Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Hristos – Păstorul nostru

„Cel plătit fuge, pentru că este plătit, și nu-i pasă de oi“ (Ioan 10, 13).

Cu ce durere citesc și scriu aceste rânduri, toți acei care au iubit cu putere Biserica Domnului și Lucrarea Lui!
Aceia care, pentru grija sufletelor, au suferit, s-au jertfit, au vegheat, au alergat, au plâns ani de zile,
cheltuindu-și puterea și viața, sănătatea și liniștea și libertatea, pentru mântuirea, unitatea, mulțumirea și fericirea oilor Domnului!
Cu ce durere văd și aud despre acei cărora nu le mai pasă de oi… când văd că oile Domnului, aceste suflete scumpe, dar neștiutoare, încap pe mâini netrebnice, cărora nu le pasă de ele,
la păstori cărora nu le pasă că oile se împrăștie,
că lupii, îmbrăcați în piei de oi, le fură (Matei 7, 15-20; Fapte. Ap. 20, 29-31),
că hoți le dezbină și le nefericesc.

Ce poate fi mai dureros decât să vezi cum, după ce alții le-au adunat cu atâtea jertfe și lacrimi, turma oilor Domnului este jefuită, cum atâtea biserici atât de pline și de luminoase cândva, ajung pustii și goale.
Ce poate fi mai dureros ca aceasta?
Dar ce-i pasă celui plătit de prețul cel scump de sânge, de sudoare și de lacrimi cu care au fost câștigate toate a cestea? El n-a dat nimic pentru ele, dar primește un câștig că le vinde!
El n-are nimic din inima lui pentru ele, dar are tot interesul să fie rătăcite. Pentru că cei care au interesul ca turma aceasta să se risipească, știu cum să-i plătească cu ceea ce caută el.

Celui plătit nu-i pasă de oi; el chiar deschide ușa staulului, pentru ca hoțul să poată intra cu bună primire, și chiar el acopere ochii bietelor oi, spre a nu-l putea vedea și ocoli pe lup, ca să poată fi ușor amăgite și rupte de către cumpărătorii „păstorului“ lor. | Continuare »

Traian Dorz, Cântările dintâi

Odată L-am văzut trecând
cu turma pe Păstorul Blând,
mergea cu dânsa la izvor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Pe-o oaie ce căzuse jos
a ridicat-o El duios
şi-a dus-o-n braţe iubitor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Pe alta, care la pământ
zăcea cu picioruşul frânt,
El o lega mângâietor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

El le-a iubit cu dor nespus
şi viaţa pentru oi Şi-a pus
şi pentru mântuirea lor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor…

Dar mai târziu L-am întâlnit,
cu spini era împodobit,
într-o mulţime de popor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Când L-am văzut, L-am întrebat
cine sunt cei ce L-au scuipat.
A suspinat sfâşietor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Şi mi-a răspuns îndurerat:
– Acei ce M-au încununat
sunt oile ce le-am fost lor
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Iar cei ce Mă batjocoresc
şi cei ce Crucea-Mi pregătesc
sunt cei la care iubitor
le-am fost Păstor, le-am fost Păstor.

Tăcu… şi ochii Lui senini
de lacrimi limpezi erau plini,
plângea de mila oilor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Şi-atuncea „oile“-au venit,
pe Cruce sus L-au răstignit.
El Se ruga spre mila lor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
de m-ai ales şi m-ai chemat,
căci eu nimic n-am făptuit
să fiu iertat şi miluit!

Ce oare să-Ţi fi arătat,
că n-am avut decât păcat?
Cum, oare, Tu la un tâlhar
i-ai dăruit atâta har?
Cum oare-atât Te-ai aplecat
şi din adânc m-ai ridicat?

…O Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
şi mai ales căci m-ai iubit!
Pe tot întinsul viitor
doresc să-Ţi fiu ascultător,
recunoştinţă arătând
iubirii Tale orişicând.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
e numai har nemeritat!
Traian Dorz, Cântări îndepărtate

Traian Dorz, Crucea mântuitoare, cap. 6

1. Îndată ce undeva Hristos va face o lucrare minunată şi puternică, duhurile vrăjmaşe se vor alarma pline de îngrijorare şi vor porni la măsuri „energice”, spre a împiedica răspândirea mai departe a acestei lucrări mântuitoare
şi spre ai nimici roadele ei de până acum.
De aceea este scris: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru diavolul dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (I Ptr 5, 8).

2. Toate măsurile rele şi profeţia lor fuseseră prevăzute în planul dumnezeiesc şi cunoscute. Marea Lucrare Mântuitoare a Jertfei lui Hristos se va face [chiar şi] cu concursul acestora;
dar nu pentru că Dumnezeu nu ar fi putut face mântuirea omenirii fără ele (căci atunci cei care le-au pus la cale n-ar avea nici o vină – sau ar avea o dezvinovăţire!)…
ci pentru că Dumnezeu, ştiind mai dinainte că aceşti oameni vor avea să facă acest rău, a lucrat în aşa fel, încât răul lor – fără voia lor – să devină un element folositor planurilor Domnului mântuitoare pentru cei buni.
O, ce tainic şi minunat ştie să lucreze Înţelepciunea lui Dumnezeu pentru ai Lui!

3. Faceţi voi, cei răi, la planuri câte voiţi (Ps 2, 1-4).
Sfătuiţi-vă cât vreţi şi luaţi oricâte măsuri puteţi lua.
Prindeţi, chinuiţi, judecaţi,
osândiţi şi înmormântaţi sub sentinţe, sub pietre, sub peceţi şi sub câtă pază puteţi avea,
pe Hristos şi pe ai Lui (Mt 27, 66).
Căci atunci când va veni vremea hotărâtă a Eliberării şi a Învierii, nimic nu-L va opri pe Iisus şi pe ai Lui să iasă din nou,
să umble din nou
şi să facă din nou minuni…

4. O, voi, cei răi, să ştiţi că toate neputincioasele voastre măsuri, luate cu gând ucigaş împotriva Domnului şi Mântuitorului Sfânt
şi executate cu ură, cu nedreptate şi cu sălbăticie contra Lucrării şi Evangheliei Sale,
sunt ştiute de Dumnezeu şi vor lucra, până la urmă, chiar împotriva celui care le-a inspirat
şi vor ajuta mai puternic la izbânda Cauzei lui Hristos, spre slava Lui.
Aşa a fost în trecut – şi tot aşa va fi şi în viitor.
5. Să ştiţi că veţi ajunge să vedeţi voi înşivă, farisei neputincioşi, cum tocmai ceea ce voi aţi vrut să nimiciţi cu sălbăticie va creşte şi va rodi mai frumos şi mai viu,
în timp ce voi şi puterea voastră vă veţi scufunda în veşnica ruşine şi pierzare.
Ca într-o mlaştină de scârnăvii eternă şi înspăimântătoare. | Continuare »

Traian Dorz, Strălucirea biruinței

Oricât sunt lovit puternic
şi sunt judecat nedrept,
eu mă-ncred în Dumnezeul
Cel Preabun şi Înţelept
şi m bizui pe dreptatea
care ştie El c o am,
El mă vede că s ca frunza
când se clatină pe ram!

Am dat tot ce aveam acelor
ce i credeam că plâng mai greu,
mai cu milă am fost spre alţii
decât spre necazul meu;
– şi astăzi, când mă râd cei care
m am golit, ca să i îmbrac,
Doamne, vezi mă că, iată,
eu nu pot decât să tac.

L am hrănit întâi pe acela
ce mi cerea mai disperat,
– Dumnezeu să aibă milă
de toţi câţi m au înşelat.
Azi le ntind frăţeşte mâna
şi le dau sărut frăţesc,
– este Săptămâna Mare,
merg să mă împărtăşesc!

E vremea postului din nou şi Paştile-s aproape,
Iisuse, sufletu-mi uscat se-apleacă să se-adape
din al Cuvântului Izvor, din harul Crucii Tale,
să-şi poată Golgota sui mai întărit pe cale.

Ajută-mi, Doamne, să postesc cu-ntreaga mea fiinţă,
cu duh ascuns şi înfrânat, şi plin de umilinţă,
nimic făţarnic neavând, ca nu cumva odată
să mă găsească vinovat Divina Judecată.

Ajută-mă să pot ierta cu inima deplină
pe orişicine-ar fi făcut în contra mea vreo vină;
aşa cum eu mă rog să-mi ierţi întregile-mi păcate,
ajută-mă să iert şi eu la orice semen toate.

Ajută-mi, binele ce-l fac cât mai ascuns să-mi fie,
nici o-ntristare să n-aduc, ci numai bucurie;
fă-mi darnic sufletul deplin, căci şi acum, şi Mâne
Tu nu-mi socoţi după cât dau, ci după cât rămâne.

Ajută-mi să nu strâng comori ce furul le răpeşte,
ci aurul cel nevăzut ce-n ceruri străluceşte.
– Aşa să-mi fie postul meu, ca-n Ziua Învierii
să fiu iertat şi-nvrednicit de Slava Înfierii.

Traian Dorz – Cântarea viitoare

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Ce-i foloseşte unui om să aibă lumea-ntreagă,
când sufletul în iad pe veci şi-l duce şi şi-l leagă?
Tot mai spre lume lăcomind cu patimă nebună,
pe neaşteptate-l duce-n iad a focului furtună…

Ce-i foloseşte-atunci c-a fost tiran, şi hoţ, şi rege?
Când toţi de-a valma ard în iad, satana nu-i alege!
La ce folos au înşelat şi-au chinuit o lume,
când astea conştiinţa lor în veci au s-o sugrume?

Ce-i foloseşte chiar şi azi desfrâul şi-mbuibarea,
când îl pândeşte pe cel rău din orice loc pierzarea,
când strigă banul său furat şi stors prin nedreptate
şi conştiinţa-i arde-n el, mustrându-l pentru toate?

Ce-i foloseşte-orice belşug şi slavă-n lumea asta,
când simte atârnând de-un fir asupra lui năpasta,
şi dincolo de vorba lui trufaşă şi-ngâmfată
o groază-ascunsă-i spune grav: Există judecată!?

Ce-ţi foloseşte, dragul meu, tot ce-ai acum şi ţie
când fără veste poţi s-ajungi chiar azi în veşnicie?
Şi ce-ai să dai atunci în schimb, când sufletu-ţi vor cere?
…N-o să mai ai decât un drum: la veşnica durere…

UN VITEAZ AL DOMNULUI

 CĂTRE FRAŢII OSTAŞI

ADEVĂRUL DAT PE FAŢĂ

O predică a părintelui Vasile Ouatu trimisă pentru a se citi în adunarea de la Buzău – iunie 1936

Predica testamentară de la Bârlad

[Orice biruinţă vine numai prin jertfă]

[Socot că mi-am împlinit misiunea pe acest pământ]

Adevărul… Calea… şi Viaţa

Fr. Ștefan Postică

„Poporul acesta Mă cinstește cu gura și buzele…” (Isaia 29,13)

Fiindcă se apropie neuitatul 12 februarie, este firesc ca atenția noastră să fie îndreptată spre persoana și lucrarea Părintelui Iosif. Când privim cât de neputincioși suntem noi, nu putem să nu ne umplem de admirație și prețuire față de uriașa și desăvârșita lucrare a omului lui Dumnezeu. De aceea este ceva normal ca, în jurul acestei date, vorbitorii, scriitorii, declamatorii, cântăreții să își manifeste aceste sentimente.
Mi-am pus însă întrebarea: în ce măsură Părintele este mulțumit de aceste manifestări? Pe când era în viață, totdeauna el a căutat să se pună în umbră, totdeauna a arătat că el nu este decât un vas „umil și slab” de care Domnul S-a folosit. Dacă frații îl așteptau pe el și veneau pentru el, nici nu se mai ducea la adunare. „Învățați-vă să vă încredeți în Domnul, nu în om”, era învățătura pe care o repeta cu consecvență. Părintele a fost omul căruia i se umplea inima de bucurie nu când era el lăudat, ci când îi vedea pe frați „crescând văzând cu ochii”; când bețivul, fumătorul, suduitorul se opreau din căile pierzării și începeau o viață nouă cu Domnul. Lucrul la care el visa era o țărănime nouă, o tinerime nouă, o Românie nouă în care frații să se unească să scoată bolovanul păcatului din ea, cum arată una din cunoscutele imagini care apar în cărțile Oastei. Chiar și pe patul morții sale, pe el îl preocupa viitorul Lucrării Domnului…
Păcatul, aceasta era marea problemă; și împotriva păcatului s-a ridicat cu toată ființa sa uriașul „pitic” de la Sibiu. | Continuare »

Acatistul Întâmpinării Domnului

LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI – I. Tâlcuitor

Întâmpinarea Domnului – Sinaxar

LA PRAZNICUL ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI – Nicolae Steindhardt

Sfântul şi Dreptul Simeon (Luca 2, 22-38) – Patericale

„Unde este Dumnezeu?”- „Acolo unde este lăsat să intre” – Nicolae Steindhardt

SOLIA BĂTRÂNULUI SIMEON: „ACUM POT MURI ÎN PACE…” – Pr. Iosif Trifa

 „ACUM SLOBOZEŞTE, STĂPÂNE, PE ROBUL TĂU ÎN PACE, CĂ VĂZURĂ OCHII MEI MÂNTUIREA TA”… – Pr. Iosif Trifa

Ce mare este în ceruri slava Sfântului şi Dreptului Simeon – Sf. Nicolae Velimirovici

Poezii: CÂND TE-AU DUS;