Condacul la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului (1 ianuarie) (Glasul 3): Fecioara astăzi…
Domnul tuturor rabdă tăiere împrejur şi taie ca un Bun greşelile celor muritori. Dă lumii, astăzi, mântuire, iar ierarhul Ziditorului, purtătorul de lumină şi Dumnezeiescul preot al lui Hristos, Sfântul Vasile, se bucură întru cei de sus.
Tropar la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului (Glasul 1)
Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu ştie de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai şi fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă Sfatului Tău Celui Preabun; Slavă rânduielii Tale; Slavă smereniei Tale, Unule Iubitorule de oameni.
Implinindu-se opt zile de la Naştere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovaţi şi robiţi de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat şi să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.
Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putinţă să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăieşte Sfântul Efrem Sirul: „Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a şi tăiat împrejur ca un om, şi cu sângele Său S-a roşit Pruncul, ca un fiu omenesc şi, durându-L, plângea, precum se cădea firii omeneşti”.
Pentru aceea S-a tăiat împrejur la trup, ca să ne aducă nouă duhovnicească tăiere împrejur; pentru că, sfârşindu-se legea cea veche, care era după trup, a început cea nouă, duhovnicească. Precum omul cel vechi, trupesc, tăia împrejur pe omul cel simţit, aşa şi cel duhovnicesc este dator a-şi tăia împrejur patimile cele sufleteşti: iuţimea, mânia, zavistia, mândria, necurăţia şi alte păcate. Iar a opta zi S-a tăiat împrejur, scriidu-ne nouă cu sângele Său viaţa cea viitoare, care de învăţători se socoteşte a fi a opta zi. Astfel, Ştefan, făcătorul canonului din această zi, în cântarea a patra, zice: „Închipuieşte viaţa cea neîncetată a veacului al optulea ce va să fie, în care Stăpânul S-a tăiat împrejur”. Sfântul Grigorie de Nissa grăieşte aşa: „Cea de a opta zi s-a aşezat prin lege, ca veacul al optulea, ce va să fie prin optime, să mi-l însemneze mie”.
Se cuvine a şti şi aceasta: că tăierea împrejur în Aşezământul cel vechi era rânduita în chipul Botezului şi al curăţirii păcatului strămoşesc, măcar că acela nu se curăţa cu totul prin tăierea împrejur, până la sângele lui Hristos cel de voie vărsat pentru noi, pentru că tăierea împrejur era numai închipuire a înainte curăţirii celei adevărate, iar nu adevărată curăţire, pe care a săvârşit-o Domnul nostru, scoţând păcatul din mijlocul lumii şi pironindu-l pe Cruce. Iar în loc de tăierea împrejur din legea cea veche, a legiuit Botezul darului celui nou, care este din apă şi duh. Tăierea împrejur a fost atunci ca o pedeapsă pentru păcatul cel întâi făcut şi spre semnul acesta, cum că pruncul ce se taie împrejur este zămislit întru fărădelegi, după cuvântul lui David: …în păcate m-a născut maica mea; pentru care rana rămâne pe trupul pruncului.
Dar Domnul nostru era fără de păcat, deşi în toate S-a asemănat nouă, în afară de păcat; precum şarpele de aramă făcut de Moise în pustie era şarpe numai cu asemănarea, dar fără veninul şarpelui, aşa şi Hristos era om adevărat, dar nepărtaş păcatului omenesc şi S-a născut din Maică fără de prihană şi fără de bărbat, mai presus de fire.
Nu se cădea Lui să rabde acea rană a păcatului, adică a tăierii împrejur, după lege, ca unul Care era fără de păcat şi dătător de lege, dar de vreme ce a venit să ia asupra Sa păcatele a toată lumea, după cum grăieşte Apostolul: Neştiind de păcat, pentru noi s-a făcut păcat; deci că şi cum ar fi fost păcătos, a suferit tăierea împrejur, fiind fără de păcat. Apoi mai mare smerenie a arătat Stăpânul nostru în tăierea împrejur decât în naşterea Sa.
Pentru că prin naştere a luat asupra Sa numai chipul omenesc, după cum grăieşte Apostolul: Întru asemănarea omenească făcându-Se şi cu chipul S-a aflat că omul, iar prin tăierea împrejur a luat asupra Sa chipul păcătosului, suferind ca şi un păcătos rana cea rânduita pentru păcat. Pentru ceea ce nu era vinovat a pătimit ca un vinovat, cum grăieşte David: Cele ce n-am jefuit, atunci am plătit; de care păcat nu sunt părtaş, pentru acela am suferit durerea tăierii împrejur.
Deci, a voit ca să primească tăiere împrejur, începând înainte de a pătimi pentru noi, şi gustând acel pahar, pe care voia să-l bea până în sfârşit, grăind pe Cruce: Săvîrşitu-s-a. Vărsa picături de sânge dintr-o parte a trupului, până ce din tot trupul va curge sângele pâraie; în pruncie începe a răbda şi la pătimire se deprindea; ca, atunci când va fi bărbat desăvârşit cu vârsta, să rabde cu înlesnire patimile cele mai cumplite: pentru că din tinereţe se cuvine omului a se deprinde la nevoinţele cele bărbăteşti. Viaţa omenească este plină de osteneli, fiind că o zi, având naşterea dimineaţa, iar seara sfârşitul; că de dimineaţă, adică din scutece, Omul – Dumnezeu Hristos iese la lucrul Său prin osteneli, fiind în osteneli din tinereţe şi spre lucrarea Sa până în seara aceea când soarele s-a întunecat şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la al nouălea ceas; căci grăieşte către iudei: Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez.
Dar ce lucrează Domnul nostru? Mântuirea noastră; căci mântuire a lucrat în mijlocul pământului. Iar ca s-o lucreze desăvârşit, se apucă de dimineaţă, adică din tinereţe de lucru, începând a răbda durere trupească şi cu inima suferind pentru noi ca pentru fiii Săi, până ce se va închipui întru noi Hristos. De dimineaţă, cu sângele Său începe a semăna, ca spre seară să adune rodul cel frumos al răscumpărării noastre.
Apoi s-a pus numele fericitului prunc „Iisus”, nume care s-a dat din cer de Arhanghelul Gavriil în vremea când a binevestit Preacuratei Fecioare zămislirea Lui şi mai înainte până a nu se zămisli în pântece, adică mai înainte până a nu se învoi Preasfânta Fecioară cu cuvintele binevestitorului, sau mai înainte până a nu zice: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Pentru că la acele cuvinte ale ei, îndată Cuvântul lui Dumnezeu trup s-a făcut, sălăşluindu-Se în preacuratul şi preasfântul Ei pântece.
Deci, acest preasfânt nume, Iisus, care s-a spus de înger mai înainte de zămislire, I s-a dat la tăierea împrejur Domnului Hristos, ca o încredinţare despre mântuirea noastră; pentru că „Iisus” înseamnă „Mântuitor”, precum mai înainte a tălmăcit acelaşi înger lui Iosif, în vis, arătându-se şi zicându-i: Vei da numele Lui „Iisus”, pentru că Acela va mântui pe poporul Său din păcate. Încă şi Sfântul Apostol Petru, mărturisind despre numele lui Iisus, zicea: Nu este întru nimeni altul mântuire, pentru că nu este nici un alt nume sub cer, dat între oameni, întru care se cade a ne mântui.
Acest mântuitor nume, Iisus, mai înainte de toţi vecii era pregătit în sfatul Sfintei Treimi, şi până acum păzit spre a noastră mântuire; iar acum ca un mărgăritar de mult preţ s-a adus spre răscumpărarea neamului omenesc din vistieriile cele cereşti şi s-a dat prin Iosif, întru adeverirea tuturor; apoi cele neştiute şi cele tăinuite ale înţelepciunii lui Dumnezeu, întru numele acesta s-au arătat. Acest nume ca un soare a strălucit lumii, după cum grăieşte proorocul: Va răsări vouă, celor ce vă temeţi de numele Meu, soarele dreptăţii.
Ca un mir bine mirositor a umplut lumea de bună mireasmă. Ca un mir este vărsat numele Său, nu ţinut în vas, ci vărsat; căci până când mirul este în vas, până atunci mireasma lui este înăuntru; iar când se varsă, îndată bună lui mireasmă umple văzduhul. Puterea numelui lui Iisus era tăinuită în sfatul cel mai înainte de veci, acoperindu-se ca într-un vas; iar după ce din cer s-a vărsat pe pământ acest nume, îndată că nişte mir plin de aromate, prin bună mirosire a darului, de la vărsarea pruncescului sânge la tăierea împrejur, a umplut lumea. Şi toată lumea acum mărturiseşte că Domnul Iisus Hristos este întru slava lui Dumnezeu Tatăl.
Arătată s-a făcut puterea numelui lui Iisus, căci acest minunat nume a mirat pe îngeri, a bucurat pe oameni şi a înfricoşat pe diavoli, pentru că şi diavolii cred în El şi se cutremură. Apoi de numele acesta tremură iadul, tremură cele dedesubt, se scutură puterea întunericului, cad cei ciopliţi, se goneşte întunericul idoleştii îndrăciri; iar lumina dreptei credinţe răsare şi luminează pe tot omul ce vine în lume.
La acest nume preamare al lui Iisus tot genunchiul se pleacă, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Acest nume al lui Iisus este armă tare asupra potrivnicilor, precum zice Sfântul Ioan Scărarul: „Totdeauna cu numele lui Iisus să baţi pe cei potrivnici, pentru că armă mai tare decât aceasta nu vei afla nici în cer, nici pe pământ”. Acest nume preascump, Iisus, o! cât de dulce este inimilor celor ce iubesc pe Iisus Hristos! O! cât este de dorit celui ce-L are pe El! Căci Iisus este iubire şi dulceaţă. Acest preasfânt nume Iisus, o! cât este de iubit robului şi legatului pentru Iisus, celui robit pentru dragostea Lui!
În minte să fie Iisus, pe limbă Iisus; Iisus se crede cu inima întru dreptate, Iisus se mărturiseşte cu gura spre mântuire. Ori umblând, ori şezând, ori ceva lucrând, Iisus să fie pururea înaintea ochilor. N-am crezut – zice Apostolul -, a şti ceva între voi, fără numai pe Iisus; căci Iisus, celui ce se plânge către Dânsul, îi este luminare a minţii, frumuseţe a sufletului, sănătate a trupului, veselie a inimii, ajutor întru necazuri, bucurie întru mâhnire, iar iubitorului Său, plată şi răsplătire.
S-a scris cândva numele cel nespus al lui Dumnezeu – după cum povesteşte Ieronim – pe o tăbliţă de aur, ce se purta pe capul arhiereului celui mare. Se scrie acum dumnezeiescul nume al lui Iisus cu sângele cel vărsat la a Lui tăiere împrejur, şi se scrie nu în aur, materialnic, ci duhovnicesc, adică în inimile şi în gurile robilor lui Iisus, precum s-a scris întru a Apostolului Pavel, despre care s-a zis: Vas ales Îmi este acesta, ca să poarte numele Meu. Apoi ca o preadulce băutură, preadulcele Iisus doreşte să fie purtat numele Său în vas; căci cu adevărat dulce este celor ce-l gustă cu dragoste, despre care se grăieşte în psalmi: Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul. Pe acela gustându-l proorocul, strigă: Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea.
Pe Acesta gustându-l Apostolul Petru, zice: Iată, noi am lăsat toate şi în urma Ta am mers, căci către cine altul să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Prin această dulceaţă li s-au îndulcit sfinţilor pătimitori chinurile cele amare, încât şi de cea mai amară moarte nu s-au temut, ci strigau, zicând: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul, primejdia sau sabia? Nici moartea, nici viaţa, fiindcă dragostea este mai tare ca moartea.
Deci în care vas doreşte să se poarte cu adevărat acea dulceaţă a numelui lui Iisus? În cel de aur, ca aurul lămurit în ulceaua primejdiilor şi a necazurilor, care ca şi cu nişte pietre scumpe se împodobeşte cu rănile cele suferite pentru Iisus, strigând: Eu rănile Domnului Iisus pe corpul meu le port. Un vas ca acesta trebuie acelei dulceţi.
În unul ca acesta numele lui Iisus doreşte să fie purtat. Nu în zadar Iisus, la luarea numelui Său, varsă sânge în tăierea împrejur, voind aceasta, ca vasul, ce va purta numele Său, să se roşească cu sânge. Că după ce Domnul a câştigat vas ales numelui Său pe Apostolul Pavel, îndată a adăugat, zicând: Eu îi voi spune, câte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Caută la vasul Meu, cel sângerat şi rănit. Aşa se scrie numele lui Iisus, cu roşeala sângelui, cu durerile şi chinurile celor ce până la sânge suferă, nevoindu-se împotriva păcatului.
Deci, te sărutăm, cu dragoste, o, preadulce nume al lui Iisus, ne închinăm cu osârdie preasfântului Tău nume, o! preadulce şi întru tot îndurate Iisuse, lăudăm numele Tău cel preamare, Mântuitorule Iisuse, umilindu-ne faţă de sângele cel vărsat în tăierea împrejur! Pruncule cel fără de răutate şi Doamne cel desăvârşit! Şi ne rugăm bunătăţii Tale celei mari, pentru preasfânt numele Tău, pentru preascump sângele Tău ce s-a vărsat, şi pentru Maica Ta cea fără de prihană, care fără stricăciune Te-a născut, să reverşi asupra noastră mila Ta cea bogată, să îndulceşti inimile noastre prin Tine însuţi Iisuse, să aperi şi să ne îngrădeşti de pretutindeni cu numele Tău!
Însemnează-ne şi ne pecetluieşte pe noi robii Tăi cu acest nume, Iisuse, ca şi în veacul ce are să fie, ai Tăi să fim şi cu îngerii să slăvim preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, Iisuse, şi să-l cântăm în veci. Amin.
Acatistul de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Condacul 1
Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Icosul 1
Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea Ta străluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-au arătat, din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate. Îţi mulţumesc şi strig cu toţi cei care Te cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte veşnică a înţelepciunii,
Slavă veşniciei Tale, ce se arată în lumea cea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare a încercărilor mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 2-lea
Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale: vântul bine-înmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrâng aurul razelor şi curgerea uşoară a norilor, întreaga fire şopteşte tainic, toată e plină de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab trecătoare care deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde întru nestricăcioasă frumuseţe se aude cântarea: Aliluia!
Icosul al 2-lea
M-ai adus în viaţa aceasta ca într-un rai preasfânt. Am văzut cerul ca un potir albastru şi adânc, în azurul căruia cântă păsările, am ascultat foşnetul plin de pace al pădurii şi susurul dulce-glăsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bine-miresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e la Tine pe pământ, şi câtă bucurie să fii oaspetele Tău!
Slavă Ţie, pentru praznicul vieţii,
Slavă Ţie, pentru buna mireasmă a lăcrămioarelor şi trandafirilor,
Slavă Ţie, pentru felurimea cea desfătata a roadelor şi a seminţelor,
Slavă Ţie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineţii,
Slavă Ţie, pentru surâsul deşteptării scăldate în lumină,
Slavă Ţie, pentru frumuseţea zidirii mâinilor Tale,
Slavă Ţie, pentru viaţa veacului acesta, prevestitoare a celei cereşti,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 3-lea
Prin puterea Sfântului Duh împrăştie mireasmă orice floare: adiere tihnită de parfum, gingaşă alcătuire de culori, frumuseţea Celui Mare întru cele smerite. Laudă şi cinste Făcătorului de viaţă Dumnezeu, Cel Care a încununat ţarina cu aurul spicelor şi cu azurul albăstrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliţi-vă şi-I cântaţi Lui: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi de prin mii de părţi strigă cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii! Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor, stau văile şi codrii în veşminte de nuntă, întreaga lume este mireasa Ta, ea îl aşteaptă pe Mirele nestricăcios. Dacă astfel îmbraci Tu iarba câmpului, cum oare ne vei preschimba în veacul învierii ce va să fie, cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci?
Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pământului felurite culori şi gusturi şi miresme,
Slavă Ţie, pentru zidirea cea primitoare şi bogată în mângâiere,
Slavă Ţie, că ne-ai înconjurat cu mii şi mii de făpturi,
Slavă Ţie, pentru adâncul înţelepciunii Tale, care şi-a pus pecetea peste întreaga lume,
Slavă Ţie, cu evlavie sărut urmele paşilor Tăi nevăzuţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins înaintea noastră lumina cea strălucitoare a vieţii veşnice,
Slavă Ţie, pentru nădejdea vieţii nestricăcioase, nepieritoare, desăvârşite,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 4-lea
Cu câtă dulceaţă îi îndestulezi pe cei ce se gândesc la Tine, ce Făcător de viaţă este Cuvântul Tău cel Sfânt! Mai plăcută decât untdelemnul şi mai dulce decât fagurii este împreună-grăirea cu Tine. Rugăciunea adusă Ţie prinde viaţă şi se înaripează: cu ce cutremur se umple atunci sufletul şi cât de măreţe şi pline de tâlc apar atunci viaţa şi făptura toată! Unde nu eşti Tu – acolo e pustiu. Unde eşti Tu – acolo e bogăţia sufletului, acolo se revarsă, ca un şuvoi de apă vie, cântarea: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Când se lasă peste pământ apusul, când se împart odihna somnului obştesc şi la căderea zilei liniştea se aşterne, eu văd cămara Ta sub chipul palatelor strălucitoare şi a pridvoarelor de nori ale amurgului. Foc şi porfiră, aur şi azur grăiesc prorocind despre frumuseţea cea negrăită a corturilor Tale şi cu glas de prăznuire strigă:
Slavă Ţie, în ceasul tihnit al înserării,
Slavă Ţie, Celui ce ai revărsat asupra lumii mare linişte,
Slavă Ţie, pentru raza de rămas-bun a soarelui care apune,
Slavă Ţie, pentru odihna somnului adânc,
Slavă Ţie, pentru bunătatea Ta care se arată în întuneric, când lumea toată pare a fi departe,
Slavă Ţie, pentru rugăciunile smerite ale sufletului,
Slavă Ţie, pentru deşteptarea făgăduită spre bucuria veşnicei zile neînserate,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 5-lea
Nu sunt cumplite viforele vieţii pentru acela în al cărui suflet străluceşte făclia focului Tău. Împrejur – vreme rea şi întuneric, groază şi urlet de vijelie; iar în sufletul lui e pace şi lumină: acolo e Hristos! Şi inima cântă: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văd cerul Tău strălucitor de stele. O, cât eşti de bogat şi câte lumini ai! Prin razele îndepărtaţilor luminători mă priveşte veşnicia; sunt aşa mic şi neînsemnat, dar cu mine este Domnul şi pretutindeni sunt păzit de dreapta Lui cea iubitoare.
Slavă Ţie, pentru necontenita Ta purtare de grijă,
Slavă Ţie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus în cale,
Slavă Ţie, pentru dragostea rudelor, pentru dăruirea prietenilor,
Slavă Ţie, pentru blândeţea dobitoacelor care-mi slujesc,
Slavă Ţie, pentru clipele luminoase ale vieţii mele,
Slavă Ţie, pentru bucuriile limpezi ale inimii,
Slavă Ţie, pentru fericirea de a trăi, de a mă nevoi şi de a contempla,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al-6-lea
Cât eşti de măreţ şi de apropiat întru cumplita suflare a furtunii, cum se vădeşte atotputernicia mâinii Tale în şerpuirea fulgerelor orbitoare: minunată este măreţia Ta. Glasul Domnului peste câmpii şi în foşnetul codrilor, glasul Domnului în purcederea tunetelor şi ploii, glasul Domnului peste ape multe. Lăudat fii în vuietul munţilor care scuipă foc. Tu scuturi pământul ca pe un veşmânt; Tu înalţi până la cer valurile mării. Laudă Ţie, Celui ce ai smerit trufia omenească, făcând să se înalţe strigăt de pocăinţă: Aliluia!
Icosul al-6-lea
Ca fulgerul când luminează cămările ospăţului şi după el par jalnice toate făcliile, aşa ai strălucit şi Tu în sufletul meu, fără de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar după lumina Ta de fulger, ce palide, întunecate şi firave păreau aceste bucurii… Sufletul meu năzuieşte spre Tine!
Slavă Ţie, hotar al celor mai înalte visuri omeneşti,
Slavă Ţie, pentru setea noastră nepotolită după împărtăşirea cu Dumnezeu,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins în noi nemulţumirea numai cu viaţa cea de pe pământ,
Slavă Ţie, Celui ce faci din noi fii ai luminii înveşmântându-ne cu cele mai gingaşe raze ale Tale,
Slavă Ţie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor întunericului şi ai sortit tot răul spre nimicire,
Slavă Ţie, pentru descoperirile Tale;
Slavă Ţie, pentru fericirea de a Te simţi şi de a vieţui cu Tine,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al-7-lea
În sânul minunatei simfonii care ne înfăşoară cu bogatele ei armonii se face auzită chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul împărăţiei ce va să fie în dulceaţa cântărilor, în minunatele acorduri ale sunetelor, în simţirea înaltă din glăsuirea lor, în strălucirea lucrării artistului. Orice adevărată frumuseţe ne poartă sufletul spre Tine, ca o puternică chemare, făcându-ne să înălţăm cu glas de sărbătoare cântarea: Aliluia!
Icosul al-7-lea
Cu pogorârea Sfântului Tău Duh, Tu luminezi şi faci să rodească arta pictorilor, inspiraţia poeţilor, gândirea savanţilor. Cu puterea cunoaşterii de sus pătrund ei legile Tale, luminându-ne adâncul înţelepciunii Tale de Ziditor. Lucrările lor şi fără de voie Te mărturisesc: O, cât eşti de mare în operele lor, cât eşti de mare în omul pe care Tu L-ai făcut!
Slavă Ţie, Celui ce Ţi-ai arătat puterea în legile ce cârmuiesc zidirea,
Slavă Ţie, că toată făptura e plină de legile pe care i le-ai rânduit,
Slavă Ţie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tău,
Slavă Ţie, pentru ceea ce cu înţelepciune ne-ai ascuns,
Slavă Ţie, pentru geniul minţii omeneşti,
Slavă Ţie, pentru puterea de a lucra cele de folos,
Slavă Ţie, pentru limbile de foc ale inspiraţiei,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al-8-lea
Cât de apropiat eşti de noi în ziua bolii! Tu Însuţi cercetezi pe cei bolnavi, Tu Însuţi Te apleci spre patul celui suferind. Şi inima lui stă de vorbă cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace în vremea grelelor pătimiri şi scârbe, Tu trimiţi ajutor neaşteptat. Tu mângâi, Tu cercetezi cu dragoste şi mântui, Ţie îţi înălţăm cântare: Aliluia!
Icosul al-8-lea
Când, prunc fiind, Te-am chemat cu înţelegere pentru prima oară, mi-ai împlinit rugăciunea şi mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tău. Atunci am înţeles că Tu eşti bun şi fericiţi sunt cei care aleargă la Tine. Am început a Te chema din ce în ce mai des, iar acum strig:
Slavă Ţie, Celui ce plineşti cererea mea pentru cele bune;
Slavă Ţie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea;
Slavă Ţie, Celui ce tămăduieşti neputinţele şi scârbele cu trecerea vindecătoare a timpului;
Slavă Ţie, Celui ce singur ştii de ce îngădui să fim prigoniţi pe nedrept;
Slavă Ţie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neînlocuit şi tuturor le dăruieşti viaţa de veci;
Slavă Ţie, Celui ce faci nepieritor tot lucrul cel înalt şi bun;
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai făgăduit reîntâlnirea cea dorită cu cei de aproape ai noştri adormiţi întru nădejdea învierii;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al-9-lea
De ce zâmbeşte tainic toată făptura în zilele de praznic? De ce atunci se revarsă în inimă o minunată uşurare, fără asemănare cu cele pământeşti şi însuşi văzduhul devine altar şi biserică purtătoare de lumină? E adierea harului Tău, e strălucirea Taborului, cerul şi pământul cântă atunci lauda: Aliluia!
Icosul al-9-lea
Când m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminându-mi sufletul cu umilinţa, atunci una din razele Tale nenumărate a căzut asupra inimii mele, şi ea s-a făcut purtătoare de lumină, fier în văpaie: am privit chipul Tău tainic şi neapropiat:
Slavă Ţie, Celui ce ai preschimbat viaţa noastră cu faptele bunătăţii,
Slavă Ţie, Celui ce ai pecetluit cu negrăită dulceaţă fiecare din poruncile Tale,
Slavă Ţie, Celui ce Te sălăşluieşti în chip nevăzut acolo unde adie buna mireasmă a milostivirii,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai trimis nereuşite şi scârbe, ca să ne întoarcem ochii spre suferinţa celorlalţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai pus mare răsplată în însăşi fapta bună,
Slavă Ţie, Celui ce primeşti avântul spre cele înalte,
Slavă Ţie, Celui ce învălui cu iubirea mai presus de toate,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 10-lea
Un lucru destrămat în pulbere nu se ridica la loc, dar Tu învii pe cei a căror conştiinţă s-a stins şi întorci la frumuseţea cea dintâi sufletele ce o pierduseră fără nădejde. Cu Tine nimic nu e cu neputinţă de îndreptat. Tu eşti cu totul dragoste. Tu eşti Cel ce pe toate le zideşti, şi Cel ce iarăşi dai viaţă. Pe Tine Te lăudăm cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Dumnezeul meu, Cel ce cunoşti căderea îngerului trufaş al zorilor, mântuieşte-mă cu harul tău, nu mă lăsa să mă îndepărtez de Tine şi nu-mi da să mă îndoiesc de Tine. Dă auzului meu agerime, ca să aud în toate clipele vieţii mele glasul Tău tainic şi să-Ţi strig Ţie, Celui veşnic:
Slavă Ţie, pentru minunatele potriviri de întâmplări pe care le-a rânduit pronia Ta,
Slavă Ţie, pentru presimţirile dăruite de har,
Slavă Ţie, pentru poveţele glasului tainic,
Slavă Ţie, pentru descoperirile din vis şi din trezie ale cuvioşilor Tăi,
Slavă Ţie, Celui ce zădărniceşti planurile nefolositoare,
Slavă Ţie, Celui ce ne trezeşti prin suferinţe din beţia patimilor,
Slavă Ţie, Celui care smereşti spre mântuire trufia inimii,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 11-lea
Prin lanţul de gheaţă al veacurilor simt suflul fierbinte al Dumnezeirii Tale şi dragostea Ta de oameni. Tu eşti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Văd Crucea Ta: ai îndurat-o pentru mine; în pulbere se aşterne duhul meu înaintea Crucii: aici e praznicul iubirii şi al mântuirii, aici nu încetează în veci lauda: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Fericit cel care va cina în împărăţia Ta, însă Tu m-ai împărtăşit încă de pe pământ de această fericire. De câte ori nu mi-ai întins cu dreapta Ta dumnezeiască Trupul şi Sângele Tău iar eu, mult păcătosul am primit ştiutele Taine şi am simţit iubirea Ta cea negrăită şi mai presus de fire?
Slavă Ţie, pentru puterea harului Tău cel necuprins şi de viaţă făcător,
Slavă Ţie, Celui ce ai înălţat Biserica Ta ca adăpost lumii ostenite,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai născut a doua oară prin apele cele de viaţă făcătoare ale Botezului.
Slavă Ţie, căci Tu întorci celor care se pocăiesc neprihănirea crinilor,
Slavă Ţie, adânc nesecat al iertării,
Slavă Ţie, pentru paharul vieţii şi pentru pâinea bucuriei veşnice,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 12-lea
De multe ori am privit cum se răsfrângea slava Ta pe chipurile celor răposaţi. Cum străluceau de nepământească frumuseţe şi bucurie, cât de nematerialnice păreau trăsăturile lor: cu adevărat era praznicul fericirii şi al odihnei în sfârşit atinse; tăcerea lor striga spre Tine. În ceasul sfârşitului, luminează şi sufletul meu, cel care strigă: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Ce înseamnă laudele mele înainte Ta! Eu nu am auzit cântarea heruvimilor – aceasta este partea sufletelor înalte – dar ştiu cum Te slăveşte firea. Am privit iarna cum, sub tăcerea lunii, întreg pământul îţi aduce tihnită rugăciune, înveşmântat în haină albă, strălucind de nestematele zăpezii. Am văzut cum se bucură de Tine soarele care răsare şi am auzit corurile păsărilor slavoslovind. Am auzit cum foşnesc codrii, cântă vânturile şi apele susură cu taină despre Tine, am auzit cum Te propovăduiesc cetele luminătorilor prin mişcarea pe care le-ai rânduit-o, cu înţelepciune, pe nesfârşitele întinderi. Ce e lauda mea! Firea este ascultătoare, iar eu nu sunt. Atâta cât trăiesc şi văd dragostea Ta, râvnesc să-Ţi mulţumesc, să mă rog Ţie şi să strig:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adâncă, nemăsurată şi dumnezeiască,
Slavă Ţie, Celui ce ne umbreşti cu lumina, cu cetele sfinţilor şi îngerilor Tăi,
Slavă Ţie, Prea-Sfântule Părinte, Care ne-ai chemat să dobândim împărăţia Ta,
Slavă Ţie, Duhule Sfinte, Soare de Viaţă Făcător al veacului ce va să vină,
Slavă Ţie, Fiule al lui Dumnezeu, începătură a mântuirii noastre,
Slavă Ţie, pentru toate, Treime Dumnezeiască şi Preabună,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 13-lea
O, Preabună şi de Viaţă-Făcătoare Treime, primeşte mulţumire pentru toate milele Tale şi ne arată vrednici de binefacerile Tale ca, înmulţind talanţii care ne-au fost încredinţaţi, să intrăm în veşnica bucurie a Domnului nostru cântând cântare de biruinţă: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea Ta străluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-au arătat, din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate. Îţi mulţumesc şi strig cu toţi cei care Te cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte veşnică a înţelepciunii,
Slavă veşniciei Tale, ce se arată în lumea cea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare a încercărilor mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Şi Condacul întâi
Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Canon de rugăciune la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului
Tropar la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului, glasul 1: Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu ştie de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai şi fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă Sfatului Tău Celui Preabun; Slavă rânduielii Tale; Slavă smereniei Tale, Unule Iubitorule de oameni.
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul: Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Ziua a opta, care poartă chipul veacului ce va să fie, se luminează şi se sfinţeşte cu sărăcia Ta cea de bunăvoie, Hristoase; că întru aceasta Te-ai tăiat la Trup împrejur, după Lege.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Hristos tăiere împrejur primeşte a opta zi de la naştere şi cu aceasta astăzi umbra se împuţinează, răsărind Lumina Noului Har.
Cântarea a 3-a.
Irmosul: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Care ai omorât cu Lemn păcatul; şi sădeşte frica Ta în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Cuvântul Cel mai presus de fiinţă Întrupându-Se, S-a tăiat împrejur, spre încetarea Legii; şi ne-a dat nouă începăturile Dumnezeiescului har şi ale Vieţii celei Nestricăcioase.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Hristos Întrupându-Se, S-a arătat Împlinitor al Legii, iar nu ca un potrivnic lui Dumnezeu; şi de bunăvoie a îngăduit a se tăia împrejur, a opta zi.
Cântarea a 4-a.
Irmosul: Auzit-am, Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Tăierea împrejur a încetat, de când S-a tăiat împrejur Hristos de bunăvoie, mântuind mulţimile neamurilor cu harul.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Ziua a opta, în care Stăpânul Hristos S-a tăiat împrejur, o închipuieşte viaţa cea nesfârşită a veacului ce va să fie.
Cântarea a 5-a.
Irmosul: Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, îndreptează-ne pe noi întru lumina poruncilor Tale; că afară de Tine, pe alt Dumnezeu nu ştim.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Tu, Doamne, din Fecioara Maică în chip de negrăit Te-ai născut şi nu ai socotit lucru nevrednic a îmbrăca chipul omenesc ca un Prunc, după Lege, însăşi Legea împlinind.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Nopţii s-a asemănat cea care a născut pe Israel, ca una ce a iubit umbra Legii; din care S-a arătat Hristos, Lumina ce Străluceşte lumii.
Cântarea a 6-a.
Irmosul: Adâncul cel mai din urmă al păcatului m-a înconjurat; ci, Doamne, Doamne, precum pe proorocul Iona l-ai scos, scoate şi viaţa mea din stricăciune.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Luat-a sfârşit Legea, de când Hristos, Prunc făcându-Se şi Împlinitor al Legii arătându-Se, a primit tăiere împrejur şi a dezlegat blestemul Legii.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Sâmbăta, tăierea împrejur şi înfumurarea evreilor au încetat, cu bunăvoinţa lui Hristos, Cel Ce S-a Arătat şi a strălucit Primăvara Harului.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…
Domnul tuturor rabdă tăiere împrejur şi taie ca un Bun greşelile celor muritori. Dă lumii, astăzi, mântuire, iar ierarhul Ziditorului, purtătorul de lumină şi Dumnezeiescul preot al lui Hristos, Sfântul Vasile, se bucură întru cei de sus.
Cântarea a 7-a.
Irmosul: Cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de aur în câmpul Deiera; şi în mijlocul focului fiind aruncaţi, răcorindu-se, au cântat: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Luminată şi strălucitoare este sărbătoarea Naşterii lui Hristos, care preînchipuie astăzi Taina înnoirii ce va să fie. Că Mântuitorul Se taie împrejur după rânduiala Legii, nu ca un Dumnezeu, ci ca un muritor şi ca o împlinire a Legii.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Legea plinind Făcătorul Legii, cu Trupul, astăzi, de bunăvoie Se taie împrejur, tăiere făcând iernii păcatului şi dăruindu-ne a striga: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a.
Irmosul: Pe Dumnezeu Cuvântul, Care cu negrăită înţelep¬ciune toate le-a alcătuit şi dintru nefiinţă le-a adus, binecu¬vântaţi-L lucrurile Domnului, ca pe Domnul.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
În ziua a opta S-a tăiat împrejur, ca un Prunc, Stăpânul şi a primit numele Iisus; că El este Mântuitorul lumii şi Domnul.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce a ieşit din Tatăl mai înainte de veci şi fără de început şi după Lege S-a tăiat împrejur cu Trupul, lăudaţi-L lucrurile Domnului, ca pe Domnul.
La Cântarea a 9-a, glasul al 2-lea:
Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Slăvită decât Oştile cele de sus, pe Fecioara Preacurată, de Dumnezeu Născătoarea.
Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce după Lege cu Trupul S-a tăiat împrejur.
Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce în ziua a opta a primit a fi tăiat împrejur.
Stih: Astăzi Se taie împrejur cu Trupul Stăpânul, împlinind Legea, ca un Prunc.
Stih: Stăpânul astăzi Se taie împrejur cu Trupul şi Iisus este numit.
Irmosul: Pe tine, Ceea ce pe Luminătorul Dumnezeu, Cel Ce a Răsărit mai înainte de soare, trupeşte la noi venind, din coapse Fecioreşti în chip de negrăit L-ai Întrupat, Binecuvântată, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Hristos, întrecând hotarele întregii firi omeneşti, S-a născut mai presus de fire din Fecioară. Şi precum porunceşte Cartea Legii, Se taie împrejur la Trup şi Împlinitor Legii se arată.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Veniţi să prăznuim cu sfinţenie Ziua cea Mărită a numelui Stăpânului Hristos. Că astăzi, cu Dumnezeiască cuviinţă, este numit Iisus; cu Acela împreună şi pomenirea ierarhului să o mărim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Cu Dumnezeiască credinţă…
Cu învăţăturile tale, Sfinte Vasile, ai udat toată lumea ca şi cu o apă şi ai semănat dogmele dreptei cinstiri de Dumnezeu; că Hristos, Izvorul vieţii, S-a odihnit întradevăr întru tine. Pe Acela roagă-L, ca cel ce ai dobândit îndrăzneală la Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.