1. O, pământule sfânt în care odihnesc osemintele sfinţilor noştri înaintaşi, fii binecuvântat!
Cu palmele noastre cele mai bătătorite de munca cinstită, dorim să-ţi închidem cât mai moale şi mai blând rănile brazdelor greşite, să-ţi netezim marginile răzoarelor tale dureroase, să-ţi aşezăm cât mai frumos pernele semănăturilor tale.
Pentru ca să ţi se vindece cât mai repede orice durere pe care ţi-am pricinuit-o şi să ţi se liniştească orice rană. Ca să fii cât mai frumos şi mai fericit, tu, pământule sfânt în care odihnesc ca într-un chivot de altar sfintele oseminte ale minunaţilor noştri înaintaşi sfinţi.
2. Pe aici, iată, chiar pe aici unde ţin eu picioarele mele înfiorate au călcat picioarele tatălui meu, s-au aplecat genunchii bunicului meu şi au sângerat palmele străbunilor mei. De aici au luat spicele de aur străbunele mele, bunica şi mama mea, atunci când erau fete tinere, frumoase şi harnice – făcându-şi din ele cununa secerişului şi punând-o peste părul lor bogat, frumos, strălucitor şi auriu, tot ca spicul grâului acestuia sau ca raza soarelui ceresc prin care mergeau ele, la fel de frumoase, ca grâul şi ca soarele. O, ce nalte şi adânci sunt lacrimile şi rugăciunile acestor gânduri!
3. După cum am dorit să înfrumuseţez acest pământ cu munca drăgăstoasă a mâinilor mele, tot aşa am dorit să înfrumuseţez acest cer cu lacrimile drăgăstoase ale rugăciunilor şi cântărilor mele. Pentru ca şi holdele pământului meu sfânt, ca şi livezile cerului meu slăvit să fie la fel de însorite şi de îmbelşugate. Toate pentru bucuria Preaiubitului meu Scump.
4. Ori de câte ori văd acest sfânt pământ batjocorit de vreun plug, de vreo sapă sau de vreun păcat – mă cutremur şi mă doare ca atunci când aud acest Cer sfânt înjurat sau învinuit.
Pentru că şi cerul, şi pământul sunt alcătuite de aceeaşi mână sfântă, bună şi iubitoare a Tatălui nostru.
Şi pentru că şi în pământul, şi în cerul acesta, atât de apropiate unul de celălalt, sunt sfinţii noştri înaintaşi, printre care umblăm ca printre spice şi ca pe sub stele.
Să ne atingem cu aceeaşi sfinţenie atât sapa, cât şi genunchii noştri de acest pământ, cât şi rugăciunea şi ochii noştri de acest cer. Să fie binecuvântat şi de pământ şi de cer acela care va face aşa!
5. Scumpă seminţie a sufletului meu, familia mea duhovnicească, fii binecuvântată în veci de Domnul şi Dumnezeul tău.
În tine mi-a dat harul dumnezeiesc tot ce am în inima şi în fiinţa mea mai frumos şi mai vrednic, mai de preţ şi mai etern. În tine şi prin tine să-mi aduc spre Dumnezeul meu, ca o plăcută şi sfântă ardere de tot, întreg avutul sufletului meu.
Tu eşti partea şi locul dăruit mie de Dumnezeul meu, Care mi-a rânduit să am atât în viaţa asta, cât şi în cealaltă numele tău, soarta ta, drumul tău şi răsplata ta.
O, familie scumpă a sufletului meu, fraţii mei şi surorile mele, părinţii mei şi fiii mei, soţii mei şi prietenii mei – fie în veci binecuvântat Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Care m-a înfiat şi m-a înfrăţit între voi.
6. Slavă veşnică Ţie, dragoste a lui Dumnezeu, care ai atâta grijă şi atâta lărgământ faţă de ai Tăi şi care nu priveşti nimic rău sau necurat în ai Tăi, între ei şi pentru ei atunci când toată dragostea lor eşti numai Tu, este numai în Tine şi numai pentru Tine; şi când toată fericirea lor este să umble în ascultarea Ta.
7. Iată, Marea Tiberiadei este vie, pentru că ea şi primeşte, şi dă. În jurul ei trăiesc mulţi oameni, pentru că ea le dă lor, iar ei dau altora.
Dar Marea Moartă este moartă, pentru că ea numai primeşte, dar nu dă. În jurul ei nu trăieşte nimic, pentru că ea nu dă niciodată nimic nimănui din tot ce primeşte în ea.
Vai celor răi, cu sufletul şi cu mâna închisă. În jurul lor va fi numai pustiu şi înăuntrul lor numai moarte.
8. Când soseşte vremea unei mari lucrări, Dumnezeu aduce şi omul mare prin care o va face. Astfel oamenii mari au fost aduşi totdeauna de Dumnezeu pentru împrejurări, iar nu împrejurările pentru ei.
Când fructele unei grădini sunt coapte, vine şi vântul sau culegătorul care să le scuture.
9. Energiile şi experienţele noastre nu merg totdeauna împreună, ci, pe măsură ce se înmulţesc cele din urmă, scad cele dintâi. Când aveam multă energie, aveam puţină experienţă, iar acum, când avem multă experienţă, ne-a mai rămas doar puţină energie.
Oare nu cumva se întâmplă astfel pentru că puţina noastră energie ne este dată pentru viaţa asta spre a ne câştiga cu ea multă experienţă pentru viaţa viitoare?
Cine investeşte ceva pentru un mormânt, şi nu pentru o înviere?
10. Fericit omul cel ales şi iubit lui Dumnezeu, căruia El îi dă cunoaşterea ascunsei lumi a tainelor lui Hristos, Domnul nostru! Fericit sufletul care a aflat drumul minunat spre lumea cea mereu senină a păcii şi părtăşiei sale cu Dumnezeu!
Aceasta este, încă de pe acest pământ trecător, umblarea cu Dumnezeu prin raiul veşnic.
11. O, cât de mult m-ai îndatorat, Preaiubitul meu Mântuitor, Care mi-ai dat atât de mult, cât nu pot cuprinde cuvintele nici unei limbi omeneşti!
Sunt bogat-bogat. Am o avuţie mai scumpă decât orice aur din lumea asta: am pacea cu Tine, am dragostea Ta, am dulcea făgăduinţă a mântuirii şi moştenirii Tale veşnice. O, cum să-Ţi pot fi eu de folos, măcar în a mia parte din cât inima mea este datoare faţă de Tine?
12. Preadulcele meu Mântuitor, cum oare să pot face pentru Tine măcar ceva din multul cât aş fi dator, spre a răsplăti bogăţia cea mare şi darnică a binefacerilor Tale necurmate faţă de mine? De câte ori am spus şi voi mai spune aceasta…
Oricât aş face, eu Îţi voi rămâne îndatorat, îndatorat, îndatorat pentru totdeauna, fără să pot plăti niciodată.
13. Mi-e dor atât de mult de Tine, Preaiubitul scump al inimii mele, Iisuse, Domnul meu! Iubirea mea arde ca o candelă plină cu untdelemn, în aşteptarea Ta.
Deasupra uşii mele sunt aşezate cele trei steaguri ale Tale, iar toată calea Ta până în odăiţa mea ascunsă este presărată cu crini albi şi trandafiri roşii.
Albi de curăţie şi aprinşi de dragoste.
Sunt ca o mireasă care este bolnavă de dragostea Ta şi care, plângând, Te strigă: – Vino repede, mai repede, mai repede, Iubitul meu!
14. Veşnică slavă şi dragoste Ţie, Preaiubitul inimii din mine, pentru toată bunătatea dragostei pe care mi-a arătat-o – de la început şi până în veşnicie – inima Ta.
Ţie şi numai Ţie Ţi se cuvine toată viaţa şi fiinţa mea: Aceasta îmi este şi dorinţa, şi rugăciunea mea: să ajung odată a Ţi le preda Ţie pe totdeauna, arzând ca pe un altar sfinţit pentru Tine.
Iisuse, Martorul Credincios al legămintelor noastre!
15. O, eu am cerut atât de puţin, iar Tu mi-ai dat atât de mult! Cum voi putea eu măsura adâncimea şi înălţimea dragostei în care mă învălui Tu?
Cu ce cuvinte să-Ţi ştiu mulţumi îndeajuns, Doamne, şi cu ce fapte să fiu în stare să-Ţi mulţumesc?
Iartă-mă că nu pot nici să cânt şi nici să plâng atât de frumos sau de recunoscător cât simt că ar trebui s-o fac pentru Tine.
Învaţă-mă neîncetat să ştiu şi eu face la fel altora, cum îmi faci Tu mie.
Pentru ca şi alţii să Te binecuvânteze pentru ce le faci Tu lor prin mine, după cum şi eu Te binecuvântez pentru tot ce-mi faci Tu mie prin alţii.
16. Doamne Iisuse, Preaiubitul meu, ajută-mă să-Ţi dau cea mai mare iubire de care este în stare inima mea şi cele mai sfinte lacrimi, şi cele mai smerite binecuvântări, şi cele mai dulci roade duhovniceşti şi trupeşti, şi cele mai fierbinţi rugăciuni, şi cea mai deplină ascultare,
şi cei mai frumoşi paşi, şi cea mai totală alipire de Tine – pentru ca şi Tu să poţi avea atâta bucurie de mine, câtă am eu de Tine.
17. Binecuvântatul meu Părinte şi Binefăcător, ce nemăsurat de mult mi-ai dat Tu mie!
Şi totuşi mereu îmi dai şi îmi mai dai încă…
Nu ştii oare cât Îţi sunt eu de dator? Nu ştii câte daruri am primit? Şi eu n-am putut face pentru Tine nimic, nimic şi chiar nimic!
Cum aş putea face oare să ştiu să-Ţi plătesc măcar ceva atât de curat, de frumos şi de vrednic cât aş dori, faţă de marile Tale binefaceri?
O, să nu uit niciodată că eu sunt în totul-totului-tot al Tău, cu tot ce am, pe totdeauna.
Să nu mă socotesc altfel niciodată, decât robul Tău.
18. O, Sfânt Cuvânt al lui Dumnezeu, lumina şi via¬ţa noastră… Nu este nimeni dintre noi care să nu aibă cea mai mare nevoie totdeauna de tine, mai mult ca de pâine, de apă sau de aer pentru viaţa sa.
Umple-ne, Sfânt Cuvânt al lui Dumnezeu, de tine, de puterea şi de lumina ta întregi fiinţele noastre şi fii pentru noi pâine, apă şi aer, fiindcă numai aşa noi vom putea avea viaţa şi rodirea. Pentru veacul acesta şi pentru veacul cel viitor.
19. Dumnezeul nostru şi Viaţa noastră, noi toţi avem cea mai mare nevoie să venim la Tine chiar acum.
Cei bătrâni trebuie să vină pentru că ei toţi pot fi siguri de moarte, iar cei tineri, pentru că nici unul nu poate fi sigur de viaţă. Ci cu toţii ne putem avea toată siguranţa noastră numai în Tine.
20. Scumpul şi Unicul nostru Mântuitor, Iisuse Doamne, fiecare dintre noi avem cea dintâi şi cea mai mare nevoie de Tine, chiar dacă n-am trăi pe pământul acesta decât o singură zi. Nici această zi n-am putea-o trăi fără Tine.
Atunci cum ne-am putea trăi veşnicia?
Iisuse Doamne, nu lăsa nici un suflet omenesc nici să trăiască şi nici să moară fără Tine! Amin.
Traian Dorz, Mărgăritarul ascuns