Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 20 iulie:

Şi atunci nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăşi şi vom chema Numele Tău!“ (Psalmi 90, 19).

 bibliaToate nenorocirile noastre vin numai din pricina depărtării noastre de Dumnezeu,
din pricina depărtării noastre de iubirea ascultării şi de smerenia umblării după voia lui Dumnezeu, în care ar fi trebuit să fi rămas fiecare din noi.
Din pricina depărtării noastre de Domnul şi de voia Lui vine dezbinarea şi depărtarea acelora care, prin trufia inimii şi prin rătăcirea minţii, se pot rupe de fraţi
şi se pot ridica împotriva ascultării frăţeşti,
şi pot strica învăţătura de la început,
şi pot face partide potrivnice din unitatea frăţească.
Din pricina depărtării de adevăr vin rătăcirile.
Din pricina depărtării de smerenie vine trufia.
Din pricina depărtării de curăţie şi de lumină vine stricăciunea, întunericul, neascultarea.
Iar din pricina acestora vine apoi mânia lui Dumnezeu în atâtea forme peste fiii neascultării (Efes. 5, 6).

Dar, când conştiinţa stării sale rele se trezeşte într-un om sau într-un popor…,
când Dumnezeu Se îndură de el ca să-i trezească pocăinţa şi hotărârea de îndreptare, atunci, cel dintâi lucru pe care îl face credinciosul Domnului este că urăşte păcatul
şi se depărtează hotărât şi pe totdeauna de păcat.
Iar cel de al doilea lucru pe care îl face şi chiar în acelaşi timp, cu toată fiinţa sa smerită, într-o puternică izbucnire de lacrimi, de râvnă şi de încredere, omul face sincer şi fierbinte înnoirea legământului său cu Dumnezeu…
Înnoirea hotărârii şi mai puternice de a nu se mai depărta niciodată de ascultarea lui Dumnezeu,
de dragostea lui Hristos,
de îndrumările Duhului Sfânt,
de dreptarul învăţăturilor curate
şi de părtăşia credinţei din biserica celor între care a fost întâi născut (Evrei 12, 23).

Acest sfânt legământ, făcut în acea izbucnire îndurerată şi fericită a regăsirii lui Dumnezeu, este dovada cea mai înaltă a sincerităţii cu care sufletul credincios
sau Lucrarea duhovnicească a lui Hristos
revine la Dumnezeul său Cel dintâi,
la dragostea sa cea dintâi,
la calea, la chemarea şi la datoria sa cea mai dintâi.
Binecuvântat este şi binecuvântat să fie acel suflet sau acel popor al lui Dumnezeu,
care, făcând acest fericit salt spre Lumină şi Adevăr,
nu mai recade apoi niciodată de la harul în care a fost primit şi aşezat de Hristos.
Cu experienţa cea atât de grea, dar şi atât de folositoare, pe care a câştigat-o sufletul prin flăcările pe care le-a suferit, va şti, în urmă, nu numai să se ferească tot mai mult şi tot mai cu grijă de orice alunecare de la voia lui Dumnezeu,
dar va şti să fie mult mai atent, în viitor, asupra drumului pe care merge,
asupra felului în care umblă,
asupra învăţăturilor şi a duhurilor,
a îndemnurilor şi a străinilor care vin spre el şi spre ai lui.
Şi va învăţa să-i fie mai scumpă chiar decât însăşi viaţa sa marea grijă de a nu se mai depărta niciodată de Dumnezeu şi de fraţii săi.

O Mare şi Puternic, Milostiv şi Bun, Dumnezeul nostru,
fii în veci slăvit pentru dragostea cu care ne-ai auzit lacrimile,
ne-ai primit pocăinţa
şi ne-ai curăţit şi pe noi, trecându-ne prin focul încercării!
Fii slăvit pentru bunătatea cu care ne-ai primit iarăşi la Sânul Tău, mângâindu-ne cu dragostea binefacerilor şi a făgăduinţelor Tale!
Fii slăvit Tu, Care ne-ai legat rănile şi ne-ai vindecat loviturile primite din toate părţile!
Fii slăvit Tu, Care ai pus în inimile noastre Duhul Tău, duhul noului legământ, Tu Care ai primit şi Care ai ascul-tat de pe buzele noastre făgăduinţe cutremurătoare că nu ne vom mai depărta de Tine niciodată!
Te rugăm, Doamne, nu ne lăsa să ne mai putem depărta niciodată şi nici un pas, nici unul dintre noi, de Tine.
Ci ţine-ne cu orice preţ,
cu orice mijloc
şi cu orice părticică a fiinţei noastre,
alipiţi întru totul-totului-tot numai de Tine, Doamne Iisuse, pe vecii vecilor.
Amin.

Cântarea Psalmului 80
Un psalm al lui Asaf. De cântat ca şi «Crinii Mărturiei».

1. O, ia-aminte, Doamne, Păstorul lui Iacov,
Tu, Cel ce pe Iosif, ca turma,-l veghezi,
arată-Te, Doamne,-n a Ta strălucire,
Cel ce pe heruvimi de-a pururea şezi!

2. Trezeşte-Ţi puterea slăvită naintea
lui Beniamin, lui Manas’ şi Efraim
Grăbeşte-Te, vino, şi-adu-ne-ajutorul,
grăbeşte şi vino, spre Tine privim!…

3. Ridică-ne, Doamne, ridică-ne iară,
fă iar să-Ți lucească spre noi Faţa Ta
în noaptea amară – şi noi vom scăpa!

4. O, până când, Doamne-al Puterilor Sfinte,
pe-ai Tăi să Te mânii, deşi Ţi se-nchin’,
5. Cât încă mânca-vom o pâine de lacrimi
şi cât ne-adăpi încă cu lacrimi din plin?

6. Ne-ai dat să fim pricini de certuri şi vrajbe
vecinilor noştri vrăjmaşi şi mişei,
duşmanii ne-aruncă batjocuri întruna,
ne fac de ocară, ne râd între ei…

7. Ridică-ne, Doamne-al Oştirilor, iară,
fă iar să-Ți lucească spre noi Faţa Ta
în noaptea amară – şi noi vom scăpa!

8. Tu, Doamne, adus-ai din Egipt o vie,
s-o sădeşti pe dânsa, neamuri ai gonit,
9. I-ai dat loc nainte, ea umplut-a ţara
10. Şi-a ei umbră mare munţii-a-acoperit.

Ramurile-i dese erau mari cât cedri
11. Şi-ntindea mlădiţe până-n Râu şi-n mări,
12. De ce-i rupi azi gardul de-o fură străinii,
13. de-o râmă mistreţii şi fiare-n cărări?

O Doamne-al Oştirii, întoarce-Te iarăşi,
fă iar să-Ți lucească spre noi Faţa Ta
în noaptea amară – şi noi vom scăpa!

14. O Doamne-al Oştirii, întoarce-Te iarăşi,
din ceruri priveşte cu milă să vezi
a Ta vie scumpă sădită cu grijă,
din nou cu iubire Tu s-o cercetezi.

15. Păzeşte-Ţi răsadul sădit de-a Ta dreaptă
şi Fiul pe Care-L alegi Tu din cer,
16. Căci via tăiată Ţi-e arsă de flăcări
şi-n aspră mustrare mlădiţele-i pier.

O Doamne-al Oştirii, ridică-ne iarăşi,
fă iar să-Ți lucească spre noi Faţa Ta
în noaptea amară – şi noi vom scăpa!

17. Să fie-a Ta Mână în veci milostivă
cu omul pe care Tu dreapta Ţi-ai pus,
cu Fiul spre Care alegerea-Ţi sfântă
făcut-ai Tu, Doamne, să vină de Sus.

18. Şi-atunci de la Tine noi nu ne-om abate,
vom fi-n veci cu Tine la bine şi rău,
trimite-ne iarăşi a Ta-nviorare
şi-n veci noi chema-vom doar Numele Tău.

19. O Doamne-al Oştirii, ridică-ne iarăşi,
fă iar să-Ți lucească spre noi Faţa Ta
în noaptea amară – şi noi vom scăpa!

*
Cuvinte înţelepte:

„Cea mai frumoasă rugăciune din toată Biblia – în afară de rugăciunile Mântuitorului – este cea pe care a rostit-o fiul cel pierdut când s-a întors acasă şi, plângând cu amar, s-a rugat zicând: «Tată, greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic a mă chema fiul tău!…». Este aceasta o rugăciune scurtă, dar prin ea a înviat un mort şi s-a aflat un pierdut. Aşa trebuie să fie şi rugăciunea noastră: să înviem cu ajutorul ei din moartea păcatelor şi să ne întoarcem din căile pieirii sufleteşti!“ (Preot Iosif Trifa)

*

Dumnezeu îl roagă pe om să se roage;
rugăciunea noastră din a Lui se trage.
Fericit acela care Îi răspunde
Celui Care-n gândul inimii pătrunde!