Hristos – Răscumpărătorul nostru (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 18)
În lecrura autorului Traian DORZ
A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba pe care o spusese:„N-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat“.
O, ce mare preţ are fiecare vorbă pe care o spunem noi!
Noi nici nu ne putem gândi ce mare însemnătate are fiecare cuvânt pe care îl rostim, fiindcă ne-am obişnuit să vorbim atât de mult şi atât de multe, încât noi înşine nu mai dăm, de cele mai multe ori, nici o însemnătate cuvintelor noastre.
De aceea promitem repede şi promitem mult, cât nu putem împlini. Şi uităm tot aşa de repede chiar şi ce am promis.
Ne legăm prin făgăduinţe şi găsim uşor dezvinovăţiri când suntem întrebaţi.
Facem adeseori juruinţe grele şi nu le respectăm întocmai. Sau poate chiar deloc…
Oricine are de dat telegrame, ştie câtă grijă se cere pentru a spune tot ce ai de spus, în cuvintele cele mai puţine şi mai potrivite.
Un proverb din Israel spune aşa:
Dacă-n douăzeci de vorbe ai ceva să ne spui nouă
şi poţi spune-n două vorbe, află-le pe-acestea două.
Asta trebuie să ne înveţe şi pe noi câtă grijă trebuie să avem când spunem fiecare vorbă, fiindcă fiecare este un legământ de un fel, pentru care va trebui să plătim, pentru care va trebui să dăm seamă.
Iar după ce am spus-o, şi mai multă grijă trebuie să avem, spre a împlini ceea ce am spus. Fiindcă fiecare cuvânt este greu în faţa lui Dumnezeu. Noi vom vedea aceasta numai în Ziua Judecăţii.
Domnul Iisus, dându-Se pe Sine celor ce veniseră să-i prindă pe toţi, a căutat să-Şi ia asupra Lui toată răspunderea, numai să-i scape pe ucenicii Săi, după cum promisese în rugăciunea Sa lui Dumnezeu.
Domnul Iisus, nici în cele mai grele clipe, nu uită ce a promis, ci doreşte să-Şi ţină vorba dată.
Nici în faţa morţii nu Se leapădă de ceea ce a vorbit.
Nici dacă trebuie preţul cel mai greu nu uită cuvântul şi datoria iubirii pentru ai Săi.
Cuvântul faţă de Tatăl şi cuvântul faţă de ai Săi, legământul faţă de Tatăl şi legământul faţă de ai Lui, datoria faţă de Tatăl şi datoria faţă de ai Săi. Nu uită nimic din ce a promis înainte de clipa aceasta grea.
O, cât de mult ar trebui să ne aducem noi aminte în clipele cele grele de tot ce am promis până atunci! Să nu uităm, cum se întâmplă de obicei. Să ne aducem aminte câte legăminte am făcut. Şi, în clipa încercării, să nu le uităm. Şi, în faţa morţii, să rămânem neclintiţi lângă legămintele pe care le-am făcut.
Credinciosule şi frate, să poposim puţin aici, în acest loc unde trebuie să ne cercetăm adânc pe noi înşine, fiecare. Spre a ne scormoni în tot sufletul şi în tot trecutul nostru. Căci este foarte însemnat să răspundem de tot ceea ce am spus şi de tot ceea ce am făcut.
Este scris că în Ziua Judecăţii oamenii va trebui să dea seama de orice cuvânt pe care îl vor fi scos din gură. Sau din condei (Matei 12, 36).
Cuvintele rostite de noi ne vor scoate nevinovaţi. Sau ne vor scoate vrednici de osândă.
Aici nu este vorba numai de cuvinte rele, nici numai de cele nefolositoare, ci de orice cuvânt pe care l-am rostit şi ni l am dat.
Să nu vorbim deci nici un cuvânt mai mult decât se cuvine. Taxa pe care va trebui s-o plătim pentru toate vorbele noastre în Ziua Judecăţii va fi atât de scumpă!
Să cumpănim mai bine decât în orice telegramă fiecare cuvânt al nostru în orice zi şi în orice loc. Şi să ne ţinem fiecare legământul pe care l-am pus.
Dragii mei, şi nouă ne-au fost date atâtea cuvinte,
atâtea zile,
atâţia fraţi,
atâtea prilejuri,
atâtea adunări,
atâtea binefaceri,
ca toate să le împlinim folositor şi să nu pierdem nimic, nici din numărul şi nici din preţul lor.
Eu, frate, când mă cercetez, mă gândesc că am pierdut atât de mult şi am împlinit atât de puţin. Chiar din acelea puţine împlinite, prea puţine au fost aşa cum trebuia să fie.
Îmi pare rău în mod sincer şi îmi cer din toată inima iertare Domnului şi fraţilor, hotărându-mă ca, măcar în viitor, să am toată grija ca să fiu cum m-a învăţat Domnul.
Dar tu, fratele meu, dar tu, sora mea?
Adu-ţi şi tu aminte câte ai zis, şi n-ai făcut!
Câte ţi s-au dat, şi le-ai pierdut!
De câte ori ai avut amare păreri de rău şi înlăcrimate înnoiri ale făgăduinţelor făcute Domnului, cu gândul de a le trăi pe viitor cu toată grija curată a inimii? Şi nu le-ai împlinit!
Vezi, suflete dragă, că vine Ziua când va trebui să răspundem fiecare. Şi eu, şi tu. Şi eu, şi voi, fiecare, de ce am spus şi n-am împlinit aşa cum am zis. De ceea ce am spus rău despre cel ce trebuia să spun bine.
Adu-ţi aminte, dacă nu ai făcut şi tu mult, mult mai mult, în privinţa aceasta.
Mărire îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse, mărire Ţie!
Mulţumim pentru tot ce ai făcut Tu pentru noi. Şi ne ru¬găm să ne ajuţi în tot ce facem să Te urmăm şi noi pe Tine.
Iartă-ne pentru atâtea vorbe spuse, dar pe care nu le am împlinit.
Iartă-ne pentru atâtea daruri primite, dar pe care le-am pierdut, folosindu-le rău.
Iartă-ne pentru tot ce Tu ai rânduit să facem, dar noi n am făcut.
Şi ajută-ne ca, măcar pe viitor, să putem arăta că am înţeles Cuvântul Tău.
Şi că dorim să împlinim cu adevărat voia Ta, datoria noastră şi cerinţa fraţilor noştri.
Amin.