Icoana dupa ce se sfinteste, devine un chip viu, pentru ca este reprezentarea sfântului sau a lui Dumnezeu, dar prin stropirea cu apa sfintita si prin însufletirea cu harul Sfântului Duh, icoana devine o fereastra catre Lumea Cereasca, devine sfânta, devine o parte din cer. Iata ca icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dervent este cea pe care ea a considerat-o ca fiind potrivita pentru a se apropia mai mult de noi, iar pe noi sa ne apropie de Dumnezeu.
Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul, a fost donata manastirii Dervent, în anul 1940, ,,de mostenitorii defunctului I. Chipara”. Dupa cum mentioneaza inscriptia caligrafiata în alb, în coltul inferior stâng, apartine cronologic începutului de veac XIX (1820) si vadeste influente stilistice occidentale, grefate pe varianta iconografica bizantina a Glicophilousiei – ,,Maica Domnului a tandretei, a iubirii materne” Icoana reprezentând Maica Domnului cu pruncul Iisus era o veche mostenire de familie, transmisa din generatie în generatie.
O data cu cedarea Cadrilaterului Bulgariei (7 septembrie 1940) – ca si alti români – aceasta familie va emigra spre tinuturi care continuau sa ramâna pamânt românesc. În graba plecarii – luând strictul necesar – ei aveau sa fie opriti în mod minunat de un glas, pe care l-au reperat clar si corect abia a treia oara, ce venea dinspre icoana: “Dar pe mine nu ma luati”.
Fecioara, purtând hiton albastru ceruleum cu borduri aurii perlate si maforion cu perle si galoane, strânge la piept cu ambele mâini trupul pruncului, care-si întoarce chipul spre privitor, desi mâinile îi sunt orientate spre gâtul Maicii Sale. Îndepartarile de canoanele iconografice bizantine sunt mai bine vizibile în maniera de tratare a chipului si vesmintelor Pruncului, care are un hiton albastru verzui drapat cu himation rosu-cinab.