Sfântul Copilaş
într-un stăuraş
Domnul cel ’Nălţat
stă pe fân uscat.
Osana, Osana,
Vine Domnul-Copilaş
înfăşat în scutecaş
în grăjduţ cu miei şi oi
să ne mântuie pe noi…
– Îngeraşi de Sus,
ce-I daţi lui Iisus?
– Cerul cel senin
şi cununi de crin!
– Păstoraşi de jos,
ce-I daţi lui Hristos?
– Raza soarelui,
floarea câmpului.
– Copilaş sărac ?
– Dau un fir de mac,
– Copilaş cioban ?
– Dau un miel de-un an!
– Copilaş pescar?
– Dau un mic dinar,
– Copilaş bogat?
– N-am nimic de dat!