trăi.
13. Când pare că ţi a murit o nădejde sfântă pentru Hristos,
când pare că s a stins pentru totdeauna credinţa dintr un suflet scump,
când pare că s a pierdut orice speranţă pentru salvarea unei Lucrări frăţeşti, a unei adunări frumoase, a unei familii duhovniceşti, –
o, suflete al meu, nu face totuşi pregătirile de îngropare, după obiceiul celor mulţi.
Ci încrede te în Acela Care, pentru ai Lui, face minuni.
Încrede te puternic în Învierea care va veni în curând.
14. Hristos este Unic, – nimeni şi nimic nu este ca El.
Hristos este de neînlocuit, – nimeni şi nimic nu poate fi pus în locul Lui.
Nici de unde este luat,
nici unde este pus El.
După cum dacă un munte este luat de undeva, gol rămâne acolo. Nimic nu l mai poate înlocui.
După cum, dacă soarele ar fi luat de pe cer, întuneric ar rămâne acolo.
Nimic nu mai poate fi pus în locul lui.
După cum unui om, dacă i se ia inima, nu i mai poate ţine locul nimic altceva
– moartea rămâne acolo.
15. Nimic nu-L mai poate înlocui în inima noastră pe Iisus.
Nimic nu mai poate înlocui în inima noastră nici pe fraţii noştri – bucuria şi părtăşia adunării frăţeşti.
Când ne sunt luaţi fraţii şi bucuria părtăşiei cu Lucrarea Domnului, rămânem atât de goi şi atât de slabi, că orice ispită ne poate nimici.
16. Pe Iisus trebuie să L primeşti în inima ta cu atâta bucurie cum n ai mai primit pe nimeni în viaţa ta.
Pe Iisus trebuie să L iubeşti atât de puternic cum n ai mai iubit nimic pe pământul acesta.
Pe Iisus trebuie să L aşezi în toată fiinţa ta, în toată munca ta, în toate preocupările tale şi în tot timpul tău,
în aşa fel cum nu mai ai nici o comoară, nici o iubire şi nici o grijă pe lumea aceasta (Mt 10, 36).
Altfel nu eşti vrednic de El.
Şi diavolul te va putea despărţi de Iisus şi de mântuirea ta uşor şi repede.
Cu unica ta iubire, tot aşa să faci.
Dacă o pierzi, gol rămâne în sufletul tău pentru totdeauna.
17. Pentru ultimul loc şi pentru ultimele sale veşminte, de obicei, fiecare om se îngrijeşte. Să şi le aibă cât mai frumoase şi cât mai sigure.
De multe ori, în locurile cele mai frumoase i-am auzit pe mulţi zicând: „Aici aş vrea să mor.” „Aici aş vrea să fiu înmormântat.”
La marginea mării, aproape de murmurul valurilor,
sau la marginea pădurii, unde brazii se leagănă în braţele moi ale adierilor de vânt,
sau în singurătăţile frumoase şi dulci,
fiecăruia ne ar plăcea să ne ştim aşezaţi cu iubire, pe totdeauna.
Şi fiecare în cel mai frumos loc al inimii sale îşi aşază ceea ce are el mai scump.
Dar pe Domnul nostru în cel loc Îl aşezăm?
18. Unii îşi ţin în inima lor vreo fiinţă scumpă sau vreun lucru iubit, alţii vreo dorinţă neuitată pe totdeauna.
Dar noi L-am aşezat acolo pe Iisus.
Locul cel mai scump, starea cea mai fericită, cântările cele mai dulci, rugăciunile cele mai înalte, vârsta cea mai frumoasă,
– tot ce am putut avea sau afla mai unic şi mai de preţ
noi le am dat şi am dorit să le dăm numai lui Iisus, Preaiubitul Scump al inimilor noastre pe totdeauna.
19. În mijlocul grădinii sufletului nostru, acolo L am pus şi noi pe Iisus.
Şi acolo Îl vrem să rămână pe totdeauna, într o dra¬goste ca a mormântului, care nu dă înapoi niciodată ceea ce primeşte.
Cu o gelozie ca a morţii, care nu mai lasă ceea ce a cuprins (C Cânt 8, 6).
20. Oricât ar fi de lungă şi pentru noi Vinerea Patimilor Domnului nostru Iisus
sau oricât de scurtă ne a fost şi nouă Ziua Pre¬gătirii,
– vine totuşi şi noaptea.
Vine odată şi sfârşitul.
Vine şi vremea când trebuie să fim puşi şi noi în locul de unde nu vom mai ieşi până în clipa cea mare a Învierii tuturor.
Cât ar fi de frumoasă grădina pe care ne am pregătit o,
cât ar fi de frumos locul pe care ni l am ales pe pământ,
cât ar fi de frumos mormântul în care credem că vom fi puşi,
– niciodată nu suntem puşi pe totdeauna.
Vine ceasul cel mare când toţi cei din morminte vor auzi glasul lui Hristos cel Biruitor şi vor ieşi din mormintele lor.
Ajută ne, Dulce şi Scump Mântuitor, să ieşim atu¬nci pentru viaţa veşnică.
Amin.
Traian Dorz, Răsplata ascultării