Predica la Duminica III din Postul Mare
Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. (Marcu 8, 34)
Fraţilor, suntem cam la jumătatea Postului. Domnul vine acum să ne vorbească prin Evanghelia sa, despre trebuinţa de a lua asupra noastră crucea sa şi a-L urma, de voim să ne mântuim sufletul. Şi e bine că se întâmplă aşa, căci postul e vreme de gândire adâncă la trebuinţele noastre sufleteşti şi împlinirea lor. Se înşală cu amar cei ce cred că de asta avem post, ca să nu mâncăm carne. Nu, fraţilor, oprirea dela unele mâncări e numai faţa de deasupra; ei trebuie să-i răspundă, înăuntrul nostru, îndeletnicirea cu gânduri înalte despre împărăţia lui Dumnezeu, mântuirea sufletului şi purtările cele plăcute Domnului în viaţa de toate zilele. La cine lipseşte asta şi rămâne numai faţa de deasupra, cu nemâncarea de came, nu e post, ci mai mult o înşelare a noastră înşine, căci doară împărăţia lui Dumnezeu nu e mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt (Romani 14, 17). Împărăţia lui Dumnezeu este vieţuire după poruncile Domnului şi, dacă cineva nu le îndeplineşte, poate să roadă el toate rădăcinile şi scaieţii pământului, căci post tot nu este.
Sfinţii Părinţi au postit, fraţilor, dar, postind trupeşte, au postit şi duhovniceşte. Cine face altfel, face, nu post, ci mai mult e viclenie nemintoasă şi vrednică de râs. Căci Dumnezeu nu te va judeca după ce ai mestecat în gură, ci după ce ţi s-a sălăşluit în inimă şi ce ai lucrat cu mânile tale. Postul nu trebuie să fie temelia, ci urmarea gândurilor temătoare de Dumnezeu ale unui om care, în aceste zile, când ne apropiem de Patimile Domnului, îşi zdrobeşte inima şi-şi curăţă cugetul pentru a se apropia cu vrednicie de Sfintele Sărbători. Şi se înţelege, fraţilor, cine îşi frământă cugetul său cu asemenea gânduri sfinte nu poate benchetui, ci trebuie să păzească cumpătare în viaţa sa, cumpătare şi în mâncare şi în băutură.
De aceia am spus fraţilor, că bine este că tocmai în această vreme de post Biserica ne pune înainte Evanghelia Mântuitorului în care ni se vorbeşte de chipul cum trebuie să-i urmăm Lui şi de mântuirea sufletului nostru, căci tocmai în această vreme noi trebuie să ştim cum să postim duhovniceşte şi să urmăm Domnului. | Continuare »
Predică la lăsatul secului de brânză
Fraţilor,
Luaţi aminte de voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. (Luca, 21, 34)
Ne aflăm în ziua de lăsatul secului de brânză. Timpul Postului Mare, care se apropie, ne îndeamnă la cumpătare. Sfânta noastră Biserică a aşezat aceste zile ca nişte trepte, pentru ca, puţin câte puţin, să ne pregătim pentru înfrânarea postului. Dar în acest ajun al marelui Post, câte piedici aduce înfrânării un rău şi nesocotit obicei! Dacă postul e timp de înfrânare, câţi rătăciţi nu sunt care intră în el prin neînfrânare!
Oh! fraţilor, cât este de ruşinoasă si nevrednică reaua pornire de a mânca şi a bea peste măsură! Şi este nevrednică, nu numai de un creştin, ci chiar de un om. Când Postul Mare, care bate la uşă, te cheamă la cumpătare şi viaţă măsurată, cum ai să treci aşa iute, de la necumpătarea lăsatului de sec, la cumpătarea postului? De cele mai multe ori, băutura te doboară, te îmbolnăveşte, te opreşte de la lucru, şi astfel, cel dintâi pas al tău în post este mânjit de păcatul neînfrânării. Trebuie să ştiţi fraţilor că Postul Mare este pregătirea întristată a creştinului, ca să treacă cu răbdare amintirea, care se face în fiecare an, a Patimilor Mântuitorului.
Apoi aşa ne pregătim noi pentru Patimile Domnului, prin mâncare până la pierderea minţii? Dumnezeu toate lucrurile le-a dat bune, omul însă, întrebuinţându-le rău, le-a făcut rele. Mâncarea şi băutura sunt amândouă trebuincioase, pentru că ţin viaţa, şi omul trebuie să mănânce numaidecât ceea ce-i trebuie pentru păstrarea puterilor trupului. Îndată însă ce el trece măsura, îndată ce nu mai bea pentru nevoia trupului, ci pentru pofta josnică şi neruşinată de a se ameţi, din această clipă băutura ajunge un lucru rău. În loc ca tu, om, să stăpâneşti băutura, să ajungă ea să te stăpânească pe tine? Atunci înseamnă că te-ai scoborât în rândul vitelor, fiindcă numai vita, unde vede iarbă se şi duce întins acolo. Îndată ce simţi pofta turbată şi gâdilitura băuturii, o putere nevăzută parcă te împinge spre locul desfrânării şi al diavolului.
Nenorocit, de o mie de ori nenorocit, cine a ajuns în această stare! În loc de minte şi voinţă, la dânsul găseşti pofte nesfârşite. Ele îl mână, când la dreapta, când la stânga, când înainte, când înapoi. | Continuare »
Predică la Duminica Lăsatului de carne
Fraţi creştini,
Iată ziua Domnului care vine, este crudă… Voi pedepsi lumea pentru răutatea sa, şi pe cei răi pentru nedreptatea lor; voi doborî îngâmfarea celor mândri şi voi umili trufia celor ce se fac temuţi. (Isaia, 13, 9-11)
Voi ştiţi că posturile sunt pentru noi vremuri de cugetări adânci, în care omul, mai mult decât de obicei, trebuie să-şi plece mintea sa la învăţăturile legii dumnezeieşti. Dar fiindcă cel mai însemnat dintre posturi este Postul Mare, încă înainte de a intra într-însul, Biserica începe a ne pregăti sufletele cu vrednicie, a ne hrăni cu cugetări înalte, care ne îndeamnă să ne curăţim şi să luăm aminte la mântuirea în viaţa de veci.
Astfel, cu trei săptămâni înainte de a intra în post, avem duminica numită a Vameşului şi Fariseului, în care mintea ni se îndreaptă spre adevărata rugăciune, după pilda vameşului, despre care ni s-a citit în Evanghelie acum două săptămâni. În ea, ni s-a arătat că inima înfrântă şi smerită e bine primită la Dumnezeu. După aceia a venit duminica numită a Fiului risipitor, în care luarea-aminte ne-a fost îndreptată spre pocăinţă şi spre dragostea cu care Dumnezeu primeşte pe cel ce se întoarce la El cu inima curată. Iar cu o săptămână înainte de post, adică în duminica lăsatului de carne, în care ne aflăm acum, ni se pune înainte icoana înfricoşată a Judecăţii viitoare, la care orice creştin trebuie să se gândească cu toată puterea minţii şi zvâcnirea inimii.
Apoi, dacă este aşa, de folos ne va fi să ne îndeletnicim acum cu această învăţătură, pe care ne-a înfăţişat-o şi Sfânta Evanghelie de astăzi.
Fraţilor,
Omul este o fiinţă care însetează după dreptate şi, dacă de multe ori n-o găseşte pe pământ, se mângâie că odată şi-odată i-o va da Dreptul Judecător. Apoi atunci, însăşi firea omului cere o judecată de apoi, în care nimic nu va fi ascuns, în care Domnul, Cel ce vede adâncul inimilor, nu va mai avea nevoie de martori, care de atâtea ori încurcă cu minţirea lor judecăţile omeneşti. În judecata viitoare, se vor vedea lămurit toate lipsurile judecăţilor de altădată. | Continuare »
