Vorbirea fratelui Titus Neculcea de la nunta de la Leorda – 26 iulie 1981

fratele Titus NeculceŞtim că Scriptura este plină de semne arătătoare. Chiar şi pământul, şi lucrurile din jurul nostru, toate sunt nişte semne care ne vorbesc despre Dumnezeu. Toate Îl arată. Ştiţi ce a spus îngerul când le a vorbit păstorilor, la Naşterea Domnului Iisus: „Mergeţi în cetate şi iată semnul: veţi vedea un Prunc înfăşat, în iesle”. „Iată semnul…”.
Dar nu vorbim prea mult despre acestea. Trecem la un semn prin care ne putem verifica. El este semnul Sfintei Cruci, aşa cum îl facem noi. Deşi unii ne învinuiesc că îl facem, noi rămânem, făcându-l mai departe, pentru că este un semn arătat şi proorocit chiar în Sfintele Scripturi. Spune în Isaia 13: „…pe un munte înalt, pleşuv, faceţi semn cu mâna, ca să vină la porţile asupritorilor!”. Muntele înalt e Golgota, semnul e [crucea de pe el] (…). [Dar gol], semnul crucii încă nu mântuieşte, dacă nu este primită şi Jertfa de pe el. Împreună cu Jertfa, semnul Crucii are putere. Dar dacă ai înlăturat şi ai negat, ai tăgăduit jertfa şi ascultarea de Hristos, semnul acesta rămâne un semn gol, fără putere şi fără să te ajute la ceva.
Acesta este semnul pe care în facem noi şi cu care ne însemnăm totdeauna când facem rugăciunile noastre şi când vorbim în Numele Domnului. (…)
Dar aici în Ezechiel arată despre un alt semn. Semnul credinţei, pe care ţi-l pune Dumnezeu în inimă atunci când ai primit Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când ţi-a venit în inimă căinţa şi dorinţa, şi scârba de păcat. Atunci când te-ai hotărât să te întorci la Dumnezeu. Atunci când ai avut sentimentul remuşcării de tot ce ai făcut în viaţa ta, când ţi s-a luminat mintea şi ai început să vezi lucrurile altcumva, nu aşa cum le vedeai până când ai ajuns la Evanghelie. În momentul în care ai primit puterea credinţei şi te-ai hotărât să nu mai mergi la păcat şi să nu-l mai faci, să-ţi fie scârbă de urâciunile ce se fac în cetate, aşa cum am citit aici: „…fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se fac acolo”. Căci numai aceştia sunt însemnaţi: care gem şi suspină de ceea ce văd zilnic că se face în cetate. Şi când ţi-a venit în suflet ura împotriva beţiei, împotriva fumatului, împotriva desfrânării, împotriva celorlalte pofte, împotriva a tot ce-i rău şi păcătos, când te-ai scârbit de toate acestea, atunci, fratele meu, te-a însemnat Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu te-a însemnat cu pecetea Lui minunată. (…) | Continuare »

Nasterea-Maicii-Domnului-2Fecioară Marie,
tu, crin de lumină
şi uşă divină!
Noi, umiliţii
Şi obidiţii,
Rugămu-ne ţie,
Fecioară Marie!

Fecioară Marie,
Tu, rază de soare,
Preasfântă splendoare!
Negură deasă,
Griji ne apasă,
Ne dă bucurie,
Fecioară Marie!

Fecioară Marie,
Luceafărul serii
Şi Maica durerii!
Ne miluieşte
Şi izbăveşte
Din orice urgie,
Fecioară Marie!

Fecioară Marie,
Tu, Eva cea nouă,
A cerului rouă!
Prin tine-omenirea
Cunoaşte Iubirea
Ce nalţă-tărie,
Fecioară Marie!

Gheorghe Precupescu

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditații la Apostolul zilei)

„Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas“ (I Cor. 15, 1).

TDorz1Semnul lui Dumnezeu este statornicia.
Tot ce este din Dumnezeu este statornic, neschimbat, trainic…
Vezi munţii pe care i-a făcut El, ce măreţi sunt în statornicia lor! Câtă siguranţă au ei pe temeliile lor neclătinate şi cu câtă maiestate sunt înconjuraţi. Cine ar fi în stare să-i mişte, să-i schimbe, să-i clatine, să-i mute de acolo, unde i-a aşezat de la început Făcătorul lor?
Vezi marea, ale cărei ape le-a adunat El între nişte hotare de nisip slab şi mişcător. Ce măreaţă e totuşi marea şi câtă putere de valuri e grămădită în adâncurile ei! Şi totuşi cât de nemişcată din locul ei este şi marea… Nici furtunile puternice, nici cutremurele şi nici vreo altă putere nu-s în stare s-o mute din locul ei, să-i schimbe locul în care a aşezat-o Dumnezeu, Făcătorul ei!
Ce măreţ este cerul înstelat, presărat cu miile lui de stele, de la o margine la cealaltă… Câte stele mici şi mari, aşezate nu ştii după ce rânduieli! Şi totuşi nici una nu se clatină şi nu se mută din locul ei. Unde a fost acum un an, sau zece, sau o mie de ani, tot acolo răsare, tot acolo străluceşte, tot acolo apune…
Vezi râurile care au acelaşi curs…
Vezi vremile, anotimpurile, vânturile – toate – cu câtă statornicie îşi urmează drumul şi îşi păstrează locul în tot mersul lor văzut, rânduit lor de Dumnezeu Care le-a făcut!…
Vezi Planetele, Sistemele, Galaxiile, totul!…
Într-adevăr, câtă statornicie, câtă măreţie, câtă frumuseţe există în tot ce este făcut de Dumnezeu, Necuprinsul Făcător a toate.

Şi, dacă în orânduirea lucrurilor văzute şi trecătoare este atâta măreaţă şi frumoasă statornicie, cum poate fi altfel în orânduirea lucrurilor Sale nevăzute şi veşnice?
Şi dacă legile pământeşti ale materiei sunt atât de puternice şi de neschimbate, cu cât mai mult trebuie să poarte pecetea statorniciei cele duhovniceşti şi eterne?
Evanghelia lui Hristos este cea mai mare dintre toate lucrările lui Dumnezeu.
Mai mare decât munţii.
Mai adâncă decât marea.
Mai strălucită decât cerul.
Mai puternică decât cutremurele…
Mai însemnată decât cerurile întregi şi decât pământul întreg. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditații la Apostolul zilei)

TDorz1„Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu atât mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, pentru ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.Adevărata mulţumire este aceea pe care ţi-o dă renunţarea la orice mulţumire“ (I Cor. 9, 12).

Adevărata fericire o are numai acela care poate să renunţe la a sa, pentru a altora.
Căci nu ceea ce ţi-ar putea da cineva din afară te face mulţumit, ci tocmai ceea ce ai tu însuţi în inima ta.
Şi nu bogăţia ce ţi-ar da-o altul este cea care te poate face fericit, ci bogăţia ta lăuntrică.

Desigur, în lumea asta, orice om, dacă are datorii şi dacă şi le împlineşte în chip cinstit şi vrednic, are şi drepturi în urma împlinirii datoriilor sale.
Dumnezeu Însuşi a înscris atât în poruncile Sale din afara omului, cât şi cele dinlăuntrul lui acest drept sfânt.
Şi totuşi Hristos, Acela Care Singurul a făcut pe pământ cea mai mare lucrare şi care Şi-a împlinit cel mai înalt toată datoria pentru care a venit, El nu numai că nu Şi-a cerut niciodată vreun drept, dar nici n-a primit nici o răsplătire pentru tot ce a făcut tuturora.
A avut drept de moştenitor, dar a fost scos afară din moştenirea Lui şi omorât, fără să protesteze (Matei 21, 38).
A avut drept de Fiu, dar a fost un rob (Isaia 52, 13-15).
A avut drept de Stăpân, dar a fost slugă (Matei 24, 46).
A avut drept de Împărat, dar a fost batjocorit (Matei 27, 29).
A avut drept de Judecător, dar S-a lăsat judecat (Ioan 18, 28-33).
A avut drept de Dumnezeu, dar S-a făcut om (Ioan 1, 14). | Continuare »

5.Vindecarea celor doi demonizati din gadaraDaţi drumul celor prinşi, că nu-i
mai mare har pe lume
ca libertatea orişicui
în Sfântul Crucii Nume!

Desfaceţi pe cei prinşi în laţ
de pofte blestemate,
că-i vai de cei ce mor lăsaţi
în veşnice păcate!

Deschideţi uşile spre Har
la toţi cei robi uitării,
că nu-i în veci mai mare dar
ca clipa liberării.

Desfaceţi lanţuri şi cătuşi,
zăvoare şi lăcate,
toţi cei robiţi să fie-aduşi
la Sfânta Libertate,

La Libertatea ce Hristos,
El singur o aduce,
când liberatul păcătos
devine sfânt prin Cruce.

Iar voi, toţi cei ce preamăriţi
Suprema Libertate,
rămâneţi robi pe veci sfinţiţi
ai Dragostei curate!

Traian Dorz, Cântări Nemuritoare

Ierom. Arsenie Boca

Răbdarea în încercări a sfinţilor are rostul iubirii de oameni a lui Dumnezeu

1 Drumul Crucii 2Răbdarea este o condiţie a mântuirii, cu condiţia ca să nu fie pentru vinovăţii, ci pentru vinovăţia de a fi creştin. În lumea aceasta nu poţi să crezi în Iisus fără să nu fii pedepsit.

Scriptura a prevăzut de mult cenzura împotrivirii, zicând: “Fiule, când vrei să te apropii şi să slujeşti Domnului, să-ţi pregăteşti sufletul de ispite” (Isus Sirah 2, 1). Iar Sfântul Pavel de asemenea ne previne: “Toţi cei ce vor să trăiască cucernic în Iisus Hristos, vor fi prigoniţi” (II Timotei 3, 12).

De ce, oare, oamenii lumii acesteia îi iau la ţinta tuturor fărădelegilor pe oamenii care nu fac rău la nimeni, pe oamenii care se roagă pentru vrăjmaşii lor?

De ce, oare, ucenicii lui Iisus, ucenicii iubirii de oameni, stârnesc în oameni atâtea valuri de ură? Şi dacă lipseşte ceva omului, cu adevărat, doar iubirea îi lipseşte, fiindcă numai climatul iubirii le face oamenilor viaţa posibilă.

Deci, este de neînţeles cum iubirea stârneşte ura împotriva ei. Şi deci, este de neînţeles cum iubirea trebuie să înghită atâtea valuri de ură şi oricâte ar fi. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditații la Apostolul zilei)

„Până în clipa aceasta, suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc…“ (I Cor. 4, 11).

TDorz1A fost dureros ce a scris în versetul 10 sfântul chinuit al lui Hristos?
Iată în versetul 11 ceva şi mai dureros…
Între atâţia fii îmbogăţiţi, părintele umblă suferind de foame şi de sete, umblă gol şi chinuit din loc în loc. Ca un cerşetor, căci numai cerşetorii mai umblă aşa.
Fiecare suferinţă de asta, una singură, ar fi fost destul. Dar, de obicei, acestea merg toate totdeauna împreună. Cel flămând este şi gol, este şi chinuit şi trebuie să şi umble din loc în loc…

Fraţilor, vă întreb: voi aţi suferit vreodată de foame şi de sete între copiii voştri bogaţi şi înstăriţi?
Aţi fost vreodată goi şi chinuiţi, umblând din loc în loc, dormind mai bine undeva pe afară, sau la un străin, decât să vezi că al tău se încruntă când te vede iarăşi intrând pe uşa lui?
Dacă n-aţi fost încă aşa, Dumnezeu să vă ferească nici să nu ajungeţi. Dar dacă aţi fost, sau vă puteţi închipui cam cum trăieşte cineva care este aşa, atunci să ştiţi că aşa ajunsese Sfântul Pavel între ai săi, la bătrâneţea sa, după lupta sa, după jertfa vieţii sale.

Acum gândiţi-vă nu atât de mult la starea lui Pavel, căci el era un om al lui Dumnezeu şi ştim că asta va fi fost soarta lui pentru Hristos şi cu El, în slujba apostoliei la care fusese chemat de Dumnezeu (Fapte 9, 16).
Dar gândiţi-vă la starea sufletească în care ajunseseră copiii care îşi judecau astfel pe părintele lor, cel care îi născuse, îi hrănise ani şi ani de zile şi îi ajutase să ajungă unde erau ei acum!
Gândiţi-vă la credinţa şi judecata unor fii care îşi lasă părintele să umble din loc în loc, suferind de foame şi de sete, fiind gol şi suferind… adică un cerşetor, în timp ce ei se lăudau şi se îngâmfau cu înţelepciunea, cu tăria şi cu cinstea lor…
Şi veţi vedea atunci care stare este mai de plâns: a lui, sau a lor?
Şi toate astea, numai spre a ne vedea şi cunoaşte propria noastră stare.

Sub apăsarea Mâinii Tale,
de gheaţa suferinţei strâns,
îmi plânge sufletul, Părinte,
cum nu mai ştiu să mai fi plâns.

Gem ca izvorul care plânge
în murmur chinuit de stânci,
ca picurii amari de sânge
din fundul unei răni adânci.

Ca lupta crâncenă-a seminţei
sub ura bulgărilor grei,
ca strigătul descătuşării
din temniţa robiei ei…

Dar lumea n-a-nţeles adânca
durere-ascunsă sub cuvânt,
au ascultat cum plâng, Părinte,
şi-apoi m-au lăudat… cum cânt.

Cu cât mi-a fost mai crâncen chinul
şi mai adânc suspin mi-a scos,
mi-au spus cu feţe fericite:
Cânţi mai frumos, tot mai frumos!

O Doamne, uită-mi tânguirea
din tot ce-am scris prea-ndurerat,
din toate să-Ţi rămână numai
ce-i cântec cu adevărat!

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

O, ce valuri m-ameninţă
şi ce aspre vânturi bat,
Doamne, marea-i furtunoasă,
oare cum o s-o străbat?

Oare cum să pot prin valuri
să răzbat până la Ţel,
o, cât de departe-i Ţărmul
şi ce valuri, pân’ la el!

Cine-o să mă poată, Doamne,
întări şi ajuta,
dacă nu va fi cu mine
Mila şi Puterea Ta?

Vino, Doamne-n ajutoru-mi,
fii lumină-n noaptea grea,
linişteşte-a mării valuri,
însoţeşte-mi luntrea mea.

Strigă vântului să tacă,
strigă valurilor: Staţi!
Toţi vrăjmaşii Tăi să cadă,
să se-nchine-ngenuncheaţi.

Doamne, fii-mi ajutorul
pân’ la Ţărmul Fericit;
– dacă Tu vei fi cu mine,
eu din toate-s izbăvit.

Traian Dorz, Cântări uitate