Comori Nemuritoare

Anii trec ca norii, perii-ncărunţesc,
vremurile-s altfel, totul e-n schimbare,
zilnic se preface tot ce-i pământesc,
numai Adevărul este-acelaşi soare. (bis)

Iarba se usucă, frunza cade iar,
apa-şi face vaduri altele, întruna,
peste toate-n lume plânge-un «în zadar»,
numai în iubire cântă-un «totdeauna». (bis)

Vara arzi în soare, iarna arzi în ger,
ce te-ncântă astăzi, mâine ţi-e povară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier,
numai conştiinţa sfântă e uşoară. (bis)

Toţi sunt ca şi tine slabi şi schimbători,
cei aproape astăzi ţi-s departe mâne;
oamenii ca anii-s aburi trecători,
numai Domnul Singur neschimbat rămâne. (bis)

…Nu-ţi lega de nimeni inima acum,
ca să nu ţi-o smulgă ruperea ce vine!
Leagă-ţi-o de Domnul, lumea-i vis şi fum,
Singur El rămâne veşnic lângă tine! (bis)

Traian Dorz, Cântările din urmă

Traian DORZ

Azi, când anul vechi, Iisuse, de la noi se duce iară
şi când Anul Nou aşteaptă
mâine-n prag să ne răsară,
ca de-atâtea ori, şi-acuma, în genunchi, cu umilire,
noi Ţi-aducem printre lacrimi
rugăciuni de mulţumire.

…Mulţumire, că şi-n anul ce se duce, Tu, Iisuse,
ne-ai adus îmbelşugare bucuriilor nespuse
şi ne-ai ocrotit viaţa cu puterea Mâinii Tale,
să putem urca spinoasa, dar slăvita Crucii cale.
Mulţumire, că pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
să putem simţi duioasa Mâinii Tale mângâiere,
c-ai făcut mereu să trecem văi de moarte şi tristeţe
să putem privi pe urmă Slava Sfintei Tale Feţe…

Mulţumiri şi pentru-acele lacrimi grele şi amare
care ne-au făcut mai dulce
şi mai scumpă-a Ta cărare,
mulţumiri şi pentru umbra de necaz
şi de urgia
care ne-a făcut pe urmă mai gustată bucuria
şi că ne-ai lăsat pe-o clipă
în a lumii joasă pleavă
numai ca să poţi pe urmă
să ne-nalţi pe culmi de slavă. | Continuare »

Traian DORZ, CÂNTĂRI DE DRUM

Cât va trăi Lumina, pe vecii nesfârşiţi,
împărtăşi-I-vor soarta şi fiii Ei iubiţi!

O rază fiecare din focul Ei fiind
luci-vor prin unire, lumina-I întregind,
în lupta Ei cu bezna vor sângera aşa
iubiţi la fel cu Dânsa, loviţi la fel cu Ea.
În slujba mântuirii trudind stăruitor
li se va cere partea la jertfa Ei şi lor.
În preţul ispăşirii căderilor din har
alături de Lumină plăti-vor cu amar.
În calea-nsângerată spre Cerul cucerit
alături de Lumină urca-vor drum trudit,
Iar în triumful Slavei asupra celui rău
Hristos o să Şi-i facă părtaşi la Tronul Său,
Căci n-au căutat mărirea lumească, ci, smerit,
au suferit ocara cu Domnul lor iubit,
nu şi-au iubit viaţa, ci pân’ la moarte-au stat
alături de lumina Soliei ce-au purtat.

Alături de Lumină vor străluci aşa,
uniţi şi-n răsplătire ca-n suferinţi cu Ea!

Traian DORZ

A Ta Naştere, Iisuse,
fă-ne-o Praznic Luminat,
adă peste lumea-ntreagă
tot ce îngerii-au cântat;
tot pământul fă s-ajungă
plin de al păcii sfânt fior,
calda ei bună voire
las-o-n suflet tuturor.

Astăzi S-a Născut Hristos,
Mesia, Chip Luminos,
lăudaţi, şi cântaţi,
şi vă bucuraţi…

Doamne, între-ai Tăi fă pace,
fă s-ajungem să-i vedem
una, toţi cântând ca-n jurul
Ieslei de la Betleem;
izbăviţi de tot ce-i zbucium
şi-ntristare dintre fraţi,
să-nălţăm cu toţi spre Tine
inima despovăraţi.

Adă, Doamne, Ziua-n care
lumea-ntreagă un singur cor,
într-un singur Mare Praznic
Fericit al tuturor,
să-nălţăm toţi către Tine,
într-un cuget, şi-ntr-un gând,
şi-ntr-un glas cu cei din ceruri,
Imnul Naşterii, cântând…

M-au gârbovit de tot a mele patimi
Și parcă-n ziua sfântă de „sabat“
Mai greu se simte jugul apăsat
Și mai amare-n ochi s-a mele lacrimi.

Un duh de neputință greu mă ține
Și ochii nicidecum spre cer nu pot
Să mi-i ridic și-apoi să mă socot
Spre îndreptare cu-ale lui lumine.

Și fruntea mea de-atâta gârbovire
Doar spre pământ se trage și se vrea,
Căci nici nu vede-n zări aprinsa stea
Care-ar putea s-aducă izbăvire.

Doar dacă Tu mă vezi și, din mulțime,
Spre Tine, cu glas dulce-ai să mă chemi
Și-aceeași caldă mână peste vremi
Ți-ai pune peste-amara-mi gârbovime…

O, doar așa nădejdea mai răsare
În sufletu-mi de patime legat
Și doar așa: cu spatele-ndreptat,
Eu pot să intru-n sfânta-Ți sărbătătoare.

Și doar atins cu dulcea Fărmitură
Din Trup și Sânge curs în sfânt Potir
Pot, dezlegat, de-aici, sub Patrafir
S-ajung la cer prin Cuminecătură.

Lidia Hamza

Traian Dorz

Să lăsăm aici, la Crucea
unde stăm îngenuncheaţi
toată grija grea sub care
suferim încovoiaţi
şi să ne ’nălţăm privirea
spre Iisus cel Răstignit,
El şi grija, şi păcatul
ni le-a dus desăvârşit.

El şi-ngrijorarea toată,
şi păcatul orişicui,
din ’napoi şi din ’nainte,
le-a luat asupra Lui.
Cum ne-a izbăvit din vină,
şi de-ngrijorare-ar vrea,
dacă noi cu-ncredinţare
le-aruncăm asupra Sa.

…Doamne, când noi nu ştim asta
ori când vezi că nu putem,
ia-ne Tu îngrijorarea
ce pe suflet, grea, avem.
Să simţim despovărarea
şi să-Ţi mulţumim apoi,
căci din toate, totdeauna,
numai Tu ne scapi pe noi.

Toţi cei născuţi în lume, din carne şi păcat,
sunt rânduiţi la patimi şi moarte, şi durere,
– aceasta e pedeapsa Cuvântului călcat,
şi orice neascultare sfârşitu-acesta-l cere!

Dar toţi cei care-ascultă Solia lui Iisus
sunt izbăviţi de-osânda şi moartea viitoare,
prin Jertfa Lui pe Cruce, El pentru toţi S-a pus
Zălog Răscumpărării şi Uşă Salvatoare.

Priviţi spre El, voi robii şi prada lui satan,
voi cei mânaţi spre flăcări ca o orbită turmă;
din veşnica osândă, de veşnicul duşman,
Hristos, doar El, vă este Salvarea cea din urmă!

Priviţi spre El acuma cât încă n-aţi intrat
pe uşa după care în veci nu-i vreo scăpare,
căci dacă-n viaţa asta aţi plâns pentru păcat
cânta-veţi mântuirii în Viaţa Viitoare!

Traian Dorz, Cântarea biruinței

Lidia Hamza

De ce să te tulburi prăpădul că vine
Când Domnul iubirii pe palme te ţine?
Căci nu e furtună să nu-I ştie glasul
Și nu sunt abisuri să nu-I ţină pasul.

Atunci când vârtejul loveşte să rupă
Slăbita nădejde, întinde-te după
Seninul ce-ntins e de-asupra furtunii
Și calcă pe nori către zarea minunii.

De ce să te sperii când moartea te cheamă,
Că-n spate-i lumină şi pace, nu teamă,
Iar îngerii slavei cu slavă te-mbracă,
Pe porţile slavei uşor să te treacă.

Şi-atunci, ca să nu simţi a morţii aripă,
Să laşi pentru iad strălucirea de-o clipă,
Cu mâinile-ntinse spre veşnica zare
Să calci pe deasupra a ceea ce moare.

De ce ţi-e tot teamă că vine sfârşitul?
Și lumea, ca ziua, îşi are-asfinţitul,
Odihna urmându-i şi dulcea nuntire,
Și Domnul, ce-aşteaptă cu-atâta iubire.

Şi ca să nu suferi în ceasul sfârşirii,
Te-ntreabă de astăzi ce laşi ispăşirii
Și caută suişuri de lume desprinse,
Că-n capăt, Stăpânu-i cu mâinile-ntinse.

Întoarce cât se poate, de ce voieşti să pieri
îndepărtat de Domnul în veşnice dureri?
Întoarce cât se poate, că dacă tot amâi
se poate pe vecie în moarte să rămâi!

N-ai şi tu oare-n ceruri fiinţe dragi ce-au dus
o inimă curată pe calea lui Iisus;
n-ai vrea să fii Acolo cu-acei ce te-au iubit?
De nu te-ntorci la Domnul, pe veci v-aţi despărţit!

Şi n-ai tu oare-n lume fiinţe dragi ce-acum
urmează cu credinţă pe-al Domnului sfânt drum?
…Curând ei se vor duce şi-n veci n-ai să-i mai vezi
de nu te-ntorci la Domnul, ca ei şi tu să crezi.

O,’ntoarce cât se poate, cât este încă zi,
cât uşa nu-i închisă şi cât mai eşti aci!
Căci Uşa de se-nchide şi Harul s-ar lua,
chiar dac-ai mai întoarce, tu n-ai să poţi intra!

Traian DORZ