«Isus Biruitorul» din 21 februarie 1937, în ediţie specială, publica scris de mâna Părintelui Iosif următoarele:
„A trecut la Domnul preaiubitul nostru luptător, părintele Vasile Ouatu de la Bucureşti…
O veste de durere împărtăşim fraţilor de la fronturi. Dragul şi scumpul nostru părinte Vasile de la Bucureşti a adormit în Domnul în seara zilei de vineri, 19 februarie 1937.
S-a stins cel ce s-a adus pe sine ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu (Rom. 12, 1), pentru Cauza Lui.
S-a stins cel ce nu s-a cruţat şi n-a cruţat nimic, ci totul a pus în lupta cea sfântă a Domnului.
S-a stins cel ce a stat pe front până i s-a stins graiul şi a căzut sub greutatea boalei.
S-a stins cel ce L-a iubit pe Domnul şi lupta Lui în lume mai mult decât pe soţia lui, pe copiii lui, sănătatea lui şi viaţa lui (Matei 10, 37).
S-a stins cel ce şi-a cheltuit bucuros şi viaţa lui pentru turma şi fraţii lui (II Cor. 12, 15).
S-a stins cel ce n-a ştiut decât un singur lucru: să lupte – şi a luptat. Să sufere – şi a suferit. Să se jertfească – şi s-a jertfit. Să sufle din trâmbiţă – şi a trâmbiţat! A fost prigonit, bârfit, batjocorit, hulit – dar le-a suferit pe toate, privind ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre (Evrei 12, 2).
S-a stins un viteaz al Domnului pe care solia morţii, solia chemării la Domnul, l-a aflat pe front, ţinând sus steagul Domnului Iisus…
…În temelia războiului nostru cel sfânt, alături de Jertfa cea mare şi scumpă a scumpului nostru Mântuitor Iisus Hristos, avem de acum şi jertfele copiilor Lui. Avem şi jertfele luptătorilor Lui. Iată acum şi jertfa scumpului nostru părinte Vasile. Iar jertfele acestea sunt şi ele o chezăşie a biruinţei noastre, pentru că prin Jertfă a biruit Evanghelia şi numai prin jertfă biruie şi azi. Orice biruinţă vine numai prin jertfă.
Scumpii noştri fraţi din toată ţara!
A plecat la Domnul dragul nostru părinte Vasile. Iar noi, cei rămaşi, trebuie să arătăm că ştim preţui dragostea şi jertfa scumpului nostru luptător. De aceea, în Numele Domnului vă rugăm:
1. În înţelegere cu preoţii, să se facă rugăciuni şi parastase în toate sfintele biserici, iar în ziua înmormântării, marţi, la amiază, să se tragă clopotele.
2. În toate adunările şi întrunirile noastre frăţeşti să cinstim amintirea scumpului nostru, rugându-ne pentru veşnica lui odihnă.
3. Scumpul nostru va fi înmormântat în ziua de marţi, 23 februarie. Pentru această zi toţi fraţii din apropierea Capitalei şi până la cele mai mari depărtări se vor aduna cu toţii la Bucureşti… Cei din depărtări vor trimite câte un delegat, pentru ca întreaga Oaste a Domnului să-l petrecem la locul de odihnă…
4. Steagurile Oastei vor veni îndoliate.
5. Ziua înmormântării va fi zi de post şi rugăciune pentru toţi fraţii.
6. În fiecare an, la Praznicul Cincizecimii îi vom prăznui amintirea prin-tr un pelerinaj la mormântul său.
7. Pentru ziua înmormântării, sunt chemaţi la Bucureşti toţi preoţii-ostaşi şi binevoitori. După putinţă, de va fi voia Domnului, va merge şi Părintele Iosif de la Sibiu…“
„Cum s-a stins părintele Vasile
S-a stins la vârsta de 33 de ani.
A căzut pe front prima dată în anul 1930, când a zăcut în Sanatoriul de la Geoagiu, împreună cu Părintele Iosif. După ce s-a întremat puţin, s-a reîntors la front… până când, cu prilejul unei adunări, a stropit masa cu sângele pieptului său…
Aşa a mers, din căderi şi ridicări, din luptă în luptă, din spital în spital, până când… boala i-a topit cu totul trupşorul. În timpul din urmă avea doar o greutate de 32 kg. Întors la Bucureşti, era numai o umbră. S-a chinuit mult, dar credinţa l-a ţinut până la sfârşit în lupta şi în braţele Domnului.
S-a stins în seara zilei de 19 februarie…
Pe urma lui rămân trei copilaşi şi o îndurerată soţie.
Ca rod al ostenelilor sale, rămâne o monumentală biserică în cartierul Ghencea (una dintre cele mai mari din Bucureşti), o oaste puternică şi alte multe înfăptuiri, despre care vom mai vorbi.“
În nr. următor (din 28 febr. 1937) se publică pe larg o dare de seamă despre:
„Înmormântarea părintelui Vasile…
O durere înălţătoare şi sfinţitoare
72 de fraţi şi de surori au depus legământul în faţa sicriului şi a jertfei sale. Fraţi din toată ţara s-au strâns la Bucureşti, având între ei şi pe părinţii Iosif de la Sibiu şi Vladimir din Basarabia. O mulţime de zece mii de oameni l-au petrecut la mormânt. Slujba înmormântării a fost oficiată de vicarul Patriarhiei, Arhiereul Irineu Mihălcescu, cu un sobor de 15 preoţi. Au vorbit o mulţime de preoţi şi fraţi; momen¬tul cel mai impresionant a fost vorbirea Părintelui Iosif.
La chemarea sa, din mijlocul mulţimii s-au apropiat pentru legământ 72 de suflete. Momentul legământului depus în faţa Părintelui Iosif şi lângă sicriul părintelui Vasile a fost cutremurător. Cuvântarea Părintelui Iosif de atunci este plină de o unică putere. Ne pare rău că nu o putem publica, din pricina spaţiului de aici. Vorbirile celorlalţi au fost pline de putere şi de lacrimi… Printre ei au fost şi: păr. Vladimir, Coman, Lazăr şi Stoica, generalul Ruginschi, fr. Ioan Marini, P. Maliţa, I. Dragomir, Gh. M. Enică, V. Constantinescu, C. Pârvu şi alţii.“
În faţa amintirii vii a acestui mare şi curajos biruitor al luptei Domnului, ne gândim la cântările noastre:
Hristos nu are morţi! Câţi poartă
în ei sămânţa lui Hristos
trăiesc măreţ şi ard şi luptă
cu suflet nalt şi curajos.
Cu viaţa lor, cu moartea lor
vestesc pe-un Viu Mântuitor
ce veşnic e Biruitor…
………………
Hristos nu are-nvinşi! Câţi luptă
pentru-Adevăr, cu El încinşi,
prin orice-nfrângeri, se înalţă,
din orice foc, ies mai aprinşi.
Din jertfa lor, cu slava lor
cinstesc pe-un Scump Mântuitor
ce veşnic e Biruitor…
Şi la adevărul că:
Cei ce-odihnesc în Domnul, nici unii n-au murit,
ci dorm frumos ca după o muncă fericită;
pe chipul lor cel veşnic e-un zâmbet strălucit
lăsat de datoria cu dragoste-mplinită.
…Priviţi, acum, când drumul la capăt le-a ajuns,
cât de măreţ e cerul în care ei intrară,
în sfintele lor umbre, ce soare-a fost ascuns
şi cât de sfinte umbre prin lume ei lăsară!
…Nu-ţi pese de viaţă, ostaş al lui Hristos,
o clipă nu sta-n cumpăt a ţi-o jertfi iubirii,
nu-i mausoleu pe lume slăvit şi glorios
cât cel în care-Şi nalţă Iisus Hristos martirii.
Nu-ţi pară rău de moarte, viteaz al lui Iisus,
căci moartea-i o clipită, dar slava-i nemurire,
nu înaintea morţii, ci după ea, ţi-a spus
Hristos că te aşteaptă a slavei răsplătire.
Cei care mor în Domnul – şi pentru El – sunt vii,
mai vii ca toţi eroii oricăror alte sfere,
ei strălucesc pe-ntinsul întregii veşnicii
cu slava-n care-i nalţă Întâia Înviere…
Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. 2