Hristos – Răscumpărătorul nostru (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 18)
În lecrura autorului Traian DORZ
Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.
Printre puţinele locuri din Sfânta Scriptură, care ne este foarte greu să le înţelegem, este şi acest loc.
Ne întrebăm: de ce oare Sfinţii Apostoli a trebuit să aibă şi două săbii la ei? (Luca 22, 38).
Să se apere de rău-făcătorii care erau atât de mulţi prin acele locuri pe toate drumurile, oare?
Dar cine le putea face lor vreun rău, dacă erau cu Iisus?
Apoi, chiar dacă i-ar fi atacat cineva, ce-ar fi făcut ei în clipa aceea mai degrabă?
Ar fi ascultat de cuvântul Domnului care le spusese: Dacă-ţi ia cineva haina, lasă-i şi cămaşa; şi dacă-ţi răpeşte cineva ale tale, nu i le lua înapoi; să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău (Matei 5, 39-40)
sau s-ar fi apărat, cum le spunea glasul instinctului pus în firea omenească, lovind?
Nu ştim…
În acest moment, iată că aşa au făcut. N-au ascultat cuvântul Domnului, care îi oprea să întoarcă cuiva rău cu rău.
Acum, iată, Sfântul Petru răspunde, în primul moment, la sabie cu sabia.
Ce greu învăţăm noi că Adevărul n-are nevoie de săbii ca să se impună. Cuvântul are o putere mai mare decât orice armă. Şi este mai ascuţit decât orice sabie (Evrei 4, 12).
Că dragostea este neînvinsă şi că nimic pe lume n-o poate nimici (Rom. 8, 37-39).
De aceea, în ce priveşte Adevărul şi Credinţa, ucenicii Domnului n-au avut, nici nu vor avea nici voie, nici nevoie, niciodată, de nici un fel de arme lumeşti de lovire sau de apărare.
Numai de Cuvântul şi de dragostea lui Hristos.
Prin astea a biruit poporul lui Dumnezeu şi Biserica Sa.
Şi numai prin acestea vor birui şi mai departe, până la sfârşit.
Căci Hristos n-a venit să piardă nici sufletele, nici trupurile oamenilor, prin nici un fel de violenţă şi de constrângere, ci a venit să le mântuiască prin Dragoste şi prin Adevăr, în lumină şi în pace (Luca 9, 56).
Adevărul ne sfătuieşte să facem totdeauna cum ne-a spus Iisus, nu cum a făcut Petru.
Când am ascultat de Domnul, am ieşit câştigaţi şi biruitori totdeauna. Când am ascultat de firea pământească, ne-am ales totdeauna cu pierderi şi cu înfrângeri.
Sabia lui Simon Petru a lovit vrăjmaşului său urechea şi i-a tăiat-o.
Ce mare deosebire este între Petru de acum, şi Petru de după cernerea lui şi de după căinţa lui adevărată (Luca 22, 31)!
După umplerea lui cu Duhul Sfânt, Care l-a transformat cu desăvârşire şi de nerecunoscut, Sfântul Petru tot a avut o sabie.
Dar sabia aceasta era Cuvântul lui Dumnezeu, cel nespus mai ascuţit şi mai puternic.
Acum, în seara prinderii, Petru taie urechea lui Malhu. După aceea, cu cealaltă sabie, nu va mai tăia urechi, ci va străpunge inimi (Fapte 2, 37).
Nu va mai fi mânat de răzbunare, ci de iubire. Nu va mai căuta să piardă pe nimeni, ci să-i mântuiască pe toţi.
Hristos va ajunge să ia chip desăvârşit în Sfântul Apostol, după cum Se rugase.
Duhul Sfânt, după pogorâre, desăvârşise lucrarea lui Hristos în ucenicii Lui. Şi prin ei.
Fraţii mei, fiecare cuvânt loveşte o ureche. Numai loviturile nu sunt la fel.
Unele lovesc plăcut, altele dureros.
Unele taie pentru totdeauna dorinţa de a le mai auzi, altele stârnesc aceste dorinţe.
Unele aduc vindecarea auzului, altele aduc înveninare.
Şi cuvintele tale, dragul meu, sunt tot nişte săbii cu care loveşti urechile celor ce se apropie de tine.
Ce fel de sabie ai tu?
Nu cumva este şi limba ta ca o sabie înveninată cu care loveşti în dreapta şi în stânga toată ziua, tăind urechile tuturor?
Ce urmăreşti tu oare prin loviturile săbiei tale? Să te răzbuni pe oameni, sau să-i mântuieşti?
O, ce urme dureroase lasă în viaţa multor oameni şi a multor familii o lovitură tăioasă a unei limbi clevetitoare care străpunge ca o sabie!
Câte suflete n-a otrăvit şi câte vieţi n-a pierdut o limbă mincinoasă şi bârfitoare, cu un cuvânt înveninat!
Ce faci tu cu sabia limbii tale?
Când ai făcut aşa ceva, dragul meu, aleargă cu cel lovit la Iisus, să l vindece.
Iar tu roagă-L pe Domnul să-ţi schimbe şi sabia ta, cum i-a schimbat-o pe a sfântului Său ucenic Petru.
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse, slavă Ţie!
Îţi mulţumim atât de mult pentru marea Ta răbdare pe care ai avut-o mereu cu noi care, nici după ani de învăţături sfinte, tot n-am ajuns să înţelegem cu adevărat voia Ta.
Ci, în împrejurările când trebuia să arătăm că suntem oameni duhovniceşti, s-a arătat în noi tot lucrarea firii pământeşti.
În loc să ne apărăm şi să lovim mângâietor şi mântuitor cu Sabia Duhului Sfânt (Efes. 6, 17),
mulţi dintre noi am lovit şi ne-am apărat tot cu sabia firii pământeşti, a limbii certăreţe, viclene sau obraznice (Iacov 3, 6).
Te rugăm, Doamne Iisuse, umple-ne de Duhul Sfânt, Care să ne dea Sabia Lui cea nouă şi mântuitoare cu care să atingem urechile şi să străpungem inimile tuturor celor cu care suntem, spre mântuire şi spre viaţa veşnică.
Amin.