Comori Nemuritoare

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) de la o adunare

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. „Pe când trecea Iisus, a văzut un orb… cerşetor”.

Slăvit să fie Domnul!
Scumpii mei, iubiţi fraţi şi surori! Ce binecuvântată este trecerea lui Iisus pe-acolo pe unde trece El! Ce binecuvântată este cetatea aceea pe unde trec paşii Lui! Ce binecuvântat e sufletul şi casa aceea pe unde se opreşte Iisus, pe unde trece El! Ce binecuvântare avem noi în ziua de astăzi, că trece Iisus din nou şi pe-aci, prin această cetate şi pe lângă inimile fiecăruia dintre noi! Binecuvântat să fie El în veci! El ştie unde este o suferinţă, unde este o durere, unde este o rană, El ştie, fraţii mei, El ştie… aduceţi-vă aminte că El ştie. Aduceţi-vă aminte şi spuneţi-I Lui, şi nu vă pierdeţi nădejdea niciodată când vă vor plânge ochii sau când inima vă va fi zdrobită de una sau de alta. Spuneţi-I lui Iisus, că El ştie; şi El va veni şi va trece, şi vă va aduce mângâiere şi alinare.
Trecea Iisus şi l-a văzut pe un orb. Ce stare nenorocită, iubiţilor, este starea de orbie! Ce stare dureroasă este starea aceea! Câţi, în jurul nostru, sunt în dureri şi în lipsuri, dragii mei! Câţi nu sunt atinşi de suferinţă şi noi nu ştim! Câţi nu sunt fără ochi, câţi nu sunt fără mâini, câţi nu sunt fără de picioare, câţi nu sunt în jurul nostru, atâţia şi atâţia, dragii mei, care sunt în dureri şi sunt în suferinţă…
Dar oricum, chiar dacă ar fi cineva fără o mână, dar dacă are lumina ochilor, zice: „Binecuvântat să fie Dumnezeu că pot să-i văd pe cei dragi ai mei cu aceşti doi ochi. | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Chimindia – august 1979

… fericită şi binecuvântată să fie în veci mântuirea aceluia care caută să-şi mântuiască toată familia sa, tot poporul său.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Programul nostru trebuie să se-mplinească. Şi va trebui, peste câteva clipe, să mergem pentru ceea ce trebuie să facem şi unde suntem aşteptaţi.
Aş fi dorit din toată inima aici, unde avem un moment aşa de impresionant, aşa de minunat şi unde sunt atâtea suflete pe care le iubim atât de mult… atâţia ochi în care nu putem privi fără lacrimi… Nu ştiu cum… toată viaţa noastră am cunoscut aceste două mari şi minunate condiţii de la Dumnezeu; am avut aceste două mari lucruri în viaţa noastră: dragostea şi lacrimile… Cum am moştenit de la părinţii noştri: şi-n cele mai luminoase zile, poate că ochii noştri, de prea multă lumină, au fost mereu plini de lacrimi… Şi-n cele mai întunecate nopţi, poate că ochii noştri, de prea mult întuneric, au avut numai lacrimi…
Noi mulţumim lui Dumnezeu că nu ne-a lăsat dragostea fără lacrimi, nici lacrimile fără dragoste… Lui ne rugăm mereu pentru aceste două mari şi minunate daruri. Pentru că vai de cei care nu pot iubi şi vai de cei care nu pot plânge. În cele mai fericite clipe, noi n-am putut să ne sărutăm de lacrimi. În cele mai îndurerate clipe, noi am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate acestea.
Da, pentru că s-a vorbit aşa de frumos despre semnificaţia nunţii şi despre ceea ce Dumnezeu întemeiază, în primul rând, printr-o unire de tineri: familia, ne-am gândit mereu la cele trei mari înţelesuri ale acestui cuvânt: familia.
Trupeşte, ne-am născut dintr-o familie. Până la moartea noastră vom purta numele acelei familii; asemănarea acelei familii; ceea ce-am învăţat şi ce-am primit, zestrea sufletului nostru în această familie. Nu vom putea uita niciodată părinţii care ne-au născut. | Continuare »

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
de la biserica din Poienile Izei, —  28 septembrie 1980

Aceasta ne trebuie, socotesc, cel mai mult: să ne smerim, să învăţăm de la Mântuitorul Iisus Hristos să ne smerim şi să nu mai zicem niciodată ca fariseul: „Doamne, eu sunt bun, eu nu sunt ca celălalt”. Ci totdeauna să zicem: „Doamne, fie-Ţi milă de mine păcătosul şi iartă-mă pe mine”.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. (…)
Iubiţii mei!
Când vă văd însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu şi când văd că Hristos coboară peste noi, aş dori să nu vă îndreptaţi privirile spre noi. Suntem doar nişte vase de lut şi noi, de care Se foloseşte Hristos. Ridicaţi-vă privirile spre Hristos, Care este în mijlocul nostru, ca să puteţi înţelege ce vrea să ne spună şi ce are de gând să facă cu noi.
Iubiţii mei, Dumnezeu ne-a dăruit în ziua aceasta harul acesta. Vor fi martori şi morţii din morminte [împotriva] tuturor celor ce nu vor şti preţui prezenţa lui Dumnezeu astăzi aci [peste] mulţimea adunată să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.
Iubiţii mei, Dumnezeu ne-a ales şi pe noi şi ne-a făcut pescari de oameni. De atunci, de mult, de când, căzuţi şi prăbuşiţi la picioarele Crucii, când Hristos a venit şi în casa noastră, am zis: „Doamne, ieşi de la noi, că suntem oameni păcătoşi”. Atunci când cu sinceritate am mărturisit: „Doamne, sunt un păcătos! Sunt cel mai păcătos om de pe pământ! Primeşte-mă…”, atunci Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, ne-a dat cel mai mare drept, prin credinţă şi prin puterea harului Său, de a ne numi şi de-a ne face copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din carne, nici din firea vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi de-atunci ne-a spus: „Duceţi-vă şi voi, de-acum sunteţi pescari de oameni”.
E grea slujba aceasta, dragii mei, să fii pescar de oameni. E grea slujba să chemi sufletele la Dumnezeu. Când parcă toată firea trage spre pământ, e aşa de greu şi-i aşa de mare răspundere să vorbeşti în Numele lui Hristos. Adesea mă gândesc la Mântuitorul când a spus: „Tatăl Care M-a trimis M-a învăţat ce să spun şi cum trebuie să vorbesc”. Noi suntem vase slabe şi adesea poate greşim şi în ce spunem, şi cum vorbim în Numele lui Hristos, în Numele Fiului lui Dumnezeu. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Cluj – 20 iulie 1984

… Mâine avem, la rând, Evanghelia cu slăbănogul. Cu acel slăbănog pe care l-au adus patru prieteni şi l-au coborât prin acoperişul casei în mijloc, în faţa lui Iisus.
Poate sunt şi aici suflete care au fost chemate şi aduse de prieteni în faţa lui Iisus. Sunt şi aici suflete şi trupuri bolnave. Dumnezeu poate să vindece şi boala trupului. Multe cazuri am văzut de acest fel. Dar Domnul mai întâi vindecă şi vrea să vindece boala sufletească. Şi, dacă s-a spus aici despre pocăinţă, este că acesta este remediul şi acesta este leacul tămăduitor al bolilor sufleteşti. Orice om poartă în el sămânţa unei boli şi sămânţa aceasta este sămânţa morţii. Nu există aici nici unul dintre noi care să n-avem în noi sămânţa morţii. La unii s-a dezvoltat şi se dezvoltă mai repede şi se sfârşeşte viaţa mai curând. La alţii se va dezvolta mai încet şi va ajunge mai târziu… Nu interesează timpul (…), ci cum se duce în viaţa veşnică. Hristos singurul poate vindeca stările noastre. Dar El vrea mai întâi să vindece starea sufletească, să vindece întâi boala noastră sufletească. Şi boala aceasta este păcatul. Şi fiecare dintre noi avem păcat. Spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă zicem că n-avem păcat, minţim şi adevărul nu este în noi”. Numai că unii au păcatele iertate, pentru că s-au întors la Dumnezeu, s-au hotărât pentru El, au trecut prin naşterea din nou, adică prin Taina Pocăinţei, şi acum trăiesc o viaţă nouă. Iar alţii, care nu s-au hotărât pentru Domnul, care n-au trecut prin naşterea din nou, au încă păcatele asupra lor. Şi păcatul acesta este aducător de moarte, pentru că este scris: „…păcatul este aducător de moarte”. Oricine trăieşte în păcat este un mort, este un condamnat la moarte veşnică. Nu numai la moartea trupească: la moartea sufletească, cea care este de o mie de ori mai mult. | Continuare »

Un fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz de la o adunare – ianuarie 1982

(…) Din toată inima mulţumim Domnului şi Dumnezeului nostru pentru fiecare prilej pe care nu i-l dă când doi sau trei putem să ne întâlnim împreună în Numele Lui, să ne îmbărbătăm, să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, după sfânta Sa poruncă şi după Cuvântul Său cel Sfânt.
Cu atât mai mult în prilejurile deosebite, cum e cel de astăzi, când Dumnezeu ne dă, împreună cu bucuria revederii noastre, şi fericita ocazie de a ne aduce aminte de unele dintre cele mai însemnate datorii şi binecuvântări pe care ni le-a rânduit nouă Dumnezeu.
Am fost şi între fraţii din noaptea Domnului şi am dorit şi împreună cu ei să ne amintim că, la sărbătoarea aceasta, se împlinesc 59 de ani din noaptea minunată când a strălucit şi peste câmpiile patriei noastre lumina care a strălucit peste câmpiile Betleemului atunci când, de sus de la Dumnezeu, îngerii aducători de veste bună au spus păstorilor care vegheau: „Bucuraţi-vă! Vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul!”. Vestea aceasta fericită a adus lumina şi a adus bucuria şi fericirea tuturor celor care, de atunci şi până astăzi, au avut ochii deschişi să vadă această lumină şi au avut sufletul deschis să o primească. Şi şi-au deschis viaţa, fiinţa şi puterea lor pentru a urma lumina aceasta şi îndemnul care a venit o dată cu ea. | Continuare »

O vorbire a fratelui Traian Dorz, de la o adunare

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Pentru că duminica aceasta este o duminică aşa de însemnată, pentru că în această duminică a fost o Evanghelie aşa de minunată, pentru că această Evanghelie aşa de minunată cuprinde în ea însăşi istoria lumii, istoria omenirii, istoria fiecăruia dintre noi, e bine să ţinem minte acest mare şi sfânt adevăr. Şi, după ce şi această zi fericită se va sfârşi – că toate zilele se sfârşesc –, să cugetăm adânc asupra acestor lucruri auzite astăzi. Ele să ne fie nouă o aducere aminte plăcută şi nişte învăţături din care să tragem totdeauna sfătuirea cea bună, îndrumarea cea sănătoasă de care fiecare dintre noi avem nevoie în drumul celorlalte zile, în care nu vom avea astfel de prilejuri. În care numai aducerea aminte a celor petrecute astăzi ne va mai putea aduce în inimă mângâiere, bucurie şi înviorare sufletului nostru.
Şi, pentru că această Evanghelie conţine aşa de mult, am dori s-o mai citim o dată, cu toţii împreună, şi să gândim ceva mai adânc şi ceva mai apăsat fiecare dintre noi la starea sa sufletească cu privire la înţelesul acestei sfinte Evanghelii. Pentru că adevărat este Cuvântul lui Dumnezeu şi fiecare dintre aceste cuvinte sunt pline de miez şi sunt pline de putere pentru fiecare dintre noi. Şi, cum am spus că în Evanghelia de astăzi este conţinută istoria creaţiei, istoria omenirii şi istoria fiecăruia dintre noi în parte, să gândim la toate aceste lucruri şi să tragem din ele învăţătura cea mântuitoare pentru sufletele noastre. | Continuare »