Traian Dorz, Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 19
1. Dacă noi umblăm în curăţie deplină, în cinste şi în vrednicie deplină, noi n-avem atunci duşmani răufăcători, ci numai binefăcători.
Întâi, toate acţiunile lor, Domnul le va schimba spre binele nostru. Iar apoi răbdarea şi nevinovăţia noastră ni-i va schimba în prieteni.
2. Nu vă plângeţi de duşmani, dacă nu-i meritaţi şi dacă nu vi-i faceţi singuri.
Chiar uneltirile şi învinuirile lor nedrepte în contra voastră vă vor fi cele mai puternice motive de rugăciune, de iubire şi de inspiraţie.
3. Cel mai potrivit ceas de rugăciune şi cel mai puternic prilej de biruinţă ni-l dă Domnul tocmai prin prezenţa ori ameninţarea unor duşmani pe care nu-i merităm, – dar nu-i urâm.
4. Un mare violonist credincios trebuia să dea un concert greu. Cu câteva clipe înainte, nişte vrăjmaşi i au rupt trei corzi de la vioară, lăsându-i numai una – coarda mi.
Sala plină îl aştepta; iar el, rugându-se şi iertându-i, a început să cânte… Şi tot concertul l-a cântat pe o singură coardă. Toată sala l-a aplaudat ca pe un uriaş al muzicii. Dumnezeu întorsese fapta vrăjmaşilor spre binele său. Aşa ştie să lucreze Dumnezeu, schimbându-i pe duşmanii noştri în binefăcătorii noştri.
5. Răutatea vrăjmaşilor noştri ne face uneori să găsim în noi puteri neobişnuite şi să realizăm ceea ce niciodată n-am fi făcut altfel.
6. Moise spunea odată poporului eliberat: Nu eu v am scos din robia Egiptului, ci răutatea unui vrăjmaş care m-a ameninţat pe mine cu moartea, făcându-mă să fug în pustie. Dacă n-ar fi fost acela, eu n-aş fi făcut nimic niciodată.
7. Poate că şi noi, fără vrăjmaşii care ne-au făcut să suferim şi fără durerile din partea lor, care ne-au făcut să plângem şi să ne rugăm, n-am fi creat niciodată nimic. Ori, în nici un caz, n-am fi creat fără acestea ceea ce am creat cu ele.
8. Diavolul, care L-a urmărit pe Mântuitorul încă de la naşterea Sa ca să-I facă rău, – tocmai când se bucura că poate să-I facă răul cel mai mare, îndemnând pe Pilat şi pe Caiafa să-L răstignească, chiar atunci I-a dat ocazia celei mai mari biruinţe contra morţii şi a lui satana.
9. Aşa ştie Dumnezeu să scoată binele din rău, dreptatea din silnicie şi biruinţa din înfrângeri.
Şi, cu cât întunericul de la început este mai mare, cu atât lumina de la sfârşit este mai strălucită. Ferice de cine crede de la început!
10. Duşmanul cel mai primejdios însă nu este cel ce vine din afară, ci cel ce vine dinăuntru. Care se preface prieten şi frate şi care se pretinde binevoitor, când umblă să ne facă cel mai mare rău.
Mântuitorul nostru ne-a înştiinţat stăruitor asupra acestui duşman (Mt 24, 5; I Tim 4, 1).
11. Să rămânem profund întemeiaţi pe învăţătura şi Credinţa prin care de la început am primit, prin legământ, mântuirea şi harul Domnului Iisus, căci ştim de la cine le-am primit.
Să ne ferim de orice influenţă ispititoare care vrea să ne smulgă de pe temelia specificului nostru biblic.
12. Diavolul lucrează prin aceste oribile curente moderniste, spre a degrada, înjosi şi ucide orice credinţă adevărată, orice viaţă sănătoasă, orice artă sfântă. Să nu ne lăsăm ispitiţi sub nici o formă de ele.
13. Lucrările noastre, adunările noastre, familiile şi sufletele noastre să ni le păstrăm cu sfinţenie statornică în duhul şi atmosfera dintâi. Nici să nu ne ducem la alte convingeri – nici să nu le primim pe ele să vină la noi.
Dacă ne păstrăm noi credinţa de la început, ne va păstra şi ea pe noi până la sfârşit.
14. Când fiecare va învăţa pe fiul său credinţa întocmai cum l-a învăţat pe el tatăl său, – atunci fiecare dintre noi vom fi o nouă verigă la acelaşi lanţ de aur care a început cu Hristos – şi va sfârşi cu El (Apoc 1, 8).
15. Să ne punem pe muncă harnică şi serioasă cu toţii. Terenul Evangheliei este aşa de bun şi sămânţa Cuvântului este aşa de curată, iar inimile oamenilor, aşa de lipsite! Apăsaţi pe plugul sfânt, să intre cât mai adânc.
16. Mina Bibliei este atât de adâncă şi plină numai de aur curat. Să săpăm mai afund şi să scoatem mai mult. Avem de unde şi avem ce, numai să vrem.
17. De atitudinea celui ce vorbeşte depinde şi atitudinea celui ce ascultă.
Dacă vorbitorul este într-o stare înalt duhovnicească, el îi va putea atrage şi pe ascultătorii săi să fie aşa.
18. Seriozitatea şi evlavia sunt semnele unui caracter nobil, ale unui suflet înţelept, ale unei credinţe adevărate.
Dar seriozitatea şi evlavia să nu ne însoţească numai la biserică ori la adunare, în faţa fraţilor, – ci mai ales în afară, între alţii.
19. Slujirea lui Dumnezeu nu-i o haină de paradă sau o ţinută de ocazie, – ci este uniforma noastră permanentă, oriunde am fi.
Cine poate fi într-un fel între cunoscuţi şi în alt fel între necunoscuţi este un făţarnic şi mincinos.
20. Dacă în toate privinţele şi în toate zilele şi stările noastre vom căuta să fim curaţi în totul, Dumnezeu ni-i va face până la urmă prieteni şi fraţi pe mulţi dintre vrăjmaşii noştri – după cum este scris la Proverbe 16, 7.
Dumnezeule al Iubirii, Te rugăm, ajută-ne să n avem decât prieteni şi fraţi. Amin.