Comori Nemuritoare

TVR Cultural transmite, astăzi 26 martie 2012 la orele 22:15,
în cadrul emisiunii “Memorialul durerii”,
filmul documentar: “Un poet creştin: Traian Dorz”.
Realizator Lucia Hossu Longin.

22:15 Memorialul Durerii – O istorie care nu se învaţă la şcoală
*Episodul 74–Un poet creştin: Traian Dorz
Poet, membru în „Oastea Domnului”, Traian Dorz a fost condamnat la 17 ani de închisoare.
Eliberat în 1964 este din nou arestat între 3 august 1982 – 7 ianuarie 1983.
În dosarele Securităţii apărea ca „Sfântul”, „Grădinarul”, „Canal 82”, sau „Alecu”.
A fost permanent hărţuit până la moartea sa, în 1988 (N.n. – erată: 1989).
Redactor Doina Teodoru. Realizator Lucia Hossu Longin

Filmul va fi transmis în reluare marţi, 27 martie 2012, orele 03.30 şi duminică, 01 aprilie 2012, orele 13.00.
Sursa: tvr.ro

22:15 Memorialul Durerii – O istorie care nu se învaţă la şcoală
*Episodul 74–Un poet creştin: Traian Dorz
Poet, membru în „Oastea Domnului”, Traian Dorz a fost condamnat la 17 ani de închisoare.
Eliberat în 1964 este din nou arestat între 3 august 1982 – 7 ianuarie 1983.
În dosarele Securităţii apărea ca „Sfântul”, „Grădinarul”, „Canal 82”, sau „Alecu”.
A fost permanent hărţuit până la moartea sa, în 1988 (N.n. – erată: 1989).
Redactor Doina Teodoru. Realizator Lucia Hossu Longin

Filmul va fi transmis în reluare marţi, 27 martie 2012, orele 03.30 şi duminică, 01 aprilie 2012, orele 13.00.
Sursa: tvr.ro

O, paşii Tăi prin ceruri: lumină şi cântare,
prin ape: adâncime, tăcere şi minuni,
prin aer: strălucire, miresme şi culoare,
prin lume: înnoire, seninuri şi furtuni!

O, paşii Tăi prin mine: sclipiri de urme sfinte
în umbră şi lumină, nebănuite-n mers,
cu dezlegarea tainei din stele şi morminte,
strângând întors în mine întregul Univers!…

Traian Dorz, Cântarea anilor

Rugăciunea este o putere dumnezeiască. Rugăciunea este o cheie cu care deschizi cerul binecuvântărilor dumnezeieşti. Rugăciunea este un prieten al lui Dumnezeu, care totdeauna îţi deschide uşa să poţi intra la El. Rugăciunea este vasul în care primim şi cu care aducem din cer toate binecuvântările de care avem nevoie pe pământ.

Domnul Iisus a spus odată: Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune veţi primi (Mt 21, 22).
Şi dacă tot ce cerem cu credinţă prin rugăciune vom primi, – atunci câtă înţelepciune şi câtă grijă ne trebuie ca să ştim folosi bine acest mijloc sfânt care are promisiunea unei permanente izbânzi şi primiri.

Pentru ce se roagă în general oamenii, lui Dumnezeu? Obişnuit, se roagă numai pentru daruri lumeşti şi trupeşti. Şi nu vedem noi oare că într-adevăr toţi cei care le cer pe acestea le şi primesc?
Ce puţine şi ce ieftine lucruri cerem noi Marelui şi Bogatului nostru Împărat şi Stăpân, când El ar vrea şi ar avea atât de scumpe şi de multe bogăţii să ne dea!

Cine se roagă cu credinţă şi cu stăruinţă, cerând lui Dumnezeu darurile Sale cereşti şi veşnice? Cine cere înţelepciunea de a cunoaşte tainele adevărului Său? Cine cere darul cel scump al dragostei, al rugăciunii, al ajutorării altora, al milei de semeni, al iertării şi al smereniei? | Continuare »

Părintele Dumitru Stăniloae

Sfântul Grigorie Palama cunoaşte o treaptă superioară teologiei negative un apofatism mai deplin şi mai existenţial, realizat prin rugăciunea curată. E un extaz al tăcerii interioare, o oprire totală a cugetării în faţa misterului divin, înainte de a coborî, în mintea astfel oprită de uimire, lumina dumnezeiască de sus.
Deci înainte de a ne ocupa cu treptele superioare ale cunoaşterii lui Dumnezeu prin tăcere completă şi prin vederea luminii dumnezeieşti, trebuie să ne oprim asupra rugăciunii curate. Rugăciunea, ea însăşi are mai multe trepte, fiecare corespunzând uneia dintre treptele urcuşului duhovnicesc pe care se află omul. Căci rugăciunea trebuie să însoţească permanent pe om în urcuşul său.
Făcând abstracţie de rugăciunea care cere bunuri materiale şi care este o rugăciune inferioară, am putea judeca progresul în rugăciunea vrednică de laudă după două criterii: după obiectul ei şi după concentrarea mai mult sau mai puţin desăvârşită, şi după starea de linişte a sufletului ce se roagă. În ce priveşte primul criteriu, Evagrie recomanda ca mai întâi să te rogi „ca să te curăţeşti de patimi, al doilea, ca să te izbăveşti de neştiinţă şi uitare; al treilea, de toată ispita şi părăsirea“. În generalitatea lor, aceste trei feluri de rugăciuni deosebite după cuprinsul lor ar corespunde cu cele trei faze ale urcuşului duhovnicesc: a purificării, a iluminării şi a unirii. În ce priveşte al doilea criteriu, pe orice treaptă, rugăciunea adevărată trebuie să tindă a ţine mintea nefurată de vreun gând, ori vreo grijă; în măsura în care reuşeşte să alunge mai deplin şi pentru mai multă vreme gândurile, e o rugăciune tot mai desăvârşită. | Continuare »

Adeseori ţi-ncepe ziua cu nori şi fulgere şi ploi,
De crezi că n-ai să-i treci hotarul, învins de valuri şi noroi.
Dar sub vâltoarea neguroasă vreun fir de rază tot va fi
Şi-adânca nopţii-nvolburare cu Domnul o vei birui.

Când drumul vieţii din pruncie ţi-e tot cu umbre negre nins
Şi ţi se pare că deodată al tău destin pe veci e stins,
Din valea umbrei morţii vine, când nu te-aştepţi, un suflu blând
Şi ţi se va întoarce-n cântec tot ce ţi-ai petrecut plângând.

Când zorii albi ai biruinţei îţi par şi mai îndepărtaţi
Şi-ţi pare mai apăsătoare singurătatea între fraţi,
Şi-n lupta sfântă tot mai fără viteji eroi înaintezi,
Priveşte liniştit în faţă pe mii de-naintaşi să-i vezi.

Tot ce îţi pare azi că-i noapte sau vifor, sau abis pe drum,
Tot ce crezi deseori că este doar al păcatelor sugrum,
E doar nemarginea iubirii cu care Domnul te-a cuprins
Ca să ajungi, trecând prin toate, viteaz, puternic şi ne-nvins.

Căci Dumnezeu nu va rămâne dator la nimeni până-n veci.
Tot hăul peste care astăzi cu-atâta greu de-abia de treci,
Şi-ale virtuţilor fărâme – şi-abia dorinţă dacă sunt –,
Pe toate-n dulcea Lui iubire le schimbă în ceresc veşmânt.

O, sufletul meu singuratic, rămas pribeag prin lumea rea,
Nu deznădăjdui pe cale, căci toată lupta asta grea
Îşi are aura ei sfântă şi răsplătirea-n cerul drag.
Rămâi, răbdând, lipit de Domnul şi sub biruitoru-i Steag!

Vlad Gheorghiu

Sfântul Ioan Gură de Aur

„Iar el cu mult mai vârtos striga: Iisuse, fiul lui David, miluieşte-mă”.
(Luc. XVIII, 39)

Cât de multe neplăceri nu întâmpinăm noi în toate zilele, şi ce suflet tare se cere, spre a nu fi cineva supărat şi nerăbdător, ci a proslăvi, a lăuda şi a cinsti pe cel ce îngăduie a veni asupra noastră astfel de ispite?
Cât de multe nenorociri şi buimăceli neaşteptate nu dau peste noi? Şi totuşi cineva trebuie să înăbuşească gândurile cele rele, şi să nu învoiască limbii a grăi lucruri păcătoase, încă şi fericitul Iov a răbdat mii de patimi, şi totuşi n-a încetat de a proslăvi pe Domnul.
Intre noi însă sunt oameni care, când li se va întâmpla ceva rău, când sunt jigniţi de cineva, sau cad în boală, fie aceasta durere de picioare, ori de cap, sau oricare alta, îndată izbucnesc din ei hulele. Ei suferă chinul bolii, dar folosul, ce ar putea ei să tragă dintru aceasta pentru mântuirea lor sufletească, şi-l răpesc ei înşişi. Ce faci o omule? huleşti tu pe Dumnezeu binefăcătorul tău, mântuitorul tău, apărătorul şi îngrijitorul tău? Nu bagi de seamă oare, că alergi la prăpastie, şi te asvârli însuţi pe tine în fundul cel mai adânc? Oare prin hulire faci tu suferinţa ta mai lesnicioasă? Nu! tu o sporeşti prin nerăbdarea ta şi prin păcatul tău, şi-ţi faci chinul mai straşnic.
Dar poate tu nu poţi tăcea de durere. Iată eu nu-ţi poruncesc să fii cu totul mut. Insă în loc de a huli pe Dumnezeu, tu trebuie să-L proslăveşti, în loc de a cârti asupra Lui, tu trebuie să-L cinsteşti şi să-L lauzi. Mărturiseşte Domnului păcatele tale, strigă tare întru lauda lui Dumnezeu, prin aceasta îţi vei uşura suferinţele tale, apropiindu-se Dumnezeu iarăşi de tine prin harul său cel bogat întru ajutor. Dimpotrivă, dacă tu huleşti pe Dumnezeu, alungi de la tine ajutorul Lui.
Gândeşte încă, că cu cât mai mare este suferinţa, cu atât mai slăvită este şi cununa răsplătirii; cu cât mai mult aurul arde în cuptor, cu atâta se face mai curat; cu cât mai îndelugat şi mai departe pluteşte neguţătorul cu corabia pe mare, cu atâta mai multe mărfuri adună.
Şi tu ai acum cea mai grea luptă cu boala şi cu sărăcia. Socoteşte însă, că prin aceasta Lazăr a dobândit mântuirea. Fiindcă el cu atâta răbdare a suferit sărăcia, boala şi părăsirea, de aceea fu luat în sânul lui Avraam.
Asa, răbdarea în suferinţă este o faptă bună atât de mare, încât ea chiar şi pe cei mai mari păcătoşi îi slobozeşte de datoria lor cea grea; iar când ea se află la un om mai dinainte drept, ea îi dă cea mai mare siguranţă despre fericirea cea cerească. | Continuare »

de Arh. Arsenie Papacioc

Ziua judecăţii: o zi straşnică şi înspăimântătoare. Nu mai avem de-a face cu Mielul Acela blând, Care a venit pentru iertare şi răscumpărare, ci cu un plin de mărire Judecator, înconjurat de îngeri. Care va da sentinţa cea grozavă: „Duceti-va de la Mine!“
O, dar pentru ce îi goneşti, Mântuitorule, Tu Care eşti lumina şi acoperământul oamenilor? Şi unde îi trimiţi, Tu, Care ai venit să îi chemi la Tine pe toţi?
„Duceţi-vă, blestemaţilor, în focul cel de veci, care este gătit diavolului şi îngerilor lui“.
A trecut vremea milei şi a îndurării. Acum nu mai au trecere nici lacrimile, acum este judecata nepăsătorilor la pocăinţă. Desparţire de dumnezeiasca slavă, foc vesnic…
Nici cu mintea nu mai inteleg, nici cuvinte pe limba pământească nu pot descrie sau înfaţişa deznădejdea celor ce merg acolo. O, Dumnezeule, Dumnezeule, de atâtea ori am auzit de munci, de viermele neadormit şi gheenă, de foc neadormit… Şi numai una din ele înspăimantă şi pe cel mai nesimţitor şi de rea credinţă. Dar cât de înfricoşate vor fi toate la un loc şi vor fi veşnice, veşnice! Foc care nu luminează. Căinţă, că ce uşor puteai să fii în rai.
Lumina în rai va fi, nu soarele acesta material, ci, lumina Sfintei Treimi. Şi cei care vor fi despărţiţi de Dumnezeu vor fi în adânc de întuneric.
Amarul ce îl vei avea fiind depărtat de cei mântuiţi, această mare căinţă, este viermele neadormit. Dorinţa arzătoare de a scăpa este setea.
Se produce un amar şi o furie pe ei înşişi şi aceasta va fi scrâşnirea dinţilor.
Ferice, de mii de ori ferice, de cei care, prin o mică venire în fire, se pregătesc, după cum spune Biserica prin Evanghelii, pentru mântuirea lor. | Continuare »

Traian DORZ

La capăt de milenii suntem şi parcă la sfârşit de lumi;
gândind la aste adevăruri, simţi cum te-neci şi te sugrumi
şi parcă-un semn apocaliptic apare pe un negru nor,
cumplit şi crâncen, şi haotic, şi rece, şi-nspăimântător.

Talazuri şi talazuri, – urlet şi râset vin şi trec căzând,
tirani, tiranizaţi – grămadă –, aplaudând şi blestemând,
minţiţi şi mincinoşi, de-a valma, ucişi şi ucigaşi se-adun’
şi se împing către Infernul cel mai cumplit şi mai nebun.

Oh, iată-nfăţişarea gloatei ce, lepădând pe Dumnezeu
şi sugrumându-şi conştiinţa, se-nchină-acestui Astarteu
cu semnul celui-fără-unu şi numele cel fioros,
mergând spre blestemul şi-osânda, şi Judecata lui Hristos.

…Mai este poate o scânteie, dar cea din urmă, să mai speri
spre-o îndoielnică salvare, în clipa ultimei căderi;
agaţă-te de firu-acesta, rupându-te de-al lor şuvoi,
’nainte de-a cădea-n gheena îngrozitorului Apoi.

E încă Har, – se poate încă,
– dar se prea poate şi să nu;
acum chiar parcă arde puntea pe care te mai legeni tu
şi-i gata să se rupă firul şi cel din urmă ce-l mai ai,
şi, vai, – nu mai rămâne după decât un vai,
– un veşnic vai!…

Ce mare adevăr, Iisuse, e dragostea de fraţi mereu,
dar cum se schimbă câteodată într-un calvar amar şi greu!
Cum să-l distingi sub masca păcii şi-a dragostei, când tocmai ea
ascunde hâda-ntinăciune ce false străluciri îşi ea?

Cum pare câteodată crucea iubirii dulce la purtat,
cum ţi se pare că pe lume nu este-alt drum adevărat,
cum pare că Hristos acolo-i strălucitor şi nalt şi sfânt,
că dragostea de fraţi e-n toate întâia lege pe pământ.

Dar când un frate-al tău îţi cere, de dragul fraţilor, să stai
acolo unde-a ta cântare n-are nici lacrimă, nici grai | Continuare »