Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 18

T-Dorz-0701. Unde este poezia pe care v-o oferă lumea astăzi vouă, celor ce căutaţi în ea iubirea, frumosul, adevărul, sublimul?
Iată ce pleavă şi nisip vă oferă lumea şi arta ei sub numele divin al poeziei!

2. Ce este poezia lumească? O îngăimare de cuvinte fără şir şi fără sens, fără noimă şi fără valoare. Dacă cel ce le-a compus nu le-ar citi din carte, ci l-aţi auzi vorbindu-le singur, v-aţi face trei cruci şi v-aţi ruga cu milă pentru el ca pentru unul care şi-a pierdut mintea.

3. Unde este cântarea pe care o oferă lumea – şi ce este ea? Oare nu nişte ţipete, nişte urlete, nişte zbierete şi gemete ca ale nenorociţilor din balamuc în ceasurile lor de crize? Ori ca ale fiarelor în cuşcă, ori ca ale demonilor în iad!…

4. Iar dansurile lumeşti au devenit ca nişte trânteli, nişte strâmbături şi zvârcoliri ca ale unor bolnavi de epilepsie în stările lor cele mai respingătoare!
Astea sunt tot ce poate da lumea. Iată valorile ei!

5. Valorile lui Hristos însă nu se cunosc numai după strălucirea lor de moment sau după durata lor în timp, ci mai ales după folosul profund atât sufletesc, cât şi trupesc ce-l aduc şi îl lasă celor ce le caută şi le dobândesc.
Ce aur dă Hristos la fiii Săi! Şi ce otravă dă lumea la ai ei!

6. Primăvara înseamnă naşterea din nou, răsărirea seminţei. Nimic nu răsare, nu creşte şi nu se dezvoltă fără începutul naşterii din nou. Aceasta este scânteia din care va răsări şi se va înălţa inspiraţia mântuirii.

7. Cântarea şi poezia sunt apoi creşterea şi înălţarea, conducând maturizarea spre coacere şi apoi spre cules.
Aceste cicluri trebuie să se urmeze neapărat fiecare la vremea şi cu scopul său, după ciclurile veşnice…

8. Iată ciclurile veşnice:
Pământul, ploaia, soarele;
naşterea, învierea, slava;
Tinereţea, poezia, cântarea;
Primăvara, Vara, Toamna;
– sau invers. E tot una.

9. Primăvara preţuieşte cel mai mult, căci dacă semănatul şi răsăritul este bun, – atunci bune sunt toate. Totul depinde de acestea. Dacă sunt făcute bine şi la timp, temelia este pusă bine, iar lucrarea se poate desfăşura frumos.

10. Zilele dintre semănat şi rodire sunt zilele de creştere. Timpul acesta este cel determinant în orice recoltă! Cele şapte săptămâni de la Paşti până la Rusalii sunt hotărâtoare pentru toată recolta anului. Dacă în aceste zile colaborează bine munca cu rugăciunea şi pământul cu soarele şi ploaia – atunci totul va fi fericit.

11. Zilele cu soarele în creştere spre solstiţiu înseamnă datoria şi munca noastră spre o creştere şi maturizare continuă. Toată natura văzută, care în aceste zile luptă şi munceşte cu toate puterile ei să răscumpere bine orice clipă din acest timp unic, – ne este nouă o pildă şi un îndemn ca să facem şi noi la fel.

12. Timpul nostru cel de acum este poate unic. Posibilităţile noastre de a creşte şi de a ne maturiza pentru un rod cât mai frumos şi promiţător este acum hotărâtor poate pentru toată viaţa şi veşnicia noastră.

13. Ce harnic este pământul în vremea lui de primăvară! El lucrează acum zi şi noapte pentru a fi gata la timp cu lucrul său. Cum se deschide el spre soare, cum îşi întinde braţele după ploaie, cum îşi umflă sânul pentru fertilizare şi rodire!…

14. O, de-am face şi noi la fel după Hristos – Soarele vieţii, după Duhul Sfânt – ploaia bine cunoscută, după Puterea Tatălui ceresc, pentru un rod cât mai bogat şi mai dulce!…

15. Nu trebuie să pierdem acum nici o secundă în ce priveşte munca şi răspunderea noastră duhovnicească.
Ce putem face acum s-ar putea să nu mai putem face niciodată!

16. Planificaţi-vă bine până şi secunda zilei şi a vieţii. Pot fi uneori secunde de un preţ veşnic pentru noi, în unele din cele mai însemnate probleme. Atunci o secundă mai devreme poate fi mântuirea veşnică, după cum o secundă mai târziu poate fi o moarte veşnică.

17. În Psalmul 90, cel cu numărătoarea anilor, se spune şi despre numărătoarea zilelor. Ca să putem avea ani buni, trebuie să avem zile bune, iar ca să avem timp răscumpărat, trebuie să avem clipe răscumpărate.

18. Ca să pot închega o casă frumoasă, trebuie să pun frumos fiecare cărămidă în zidul ei. Una singură pusă rău, sau dacă lipseşte, strică şi urâţeşte totul.

19. Să nu vă plângeţi de furtuni, de încercări şi de suferinţe. Şi ele sunt necesare. Nu le urâţi, nu vă înfricoşaţi de ele, nu doriţi şi nu luptaţi să le ocoliţi, nici nu vă rugaţi să nu vină, – ci vă pregătiţi să le puteţi birui.

20. Furtuna, pentru arborii sănătoşi, este o salvare, căci în furtuni rădăcinile lor se adâncesc mai afund, unde totdeauna au umezeală şi nu se uscă în vreme de secetă.
Suferinţele pentru un credincios viu sunt tot atât de necesare. Ele îi adâncesc viaţa în Hristos, îi dau sevă de inspiraţie şi putere de rodire.
Doamne Duhule Sfinte, lucrează în noi toţi cu tinereţea, cu poezia şi cu cântarea, cu aceste haruri cereşti din Tine. Amin.