Predica la Duminica IV din Postul Mare
Acest fel (de duhuri) cu nimic nu se poate scoate decât numai prin rugăciune şi po ştire. (Marcu 9, 29)
Fraţilor, la liturghia acestei Duminici, a patra a Postului Mare, sunt rânduite sa se citească două Evanghelii: a Duminicii şi a Sfântului Ioan Scărarul, de care facem pomenire azi.
Cea dintâi Evanghelie, deşi citită în Postul Mare, ne povesteşte lucruri din altă vreme, tocmai din apropierea Schimbării la faţă a Domnului. Atunci, pogorându-se din Muntele Taborului, unde se petrecuse minunea Schimbării la faţă, a venit în mijlocul ucenicilor săi. Şi a găsit „gloată multă împrejurul lor şi cărturari schimbând cuvinte împreună cu dânşii“ (Marcu 9, 24). Şi iată, a ieşit din mulţime un om, aducându-i pe fiul său, care era surd şi mut şi făcea spume la gură şi se topea de scuturarea boalei.
Tatăl copilului ceruse vindecare pentru fiul său. Îl adusese mai întâi la ucenicii Domnului, ei nu-l putuseră tămădui, şi acum îl aducea la însuşi Domnul Hristos.
Mântuitorul a adus mângâiere inimii chinuite a tatălui şi i-a vindecat copilul. Atunci ucenicii l-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut să-l vindecăm? Iar Domnul Hristos le-a răspuns, cu cuvintele auzite azi în Sf. Evanghelie: Acest fel (de duhuri sau de răutate lăuntrică) nu se poate scoate afară decât numai prin rugăciune şi post.
Acestea sunt cuvintele dela care trebuie să plecăm astăzi, pentru a mai învăţa ceva din Sf. Evanghelie.
I.
Fraţilor, se scoborâse cerul pe pământ, când Mântuitorul s-a schimbat la faţă. A fost o sărbătoare la care au luat parte şi vechii prooroci Moise şi Ilie, în mijlocul unei străluciri care a uimit şi a ameţit pe trei din apostolii luaţi de Domnul acolo, spre a fi martori la acea minune. | Continuare »
Predica la Duminica III din Postul Mare
Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. (Marcu 8, 34)
Fraţilor, suntem cam la jumătatea Postului. Domnul vine acum să ne vorbească prin Evanghelia sa, despre trebuinţa de a lua asupra noastră crucea sa şi a-L urma, de voim să ne mântuim sufletul. Şi e bine că se întâmplă aşa, căci postul e vreme de gândire adâncă la trebuinţele noastre sufleteşti şi împlinirea lor. Se înşală cu amar cei ce cred că de asta avem post, ca să nu mâncăm carne. Nu, fraţilor, oprirea dela unele mâncări e numai faţa de deasupra; ei trebuie să-i răspundă, înăuntrul nostru, îndeletnicirea cu gânduri înalte despre împărăţia lui Dumnezeu, mântuirea sufletului şi purtările cele plăcute Domnului în viaţa de toate zilele. La cine lipseşte asta şi rămâne numai faţa de deasupra, cu nemâncarea de came, nu e post, ci mai mult o înşelare a noastră înşine, căci doară împărăţia lui Dumnezeu nu e mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt (Romani 14, 17). Împărăţia lui Dumnezeu este vieţuire după poruncile Domnului şi, dacă cineva nu le îndeplineşte, poate să roadă el toate rădăcinile şi scaieţii pământului, căci post tot nu este.
Sfinţii Părinţi au postit, fraţilor, dar, postind trupeşte, au postit şi duhovniceşte. Cine face altfel, face, nu post, ci mai mult e viclenie nemintoasă şi vrednică de râs. Căci Dumnezeu nu te va judeca după ce ai mestecat în gură, ci după ce ţi s-a sălăşluit în inimă şi ce ai lucrat cu mânile tale. Postul nu trebuie să fie temelia, ci urmarea gândurilor temătoare de Dumnezeu ale unui om care, în aceste zile, când ne apropiem de Patimile Domnului, îşi zdrobeşte inima şi-şi curăţă cugetul pentru a se apropia cu vrednicie de Sfintele Sărbători. Şi se înţelege, fraţilor, cine îşi frământă cugetul său cu asemenea gânduri sfinte nu poate benchetui, ci trebuie să păzească cumpătare în viaţa sa, cumpătare şi în mâncare şi în băutură.
De aceia am spus fraţilor, că bine este că tocmai în această vreme de post Biserica ne pune înainte Evanghelia Mântuitorului în care ni se vorbeşte de chipul cum trebuie să-i urmăm Lui şi de mântuirea sufletului nostru, căci tocmai în această vreme noi trebuie să ştim cum să postim duhovniceşte şi să urmăm Domnului. | Continuare »
Predică la lăsatul secului de brânză
Fraţilor,
Luaţi aminte de voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. (Luca, 21, 34)
Ne aflăm în ziua de lăsatul secului de brânză. Timpul Postului Mare, care se apropie, ne îndeamnă la cumpătare. Sfânta noastră Biserică a aşezat aceste zile ca nişte trepte, pentru ca, puţin câte puţin, să ne pregătim pentru înfrânarea postului. Dar în acest ajun al marelui Post, câte piedici aduce înfrânării un rău şi nesocotit obicei! Dacă postul e timp de înfrânare, câţi rătăciţi nu sunt care intră în el prin neînfrânare!
Oh! fraţilor, cât este de ruşinoasă si nevrednică reaua pornire de a mânca şi a bea peste măsură! Şi este nevrednică, nu numai de un creştin, ci chiar de un om. Când Postul Mare, care bate la uşă, te cheamă la cumpătare şi viaţă măsurată, cum ai să treci aşa iute, de la necumpătarea lăsatului de sec, la cumpătarea postului? De cele mai multe ori, băutura te doboară, te îmbolnăveşte, te opreşte de la lucru, şi astfel, cel dintâi pas al tău în post este mânjit de păcatul neînfrânării. Trebuie să ştiţi fraţilor că Postul Mare este pregătirea întristată a creştinului, ca să treacă cu răbdare amintirea, care se face în fiecare an, a Patimilor Mântuitorului.
Apoi aşa ne pregătim noi pentru Patimile Domnului, prin mâncare până la pierderea minţii? Dumnezeu toate lucrurile le-a dat bune, omul însă, întrebuinţându-le rău, le-a făcut rele. Mâncarea şi băutura sunt amândouă trebuincioase, pentru că ţin viaţa, şi omul trebuie să mănânce numaidecât ceea ce-i trebuie pentru păstrarea puterilor trupului. Îndată însă ce el trece măsura, îndată ce nu mai bea pentru nevoia trupului, ci pentru pofta josnică şi neruşinată de a se ameţi, din această clipă băutura ajunge un lucru rău. În loc ca tu, om, să stăpâneşti băutura, să ajungă ea să te stăpânească pe tine? Atunci înseamnă că te-ai scoborât în rândul vitelor, fiindcă numai vita, unde vede iarbă se şi duce întins acolo. Îndată ce simţi pofta turbată şi gâdilitura băuturii, o putere nevăzută parcă te împinge spre locul desfrânării şi al diavolului.
Nenorocit, de o mie de ori nenorocit, cine a ajuns în această stare! În loc de minte şi voinţă, la dânsul găseşti pofte nesfârşite. Ele îl mână, când la dreapta, când la stânga, când înainte, când înapoi. | Continuare »
