Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii

Două lucruri se văd dintr-o dată la un ostaş gata de luptă: puterea şi frumuseţea lui.
Puterea se vede din hotărârea lui lăuntrică, iar frumuseţea din înfăţişarea lui dinafară.
Puterea se vede din toate mădularele lui, iar frumuseţea din toate veşmintele sale.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată bătrân şi niciodată slăbănog în starea sa lăuntrică. Şi nu trebuie să apară niciodată dezordonat şi zdrenţăros în înfăţişarea sa dinafară.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată nepregătit şi negata. Chiar când este în repaus, chiar când este în odihnă, ori în călătorie – ostaşul trebuie să arate o înfăţişare totdeauna ordonată şi disciplinată, curată şi îngrijită, dovedind puterea şi frumuseţea tinereţii şi a curajului său.
Numai astfel el va face cinste Împăratului său, patriei sale şi unităţii din care face parte.

Cel dintâi lucru despre care spune Cuvântul Domnului că trebuie să se vadă la un ostaş al lui Hristos este mijlocul încins şi pieptul apărat.
Centura Adevărului şi platoşa neprihănirii sunt primele dovezi şi condiţii ale puterii şi frumuseţii. Ale puterii care stă în adevăr şi ale frumuseţii care stă în neprihănire.
Puterea noastră stă în încrederea noastră pe învăţătura dreaptă, prin care ni se întemeiază credinţa noastră în Dumnezeul nostru şi în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Această centură care ne încinge şi întăreşte mijlocul nostru este puterea rezemării noastre pe Adevăr, adică pe învăţătura evanghelică lăsată Bisericii noastre vii şi sfinte. | Continuare »

Oastea Ta, Iisuse, va urma plăcut
calea rânduită ei de la-nceput;
fie şi-nainte ca-n trecut de grea,
ea până la capăt calea-şi va ţinea.

Fii mereu, fii mereu, fii mereu,
Mare Dumnezeu, cu oştirea Ta,
oricât va lupta – să învingă,
să învingă ea, să învingă ea!

Prima-nvăţătură şi credinţa ei
le-a ţinut curate prin toţi anii grei;
nici în suferinţe, nici în ispitiri
n-a călcat cuvântul primei ei iubiri.

Zestrea ei de lacrimi şi cântări i-a fost,
prin atâtea lupte, steag şi adăpost; | Continuare »

Bucuria aflării Domnului – Traian Dorz

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Andrei – Sinaxar

Apostoli binecuvântaţi – Traian Dorz

Sf. Ap. Andrei, propovăduitorul Evangheliei in Scythia Minor (Dorogea) – Pr. Prof. Dr. Acad. Mircea Păcurariu

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA
S-a apropiat, iubiţii mei creştini – zice Evanghelistul Matei, s-a apropiat un învăţător de lege de Hristos, vrând să-L încerce, şi I-a pus întrebarea: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”. Care e cea mai importantă poruncă? Şi Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău” (Matei 22, 37). Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Şi a doua ca şi aceasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39). Prin aceste cuvinte, Hristos a arătat că în vârful tuturor poruncilor este dragostea, îndoita dragoste: dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele. Şi după acestea, a adăugat: “În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea şi proorocii” (Matei 22, 40). Ce înseamnă aceste cuvinte? Că tot Vechiul Testament şi toată Sfânta Scriptură şi toată Legea şi voinţa lui Dumnezeu sunt rezumate şi cuprinse în aceste două porunci.
Acest cuvânt a lui Hristos arată cât de superioară este Evanghelia faţă de celelalte sisteme religioase şi filosofice. Aşadar, în loc de altă predică de-a noastră, vom prezenta aici câteva observaţii frumoase, pe care le face asupra acestor cuvinte Sfântul Ioan Gură-de-Aur.

***
Sfântul Părinte spune că vestiţii filosofi antici, cu toată filosofia lor, cu toată lungimea scrierilor lor şi cu toată destoinicia lor dialectică, nu au putut să ofere oamenilor puterea de înţelegere a unor concepte elementare, de pildă ce este corect şi just. Nici nu era posibil ca simpli plugari şi meşteşugari, şi zidari şi alţii, care trăiesc din lucru mâinilor lor, să-şi lase ocupaţiile şi să se apuce de studiul scrierilor filosofice, ca de pildă de „Statul” lui Platon, ca să afle ce este just. Pentru că până la a studia astfel de scrieri voluminoase şi greoaie şi a afla ce este corect şi drept, ar muri de foame. Dar cu Evanghelia cum e!? În ea există toate. Şi ceea ce înseamnă a fi corect şi ceea ce înseamnă a fi cuviincios şi ceea ce înseamnă a fi folositor. Într-un cuvânt, tot adevărul şi toată virtutea le vei afla acolo. Hristos a cuprins în cuvinte puţine şi clare tot ce este mai important şi necesar pentru mântuirea noastră.

| Continuare »

MÂNDRIA ŞI GLOATA – Traian Dorz

O, tineri dragi… – Lidia Hamza

Cât de greu vor intra bogaţii în împarăţia cerurilor! – Sf. Ioan Gura de Aur

Cum v-a iertat Hristos – Traian Dorz, meditraţii la Apostolul zilei

Pacea lui Hristos – Traian Dorz, meditraţii la Apostolul zilei

Poruncile şi legămintele pot rodi numai prin Jertfa Crucii – Pr. Iosif Trifa

Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor – Părintele Dumitru Stăniloae

Din tot ce-aduni – Traian Dorz

Învăţătorule bun… – Sfântul Nicolae Velimirovici

Tânărul avut – Pr. Iosif Trifa

Predică la Evanghelia tânărului bogat – Sfântul Luca al Crimeei

Sărbătorim astăzi ziua în care mai mulţi mărturisitori români au plătit cu viaţă mucenicească pentru dreapta credinţă. Vrednici sunt!…
În însăşi rugăciunea de canonizare a acestor Sfinţi: Visarion şi Sofronie, Oprea, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, Biserica noastră cea strămoşească şi în veci drept-măritoare aduce laude astfel:
„Cu inima smerită şi cu grai de laudă cutezăm a preamări astăzi pe Hristos, Cel ce v-a arătat pe voi, preafericiţi mărturisitori ai dreptei credinţe, slava Bisericii noastre! Şi început cinstirii voastre de obşte făcând, ne plecăm genunchii cu umilinţă şi negrăită dragoste şi rugăciune înălţăm vouă, celor ce aţi pus mai presus de toate cele vremelmce, credinţa cea drept-măritoare…“
Aceasta este Biserica cea Ortodoxă pe care o cunoştem şi recunoaştem noi, cei umili şi mulţi, mult mai mulţi decât ne ştie conducerea ecumenistă a Bisericii de astăzi, care semnează eretic în Creta.
Dacă cei care îşi dădeau viaţa pentru apărarea credinţei împotriva samavolnicei papistăşii, au fost numiţi „slava“ Bisericii noastre chiar de Patriarhia Ortodoxă Română care i-a canonizat, ceea ce se face astăzi în fruntea aceleiaşi Patriarhii e „ruşinea“ Bisericii noastre.
Am putea fi numiţi noi, cei mulţi mărturisitori ai dreptei credinţe, că învinuim pe nedrept conducerea Bisericii de unitate cu papistaşii, că nimeni nu a propus unirea cu aceştia. Nu încă… zicem noi.
Unirea aceasta nu se proclamă, ci se pune în practică pe teren. Şi atât. Nu se flutură încă steagul unirii cu papistaşii, dar unitatea este un „deziderat“ rostit tot mai des de către mai-marii Bisericii.

Am putea spune că se trage la indigo o „unitate“ despre care fraţii ostaşi au dureroasă cunoştinţă. Câtă ruptură a făcut această dorinţă de „unitate“, Oastea Domnului a simţit din plin.
Încă din 1998, frământările tot mai grele ale aşa-zisei „unităţi“ au săpat adânc şanţ de despărţire – nu între Simeria şi Sibiu, ci între dreapta ostăşie şi amestecătura de tot felul. Atunci nu ştiam noi s-o numim ecumenism. Îi spuneam simplu, cum am găsit-o în vocabularul înaintaşilor Oastei: amestecătură…
În urma unor astfel de dezbinătoare încercări de unire, am scris o poezie al cărei titlu l-am tot schimbat de-a lungul anilor, zicându-i când Corbii „unităţii“, când Corbii dezbinării. O redau mai jos:

Corbii dezbinării
Vârtej de vorbe bat la poarta minţii
În haos să scufunde-a păcii stea.
Se-ntrec să nege ce lăsară sfinţii
Mai valoros şi drept în lumea rea.

Corbi fioroşi se-nvârt în jur să-nşface
Când nu-i nici încă stârv durerea grea,
Cu ochi vicleni pândesc cum se desface
Izvorul rănii mute, ca s-o bea. | Continuare »

Cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci
când poate-nfăptui-a iubirii dumnezeieşti şi-adânci porunci,
când Adevărul, care este frumseţea conştiinţei, blând
şi măsurat, călăuzeşte credinţa gândului urcând,

Când Frumuseţea, care este al vieţii adevăr divin,
îşi varsă peste duhul nostru şuvoaiele cereşti din plin
neprihănind fiinţa noastră cu chip de îngeri şi de prunci,
– cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci!

Când poate face fără plată tot binele desăvârşit,
când poate-a-şi milui vrăjmaşul, cu gând cucernic şi grăbit,
când poate îndura-n tăcere, iertând a nedreptăţii munci,
cât de curată înfloreşte lumina inimii atunci.

O, n-aştepta aici răsplata pentru nimic ce dăruieşti,
atunci, pe urma ta adâncă răsar seminţele cereşti
şi-n cât e mai pieziş urcuşul suit spre sfintele porunci
îţi va-nflori şi mai curată lumina inimii atunci!

Traian Dorz – Cântări de drum

Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul duminicii a 12 după Rusalii

Semnul lui Dumnezeu este statornicia.
Tot ce este din Dumnezeu este statornic, neschimbat, trainic…
Vezi munţii pe care i-a făcut El, ce măreţi sunt în statornicia lor! Câtă siguranţă au ei pe temeliile lor neclătinate şi cu câtă maiestate sunt înconjuraţi. Cine ar fi în stare să-i mişte, să-i schimbe, să-i clatine, să-i mute de acolo, unde i-a aşezat de la început Făcătorul lor?
Vezi marea, ale cărei ape le-a adunat El între nişte hotare de nisip slab şi mişcător. Ce măreaţă e totuşi marea şi câtă putere de valuri e grămădită în adâncurile ei! Şi totuşi cât de nemişcată din locul ei este şi marea… Nici furtunile puternice, nici cutremurele şi nici vreo altă putere nu-s în stare s-o mute din locul ei, să-i schimbe locul în care a aşezat-o Dumnezeu, Făcătorul ei!
Ce măreţ este cerul înstelat, presărat cu miile lui de stele, de la o margine la cealaltă… Câte stele mici şi mari, aşezate nu ştii după ce rânduieli! Şi totuşi nici una nu se clatină şi nu se mută din locul ei. Unde a fost acum un an, sau zece, sau o mie de ani, tot acolo răsare, tot acolo străluceşte, tot acolo apune…
Vezi râurile care au acelaşi curs…
Vezi vremile, anotimpurile, vânturile – toate – cu câtă statornicie îşi urmează drumul şi îşi păstrează locul în tot mersul lor văzut, rânduit lor de Dumnezeu Care le-a făcut!…
Vezi Planetele, Sistemele, Galaxiile, totul!…
Într-adevăr, câtă statornicie, câtă măreţie, câtă frumuseţe există în tot ce este făcut de Dumnezeu, Necuprinsul Făcător a toate.

Şi, dacă în orânduirea lucrurilor văzute şi trecătoare este atâta măreaţă şi frumoasă statornicie, cum poate fi altfel în orânduirea lucrurilor Sale nevăzute şi veşnice?
Şi dacă legile pământeşti ale materiei sunt atât de puternice şi de neschimbate, cu cât mai mult trebuie să poarte pecetea statorniciei cele duhovniceşti şi eterne?
Evanghelia lui Hristos este cea mai mare dintre toate lucrările lui Dumnezeu.
Mai mare decât munţii.
Mai adâncă decât marea.
Mai strălucită decât cerul.
Mai puternică decât cutremurele…
Mai însemnată decât cerurile întregi şi decât pământul întreg. | Continuare »

Episcopul Longhin Jar de Banceni a fost ridicat la rangul de arhiepiscop

Joi, 17 august, cu ocazia împlinirii a trei ani de la întronizarea lui Onufrie Berezovski ca Mitropolit al Kievului și a toată Ucraina, Episcopul Longhin Jar de Banceni a fost ridicat la rangul de arhiepiscop.
Ceremonia de ridicare în rang a avut loc la sfârșitul sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Adormirii Maicii Domnului (Uspenskiy Sobor) din capitală.
De asemenea, potrivit portalului news.church.ua, la rangul de mitropolit a fost ridicat arhiepiscopul Kirovogradului și Novomyrgorodului Ioasaf, iar în rang de arhiepiscop – episcopii Ioan de Obuhiv și Roman de Konotop și Gluhiv.

sursa aici

Despre iertare și împăcare – Sf. Nicolae Velimirovici

Meditaţii la Apostolul din Duminica a 11-a după Rusalii – Traian Dorz

DESPRE NERECUNOŞTINŢĂ– Sf. Luca al Crimeii

Despre iertare și împăcare – Traian Dorz

RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE – Traian Dorz

Doamne, ce dator pot fi – Traian Dorz

TU AI FOST PREABUN CU MINE – Traian Dorz