Comori Nemuritoare

– Chemarea preotului azi mai mult ca oricând –

Văzând cele ce se petrec zi de zi în poporul nostru, în toate părţile ţării, cum trimişii unui duh vrăjmaş atacă, de la om [la] om, pe cei mai slabi de înger sau goi în suflet sau… plini de deşertăciune şi dornici de a se face judecători asupra unor lucruri pe care nu le pricep, Preacuviosul Arhimandrit Scriban scrie în «Păstorul Ortodox» (foaia bisericească a judeţului Ilfov) un articol sub titlul de mai sus, asupra căruia atragem toată luarea aminte preoţimii noastre ca asupra unui cuvânt prealuminat şi bun îndrumător. Iată ce scrie învăţatul Arhimandrit:
„Astăzi oamenii se pot mişca mult mai iute ca altădată şi gândurile se strecoară printre ei cu o iuţeală nemaiauzită. Odată auzi că cutare părere a intrat în capul lumii şi nu ştii cum de a pătruns. Deoarece oamenii însă se pot vedea unul cu altul mult mai uşor, deoarece se pot lega între ei apropieri cum nici nu se puteau bănui odată, deoarece foaia tipărită duce gândurile cât de departe, înseamnă că oamenii îşi pot împărtăşi părerile cu o iuţeală negândită.
Starea aceasta are mare răsfrângere asupra mersului credinţei noastre. De unde această credinţă stătea odată nevătămată în sufletele oamenilor, oricât de neînţeleasă şi neîntrebată era ea, azi găseşti între oameni păreri care se încuibează foarte uşor şi prind rădăcini între ei. Oamenii se întâlnesc cu cine nu te gândeşti, care le poate vârî în cap gânduri abătute de la credinţa noastră, ori pot fi căutaţi de străini care umblă după părtaşi pentru credinţele lor. Oamenii sunt ameninţaţi a cădea pe mâna unor învăţători care se strecoară şi fură sufletele. Nici satele nu mai sunt azi apărate de această primejdie. | Continuare »

Cântarea îngerului Gavriil – Luca 1, 28

Această închinare a îngerului Gavriil în faţa Sfintei Fecioare Maria nu este o închinare ca lui Dumnezeu. Pentru că însuşi acest înger minunat şi puternic nu-l lăsase cândva pe Daniel, care căzuse cu faţa la pământ înaintea lui, îngrozit, să i se închine ca lui Dumnezeu, ci l-a atins şi l-a sculat repede, iarăşi în picioare (Daniel 8, 18).
Iar mult mai târziu, după aceea, tot el a fost acela înaintea căruia Sfântul Apostol Ioan, la fel de uimit de tot ce i s-a descoperit, i se aruncase la picioare, ca şi mai demult Daniel, să i se închine.
Dar el i-a zis: Fereşte-te să faci una ca aceasta… închină-te aşa numai lui Dumnezeu (Apoc. 22, 8-9).

Dar cuvintele pe care îngerul strălucit le spune Sfintei Fecioare încă de la început… şi toate cuvintele pe care i le spune după aceea, dar mai ales felul plin de respect sfânt cu care îi vorbeşte el tot ce a fost trimis să-i spună sunt cea mai cutremurătoare dovadă despre marea preţuire, despre unicul har şi unica binecuvântare pe care le-a primit Preasfânta Fecioară Maria din partea lui Dumnezeu. | Continuare »

“Noi niciodată nu vom recunoaște erezia ecumenismului și învățăturile ei.”

Teolog Mihai-Silviu Chirilă
Sursa aici

În perioada 28.11.2017 – 05.12.2017, la Moscova s-au desfășurat lucrările Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, având pe ordinea de zi și analizarea documentelor pseudosinodului din Creta. Soborul Arhieresc este forul de conducere al Bisericii Ortodoxe Ruse, fiind alcătuit din toți arhiereii din Patriarhia Rusă.
Înaltpreasfințitul Longhin, Arhiepiscop de Bănceni, vicar al Episcopiei Cernăuților și Bucovinei, stareț al Sfintei Mănăstiri “Înălțarea Domnului” din Bănceni a participat la lucrările acestui sinod, prezentând patriarhului Kiril al Moscovei și Întregii Rusii o adresă în numele Sfintei Mănăstiri “Înălțarea Domnului” din Bănceni și a obștii trăitoare acolo.
Documentul cuprinde în două pagini întreaga mărturisire ortodoxă de credință a Înaltpreasfinției Sale Longhin și a obștii pe care o conduce, pe care Înaltpreasfinția Sa o face public cu curaj de mai bine de doi ani, de când a întrerupt pomenirea patriarhului Kiril, ca urmare a semnării de către acesta a acordului de la Havana, din 2016.
Scrisoarea pe care Înaltpreasfințitul Longhin a citit-o în plenul Soborului Arhieresc îmbină precizia teologică, concizia exprimării și statornicia în apărarea credinței ortodoxe, transmițând un mesaj percutant, ușor de înțeles și de reținut, direct și fără demonstrații teologice alambicate, care să lase loc vreunei interpretări contrare celor afirmate.

Textul urmărește două obiective:
1. să demonstreze că Sfânta Mănăstire de la Bănceni și întâistătătorul său nu se află în schismă față de Biserica Ortodoxă Rusă prin faptul că s-a întrerupt pomenirea patriarhului Moscovei;
2. să arate statornicia acestora în credința ortodoxă împotriva ereziei ecumenismului, cu care Biserica Ortodoxă Rusă se confruntă, ca și celelalte Biserici Ortodoxe locale. | Continuare »

Fr. Ștefan Postică, Iași

Suntem în al optzecilea an de la plecarea Părintelui Iosif dintre noi. A trecut și cel de-al 80-lea 12 februarie. An jubiliar dar și de privire retrospectivă. Ce trebuia făcut și ce s-a făcut în acești ani? An jubiliar și pentru România. Aceleași întrebări… Și probabil aceleași răspunsuri… Începutul a fost frumos, plin de nădejdi, dar…  Au venit anii de libertate când am putut să arătăm nestingheriți cine suntem și ce putem. Faptele istorice, „realizările” acestor ani spun ce spun… Și pe planul văzut și pe cel nevăzut pare să fie un perfect paralelism…
Undeva prin anul 1996, poate 1997, vindeam foaia «Iisus Biruitorul» la ușa unei biserici din Iași. La un moment dat se apropie de mine un om în vârstă, ia un ziar, se uită pe el și spune: „Trifa…, Trifa,… dacă am fi ascultat noi de Trifa…”

Ani de zile m-a urmărit și încă mă mai urmărește acest cuvânt…
Părintele Iosif n-a fost prețuit în țara sa. Doar cei mici au văzut cât de mare este. Intelectualii vremii abia dacă îi acordă pe ici pe colo câteva cuvinte dar și prin acelea, uneori binevoitoare, se vede superioritatea cu care îl privesc pe el și cărțile lui, prea simple pentru nivelul lor. Ba încă și frații vremii, mai ales „ofițerii”, oamenii cu pregătire, nu uită să îl „completeze” în locurile unde activează. Dacă citim Istoria Oastei Domnului din București  de Ioan Gr. Oprișan (lucrare încă nepublicată dar în curs de… înfăptuire), citez oarecum la întâmplare, pentru că nu mi-am pus în gând să fac o analiză a cărții lui Ioan G. Oprișan: | Continuare »

Traian Dorz, Cântări de sus

Purtătorule-al luminii
care-ai fost trimis din cer
ca să scoţi din întuneric
calea celor care pier,
nalţă tot mai sus făclia
care ţi s-a dat s-o duci,
ca să vadă toţi ’nainte
calea luminoasei Cruci.

Fii lumină spre viaţă
celor ce-ţi urmează-n veci,
chiar de-ar fi numa-ntuneric
pentru tine pe-unde treci,
luptă-te să-mprăştii vălul
de-ntuneric tot mai des
şi-ai să vezi cum după tine
tot mai mulţi din beznă ies.

Nu te teme, mergi ’nainte,
cât ar fi de-ntunecos,
pilda ta în mulţi trezi-va
dorul ’nalt după Hristos.
Când vei fi ajuns la ţintă
cu toţi cei ce i-ai condus,
cu iubirea tuturora
te va-mbrăţişa Iisus.

de AVAELIAS

„Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4, 19)

În rânduiala şi preştiinţa lui Dumnezeu sunt cuprinse stări şi evenimente la care oamenii se gândesc prea puţin sau aproape deloc.
Dumnezeu, cu zeci de ani înainte sau din veşnicie (Ps 139, 16; Ier 1, 5), a rânduit evenimentele vieţii noastre, aşa cum vedem în cazul Esterei şi în multe alte exemple. Aceste stări sau poziţii în care poate să ajungă cineva dintre noi sunt rânduite de Dumnezeu pentru a îndeplini o misiune (aşa cum vedem şi la Ieremia), pentru îndeplinirea voii lui Dumnezeu nu numai de către cel care a ajuns în acea poziţie, ci şi de către toţi cei din jurul lui, toţi cei care doresc şi luptă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu.
Aşa ne-am trezit noi ostaşii din starea căzută şi din întunericul păcatelor, prin chemarea Părintelui Iosif, cel care a sunat trâmbiţa chemării la mântuire peste întreaga ţară.
Părintele Iosif a înţeles să-şi împlinească misiunea pe care i-a dat-o Domnul. Tot aşa ne-am învrednicit mulţi dintre noi, deşi nevrednici, să-l cunoaştem pe urmaşul părintelui, pe fratele Traian Dorz, care şi-a îndeplinit misiunea, ducând mai departe lupta de vestire a Cuvântului în forme alese, în poezii divine şi în meditaţii profunde, pentru creşterea şi zidirea noastră sufletească. | Continuare »

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Săucani – 1981

„Îndrăzniţi, Eu am biruit” (In 16, 33).
Viaţa noastră pe pământ este o luptă neîntreruptă; avem de luptat cu un vrăjmaş neînduplecat. Bătrânul şarpe în Eden a început lupta cu cei doi oameni, făpturile minunate ale lui Dumnezeu, pe care le făcuse mai presus de toate făpturile şi care purtau chipul şi asemănarea Lui. De aceea şarpele, ca să strice planul şi bucuria lui Dumnezeu, a şi început îndată lupta cu aceste făpturi minunate, ca să-L întristeze pe Dumnezeu şi să-l nefericească pe bietul om. Şi primul atac l-a făcut cu Eva, făptura mai slabă; punând întâi îndoiala: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat?”. Şi după aceea minciuna: „Nu veţi muri!”. Şi pe urmă mândria: „Veţi fi ca Dumnezeu!”. Şi în felul acesta, biata făptură a fost biruită de şarpe.
Iadul râde, cerul se înfioară!
O, sărmană Evă, de ce nu l-ai întrebat pe soţul tău când şoapta străină ţi-a dat bineţe? O, unde erai tu? De ce erai singură în primejdia acestei lupte cu şarpele ispititor? Eva – singură.
O, fraţii mei tineri! Dumnezeu v-a dat o soţie care să fie cu voi, să vă însoţească întotdeauna. Nu le lăsaţi singure niciodată, căci şarpele pândeşte momentul să afle soţia singură şi să încaiere lupta cu ea, s-o biruie. Şi câte Eve n au căzut de-atunci în laţul întins de şarpe în momentul când au fost singure…
O, Adame, oare tu ce făceai când soţia ta stătea de vorbă cu şarpele? Dumnezeu ţi-a dat-o să fie lângă inima ta, dar atunci nu era aşa. Ea trebuia să fie cu tine la rugăciune, cu tine la meditaţie, cu tine la muncă, cu tine la veghere, cu tine la bucurie, cu tine la durere. | Continuare »

Vlad Gheorghiu

E din nou 12 februarie. Al 80-lea 12 februarie…
E zi sfântă pentru Oastea Domnului…
În această zi pleca spre ceruri acum 80 de ani cel care a plătit chiar şi cu hainele de pe dânsul grija de a nu pătrunde oficializarea și statutele în Lucrarea Oastei.
Cu câtă ură l-au dezbrăcat de veşmintele preoţeşti plătiţii unui sistem bolnav, chiar în sicriu fiind deja, când pornea pe ultimul său drum de pe lumea aceasta! Nici clopotului nu i-a fost dat voie să bată până nu aveau să-i sfâşie haina lui cea dragă… până n-a fost lăsat doar în straiele albe de sub haina sa ruptă şi scoasă de pe dânsul fâşie cu fâşie… „Cu aceasta, lumea îi luase tot ce fusese al ei“, mărturiseşte fratele Traian Dorz în Istoria unei jertfe, vol II.
Cu câtă umilinţă a plătit el paza Oastei…
Şi cu câtă uşurinţă şi obrăznicie e vândută astăzi exact aceluiaşi sistem. Exact cum vedea peste ani Părintele Iosif că va fi: | Continuare »