Comori Nemuritoare

E grea suferinţa? – desigur că-i grea,
dar are viaţa vreun rod fără ea?
O doare pe viţă cuţitul tăios,
dar poate ea altfel să dea rod frumos?

E grea despărţirea? – desigur că-i grea,
dar oare iubirea ar fi fără ea?
Te doare plecarea şi suferi de dor,
dar ea-ţi dă sărutul cu dulce fior!

E grea lupta sfântă? – desigur că-i grea,
dar oare cununa ar fi fără ea?
Te doare-nfrânarea şi muncile lungi,
dar poţi oare altfel la slavă s-ajungi?

E grea clipa morţii? – desigur că-i grea,
dar poţi oare-ajunge în Cer fără ea?

– Învinge-ţi durerea privind la Hristos,
o clipă-i amarul
– şi-n veci, ce-i frumos!…

Traian DORZ

Lidia Hamza

O, bucuria crucii să nu mi-o pierd, Iisus,
Întreaga mea putere din ea mi se-nfiripă.
Când orice bucurie se pare c-a apus
Doar crucea-mi mai rămâne preadulcea mea aripă.

Când frați ai mei de-o mamă cu pietrele lovesc
În ce-am mai scump pe lume și-n ce mi-e mai lumină,
De n-ar fi bucuria spre Tine când privesc
M-ar sfârteca și piatra și vorba cea haină.

Dar Crucea Ta, Iisuse, și Sfântul Tău Cuvânt
Îmi însenină zarea, iar pacea Ta deplină
Îmi ninge-n suflet dulce al bucuriei cânt
Și nu-i nimic pe lume înfrânt să mă mai țină.

Oricât de aspră iarnă și-oricât de greu apus
Vor fi luat vreodată cântarea mea cu ele,
O, bucuria crucii, nicicând nu mi-au răpus.
Din ea, în zori, plecat-au iar, alte rândunele.

Pe veci de veci slăvită Ți-e Crucea Ta, Iisus!
Prin ea-nvățat-am crucea să-mi port cu bucurie.
Ea mi-e lumina sfântă, nădejdea de nespus
Și cheia ce-mi deschide porți dragi de veșnicie.

Traian DORZ, din Eternele poeme

E ceru-n sărbătoare când înc-un păcătos
ascultă şi-mplineşte dorinţa lui Hristos
şi-ntoarce de la felul şi drumul lui pierdut,
şi Tatăl îl sfinţeşte cu dulcele-I sărut…

Dar când pierdutu-acesta, în loc să stea smerit
şi-ascultător sub crucea prin care-a fost primit,
se-ngâmfă cu trufie, călcând Cuvântul Sfânt,
– întregul cer l-îngroapă sub cel mai greu mormânt.

O, cât de mulţi odată cu lacrimi s-au predat
şi corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat;
apoi, curând, când primul păcat i-a prăbuşit,
cu ce durere cerul în doliu i-a jelit!

Când doar pentru un suflet e-atâta jale-n cer,
ce trebuie să fie când mii şi sute pier?
Dacă-i atâta cântec când vine-un păcătos,
şi-apoi, când iarăşi cade, cât suferă Hristos!

…O, fericiţi voi, care pe îngeri bucuraţi;
rămâneţi până-n ceruri statornici şi curaţi,
căci vai de cel ce cade;
– al lui păcat spre Har
nu-l va plăti nici chinul cel veşnic şi amar.

Sfâşierea pocăinţei
dacă te-a născut de Sus,
adâncirea-nvăţăturii
vei căuta-o mai supus.

Adâncirea-nvăţăturii
dac-o vei căuta mereu,
înălţimea rugăciunii
te va ţine-n Dumnezeu.

Înălţimea rugăciunii
dacă vei trăi-o sfânt,
evanghelica credinţă
vei avea-o legământ.

Evanghelica credinţă
dac-o ai statornic far,
dragostea frăţietăţii
îţi va strânge har cu har. | Continuare »

Atât de mult,
atât de mult,
atât de mult, atât
iubit-a Dumnezeu, iubit-a lumea asta-ncât
Şi-a dat pe Singurul Său Fiu,
ca toţi câţi cred aşa
să nu se piardă,
ci să aibă-n veci viaţa Sa.

Atât de mult, atât de mult,
Părinte-Ţi mulţumim,
că Vestea Bună ai făcut
şi noi s-o auzim!

Atât de mult,
atât de mult
El ne-a iubit, c-a dat
pe Fiul Său,
ca noi, crezând,
să ştim că ne-a iertat…
O, fii slăvit,
Te preamărim, Părinte Preaiubit!
O, fii slăvit,
Îţi mulţumim, Iisus cel Răstignit!

Atât de mult, atât de mult,
Iisuse-Ţi, mulţumim
că Harul Tău, Tu ai făcut
ca şi noi să-L primim.

Traian DORZ, CÂNTĂRI ÎNDEPĂRTATE

– după Apocalipsa 3, 10-11 –

Azi e Anul Nou – şi gândul
înapoi mă poartă iară
peste lupta grea a Oastei,
începută-n primăvară.
Câte ne-a adus cu sine
anul dus în veşnicie,
câte sfâşieri şi lupte,
totuşi câtă bucurie!
Grea a fost întâia luptă,
multe pierderile grele,
au venit pe ne-aşteptate,
crunt am suferit în ele,
am vărsat sudori şi lacrimi,
din belşug udând ogorul,
dar pe urma lor străluce
rod Iisus Biruitorul.

Mai târziu, când mai puternic
se-nteţise bătălia,
luptători pe turn cu toţii
însoţeam pe Neemia. | Continuare »

Lidia Hamza

La fereastra ta, creștine,
Bate azi colinda mea.
Lerui ler, floare de nea.
Fire albe de sulfine
Încălzesc cum se cuvine,
Sub lumina de la stea,
Dulce Copilaș de nea.

La portița ta, străine,
Bate-ncet fior de ler.
Lerui ler, floare de cer.
Nu vezi tu ce tainic vine
Dinspre ceruri înspre tine,
Prin zăpadă și prin ger,
Dulce Copilaș de cer?

La căsuța ta, o, frate,
Bate-al meu colind de jar.
Lerui ler, floare de har.
Căci din zări îndepărtate,
Steaua drum o să ne-arate
Către Cel ce vine iar,
Dulce Copilaș de har.

Și la inima ta bate
Zvon de îngeri cristalin.
Lerui ler, floare de crin.
Pentru lumea de păcate,
Pe păițe înghețate,
Preacurată naște lin
Dulce Copilaș divin.

Cei chemaţi de Domnul la Ospăţu-I Sfânt
ascultaţi din suflet orişice Cuvânt.
Pentru fiecare este, la Hristos,
o lumină dulce şi-un îndemn frumos.

Auziţi, auziţi şi-mpliniţi, şi-mpliniţi
azi îndemnul sfânt
şi frumos, şi frumos, cu Hristos, cu Hristos
puneţi legământ.

Nu-i pe lumea asta lucru mai de preţ
decât câştigarea veşnicei vieţi,
nu-i mai dulce cale ca a lui Iisus,
ea-ţi dă fericirea Cerului de Sus.

| Continuare »