La ce-mi foloseşte, oare, viaţa asta trecătoare
dacă mi-o petrec în rău, departe de Dumnezeu? (bis)
La ce-mi foloseşte mie să am orice bogăţie,
când nimic nu voi lua din lume când voi pleca? (bis)
La ce-mi foloseşte, frate, să am bani, să am de toate,
câtă vreme eu trăiesc fără Domnul meu Ceresc? (bis)
De-aş avea orice ştiinţă, ce folos când n-am credinţă?
În zadar m-am frământat, că nimic n-am câştigat. (bis)
Ştiu că toate-s însă bune când, prin sfânta rugăciune,
mă apropii tot mereu să-I slujesc lui Dumnezeu. (bis)
Doamne, dă-mi să am în mine Duhul Sfânt Ce de Sus vine!
Căci trăind pentru Hristos toate fi-mi-vor de folos. (bis)
Cartea de cântări nemuritoare, nr. 85