Comori Nemuritoare

Fratele Simion Gheorghiţă, Slobozia, Neamţ

Viaţa aceasta prin care trecem fiecare îşi are etapele rânduite mai dinainte de a fi fost măcar o zi din ea (Ps. 138,16), dintre care cea mai frumoasă este vremea tinereţii.
Aceasta este un dar de la Dumnezeu, prin care trecem sau am trecut; dar lumea care ne înconjoară şi lucrurile din ea au în ele o puternică atracţie şi influenţă asupra tinerilor.
Fericită este vremea tinereţii pusă în slujba Domnului Iisus, călăuză după Cuvântul Lui. Dar vai de tinereţea trăită în slujba celui rău, supusă păcatelor!
Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă oameni care au experimentat, şi pentru alţii care-i vor urma, statornicia în credinţă, croind „cărări drepte“. Avem exemplul celor patru tineri evrei deportaţi în Babilon: Daniel, Anania, Misael, şi Azaria, care au refuzat să ia parte la mesele şi desfătările de la curtea împărătească şi au ales o viaţă de înfrânare, de post şi de rugăciune, chiar dacă acestea aveau ca şi consecinţă cuptorul cu foc sau groapa cu lei. | Continuare »

Traian Dorz, «Istoria unei jertfe», vol. 4

În nopţile Domnului, adunările noastre de revelion au fost totdeauna încărcate cu binecuvântări. La adăpostul obiceiului de a se petrece peste tot în aceste nopţi, când toată lumea e în mişcare, ne-am folosit şi noi din plin de timpul acesta deosebit pentru a-l petrece în cel mai fericit şi mai binecuvântat fel…

Adunările noastre cu ocazia revelionului au fost în acest an [1985] mai frumoase şi mai multe decât în toţi ceilalţi ani, de multă vreme până acum. Slăvit să fie Domnul nostru Care ne-a dat în timpul acesta o fericită pace şi o destul de liniştită muncă duhovnicească! În afară de unele mici şi rare neplăceri ale unora sau altora dintre fraţi cu micile autorităţi locale, în general în ţară n-am avut necazuri mai mari. Acum nu mai au loc mari prigoniri ca în anii dinainte. Au fost totuşi amendaţi în câteva locuri câteva zeci de fraţi cu câteva zeci de mii de lei, dar ce sunt acestea pe lângă ce fusese altă dată! Însă chiar şi acolo unde s-au produs acestea s-a văzut clar că era un abuz şi o nedreptate – acte de răzbunare şi de ură. Chiar şi aşa fiind, fraţii s-au supus în toate cazurile. Răbdători şi fără să facă nici o contestaţie, au plătit ceea ce li s-a cerut.

În multe locuri revelioanele noastre frăţeşti ţin toată noaptea, fraţii şi surorile despărţindu-se numai în zorii zilei de Anul Nou. Cuvântările, poeziile şi cântările Domnului sunt, în astfel de nopţi binecuvântate, o petrecere şi o hrană frăţească. Împrejurarea deosebită pe care o oferă noaptea aceasta în care se unesc şi se despart doi ani unul de altul este trăită puternic de către toate sufletele, ca o noapte de bilanţ, de cercetare, de adânc cutremur sufletesc. Ce rugăciuni zguduitoare cuprinde ceasul trecerii din anul vechi în cel nou… Ce mulţumiri pentru ajutorul din trecut, ce păreri de rău pentru păcatul şi lenevia din el. Şi ce legăminte, promisiuni şi cereri pentru cel viitor… Câte legăminte noi şi zguduitoare pun cei ce nu le aveau şi câte înnoiri fierbinţi fac cei ce slăbiseră legământul lor de mai de mult. Totdeauna după o astfel de baie sufletească ieşi, dintr-un an obosit, adânc primenit duhovniceşte. Şi intri, într-un an înviorat, întinerit ca şi cum ai fi trecut printr-o scăldătoare cerească. | Continuare »

Dintre toate celelalte multe modele demne de urmat pe care le-am avut în viaţă, modelul cel mai apropiat de inima noastră este şi rămâne scumpul, neuitatul şi mereu prezentul frate Traian Dorz.
Se împleteau în el şi-l defineau atâtea însuşiri minunate în care L-am văzut atât de strălucit pe Hristos:
– farmecul iubirii curate şi jertfitoare,
– bucuria trăirii reale a oricărui moment, descoperind adevăratele valori şi frumosul acolo unde mulţi nu le vedeau,
– perseverenţa şi dârzenia în împlinirea responsabilităţilor pe care le avea,
– curajul nezdruncinat în faţa primejdiei, a vrăjmaşilor, a noului, a necunoscutului,
– capaciatea de asumare totală a tuturor riscurilor şi a consecinţelor acţiunilor întreprinse spre binele Lucrării Oastei şi spre slava Numelui lui Hristos,
– puterea de a îmbărbăta în orice împrejurare,
– îndrumarea sănătoasă şi dreaptă la fiecare răscruce,
– seninătatea privirii,
– limpezimea fericită a tulburărilor între fraţi,
– alinarea şi înduioşarea celor de departe,
– mijlocirea nepărtinitoare a păcii, | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, FRICOŞII

Un dar deosebit al Oastei a fost şi acela de care m-a învrednicit Domnul: de a nu fi fricos. Voi avea eu multe, multe umbre şi scăderi. Nu m‑am lăudat niciodată decât „în neputinţele mele“. Dar, aşa mic şi slab cum sunt, Domnul  m-a învrednicit cu darul de a nu mă teme, de a îndrăzni în Numele Lui.

Când am cumpărat tipografia, toţi şopteau că „m-am înfundat“. „Uite-l, pe o criză ca asta, şi-a băgat capul în datorii de milioane!“
Când am căzut bolnav, toţi mă socoteau – şi mulţi se bucurau – că „m-am prăbuşit definitiv“. Dar eu m-am încrezut în Domnul şi El nu m-a lăsat. Chiar de s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii – cum zice Scriptura – eu nu mă tem, câtă vreme Domnul este cu mine şi aud mereu glasul Lui: Nu te teme, căci Eu cu tine sunt ca să te scap şi să te mântui (Ieremia 1, 8). Bolnav, de pe pat, am scris şi aceste rânduri, dar nu mă tem. Domnul mi-a arătat atâtea dovezi că este cu mine şi cu Oastea Lui, încât, să mă tem, ar însemna că sunt un laş şi un îndoielnic, şi necredincios ca Toma.
Un ostaş al Domnului nu se teme. El trebuie să aibă neîncetat conştiinţa că Domnul este cu el şi n-are de ce să se teamă. Un semn al cunoaşterii noastre de ostaşi ai Domnului trebuie să fie şi curajul, îndrăzneala. | Continuare »

de Ierom. Serafim Rose, din Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului

Acum aş dori să spun un cuvânt despre un om mai simplu, pe nume Iuri Maşkov, care relatează convertirea sa în Rusia. A fost exilat forţat din Rusia în urmă cu trei ani şi, deşi abia trecuse de 40 de ani, a murit de cancer anul trecut. La exact trei luni de la sosirea lui în America, a ţinut o conferinţă în care a povestit cum a ajuns la credinţă: adică despre cum i S-a revelat Dumnezeu în suferinţele sale. Fusese invitat să vorbească într-o conferinţă ţinută în 1978 la New Jersey în limba rusă şi, când i-a venit rândul să vorbească, le-a spus celor prezenţi că înainte de a ajunge acolo nu ştia ce avea să le spună. „Eram tulburat”, a spus, „mi se părea că nu am nimic să vă spun. Prima jumătate a vieţii am fost student şi a doua jumătate am petrecut-o în închisoare şi în câmpurile de concentrare ale Gulagului. Într-adevăr, ce le-aş putea spune unor oameni mai educaţi decât mine, mai erudiţi şi chiar mai informaţi despre evenimentele din Uniunea Sovietică?
Aici putem vedea un contrast faţă de ceea ce se petrece în Vest. Există, este adevărat, şi în Occident mulţi oameni convertiţi la Ortodoxie. De cele mai multe ori au o vastă cunoaştere teoretică a Ortodoxiei, dar nu şi această experienţă a suferinţei şi nu au fost nevoiţi „să plătească pentru ceea ce li s-a dat”. Iuri, pe de altă parte, nu vorbeşte din cărţi, ci din propria lui experienţă.
„De aceea – continuă el – am hotărât să nu pun pe hârtie cuvântul meu, ci să spun orice îmi va pune Dumnezeu în suflet. Şi apoi, în timp ce treceam în viteză prin Bridgeport, Connecticut, într-un automobil splendid de-a lungul extraordinarei autostrăzi tăiate prin mijlocul unei naturi luxuriante, am înţeles că întreaga mea viaţă de suferinţă spirituală din «paradisul» comunist, calea mea de la ateism şi marxism la credinţa ortodoxă este singura informaţie valabilă care vă poate interesa. Viaţa mea prezintă interes numai pentru că este un strop în oceanul renaşterii religioase din Rusia.” | Continuare »

O mărturie-îndemn a fratelui Traian Dorz (din timpul arestului de la Securitatea din Beiuş, 1950), îmbărbătare pentru abruptul suiş ce ne-a mai rămas spre Înviere.

Într-o zi n-au mai avut nimic să ne dea de mâncare. Şi n-au avut nici a doua zi nimic. Era vremea muncilor de primăvară şi nu veniseră nici unii de acasă cu mâncare…
A treia zi au făcut un fel de mămăligă într-o găleată şi ne-au dat câte o porţie din asta cu o lopăţică de scândură în palme. Am mâncat-o direct cu gura, cum mâncasem prima porţie de fasole acum doi ani, de la Zoli-baci, la Oradea…
În ziua următoare nu ne-au mai dat nici de asta.
Aproape de clădirea Securităţii era Şcoala Normală de Fete.
De acolo, servitorii Securităţii aduceau rămăşiţe aruncate de la masa elevelor când n-aveau altceva pentru mâncarea câinelui. În hârdaiele cu aceste rămăşiţe erau aruncate tot ce se lua de pe masă după plecarea elevelor: pâine, oase, marmeladă, zeamă, coji, fructe putrede, scobitori, hârtii…
Cu o găleată plină de rămăşiţe de astea veni servitorul pe furiş în seara aceea şi, intrând pe rând la noi, ne făcu semn cu ochiul spre găleată, şoptind grăbit:
– Luaţi cu pumnii! Repede, să nu dea şeful peste noi, că mă bagă şi pe mine aici!
– Slavă Ţie, Doamne, am şoptit lăcrimând, cât de bun eşti Tu şi cum îngrijeşti ca, aici unde nu pot veni fraţii şi prietenii mei, să vină să mă hrănească tocmai vrăjmaşii care sunt puşi să ne chinuie. O, ce mare este puterea Ta care ştie să ne facă binele tocmai prin cei care sunt puşi ca să ne facă răul.
Dumnezeule bun, răsplăteşte odată şi omului acestuia, căci găleata aceasta de lături valorează acum pentru noi mai mult decât o găleată de aur.
A fost a doua mâncare primită ca din cer. | Continuare »

Cornel Rusu, «Cuvântul, Cheie a Darurilor»

O dată cu topirea zăpezii şi dezgheţarea apei pe Dunăre, sloiurile de gheaţă au oprit vapoarele să ne alimenteze cu lemne, iar digul, slăbindu-se, a permis apei să inunde Delta – între braţele Dunării, Chilia şi Sulina, unde ne aflam.
După patru ani de la arestare, se formează primul lot de plecare acasă. Dintre fraţi, au beneficiat de aceasăt favoare Vasile Lavu, Cornel Silaghi, Simion Nicoară, Gheorghe Bregar, şi alţii.
Cu un an mai înainte, comandantul coloniei venea printre deţinuţi, dădea coli de hârtie, aranjase club dintr-o cameră, şi îndemna să se facă cereri de eliberare pe motivul că am fost reabilitaţi.
Văzând cererea fratelui Lavu m-am întristat foarte. Când veni rândul meu, juristul, care era tot dintre noi, mă îndemna să scriu că m-am reabilitat. Am răspuns:
– Nu!…Eu nu m-am reabilitat!…Reabilitarea mea ar însemna lepădare de credinţă, de vreme ce sunt condamnat pentru credinţa în Domnul Iisus şi activitate religioasă în Oastea Domnului.
– Bine – zise juristul. Atunci, duceţi-o la poartă.
Mergând spre poartă, m-am furişat în dormitor la fratele Traian Dorz. Văzând cererea, a zis:
– Foarte bine! Am să spun şi celorlalţi fraţi să facă la fel.
La predare, la poartă, ofiţerul de serviciu se uită lung la cerere, mă măsură cu privirea, apoi zise:
– Poţi să pleci.
La o aşa cerere n-am primit niciodată un răspuns. Au urmat restricţii în activitatea noastră de zi cu zi. Comandantul de la centru veni personal prin dormitoare, controlă traistele deţinuţilor, făcu percheziţii prin dormitoare, ne ţinu într-o stare de tensiune încordată.
A urmat apoi un lung calvar, de câteva luni. Ofiţerul de serviciu intra în dormitoare cu bâta şi lovea la întâmplare, fără nici un motiv, până când obosea… | Continuare »

Protoprezbiterul Theodoros Zisis:
ARHIEREI DIN MAKEDONIA (ELADA) II TERORIZEAZA PE PREOTI
SI II CALOMNIAZA PE LUPTATORII PENTRU ORTODOXIE

…Multă lume necatehizată şi neinformată în temele credinţei a fost narcotizată de agapologhia [„iubirismul”, teologia fatarnica a „iubirii”, n.n.] ipocrită şi mincinoasă, care se potriveşte spiritului globalizării şi ştergerii diferenţelor şi particularităţilor. În biserici, predicile te sufocă prin analize sociale şi exaltări patriotice sau cu pietisme superficiale şi ipocrite. Rar se dezvoltă temele credinţei cu referire la erezii şi la eretici, în mod deosebit la erezia papismului şi la panerezia ecumenismului…