Comori Nemuritoare

Locul acesta unde S-a rugat Iisus cu sudori de sânge se cheamă la Ierusalim „Peştera agoniei“, a sfârşitului, pentru că aici Mântuitorul a trecut prin Golgota cea sufletească, a trecut cu sufletul prin marile dureri şi chinuri ale morţii şi ale izbăvirii noastre de păcat. Pe acest loc se află astăzi un altar a cărui fotografie am dat-o pe pagina dinainte. În mijlocul altarului se arată şi azi locul unde S-a rugat Mântuitorul cu sudori de sânge. Nu departe de acest loc se vede şi azi stânca unde au adormit Apostolii îngreuiaţi de somn. O, ce fior sfânt şi neuitat am avut rugându-mă în acest loc! Am adus din acest loc un fior ce va rămâne de-a pururi în sufletul şi inima mea. Pe locul unde S-a rugat Mântuitorul cu sudori de sânge, mai mult am plâns decât m-am rugat. Nu puteam altcum. Stând în locul unde El S-a rugat pentru mine cu sudori de sânge, eu mă simţeam atât de vinovat, atât de ticălos, atât de nerecunoscător, încât faţă de sudorile Lui şi durerile Lui n-aveam alt răspuns şi alte cuvinte decât lacrimile. Îmi venea parcă să mă ridic, să mă depărtez cât mai repede de acest loc preasfânt. Însă mă opreau în loc sudorile Lui şi durerile Lui pe care le simţeam cum picură peste ticăloşia vieţii mele iertare, o nespus de dulce şi scumpă iertare. M-am rugat şi am plâns pe locul acestei Golgote sufleteşti. M-am înfiorat văzând piatra unde au adormit Apostolii şi am plâns, aducându-mi aminte de câte ori am adormit şi eu în somnul păcatelor. Pelerinii care au fost la Ierusalim şi-au adus de pe acolo multe feluri de amintiri, cele mai multe cumpărate de prin prăvălii. Mie nu mi-au plăcut aceste feluri de amintiri (pentru că şi cei ce le-au făcut şi cei ce le-au vândut au pus în ele lăcomie, de multe ori, şi înşelăciune). Eu mi-am adus din Grădina Ghetsimani o piatră din stânca unde au adormit Apostolii. Pentru mine e o amintire de mare preţ această piatră. Ca pe o icoană am pus-o într-o ramă pe peretele casei mele, să o am de-a pururi înaintea ochilor mei. De câte ori satan se apropie de mine cu ispitele lui, piatra aceasta parcă îmi strigă cuvintele Mântuitorului: „Privegheaţi şi vă rugaţi, să nu cădeţi în ispită“. De câte ori somnul păcatelor parcă mă fură şi mă ispiteşte să adorm, piatra aceasta parcă strigă întrebarea şi mustrarea Mântuitorului: „Iosife! Iar ai adormit?“ De câte ori va slăbi râvna mea pentru Domnul şi Evanghelia Lui, piatra aceasta va striga de pe perete: „Iosife, iar ai adormit?“ De voi tăcea – de voi cerca să tac –, şi piatra aceasta va striga după mine, precum zice la Evanghelie (Luca 19, 40). Din locul acesta plin de fior aduc cititorilor acestei cărţi cuvintele Mântuitorului: „Privegheaţi şi vă rugaţi, să nu cădeţi în ispită!… Privegheaţi şi vă rugaţi, căci duhul este osârduitor, iar trupul, neputincios“. Din Grădina Ghetsimani aduc întrebarea şi chemarea Mântuitorului: „De ce dormiţi? Sculaţi-vă, privegheaţi şi vă rugaţi, să nu cădeţi în ispită!“ Sculaţi-vă, cei ce dormiţi în somnul păcatelor, ca şi cele cinci fecioare nebune din Evanghelie! (Matei, cap. 25). Cu nimic nu-l poţi alunga şi ţine departe pe satan şi ispitele lui decât cu priveghere şi rugăciune neîncetată.

Părintele Iosif Trifa, Pe urmele Mântuitorului

TREI FELURI DE ASCULTĂTORI

1. Totdeauna unde se vorbeşte Evanghelia sunt trei feluri de ascultători: cei de aproape, cei de la mijloc şi cei de departe.
Dar nu poziţia trupească faţă de vorbitorul cuvântului este importantă – ci cea sufletească.

2. Poziţia sufletească a celor de departe este de obicei că doar aud. A celor de la mijloc este că aud şi înţeleg. Dar a celor de aproape este că şi aud, şi înţeleg, dar şi ascultă Cuvântul lui Dumnezeu.

3. Încă o dată: nu poziţia trupească este cea mai importantă, ci poziţia sufletească. Sunt mulţi dintre cei de departe care sunt numai ochi şi urechi. Dintre aceştia uneori auzi strigând: Vă rugăm, vorbiţi mai tare, că nu se aude… Aceştia n-ar vrea să scape nici un cuvânt, pentru că ei vor nu numai să audă sau să înţeleagă, ci vor să asculte Cuvântul Sfânt.
Ce scumpe sunt înaintea lui Dumnezeu astfel de suflete!

4. Sunt unii dintre cei care, chiar aproape fiind, nu le pasă de Cuvânt. Uneori nici nu-l aud din cauza vorbelor lor. Apoi nu-l înţeleg din cauza gândurilor lor. Şi apoi nu vor să-l primească din cauza simţirii lor potrivnice.
Ce departe de Cuvânt sunt uneori chiar cei mai aproape de cuvântător!

5. Cei de la mijloc se împart între cele două extreme:
unii aud şi chiar înţeleg, dar nu ascultă niciodată;
alţii [sunt cei] cărora Dumnezeu le dă Harul să asculte ceea ce au auzit şi au înţeles.
Cei din urmă vin totdeauna la Domnul. Cei din mijloc vin foarte rar. Iar cei dintâi, aproape niciodată.

6. Nu de cantitatea cuvântului depinde de multe ori ascultarea lui, ci de valoarea şi puterea sa. Nu ce vorbitor auzim, ci al Cui Cuvânt îl ascultăm. Dacă auzim numai un vorbitor – chiar pe cel mai strălucit om – nu ne alegem cu mare folos.
Ci numai când, dincolo de om, Îl ascultăm pe Dumnezeu. | Continuare »

Numai Cuvântul Tău mă face să-mi pot vedea păcatul meu,
ca să-mi noiesc mărturisirea şi pocăinţa mea mereu.

Numai Cuvântul Tău mă poate sub Cruce-ngenunchea plângând,
să-mi pot afla despovărarea şi pacea inimii-ascultând.

Numai Cuvântul Tău mă creşte senin, puternic şi smerit,
de-orice păcat şi neascultare şi de-orice rătăciri ferit.

Numai Cuvântul Tău mă poartă curat prin orişice noroi,
dând luptei mele spre sfinţire mereu puteri şi trepte noi.

Numai Cuvântul Tău cel dulce alină sufletul meu când
chiar de la cei mai dragi se-ntoarce îndurerat şi sângerând.

Numai Cuvântul Tău îmi face dreptate-atunci când prea lovit
mă-ntorc mereu din orice parte mai întristat şi mai zdrobit.

Numai Cuvântul Tău, Iisuse, mă mângâie pe orice drum,
să-ndur spre slava viitoare oricâte nedreptăţi acum.

Traian Dorz

La începutul lumii au fost numai cele două feluri de munci: plugăritul şi păstoria. Şi numai cele două feluri de muncitori: plugarii şi păstorii, căci urmaşii primilor oameni, Cain şi Abel, erau plugarul şi păstorul. A treia clasă nu era…
Şi multă, multă vreme apoi, plugarii şi păstorii au fost şi meseriaşii care şi-au lucrat uneltele, hainele şi locuinţa. Aceste două categorii ţineau numai de pământ şi de cer. Plugarul îşi punea sămânţa în pământ, apoi se uita în Sus: dacă Cerul îi da soare şi ploaie la vreme, el avea ce să culeagă. Dacă nu, nu. Păstorul îşi scotea turma la câmp şi se uita şi el în Sus: dacă Cerul îi da şi lui soare şi ploaie la timp, avea şi turma sa apă şi iarbă. Dacă nu, nu.
De primăvara şi până toamna târziu, ei erau plugari şi păstori cu sapa şi plugul în pământ – şi cu turmele pe câmpuri. Dar toamna, îndată ce roadele de pe ogoare se adunau în hambare şi uneltele în şopru, iar turmele se aduceau la iernat în adăposturi şi la iesle, – plugarul şi păstorul deveneau meseriaşi, lucrându-şi singuri îmbrăcămintea, uneltele şi adăposturile trebuincioase pentru ei şi pentru alţii.
Tot timpul vremilor când aceste două categorii de oameni au ştiut că depind numai de Cer şi de pământ, – au trăit o viaţă binecuvântată din partea amânduror acestora, fiindcă ei cereau şi primeau totul de la Dumnezeu. | Continuare »

O, Maica Jertfei Salvatoare,
ca-n preacuratele-ţi priviri,
nici Fericirea, nici Durerea
atât de-adânci nu-s nicăiri!

Ca-n chipul tău pe lume unic
de umil şi de glorios,
nici Suferinţa, nici Iertarea
nu strălucesc mai dureros.

În viaţa ta, cum nici o mamă
din lumea asta n-a avut,
e-o pace negrăit de dulce
şi-un zbucium nepătruns de mut.

O umilinţă-atât de-adâcă
pe-un nimb atât de-mpărătesc,
cântarea cea mai îngerească
şi plânsul cel mai omenesc…

…În preţul Jertfei Salvatoare
şi tu ce mare parte-ai pus!
Te vom cinsti în veci, că tu eşti
şi Maica noastră – prin Iisus.

Traian Dorz, Minune şi taină

Sfântul Teofan Zavorâtul,  Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos. [Fapte 9, 32-42; In. 5,1-15]. „De acum te-ai făcut sănătos; să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău.” Păcatul nu vătăma doar trupul, ci şi sufletul. Uneori, lucrul e cât se poate de vădit; alteori, nu atât de vădit, dar adevărul rămâne adevăr, că şi bolile trupului sunt toate si întotdeauna urmare a păcatelor si pentru păcate. Păcatul se săvârşeşte în suflet si îl face bolnav de-a dreptul; însă dacă trupul îşi trage viaţa de la suflet, fireşte că un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă. Singur faptul că păcatul aduce după sine întuneric sufletesc şi urât are o înrâurire nesănătoasă asupra sângelui, care este temeiul sănătăţii trupeşti; dar dacă stai să te gândeşti că el ne desparte de Dumnezeu, Care este Izvorul vieţii, şi îl pune pe om în potrivnicie faţă de toate legile care lucrează atât în el, cât şi în natură, te vei minuna cum de rămâne viu păcătosul după ce a păcătuit. Pricina este numai mila lui Dumnezeu, care aşteaptă pocăinţa şi întoarcerea lui. Prin urmare, bolnavul este datro, mai înainte de orice, să se grăbească a se curaţi de păcat şi să se împace în conştiinţa sa cu Dumnezeu. Acest lucru netezeşte şi drumul lucrării binefăcătoare a medicamentelor. Am auzit că era un doctor de seamă care nu se apuca de tratament până ce bolnavul nu se spovedea şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine; şi cu cât era mai anevoie de vindecat boala, cu atât cerea mai stăruitor acest lucru.

Părintele Iosif Trifa, EVANGHELIA DUMINICII A V-A DIN POSTUL MARE
(a Cuvioasei Maria Egipteanca)

După cum vedeţi din evanghelie, Iisus vorbea apostolilor Săi despre patimile şi moartea Sa, după care vor urma însă şi învierea şi preamărirea Sa. Dar unii dintre apostoli nu se puteau desprinde de credinţa pe care o avea poporul evreu, că Iisus va înfăptui o împărăţie lumească. Gândul acestei împărăţii mari şi puternice a trezit în cei doi apostoli mândria să ceară locuri de frunte în această împărăţie. Faţă cu mândria lor, Iisus pune smerenia, învăţându-i că Împărăţia Lui va fi Împărăţia smereniei, unde cel mare va trebui să fie sluga tuturor.
Se vede şi în evanghelia aceasta ce ispită grozavă este ispita trufiei. Ani de zile petrecuseră apostolii în jurul Domnului şi totuşi mai trăia în ei răsadul cel blestemat al trufiei.
Despre Împărăţia lui Dumnezeu Iisus a vorbit de multe ori şi în multe chipuri. Înaintea lui Pilat, Iisus a zis: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta“ (Ioan 18, 36). Către apostoli a zis odată: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru“ (în inimile voastre) (Luca 17, 21). Altă dată a zis: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu între voi“. Şi, iarăşi, în „Tatăl nostru“ ne-a lăsat să ne rugăm să vie Împărăţia Lui şi pe pământ (Matei 6, 10), adică n-a venit încă.
S-ar părea că este o contrazicere între aceste învăţături, dar nu este. Aceste învăţături stau în legătură strânsă unele cu altele. Iată legătura şi înţelesul lor cel adevărat:
Înaintea lui Pilat, Iisus a vorbit despre Împărăţia cea cerească pe care trebuie s-o dobândim cu faptele şi purtările noastre cele bune. | Continuare »

Înalţă-te, de vrei smerirea,
şi bate, de te vrei bătut,
căci Drept e Dumnezeu – şi grabnic
îţi vei primi cum ai făcut!
– dar dacă vrei să fii nălţat
smereşte-te cu-adevărat,
căci bun în veac este Iisus
şi gura Lui aşa a spus!

Dă, dacă vrei să ai de-a pururi,
sau nu da, dacă vrei să n-ai,
căci Sfânt este Hristos – şi astfel
a spus dumnezeiescu-I grai,
– dar dacă vrei să fii avut
învaţă să împarţi tăcut,
că-n veci e darnic Dumnezeu
cu omul care-i bun mereu.

Fii tare, dacă vrei izbânda,
sau lasă-te, de vrei să cazi,
căci fiecare strânge mâine
aceea ce aruncă azi,
– dar dacă vrei cununa, Sus,
jertfeşte-aici pentru Iisus
şi dacă vrei un Cer slăvit
rodeşte pe pământ, smerit!

Traian Dorz, Cântarea Învierii