„Ucenicii se uitau unii la alţii şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte.“ (Ioan 13, 22)

Ce cumplită clipă trebuie să fi fost pentru ucenicii Domnului aceea când Mântuitorul le-a spus la masă: „Unul dintre voi Mă va vinde!“
Ca un trăsnet lovind dintr-o dată şi pe neaşteptate vor fi zdrobit aceste cuvinte toată rămăşiţa de bucurie, de speranţă şi pace pe care o mai aveau în inimile lor.
O aşa părtăşie sfântă se închegase între inimile lor, unii faţă de alţii şi toţi faţă de Domnul, în anii de când erau împreună, încât i-ar fi fost cu neputinţă oricăruia dintre ei să-şi închipuie că vreodată careva ar putea ajunge a se rupe de ceilalţi şi să devină vânzător.
Cei nevinovaţi, auzind aceste cuvinte, au început să se uite unii la alţii înspăimântaţi şi pentru prima dată bănuitori.
Şi fiecare, în gândul său, îl cerceta pe celălalt, bănuindu-l în inima sa… apoi bănuindu-se chiar pe sine.
În clipa aceea se spărgea în ţăndări, ca un vas foarte scump, toată încrederea nemărginită şi armonia unităţii lor.
În inima fiecăruia năvălea acum apa tulbure, neagră şi rece a neîncrederii, năruind şi noroind totul.
Cât de zdrobită trebuie să fi rămas inima din ei când se uitau unii la alţii pentru prima dată cu ochii încruntaţi şi judecători!
O, cum trebuie să le fi răvăşit sufletul lor o mie de gânduri deznădăjduite!
Satana se bucura din plin când vedea că mica şi sfânta lor comunitate credincioasă lui Iisus se destramă atât de cumplit, ca o casă luată de ape…
Şi îi va fi şoptit fiecăruia din cei unsprezece destule îndemnuri ispititoare, sfătuindu-i pe fiecare să se „retragă“ şi să se ducă acasă.
Să-şi vadă de „treaba“ lui.

– Ce bine ar fi fost dacă ai fi făcut aşa de mai demult! îi va fi zis satan fiecăruia… Să te fi dus şi tu atunci cu cei şaptezeci…
Sau chiar să nu mai fi nici apucat de la început acest drum. Iată acum unde ai ajuns…
Iată pe cine ai iubit…
Iată în cine te-ai încrezut.
Iată cu cine te-ai însoţit…
Ce bine dacă ascultai de soţia ta! Sau de părinţi. Sau de prieteni. Şi să fi stat acasă!…
Cu astfel de gânduri le va fi zdrobit satan sufletul fiecărui apostol după auzirea veştii cu vânzătorul.

Vai cât de mult rău fac nu numai Lucrării lui Dumnezeu, ci chiar şi semenilor lor, acei oameni nelegiuiţi care-i vând pe ai lor. Şi care trădează dragostea, prietenia, frăţietatea, cinstea şi cuvântul lor şi al lui Hristos.
Căci aceştia nimicesc chiar bunul cel mai scump pentru inimile omeneşti, care este încrederea în om, încrederea în frate, încrederea în semen.

Până există încredere, ce sfântă este legătura dintre credincioşi şi fraţi,
şi părtăşia dintre soţi,
şi iubirea dintre prieteni,
şi armonia dintre oameni!
Când însă diavolul pune în inima unuia dintre ei gândul vânzării şi al înşelăciunii… o, cum se prăbuşesc de dureros şi de cumplit toate acestea!
Şi ce jale şi prăpăd rămâne în urma lor!
Ruina şi amintirea lor va îndurera sufletul ori de câte ori le va privi, până la moarte.
Şi un gust amar îi va veni pe buze şi se va preface în cele mai înveninate şi amărâte cuvinte pentru acela care a trădat şi a vândut, zădărnicind un viitor atât de frumos.

Dragul meu care auzi aceste amare lucruri, ia bine seama la tine însuţi.
Roagă-te lui Dumnezeu şi priveghează. Ca nu cumva să ajungi şi tu un vânzător de Hristos şi de fraţi.
Căci aceasta te va rupe pe vecii vecilor de Hristos şi de fraţi şi te va arunca între demoni, în locul pregătit lor.
Iar păcatul tău va otrăvi nu numai veşnicia ta, ci şi părtăşia altora – fiindcă, aflând de vânzare, fiecare va începe să se teamă de celălalt şi să se îndoiască de toţi.
Nu se va mai încrede nimeni în nimeni niciodată şi nu se va mai apropia nici unul de nici unul.
Iar aceasta este o nenorocire mai mare şi mai lungă decât oricare alta.
Şi totul a început cu tine.
Ce osândă oare ar fi de-ajuns pentru asta?

O, Doamne Iisuse, Tu, Care eşti plin de bunătate şi îndurare, Binecuvântează-i pe ucenicii Tăi cei curaţi şi statornici şi mângâie inimile lor.
După orice zdrobire, înalţă-i iarăşi, Doamne Iisuse. Şi nu-i lăsa să-şi piardă încrederea scumpă unii în alţii.
Căci fără încrederea dintre fraţi, nimic bun şi frumos nu mai poate rodi şi creşte între ei. Şi în lume.

Ci, zdrobind puterea ispititorului, nu lăsa niciodată să stăruie în inimile ucenicilor Tăi îndemnul de a părăsi calea Ta.
Nici de a se retrage din sfânta Ta Lucrare numai din pricină că au cunoscut în ea şi vânzători de fraţi. Sau rătăciţi de la credinţă. Ci ajută-ne ca noi înşine să luăm totdeauna bine seama să nu ajungem aşa.
Ci să-Ţi fim credincioşi adevăraţi.
Ţie şi fraţilor noştri, până la sfârşit. Iar apoi, cunoscându-l pe vânzător şi pe dezbinător, să-i ocolim fiecare şi toţi. Iar Tu să-i înlături pe toţi şi pe totdeauna dintre ai Tăi. Amin.

Traian Dorz, Hristos – Modelul vieţii noastre