Veniţi toţi credincioşii să-l lăudăm pe Atanasie, martirul Iui Hristos
Martiriul Sfântului Atanasie Todoran
Sf. Teofan Zăvorâtul
Celui care a întrebat cum poate să se mântuiască, Domnul i-a pus, la rându-I, întrebarea: „Ce este scris în lege? Cum citeşti?”. Prin aceasta a arătat că pentru a dezlega orice nedumerire trebuie să ne folosim de cuvântul lui Dumnezeu; iar pentru a nu avea, îndeobşte, nedumeriri, cel mai bine ar fi să citim mereu cuvântul lui Dumnezeu, să îl citim cu luare aminte, cu chibzuinţă, cu simţire, aplicându-l la viaţa noastră şi împlinind cele privitoare la gânduri – prin gândurile noastre -, cele privitoare la simţăminte – prin simţămintele şi stările noastre sufleteşti -, cele privitoare la fapte – prin faptele noastre. Cel ce ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu culege înţelesuri luminoase cu privire la tot ce e în sine, împrejur de sine şi mai presus de sine: cuvântul lui Dumnezeu îi lămureşte datoriile pe care le are în orice întâmplare a vieţii, înşirând pe firul conştiinţei, ca nişte mărgăritare de mult preţ, sfintele îndreptări, iar conştiinţa îi va arăta mai apoi, limpede şi în amănunt, ce şi când să facă pentru a plăcea Domnului; îi potoleşte patimile, asupra cărora citirea cuvântului lui Dumnezeu are întotdeauna o înrâurire liniştitoare.
Oricare patimă te-ar tulbura, apucă-te să citeşti cuvântul lui Dumnezeu, şi patima se va potoli treptat, până ce se va stinge de tot. Cel care se îmbogăţeşte cu cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu va avea deasupra sa stâlpul de nor care i-a călăuzit pe israeliteni în pustie.
Editura Sophia, Bucureşti, 2006
„Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi“ (Traian Dorz, la Sfatul Frăţesc pe Ţară de la Braşov din 7 noiemnbrie 1976).
Acesta este motto-ul întâlnirii din 7 noiembrie 1976. Cât de îndurerată şi cât de profundă este această hotărâre…
Cum ne raportăm noi la această măreaţă şi istorică zi a Oastei Domnului?
Cum omagiem, cum sărbătorim noi azi aceasta sfântă hotărâre a înaintaşilor noştri?
Mă cutremur de teamă, gândind la Ziua cea Mare, când vom privi în faţă pe înaintaşii care au imprimat Oastei rostul şi specificul ei curat. Ce răspuns vom da atunci?
Aproape în întregime, Lucrarea Oastei este azi atinsă de microbul acesta al ecumenismului. Cel mai recent exemplu este adunarea anuală [a Oastei Domnului] de la Milano din toamna aceasui an… Intenţionat am tăiat aceste cuvinte, pentru că adunarea de la Milano, nu mai este a Oastei Domnului (chiar dacă acolo au fost şi reprezenanţi ai Sediului oficial al Oastei Domnului din Sibiu), ci este o amestecătură ecumenistică a tot felul de încredinţări şi de culte.
Unele voci, mai ales aparţinând fraţilor din diaspora, dar nu numai, au comentat adunarea de la Bănceni din vara aceasta, spunând că s-a vorbit prea mult împotriva ecumenismului şi că s-a uitat „Hristos cel Răstignit“. Iată de ce s-a accentuat atât de mult la Bănceni, pentru că se „poartă“ cu uşurătate în restul fronturilor, cu preponderenţă (deocamdată) la adunările din străinătate.
Cum pot purta acelaşi nume – de ostaşi ai Domnului – şi cei care omagiază şi aniversează Sfatul de la Braşov din 7 noiembrie 1976 şi cei care azi participă la tot felul de întâlniri, conferinţe sau rugăciuni ecumenistice? E un antagonism: nu se poate să se numească tot la fel, să poarte aceeaşi „uniformă“, acelaşi steag, să cânte aceleaşi cântări şi cei care luptă alături de Hristos şi cei care luptă împotriva Lui? Oare nu vedem că tocmai acest mod de lucru este o anti-lucrare, o făcătură satanică prin care se vor nimicite ultimile baricade din calea anticristului?
Avem însă o nădejde nestrămutată în promisiunea lui Dumnezeu către Sf. Ilie: „Mai am încă şapte mii de bărbaţi…“ Aceşti şapte mii de însinguraţi, de nevoitori ai lui Iisus cel Răstignit, neştiuţi poate şi neacceptaţi, dar luptători şi rugători în taină…
Ştim că Oastea Domnului nu mai este azi aceea care poartă oficial acest Nume. I s-au furat Oastei şi numele, şi cântările, şi Rusaliile…
Fericiţi vor fi cei care se vor regăsi în învăţătura cea bună, dată sfinţilor odată pentru totdeauna.
Dacă în sufletul cuiva mai licăre o scânteie de mustrare de conştiinţă, un licăr de atenţionare, un semnal de alarmă, dacă cineva mai întrezăreşte în subconştientul său întrebarea: Oare astfel de întâlniri sunt după voia lui Dumnezeu? Oare acesta este drumul cel bun sau nu? – să-ntoarcă până nu e prea târziu, cu adevărat la Hristos cel Răstignit…
Hristos cel Răstignit înseamnă suferinţă, înseamnă post, rugăciune, răbdare, prigonire, dragoste de semeni şi, mai ales, multă nevoinţă…
Să nu ajungă cumva acesată deviză sfântă doar un simplu slogan în spatele căruia să ne acoperim goliciunea dez-răstignirii voite a lui Hristos.
Trecători suntem cu toţii, fie tare, fie slab,
ori un soare ne usucă, ori un vânt ne ia degrab’.
Ceasul morţii nu şi-l ştie nici cel bun şi nici cel rău,
numai nu-i acelaşi lucru care e sfârşitul său!
Mor şi drepţii, şi nedrepţii când le vine ceasul lor,
şi-ngâmfaţii, şi smeriţii – vine ceasu-n care mor.
Şi zgârciţii, şi miloşii mor când vine-al morţii rând,
numai nu-i acelaşi lucru cum se află-atunci trecând.
Trec şi cei de sus odată, cum se duc şi cei de jos,
mor şi cei fără credinţă, moare şi cel credincios,
moare-odată şi bogatul, precum moare şi-un sărac,
numai nu-i acelaşi lucru cum se duc din acest veac.
Nu-i acelaşi lucru moartea celor fără Dumnezeu
cu a celor care viaţa credincioşi şi-o duc mereu,
însă omul nu-n viaţă, ci în moarte vede-abia
felu-n care şi-a dus traiul – şi în care trebuia.
Înţelept e cel ce vede înainte ce-i plăcut,
vai de cel ce vede numai când viaţa i-a trecut.
Ca să nu mori în păcate şi să nu-nduri iadul greu,
lasă nebunia lumii – şi vin’ azi la Dumnezeu.
Traian Dorz, Cântările căinţei
Suflet frământat de gânduri,
ce alergi şi ce te zbaţi,
ce doreşti să afli-n lume
– şi ce caţi?
Cauţi în lume bogăţie,
ochii ţi-s de ea robiţi?
– mulţi o au, dar câţi sunt oare
fericiţi?
Cauţi în lumea asta slavă,
cauţi laude – tumult –
câţi le au – şi nu vor oare
şi mai mult?
Desfătări doreşti în lume
şi paharul lor să-nghiţi?
– mulţi le au, dar câţi sunt oare
fericiţi?
Poţi afla în lume totul,
tot ce vrei şi ce cauţi tu,
fericire-adevărată
însă nu!
Doar când pe Iisus Îl cauţi
şi pe El când L-ai găsit,
doar atunci eşti, – doar atunci eşti
fericit!…
Traian Dorz, Cântări uitate
Sfântul Teofan Zăvorâtul
A douăzeci şi patra duminică după Cincizecime [Efes. 2, 14-22; Lc. 8, 41-56].
Iair, căzând în faţa tuturor la picioarele Mântuitorului, L-a rugat pentru tămăduirea fiicei sale – şi a fost ascultat. Domnul, fără a spune vreun cuvânt, S-a sculat îndată şi a mers la el. În drum spre Iair, a fost tămăduită femeia cu scurgere de sânge, fireşte că nu fără rugăciune din partea ei, chiar dacă nu a rostit nici un cuvânt şi n-a căzut cu faţa în jos la picioarele Domnului: avea rugăciunea lăuntrică a credinţei. Domnul a auzit-o şi i-a dat vindecare. Totul s-a săvârşit într-ascuns. Femeia cu scurgere de sânge s-a întors cu inima către Domnul; Domnul a auzit acest strigăt al inimii şi i-a împlinit cererea. Rugăciunea acestei femei şi cea a lui Iair sunt în sine unul şi acelaşi lucru, deşi putem deosebi în ele felurite măsuri. Aceste rugăciuni pline de credinţă, nădejde şi dăruire nu rămân niciodată neascultate. Uneori, oamenii spun: “Mă rog, mă rog, şi rugăciunea mea tot nu e ascultată”. Osteneşte-te însă a sui la măsura rugăciunii ce nu cunoaşte răspunsul “nu” şi vei vedea de ce rugăciunea ta nu e acum ascultata. Fie că te vei ruga îngenuncheat – precum Iair fie că vei sta ca de obicei, ca toţi ceilalţi – cum a făcut femeia cu scurgere de sânge -, daca se va porni în inima ta rugăciunea adevărată, ea va străbate la Domnul şi-L va îndupleca spre milă. Totul este cum să ajungi la o astfel de rugăciune. Osteneşte-te şi vei reuşi. Toate pravilele de rugăciune au ca ţintă să îl înalţe pe rugător la această măsură a rugăciunii şi toţi cei ce străbat cu înţelegere aceasta cale ajung la ţintă.
Editura Sophia, Bucureşti, 2006
Cutează şi priveşte de unde stai zdrobit
spre Golgota, la Preţul Iertării, Răstignit!
– în starea ta pierdută e singurul Mijloc,
e singura salvare din moarte şi din foc!
Cutează şi ascultă Cuvântul lui Hristos
şi-ntoarce-te din drumul pierdut şi mincinos,
zdrobit de pocăinţă sub Crucea Lui să cazi
– e singura salvare din starea ta de azi!
Cutează şi te smulge din mreaja ce te-a prins,
păcatul te târăşte spre iadul cel nestins,
cu grabă şi cu groază ascultă-L pe Hristos
– e singura salvare spre locul luminos!
Cutează şi te luptă să nu fii iar legat,
fereşte-te de locul în care-ai lunecat,
ucide pofta care te-ndeamnă iar plăcut
– e singura salvare de unde stai căzut!
Cutează şi zdrobeşte-l pe şarpele mişel
căci altfel te zdrobeşte, pe veşnicie, el,
lipeşte-te puternic şi strâns lângă Hristos
– e singura salvare din moartea cea de jos!
Cutează şi priveşte tu, care vrei să mori,
prăpastia şi focul spre care te cobori!
Iar dacă te-ngrozeşte abisul fioros,
cât poate fi salvare, aleargă la Hristos!
Traian Dorz, Cântarea anilor
Vorbire fratelui Leon Andronic de la nunta de la Milcov – 25-26 octombrie 1980
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul, fraţilor! Şi bine v-am găsit!
Pot să spun că sunt pentru prima oară în această comună, deşi am mai fost o dată (…) (poate să spună fratele Anton), acum douăzeci de ani sau poate mai mult de când am trecut puţin prin satul acesta.
Un prilej deosebit face să văd astăzi feţele frăţiilor voastre pe care nu le-am văzut poate niciodată (sau le voi fi văzut vreodată, sau mă veţi fi văzut…). [Feţele noastre] se întâlnesc în această seară, în numele dragostei lui Iisus Hristos, Care a murit pentru păcatele noastre. Şi noi acum am venit să ne descărcăm sufletul nostru şi să ne bucurăm laolaltă cu mirii noştri dragi care astăzi pun temelie nouă la casa şi căsnicia lor care va fi în viitor binecuvântată de cerul întreg şi de toţi cei care Îl iubesc pe Domnul Iisus.
În Cuvântul lui Dumnezeu găsim scris, la Ioan 15, 12-14, următoarele cuvinte: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu”. Amin.
Iubiţilor, ce poruncă poate fi mai mare decât aceasta pe care Domnul Iisus a dat-o ucenicilor Săi? A dat-o celor ce Îl ascultau atunci, şi astă seară ne-o dă nouă, mi-o dă mie şi ţie, frate şi soră, tânăr şi vârstnic. Fraţilor iubiţi, porunca aceasta a iubirii şi a dragostei trebuie să stea în viaţa noastră – aşa cum s-a spus şi în rugăciune – în scaunul dintâi, al lui Hristos. Adică cinstea care se cuvine s-o dăm noi lui Dumnezeu se cade aşa să I-o dăm: Lui întâi, lui Hristos, Acela care a fost chemat la nunta din Cana Galileii atunci şi la toate nunţile la care a participat El cu ucenicii Lui şi cu Maica Lui. Referitor la aceasta, să ne gândim la nunţile vremurilor noastre de astăzi, unde oamenii, de regulă, în mod foarte obişnuit, îşi pregătesc pentru nuntă – cu luni de zile, dacă nu cu ani de zile înainte –, băutură, mâncare, muzică şi prieteni [lumeşti]. | Continuare »
CU CINE MERGI? – Traian Dorz
Demonizaţii din Gherghesa – Ieromonah Arsenie Boca
LIBERTATE – Traian Dorz
Evanghelia mântuirii oamenilor şi pieirii porcilor – Sfântul Nicolae Velimirovici
ÎN SUS ORI ÎN JOS – Traian Dorz
Suflet chinuit – Traian Dorz Traian Dorz
Darul lui Dumnezeu… – Traian Dorz
Sfântul Teofan Zăvorâtul
Prin spinii care înăbuşă cuvântul adevărului dumnezeiesc, afară de bogăţie, de desfătările şi necazurile lumeşti, trebuie să înţelegem în vremea de acum si feluritele învăţături mincinoase, răspândite de învăţaţi, care au pierdut adevărul si s-au abătut de pe calea lui. Asemenea învăţături sunt foarte răspândite la noi: unele se împotrivesc făţiş şi cu glas mare adevărului; altele o fac prin aluzii tainice, dar care pot fi înţelese de cei către care se îndreaptă, în fapt, ele lucrează precum o mireasmă ameţitoare: pătrunzând pe nebăgare de seamă, întunecă mintea şi o fac să-şi piardă conştiinţa limpede a celor ce o înconjoară. Cel ce s-a procopsit cu această miasmă începe să aiureze ca un lunatic, fiindcă toate i se înfăţişează cu totul altfel decât sunt de fapt si de cum se înfăţişează ele celui cu mintea sănătoasă, întâlnind un astfel de om, veţi vedea că la el a pierit nu numai adevărul, ci însuşi simţul adevărului s-a stins si minciuna s-a sălăşluit în toată alcătuirea minţii lui.
Dar ce e de făcut? Nu trebuie să asculţi şi să citeşti aiurelile lor; iar dacă le auzi ori le citeşti fără să vrei, scoate-ţi-le din cap, iar dacă nu, să le cerni prin sita gândirii sănătoase creştineşti si totul se va risipi ca fumul.
Editura Sophia, Bucureşti, 2006
