Comori Nemuritoare

Am căutat Cuvântul
să-Ţi împlinesc smerit,
ca inimii, aleanul
să-i stâmpăr fericit.
Dar parcă tot nesigur
şi pâlpâind mi-era
fiorul părtăşiei
din rugăciunea mea.

Am alergat cu sete
spre Adevărul Sfânt,
Te întâlneam şi iarăşi
piereai ca-ntr-un mormânt.
Şi Te-am chemat cu lacrimi
când sufeream mai greu,
Te regăseam şi… totuşi
nu Te simţeam al meu.

Abia când lângă Cruce
plângând m-am prăbuşit
şi când, arzând, IUBIRII
deplin m-am dăruit,
abia atunci simţit-am,
Iisus, că nu-mi mai pleci.
Ştiam că eşti cu mine
şi că-s al Tău pe veci.

Vlad Gheorghiu

În zilele de 20 şi 21 iulie 2013, a avut loc adunarea anuală a Oastei Domnului la Mănăstirea Bănceni. Ca nişte Rusalii prelungite, cele două zile, frumos împletind slujba religioasă cu adunarea Oastei, s-au petrecut sub călăuzirea şi oblăduirea Duhul Sfânt revărsat din belşug. Firul roşu al predicilor şi al mărturisirii fraţilor chiar acesta a fost: prezenţa tainică a Duhului Sfânt şi călăuzirea Lui cea sfântă pe drumul curat al învăţăturii înaintaşilor, fără urmă de amestecătură sau sincretism. Cuvântul cheie a fost: ecumenismul şi lupta strânsă împotriva a tot ce implică acesta. La sfârşitul adunării, preoţi, călugări şi fraţi, în frunte cu Prea Sfinţitul Longhin, au ţinut un sfat prin care s-a dorit o încercare de redresare a drumului greşit pe care alunecă azi Oastea Domnului.
Am auzit întrebari de genul: „Ce atâta ecumenism, noi trebuie să-L vestim pe Iisus cel Răstignit“; „Aici, la Bănceni este doar o nuanţă a Oastei Domnului“.
Sigur, versetul de la I Corinteni 2, 2: „Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit“ este motto-ul Oastei Domnului, însă pentru a-L păstra între noi şi în noi pe Iisus Hristos cel Răstignit, trebuie întâi curăţat din mijlocul nostru şi din noi tot contextul ecumenist care se vrea imprimat atât Bisericii noastre, cât şi Oastei Domnului, context care, de fapt Îl desrăstigneşte pe Hristos. Pentru că Jertfa şi Crucea îi frig rău pe toţi cei care s-au lăsat înşelaţi sau încântaţi de falsele străluciri ale formei acesteia de creştinism secularizat şi sincretist, pe care o impune curentul ecumenist.
Iar, aici în Ucraina, nu este „doar o nuanţă de Oaste“, ci este însăşi nuanţa Oastei. Pentru că fraţii de aici sunt dintre cei care alcătuiesc rămăşiţa de Lucrare ce a păstrat nediluat şi neamestecat duhul Oastei celei dintâi. | Continuare »

Traian Dorz, Cântări de drum

Ispito, tu eşti umbra seninului curat
şi vraja blestemată ce-atrage spre păcat,
şi şarpele ce-mbie cu fructul otrăvit,
şi pofta ce momeşte spre tot ce e oprit,
şi norul ce se lasă întunecat pe vis,
şi floarea-mbietoare spre margini de abis,
şi viermele ce roade a păcii rădăcini,
şi vântul rău ce stinge a inimii lumini,
şi sol satanic care pândeşte uneltind,
şi cursă care-atrage spre flacără zâmbind,
şi-ntunecarea minţii în clipa cea mai grea…

– Aşază-Te-ntre mine, Iisuse, – şi-ntre ea!

Poemul iubirii
şi-al dorului sfânt
cu harfa mi-l cânt.
Şi-n taina sfinţirii
îmi ard ispăşirii
un nou legământ

În noapte-o lumină
sclipeşte uşor,
iar eu mă-nfior
de starea divină.
Şi harfa-mi suspină,
Iisuse, de dor.

Iar gura-mi aşază
aprinsul sărut
şi cântecul mut
pe-a corzilor rază.
Şi las să le arză
un dor neştiut.

Din arderea lină,
un imn îmi aprind
şi tainic şoptind,
alerg spre lumină
şi harfa mea plină
de-acorduri mi-o-ntind.

M-apropii de Cruce
cu ochi rourând
şi harfa-mi cântând,
ofranda şi-aduce.
Şi-un zâmbet străluce
pe-obrazul Tău blând.

Şi-n dulcea vibrare,
adorm fericit
spre-un alt Răsărit.
Şi parcă o boare
pe buze-mi apare
din imnu-adormit.

Vlad Gheorghiu

Sfântul Teofan Zăvorâtul 

„De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.” „Ochi” este numită aici mintea, iar trup întreaga alcătuire a sufletului. Astfel, dacă mintea e simplă, în suflet e lumină; dacă mintea este vicleană, în suflet va fi întuneric. Dar ce este mintea simplă şi ce este mintea vicleană? Mintea simplă este aceea care primeşte tot ce este scris în cuvântul lui Dumnezeu cu credinţa nestrămutată că totul este aşa cum se spune acolo: în ea nu este loc pentru nici un fel de vicleşug sau îndoială. Mintea vicleană este aceea care se apropie de cuvântul lui Dumnezeu cu viclenie, cercetând şi iscodind cu gând făţarnic. Ea nu poate să creadă de-a dreptul, ci supune cuvântul lui Dumnezeu filozofărilor sale, apropiindu-se de el nu ca un ucenic, ci ca un judecător şi critic, verificându-1; iar apoi fie că îl ia în râs, fie că spune cu superioritate: „da, nu e rău”. Acest fel de minte nu are niciodată o atitudine fermă, fiindcă ea nu crede – lucru limpede – în cuvântul lui Dumnezeu, iar filozofările sale sunt totdeauna lipsite de statornicie: azi aşa, mâine altfel. Ca atare, în ea nu-s decât îndoieli, nedumeriri, întrebări rămase fără răspuns; nimic nu e la locul său acolo şi e silită să umble în întuneric, pe pipăite. Mintea simplă, în schimb, vede totul limpede: pentru ea fiecare lucru are un caracter definit de cuvântul lui Dumnezeu; de aceea, totul este în ea la locul său şi ea ştie întocmai cum să se poarte în orice împrejurare – umblă, care va să zică, pe drumuri netede, luminate, cu deplina încredinţare că acestea duc la ţinta cea bună.

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN
Editura Sophia, Bucureşti, 2006

O, dulce veşnicie,
mi-e dor, aşa de dor,
că-aş vrea să las pământul
şi trupul – şi să zbor
acolo unde totul,
în veac, e-al meu, al meu
şi unde, cât vecia,
voi fi cu Dumnezeu.

De mult mi-e dus acolo
al sufletului cânt
şi cum să mă mai lege
ceva pe-acest pământ
când inima şi dorul
mi-s sus, în cerul drag
şi-aicea numai trupul
mi-a mai rămas pribeag!

Acolo, orice floare
mă ştie şi mă vrea,
mă cheamă şi m-aşteaptă
pân-am s-ajung la ea…
O, dulce veşnicie,
o, cerul meu senin,
o, ia-mă, ia-mă, ia-mă,
deschide-te să vin!…

Vlad Gheorghiu

Aceste veşnice comori
ni-s mărturia vie
a celor ce nemuritori
s-au dus în veşnicie…

Orice troiţă şi izvor,
şi piatră,
şi cărare
sunt semne ce ne spun de-a lor
eroică nălţare.

Ce mari eroi ne-au ctitorit
aceste-aşezăminte,
ce nume-alese şi-au sfinţit
în ceruri
şi-n morminte!…

Spre-al lor trecut de slavă plin,
în fapte şi în nume,
privească fiii care vin,
cât vor trăi în lume.

Căci Viitorul din Trecut
se naşte spre lumină
ca ramurile ce-au avut
o sfântă rădăcină.

Traian Dorz, Locurile noastre sfinte

Despre Sfântul Ştefan cel Mare – Î.P.S. Bartolomeu ANANIA

Acatistul Sfântului Ştefan cel Mare si Sfânt

EXPERIENŢA ŞI CÂNTAREA – Traian Dorz, din Semănaţi Cuvântul Sfânt

Cât se tot vesteşte astăzi
şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate
fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte
frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic,
fără naşterea de Sus!

Cât de bine-ar fi, nu-l poate,
cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără
naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată
al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei
fără naşterea din nou.

Însuşi Dumnezeul Veşnic
în Cuvântul Său a spus
că în Cer nu intră nimeni
fără naşterea de Sus.
O, chemaţi la mântuire,
dar spuneţi oricui mereu
că n-o are nimeni fără
naşterea din Dumnezeu!

Traian Dorz, Cântările din urmă

Te-ai dus, Iisuse Dulce, spunând: Eu vin curând!
– ca să-Ţi aştept întruna întoarcerea iubită,
să nu-mi prea pară lungă durerea aşteptând,
nici noaptea, prea amară, nici viaţa, prea zdrobită.

Te-am urmărit cu ochii îndureraţi şi grei,
dar prea curând nălţimea şi norii Te luară
şi-n locul Tău rămase durerea-n ochii mei,
şi-n jurul meu, pustiul, şi-n inima mea, pară.

De-atunci privesc întruna pe drumul nepătruns
spre norul după care Te-ai dus de lângă mine,
dar nu văd decât golul în care Te-ai ascuns
şi n-am decât pustiul durerii după Tine.

O, cele trei cuvinte ce mi le-ai spus plecând
mi-au fost ca trei săruturi pe buzele-mi uscate,
le voi simţi de-a pururi pe gura mea, arzând
ca o pecete dulce de cele-ncredinţate!

De-atunci, aştept întruna să vii, precum ai spus,
sau să primesc solia trimisă după mine,
dar totul este singur şi gol, Iubit Iisus,
şi totu-i nici viaţă, nici moarte, fără Tine!

Stau îngerii-alături şi vor a mă-ntări,
dar nici o-mbărbătare suspinul nu-mi alină.
– O, dacă sunt atâtea pe Tine-a Te opri,
pe mine nu-i nici una, Iisuse, spune-mi: – Vină!

Traian Dorz, Cântarea Veşniciei