Citește Ștefan Postică

Pe urmele Mant

cop_Traim-vremuri-biblice

Ca o oaie fara de glasPoporul nostru se ocupă în bună parte cu oieritul, cu creşterea oilor. Oaia e doar animalul cel mai mult legat de viaţa poporului nostru.
Iar oaia este o predică vie. În Biblie sunt foarte multe învăţăturile scoase din asemănarea cu oile; cu viaţa lor şi cu firea lor.
La Evanghelia de la Ioan capitolul 10 e minunata învăţătură despre Păstorul cel Bun. „Eu sunt Păstorul cel Bun – a zis Iisus. Oile Mele cunosc glasul Meu şi merg după Mine”…
În învăţăturile acestea ne ocupăm cu asemănarea de la Isaia 53, 7. În acest loc, noi suntem asemănaţi cu oile cele rătăcite. „Toţi ca nişte oi am rătăcit”.
Dar tot aici e asemănat cu oaia şi Prea Scumpul nostru Mântuitor pe Care proorocul Isaia L-a vestit ca pe o oaie fără de glas care, îna¬intea celor ce o tund, nu Şi-a deschis gu¬ra Sa”.
Învăţăturile din tâlcuirile acestea ne arată că şi noi trebuie să stăm răbdători „ca o oaie fără de glas”, în mijlocul încercărilor şi suferinţelor din lumea aceasta.
Domnul Iisus ne-a dat o pildă: Să călcăm pe urmele Lui (I Petru 2, 21). „Învăţaţi-vă de la Mine, zice El, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29).

† Părintele Iosif Trifa

AscultareaCuvânt înainte

S-a vorbit şi se vorbeşte mult despre „ascultare”. Puţini înţeleg însă şi şi mai puţini trăiesc această ascultare pe care noi o datorăm lui Dumnezeu şi Cuvântului Său, în primul rând.
Broşura aceasta arată, în legătură cu frământările din ultimul timp, ce este ascultarea, de cine şi cum trebuie să ascultăm, după regula stabilită în Faptele Apostolilor 5, 29.
Predica de faţă e luată dintr-o carte mai mare a Părintelui Iosif, «Frământările de la Oaste Domnului văzute în lumina Bibliei», care se află în pregătire pentru tipar.

Sibiu, la Rusaliile anului 1938,
Ioan Marini