de Traian Dorz, din vol. «Cântări de Drum»
N-am vrut alt har pe lume decât să cresc statui
cu feţe de lumină şi inimi de văpaie,
Hristos să le-mpreune pe frunţi pecetea Lui,
nici lupte, nici ispite, nici chinuri să nu-i moaie.
N-am vrut alt har pe lume decât să dăltuiesc
vii pietre pentru faţa Bisericii Slăvite,
oriunde-ar fi-aşezate, să poarte chip ceresc,
încununat cu roade curate şi smerite.
Am vrut cu orice slovă, cu fiece cuvânt,
cu fiece cântare ceva să fac mai bine,
ceva să fac mai rodnic, ceva mai drept şi sfânt,
să aibă-o bucurie mereu vreun om de mine.
Am vrut s-ajut Credinţei să urce înc-un steag,
Nădejdii, înc-o treapta, Iubirii, înc-o zare,
am vrut s-aduc sub Cruce o lacrimă de drag,
un dor de mulţumire şi-un rod de ascultare.
Am vrut s-aprind prin lumea prin care am trecut,
pentru Hristos şi semeni, o dragoste fierbinte,
cu-n sfânt curaj eroic să-mi apăr ce-am avut
primit cu preţ de sânge din Cer şi din morminte.
Am vrut s-ajut pe fraţii de-un crez, de-un duh şi-un ţel
mai limpede să vadă, mai curajoşi să lupte,
mai hotărâţi să-nfrunte vrăjmaşul de-orice fel,
mai veghetori să-i fie unirii ne-ntrerupte.
Aşa am vrut să-mi fie orice cuvânt, săpat
în suflete ca-n piatră, pe timp şi veşnicie,
Hristos să-l recunoască frumos şi-adevărat;
– atunci mi-ar fi lucrarea cum mi-am dorit să fie!