Traian Dorz
Gadareni suntem, Iisuse, plini de patimi şi nevoi,
suntem inimi nesupuse, Te-am gonit, dar, o, Iisuse,
nu Te duce de la noi!
Plini suntem de fapte rele şi-al păcatului noroi,
gemem sub necazuri grele, nu ne părăsi în ele,
nu Te duce de la noi!
Nu Te duce, fără Tine suntem orbi, flămânzi şi goi,
ia-ne tot ce-avem mai bine, toate n-au un preţ cât Tine,
nu Te duce de la noi!
N-asculta pe-aceia care şi-azi Te-alungă iar ’napoi.
Arse-n dor de vindecare, plâng atâtea răni amare,
nu Te duce de la noi!
Mii de inimi chinuite vars-al lacrimii şuvoi,
cer cuvintele-Ţi iubite, nu le părăsi zdrobite,
nu Te duce de la noi!
Doamne, Oastea Ta umilă duce greutăţi puhoi.
Le vom duce fără silă, dar ascultă-ne, ai milă,
nu Te duce de la noi!