Comori Nemuritoare

Fericiţi voi, crini din vale
care nu vă-ngrijoraţi;
– în ce sfinte haine albe
sunteţi voi înveşmântaţi!

– Doamne, fă şi noi asemeni
curăţia s-o căutăm,
cu veşmântul mântuirii
sufletul să ne-mbrăcăm!

Fericiţi voi, corbii care
nu vă-ngrijoraţi întruna
numai să tot strângeţi hrană;
– Tatăl v-o dă totdeauna!

– Doamne, fă şi noi asemeni,
să căutăm întâi ce-i bine
şi-apoi ştim că celelalte
ne sunt date de la Tine. | Continuare »

Traian Dorz

N-am privit la crinii câmpului de vară
ce nu-şi torc, Iisuse, nici nu-şi ţes veşminte,
ca văzând fiinţa cum le-o-mbraci Tu iară
să-nţeleg dojana şi să iau aminte!

N-am privit la corbii care n-au grânare
unde cu-ngrijire să-şi adune hrana,
ca văzând, Iisuse, cum le dai mâncare
şi luând aminte, să-nţeleg dojana…

N-am privit, Iisuse, ca să iau aminte
şi-azi sub grea dojană inima-mi tânjeşte…
– poate fi mâncare, pot avea veşminte,
vieţii mele, Doamne, altceva-i lipseşte!

Pe lângă Locurile Sfinte
din Nazaret ori Betleem,
ori Ghetsimani, ori Golgota
– noi şi-ale noastre le avem.

Avem şi noi atâtea locuri
în care s-au născut profeţi,
eroi
şi jertfe,
şi morminte
cu nume de un veşnic preţ.

Avem zidiri în care jertfă
ce-aveam mai scump am îngropat,
şi văi,
şi munţi,
şi cruci – cu nume
ce-n veci nu trebuie uitat.

*

Să ni le ştim!
Să ni le spunem
urmaşilor din fii în fii, | Continuare »

Traian DORZ

Noi am aflat comoara ascunsă-n locul sfânt
când am primit chemarea, ca Levi de la vamă,
şi-am biruit în lupta dintre avânt şi teamă
când ne-am atins de Coasta Divinului Cuvânt.

Noi ne-am întors la ţărmuri cu luntrea grea de peşti
când mreaja, la Cuvântul Lui Sfânt, am aruncat-o
şi pacea conştiinţei deplină ne-am aflat-o
când ne-am predat deplinei trăiri dumnezeieşti.

Azi, noaptea ne-nfioară de-al Mirelui Sfânt dor
şi soarele ne spune de Faţa-I Strălucită,
şi şoaptele iubirii – de Nunta Fericită
la care-o să ne cânte al cerurilor cor.

O, veşnică Mireasă, etern Ierusalim,
cu Mielul al tău Templu, cu Mirele-al tău Soare,
suntem tot mai aproape de scumpa ta Intrare,
– trimite-un vânt prielnic, mai grabnic să sosim!

Stăpâne, Doamne-Atotputernic,
Tu, Ce-ai făcut cu-al Tău Cuvânt
şi ceruri, şi pământ, şi mare,
şi toate câte-n ele sînt,
Tu-ai spus prin Duhul Sfânt, prin gura
lui David, robul Tău iubit:
– De ce se-agită-a’ lumii neamuri
şi cugetă nelegiuit?

S-au răsculat stăpânitorii,
uniţi sunt cei mari pe pământ
în contra Domnului Cel veşnic
şi-n contra Unsului Său Sfânt…
O, iată-n adevăr, că-n contra
Preasfântului Tău Rob Iisus,
pe Care Tu L-ai uns, o Doamne,
şi Tu ni L-ai trimis de Sus

s-au însoţit iudei şi neamuri,
Pilat şi cu Irod cel rău,
să facă tot ce hotărâse
mai dinainte Sfatul Tău…
Şi-acuma Tu priveşte, Doamne,
la toată-ameninţarea lor
şi dă la robii Tăi putere
şi dă-le, Doamne, ajutor…
Ca să vestească pretutindeni,
la toţi Cuvântul Tău Slăvit
şi să vorbească cu-ndrăzneală,
aşa precum le-ai poruncit.
Întinde-Ţi Mâna Ta, fă semne,
minuni şi vindecări de Sus
prin Robul Tău Cel Sfânt, o Doamne,
prin Sfântul Nume-al lui Iisus.

Traian Dorz, Cântările Bibliei

De-aş putea să-ntorc pe calea Timpului, spre Început,
– cum cobori din treaptă-n treaptă aş păşi din an în an,
fără să mă uit o clipă la nimic din ce-am trecut
m-aş opri-ntr-un veac de aur,
lâng-un ţărm galileian.

Cum Te-aş aştepta acolo, răbdător şi fericit,
când aş şti că, dimineaţă, ai să treci şi-ai să mă iei!…
– ceilalţi s-ar uita la mine cu un ochi nedumerit,
dar pe urmă cu ce zâmbet m-ar primi să merg cu ei!

Cum m-aş avânta, ca Petru, peste valuri netemut,
cum Ţi-aş sta, răpit, pe umăr, ca Ioan, să Te ascult,
cum, ca şi Zacheu, îndată Ţi-aş da-ntregul meu avut
– ca să poţi vedea, Iisuse, cât Te-am înţeles de mult!

Ţi-aş spăla, ca păcătoasa, praful drumului trudit
de pe Sfintele-Ţi picioare, cu al lacrimii izvor
şi mi-aş sparge, ca Maria, vasul cel nepreţuit
să-Ţi torn numai Ţie mirul cel plăcut mirositor.

Aş căuta să-Ţi dau ce încă nimeni altul nu Ţi-a dat
şi-aş găsi să-Ţi spun cuvinte care nimeni nu Ţi-a spus
– ca să-mi poţi cunoaşte-n totul sufletul îndatorat
şi adânc recunoştinţa câtă-aş vrea să-Ţi dau, Iisus!

Traian Dorz, Cântarea anilor

Oricine în genunchi se suie
pân’ la iubirea cea mai sus
pe viaţa şi pe faţa lui e
ceva din semnul lui Iisus.

Mireasma dragostei divine
cu care-l unge Duhul Sfânt
e cum ar răspândi din sine
ceva din ceruri pe pământ.

Puterea care-l însoţeşte
în orice stări şi-n orice loc
trezeşte, cheamă şi-nnoieşte
ca Sfântul Cincizecimii Foc.

Hristos, prin el, Se face-oriunde
primit şi ascultat cu dor,
Hristos, prin el, mereu pătrunde
în orice suflet primitor.

Tot mersul lui e dus spre Cruce,
tot rodul lui e bun şi greu,
tot ce e-n el e tot mai dulce
şi mai plăcut lui Dumnezeu.

Ferice-acela care suie
pân’ la iubirea cea mai sus,
pe faţa şi pe viaţa lui e
cerescul semn al lui Iisus!…

Traian DORZ, din vol. CÂNTAREA ÎNVIERII

Sunt, mi se pare, cel din urmă ce-am mai rămas pe-aici de mult,
un luptător pe-aceste ziduri ce-ntâia dragoste-o ascult.
Cândva, viteazul Neemia lupta aici nebiruit,
atunci aceste ziduri sfinte vuiau de-un cântec fericit.

Ce mulţi veneau pe-aceste uliţi, un gând şi-o inimă, atunci,
cu săbii şi mistrii, un suflet, jertfiţi acestei sfinte munci,
ce steaguri fâlfâiau în aer, ce lungi coloanele cântând,
ce sărbători nemaiuitate erau aicea oarecând!…

Atunci de-aici ţâşneau izvoare ce-o lume-ntreagă adăpau
şi toate drumurile ţării spre patru zări pe-aici treceau,
şi-o inimă arzând, de aur, de foc ceresc şi de nectar,
îşi revărsa de-aici spre-o lume lumina dulcelui ei har.

… Şi-acum ce-amar pustiu e totul!…, domneşte numai sambalat
şi duhul lui ce cântă-cântă pe sfântul templu dărâmat,
şi duhul lui ce cântă-cântă, în timp ce piere tot ce-i sfânt,
şi Oastei îi rămâne numai un sfânt şi chinuit mormânt.

O, duh al Oastei fericite, hai, soarele să ni-l luăm
şi lacrimile, şi-amintirea, şi tot ce-a fost – şi să plecăm,
şi numa-n noaptea de Rusalii, cu-o lacrimă şi-o floare,-n vis,
să-ntoarcem nevăzuţi s-atingem mormântul sfânt, cum i-am promis!…

Traian Dorz, Cântarea veşniciei

Traian DORZ

Ştim că vei veni, Iisuse,
ştim, Iubit Iisus,
căci ’nainte de ’Nălţare
Tu aşa ne-ai spus,
ştim şi credem cu tărie,
căci al Tău Cuvânt
care ne-a promis aceasta
este-un legământ!

Vino, vino, vino –
Preaiubit Iisus,
şi ne ia cu Tine,
după cum ne-ai spus!

Ştim că Tu spui adevărul,
ştim, Iubit Iisus,
că-n curând e-a Ta Venire,
căci aşa ne-ai spus;
iată-nfrăgezesc măslinii,
semnul profeţit,
Te-aşteptăm, Iisuse, vino,
vino, – Bun-Venit!
Vino Tu, Iubite Dulce,
Mire Scump Iisus,
încunună-a noastră cruce
după cum ai spus,
şterge lacrimile noastre
cu sărutu-Ţi blând.
Amin – Vino, Scump Iisuse,
cum ai spus – curând!

de Traian Dorz, din vol. Cântări de Sus

Când mi-ai descoperit lumina
şi Te-a văzut privirea mea,
nici gura mea nu poate spune,
nici gândul, ce frumos era.

Te-ador, Lumină neprivită,
Te-ador, Cuvântul nemaispus,
Te-ador, Iubire negrăită,
Te-ador, Iisus, Te-ador, Iisus…

De-atunci, de dăţi nenumărate
mi-mprospătezi acelaşi har,
dar graiu-i mai fără putere
şi gându-i mai fără hotar.

Când mă ridic, îmi pare totul
aşa uşor de strâns la sân,
dar aripile ostenite
curând mă lasă – şi rămân…

Privesc, – şi ochii-ncep să doară,
ascult, – şi auzul nu mai vrea,
gândesc, – şi gândul oboseşte,
rog inima, – dar zace grea…

Şi când din nou revin la toate,
îmi pare tot ce-a fost un vis
ascuns pe după Frumuseţe
cu un zăvor de soare-nchis…