Traian Dorz, Răsplata ascultării

O, ce nebunesc lucru este pornirea de a glumi oriunde şi cu orice! Ce mari nenorociri au făcut de multe ori vorbele nesocotite spuse în chip uşuratic! O vorbă nesocotită a lui Irod, mai mult o glumă trufaşă şi prostească, l‑a condamnat la moarte pe ne­prihănitul Ioan Botezătorul, profetul lui Hristos (Mc 6, 14‑29).
Irod vedea că Ioan era un neprihănit şi că Iro­diada era o nelegiuită, vedea că s‑a legat cu un cuvânt prostesc, vedea prăpastia spre care era împins, – şi, cu toate acestea, n‑a mai avut puterea să se împotrivească. Ce uşor i‑ar fi fost să spună, când a văzut că se ur­măreşte uciderea lui Ioan cel nevinovat: – Am glumit… Pentru o glumă nu se poate ucide un om! Aşa putea spune el, dacă ar fi avut minte măcar du­pă ce spusese prostia. Dar atunci a tăcut. A fost priceput numai să facă răul, dar nu să‑l şi în­drepte.
Dragul meu, vom pricepe oare şi noi ce primejdios lucru este pornirea de a face glume oricând şi cu orice? Ne dăm noi oare seama ce mare rău poate să iasă odată dintr‑o astfel de „glumă”? N‑am văzut oare şi noi de atâtea ori glume care s‑au sfârşit în cel mai dureros fel? Să nu fim uşuratici, ca să nu fim osândiţi!
Să ne cutremurăm, cel puţin acum, în faţa aces­tor deznodăminte ale unor glume proaste. Să tragem din întâmplările dureroase cutremură­torul învăţământ că pornirea uşuratică, deprinderea de a face mereu glume, umblarea şi vorbirea grăbită şi neserioasă, dorinţa de a fi lăudaţi pentru iscusinţa glumelor noastre sunt o cursă foarte primejdioasă. Atât pentru noi, cât şi pentru mulţi nevinovaţi.
Noi am văzut oameni chinuiţi până sub moarte, pentru nişte glume prosteşti, pentru nişte bancuri spuse în loc blestemat, de o gură nesocotită, deprinsă cu acest obicei desfrânat. Dragul meu, dacă şi tu ai cumva această deprindere, priveşte acum cu ochii înspăimântaţi prăpastia veş­nică spre care te trage şi te împinge ea. Şi părăseşte‑o, cu legământ de îngrozită şi înlăcri­mată pocăinţă, pe totdeauna.