„Iisus a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (II Cor 5, 15).
Prea cucernici părinţi şi preaiubiţi fraţi şi surori în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul,
Cu toţii poate v-aţi aşteptat ca şi astăzi să fiu în mijlocul frăţiilor voastre şi cu trupul, aşa precum sunt întotdeauna cu duhul. Dar, iubiţilor, dacă voi veţi fi aşteptat aceasta, apoi eu am dorit-o fierbinte. Dragostea lui Iisus (II Cor 5, 14) care ne strânge şi ne face un singur trup mă îndeamnă să fiu lângă frăţiorii mei în Domnul. O boală grea însă m-a rănit puternic şi mă ţine în patul suferinţei. Ca şi scumpul nostru gornist, Părintele Iosif Trifa, şi eu trec, pentru a patra oară, printr-o grea suferinţă. Grija fronturilor şi lupta dârză ce o ducem cu împărăţia întunericului mi-a slăbănogit mult de tot smeritul meu trup. Pentru aceea, duhul plin de râvnă mă mână să fiu alături de frăţiorii mei, pe când carnea slabă şi neputincioasă mă reţine în patul grelei suferinţe. Carnea mi s-a topit, iar graiul mi s-a stins, din care cauză nu sunt astăzi între voi cu trupul. Duhul însă îmi stă lângă voi aşa cum stă şi al preaiubitului nostru gornist, Păr. Iosif Trifa. Prin cei aproape 50 de fraţi din ostăşia Domnului Iisus Biruitorul de la Bucureşti, vă trimit, P. C. părinţi şi iubiţi fraţi şi surioare, atât din partea mea, cât şi din partea scumpului nostru Păr. Iosif, dragostea noastră şi salutul ostăşesc de Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul.
Iar în al doilea rând, îndrept către toţi cei de faţă o caldă şi stăruitoare rugăminte de a lupta până la capăt pentru Iisus şi mântuirea cea sufletească.
Trăim cu adevărat vremurile Scripturii. Întunericul se ridică întocmai unui val uriaş care încearcă să nimicească totul. Sufletele, parcă hipnotizate, aleargă în grabă în calea acestui val nimicitor.
Glasul Bisericii nu mai este auzit şi cu atât mai puţin ascultat. Sufletele buimăcite şi-au pierdut orice orientare pe căile vieţii. Pribegesc pe căi prăpăstioase, care au [ca] sfârşit moartea şi osânda veşnică.
De aceea, noi cei ce ne-am trezit la viaţa cea nouă în Iisus la glasul de chemare al Păr. Iosif Trifa şi ne-am înrolat de bunăvoie în Oastea Domnului, jurând cu legământ sfânt că vom urma căile Domnului, să ne ţinem cu stăruinţă de Iisus Biruitorul. Cel ce S-a dezbrăcat de slava cea dumnezeiască şi a venit la noi luând chipul omului muritor a fost Domnul Iisus Biruitorul. Cel ce Şi-a dat viaţa pentru noi ca preţ de răscumpărare este Iisus Biruitorul. Cel ce ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl şi ne-a asigurat iertarea şi intrarea în cer este Domnul Iisus Biruitorul. Prin urmare, Cel ce ne iubeşte mult de tot este Domnul Iisus Biruitorul. Cel mai mare binefăcător al nostru, al fiecăruia, este, prin urmare, tot Domnul Iisus Biruitorul. Lui deci Îi datorăm toată iubirea şi toată ascultarea noastră. Înţelegeţi, o, scumpilor mei frăţiori, că toată inima noastră, gândul şi simţirile noastre trebuie să fie numai la Iisus Biruitorul. Aşa că, prin orice necaz, prin orice suferinţă, cât de grea, noi toţi şi fiecare în parte să rămânem până la capăt cu Iisus Biruitorul.
Fiecare şi toţi laolaltă să luptăm continuu, spre a ne păstra ca mădulare vii ale Trupului lui Hristos. Să umblăm în curăţie, iubiţilor, ferindu-ne de orice întinăciune a cărnii şi a duhului. Cu toţii să ne păstrăm sfinţenia până la capăt. Nimeni din cei înscrişi la Oaste să nu se înjuge cu cei necredincioşi şi nici cu cei îndoielnici sau fricoşi; pentru că lumina n-are nici o legătură cu întunericul, şi Duhul Domnului Hristos înseamnă curaj, statornicie şi îndrăzneală.
Domnul Iisus ne-a făcut minunate făgăduinţe. Pentru aceea, rămâneţi în dragostea Lui. Daţi tuturor şi peste tot dovada că sunteţi ai Domnului şi numai ai Domnului, prin dragostea şi râvna voastră, ca astfel, şi cel ce ne-a chemat la Oaste, Prea Iubitul nostru Păr. Iosif Trifa, să se poată lăuda înaintea Domnului cu acest minunat rod care suntem noi, ogorul lui Dumnezeu.
Încheind rugămintea mea cu inima plină de cea mai caldă iubire şi recunoştinţă faţă de cel ce ne-a strâns în Oaste cu jertfa vieţii sale, adică faţă de Păr. Iosif Trifa, gornistul Domnului, şi cu ochii ţintă la Iisus, comandantul, Stăpânul şi Mântuitorul nostru, zic tuturor: P. C. Părinţi şi vouă, iubiţilor fraţi şi surori din ostăşia Domnului, luptaţi înainte cu Iisus Biruitorul, luptaţi înainte prin orice necazuri şi suferinţe, luptaţi înainte până la completa jertfire, înainte, căci Domnul e cu noi şi El va birui. Înainte deci, cu Iisus Biruitorul.
* * *
Din cauza unei grele suferinţe trupeşti, n-am putut veni în mijlocul frăţiilor voastre personal. Inima şi sufletul meu însă sunt cu dumneavoastră. Mânat însă de dragostea sfântă ce ne uneşte în Iisus, trimit pe această cale salutul şi iubirea mea întregii adunări, zicându-vă la toţi: Slăvit să fie Domnul!
P. C. părinţi, iubii fraţi şi scumpe surioare în ostăşia Domnului Iisus!
În cele mai multe părţi ale ţării se dezlănţuie împotriva noastră o prigoană din cele mai sălbatice. S-au pus şi se pun la cale tot felul de batjocuri, ca să se adeverească vorba Scripturii că toţi cei ce vor a trăi cu evlavie în Hristos vor fi prigoniţi. Dar tocmai aceste prigoane mărturisesc că noi suntem copiii luminii.
Cea mai strălucită dovadă că noi am ieşit din lumea păcatelor şi că mergem pe calea Domnului Iisus în veci Biruitorul este ura şi prigoana dusă cu atâta înverşunare împotriva noastră, a ostaşilor de front.
Noi însă trebuie să fim veseli şi plini de curaj. Aurul în foc se lămureşte. Creştinul adevărat prin suferinţe se creşte şi întăreşte, alipindu-se tot mai mult de Iisus, Care veghează deasupra noastră. Şi în adevăr, priviţi foaia şi vedeţi: peste tot în ţară se ţin adunări. Un foc ceresc a aprins ţara. Foaia noastră scumpă Isus Biruitorul nu mai poate dovedi să publice invitările şi rapoartele ce sosesc zi de zi la redacţie. În toată ţara este o sfântă însufleţire. Fraţii sunt la datorie. Iisus Biruitorul ne îndeamnă la luptă.
Crucea ce s-a arătat deasupra noastră, a adunării de la Bucureşti, este un strigăt al cerului. Înainte cu Iisus Biruitorul, înainte, la luptă, că „Eu sunt cu voi”. Domnul veghează deasupra noastră.
Pentru aceea, să luptăm cu bărbăţie. Vor veni poate vremuri şi mai grele. Va veni ziua să se împlinească spusele Mântuitorului, că oamenii ne vor târî înaintea soboarelor judecătoreşti şi ne vor bate în biserici (Marcu 13, 9), lucru care s-a şi început. Cunosc un preot distins între fraţi, în ţara şi Biserica noastră, înzestrat de Dumnezeu cu mult dar şi care de doi ani este târât în judecăţi omeneşti şi bisericeşti, având doar vina că vesteşte cu putere pe Iisus Biruitorul. Cunosc un alt preot cu multă râvnă pentru cauza Evangheliei, care, după ce a înălţat o biserică monumentală pe aceste vremuri de sărăcie spirituală şi morală, cu sprijinul şi încurajarea autorităţii bisericeşti, a fost lovit în acea biserică de însuşi subalternul său, preot ajutor. Cunosc şi cazuri unde ostaşii luptători au fost bătuţi în biserici de cete de bătăuşi, prieteni ai cârciumilor, fără Dumnezeu.
Va veni şi vremea – şi aproape a sosit – când fratele va da la moarte pe fratele său şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi îi vor omorî; vom fi urâţi de toţi din pricină că mărturisim pe Domnul Iisus Biruitorul (Matei 10, 21-22).
Din cauza acestei prigoane, mulţi vor cădea. Chiar dintre noi se vor ridica unii care ne vor vinde (Matei 24, 10). Dragostea lor se va răci şi ne vor urî de moarte (Matei 24, 12).
Dar, iubiţilor, numai cine va lupta cu stăruinţă, răbdând şi suferind toate până la urmă, numai acela se va mântui (Matei 24, 13). De aceea, să fiţi cu mare luare aminte: vor veni duhuri amăgitoare, prooroci mincinoşi care vor încerca să ne abată din drumul nostru, făgăduindu-ne o cale netedă şi fără spini. (…) Calea lui Iisus este calea suferinţei. Din dragoste am ales-o, cu dragoste să mergem pe ea până în sfârşit. Iisus nu S-a temut de cruce, Şi-a urcat calvarul până sus, calvarul suferinţei, primind cununa de spini.
Noi, sărmanii, ce să aşteptăm? O cale de trandafiri? O cunună de flori nu este aceasta o adevărată nebunie? Ce, iubiţilor, suntem noi mai mult ca Stăpânul? Noi, slugile, să fim mai presus decât Stăpânul? Noi, cei plini de păcat, să trecem mai presus ca Cel ce n-a avut păcat? Şi, dacă pe El, Stăpânul nostru, astfel L-au primit şi răsplătit, noi ce să aşteptăm? (Ioan 8, 46). Dacă pe El, Cel neprihănit, L-au făcut una cu cei fărădelege, urcându-L pe cruce între doi tâlhari, apoi nouă, celor plini de păcat, ce ne vor face? Cine fuge de suferinţă, acela fuge de Iisus. Şi cine fuge de Iisus, acela a căzut din har şi este un fiu al gheenei.
Iisus a zis: „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră” (Ioan 15, 18). „Şi se vor purta astfel cu voi pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl şi nici pe Fiul” (Ioan 16, 3). Iar Sf. Ev. Ioan zice: „Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea” (I Ioan 3, 13). „Dacă aţi fi din lume, adaugă Mântuitorul, lumea ar iubi ce este al ei. Dar pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15, 19-20).
Iată, dar, scumpii mei frăţiori, că Domnul Iisus ne-a vestit de mai înainte ce ne aşteaptă. Lumea plină de păcat nu va putea face cu noi decât ceea ce a făcut cu Stăpânul şi comandantul nostru, cu Iisus Biruitorul. Niciodată Iisus nu ne-a spus că pe cei credincioşi i-ar aştepta un pat moale şi o pernă de pus, ci dimpotrivă, o mare suferinţă: „Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ. N-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui” (Matei 10, 34-36).
Şi dacă este adevărat că Iisus a chemat şi cheamă la mântuire pe orice suflet, zicând: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă sufletelor voastre”… (Matei 11, 28), apoi tot Iisus a arătat că cine vrea să fie cu adevărat credincios, acela trebuie să se lepede de toate şi de toţi: „Un cărturar a zis lui Iisus: «Învăţătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge». Iisus i-a răspuns: «Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul»” (Matei 8, 19-20).
Prin urmare, iubiţilor, a urma pe Iisus trebuie a te dezbrăca de tot ce-i omenesc şi a-ţi îndrepta ochii numai în sus, la patria cerească.
A fi cu adevărat creştin înseamnă a te socoti călător în lumea aceasta şi nimeni şi nimic să nu te mai stăpânească, decât Iisus şi mântuirea cea sufletească.
Pentru aceea, şi Iisus a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze” (Matei 16, 24; Marcu 8, 34; Luca 9, 23).
Iubiţilor dragi, înscriindu-ne în Oaste, am subscris cu bunăvoie a ne lua crucea şi a merge pe calea lui Iisus. Să mergem, fraţilor, pe ea, să mergem cu dragoste şi bucurie. Nici o cale nu e dulce cum e calea lui Iisus! Orice necaz, orice durere să ne coboare tot mai mult sub crucea lui Iisus. Prin crucea suferinţei, Iisus a biruit. Prin alipirea de Iisus, şi noi vom birui. Dezbrăcaţi-vă, dar, iubiţilor, de tot ce-i omenesc şi staţi continuu lângă Iisus. Iubiţi cu drag Cuvântul sfânt. Hrăniţi-vă clipă de clipă, privegheaţi şi vă rugaţi neîncetat. Cu toţii să fim un gând şi o simţire, înaintând mereu pe calea mântuirii. Nu vă temeţi de nimeni şi de nimic. Iisus este cu noi. Aveţi curaj. Păstrându-vă în toate fără prihană, copii ai luminii, să prindem în alergarea noastră şi alte suflete. Prin viaţa noastră sfântă, curată şi neprihănită, zi de zi oştirea noastră să crească. Pilda vieţii noastre să cucerească totmai multe inimi. Atunci Domnul va rămâne cu noi şi Biruinţa ne este asigurată. Numai în Iisus este biruinţa. Pentru aceea şi noi să luptăm cu toţii sub steagul lui Iisus. Înainte, dragii mei, înainte, la luptă, înainte cu Iisus Biruitorul şi slava Domnului va rămâne peste voi.
Amin.