Comori Nemuritoare

Fr. Ștefan Postică

„Poporul acesta Mă cinstește cu gura și buzele…” (Isaia 29,13)

Fiindcă se apropie neuitatul 12 februarie, este firesc ca atenția noastră să fie îndreptată spre persoana și lucrarea Părintelui Iosif. Când privim cât de neputincioși suntem noi, nu putem să nu ne umplem de admirație și prețuire față de uriașa și desăvârșita lucrare a omului lui Dumnezeu. De aceea este ceva normal ca, în jurul acestei date, vorbitorii, scriitorii, declamatorii, cântăreții să își manifeste aceste sentimente.
Mi-am pus însă întrebarea: în ce măsură Părintele este mulțumit de aceste manifestări? Pe când era în viață, totdeauna el a căutat să se pună în umbră, totdeauna a arătat că el nu este decât un vas „umil și slab” de care Domnul S-a folosit. Dacă frații îl așteptau pe el și veneau pentru el, nici nu se mai ducea la adunare. „Învățați-vă să vă încredeți în Domnul, nu în om”, era învățătura pe care o repeta cu consecvență. Părintele a fost omul căruia i se umplea inima de bucurie nu când era el lăudat, ci când îi vedea pe frați „crescând văzând cu ochii”; când bețivul, fumătorul, suduitorul se opreau din căile pierzării și începeau o viață nouă cu Domnul. Lucrul la care el visa era o țărănime nouă, o tinerime nouă, o Românie nouă în care frații să se unească să scoată bolovanul păcatului din ea, cum arată una din cunoscutele imagini care apar în cărțile Oastei. Chiar și pe patul morții sale, pe el îl preocupa viitorul Lucrării Domnului…
Păcatul, aceasta era marea problemă; și împotriva păcatului s-a ridicat cu toată ființa sa uriașul „pitic” de la Sibiu. | Continuare »

Acatistul Întâmpinării Domnului

LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI – I. Tâlcuitor

Întâmpinarea Domnului – Sinaxar

LA PRAZNICUL ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI – Nicolae Steindhardt

Sfântul şi Dreptul Simeon (Luca 2, 22-38) – Patericale

„Unde este Dumnezeu?”- „Acolo unde este lăsat să intre” – Nicolae Steindhardt

SOLIA BĂTRÂNULUI SIMEON: „ACUM POT MURI ÎN PACE…” – Pr. Iosif Trifa

 „ACUM SLOBOZEŞTE, STĂPÂNE, PE ROBUL TĂU ÎN PACE, CĂ VĂZURĂ OCHII MEI MÂNTUIREA TA”… – Pr. Iosif Trifa

Ce mare este în ceruri slava Sfântului şi Dreptului Simeon – Sf. Nicolae Velimirovici

Poezii: CÂND TE-AU DUS;

Între Lege şi Har. Mântuirea în Hristos

„NU VĂ ATINGEŢI DE CE ESTE NECURAT ŞI VĂ VOI PRIMI” (II Cor 6, 17)

„ŞI A MÂNCAT IACOB ŞI S-A SĂTURAT, ŞI A UITAT PE DOMNUL” (V Moise 32, 15)

O chemare la care trebuie să răspunzi

CUTREMURAŢI-VĂ ŞI NU PĂCĂTUIŢI

AZI S-A FĂCUT MÂNTUIRE CASEI ACESTEIA

O întrebare, o chemare, o hotărâre

„V-AM SPUS ACESTE LUCRURI”

CRONCĂNIT DE CORBI

Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit pe voi

„Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc 9, 23)

„IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI” (Mt 5, 44)

Prin cunoaşterea lui Hristos, o nouă făptură

A FI CREŞTIN E A-I URMA LUI IISUS

TINERI! MĂRTURISIŢI PE FAŢA CREDINŢA VOASTRĂ

LUPTA CREŞTINULUI ÎMPOTRIVA LUI SATAN

Posteşti? Arată-mi prin fapte!

VENIŢI LA MINE (Mt 11, 28) – DUCEŢI-VĂ DE LA MINE (Mt 25, 41)

UN TÂNĂR A FOST ŞI FIUL CEL PIERDUT

Despre Părintele Iosif Trifa

SĂ ŞTII MULŢUMI

[MINUNEA DIN PEŞTERA… SUFLETULUI]

O întrebare, o chemare, o hotărâre

Amestecătura

HRISTOS A ÎNVIAT!

El a murit pentru noi

Primii douăzeci şi şase de ani

Data naşterii nu este cunoscută, dar anumiţi cercetători propun ca dată a naşterii anul 1731. Nici despre părinţii ei nu se ştie nimic dar, pentru că s-a căsătorit cu un colonel, se presupune că a făcut parte dintr-o familie de nobili sau de funcţionari unde a primit o educaţie aleasă.
Xenia Grigorievna rămâne văduvă la 26 de ani
Primele articole de ziar ce s-au păstrat despre Xenia datează din anul 1847 când în ziarul „Buletinul poliţiei orăşeneşti a Sankt-Petersburgului” apar două articole în numerele 264 şi 272: Cu 40 de ani în urmă sau, poate, cu câţiva ani mai mult, s-a săvârşit aici, în Petersburg, văduva cântăreţului imperial, Andrei Teodorovici, Xenia Grigorievna…
În afara acestor două articole, scurte informaţii despre viaţa sfintei Xenia sunt oferite de epitaful de pe piatra funerară: A rămas văduvă la vârsta de 26 de ani, a pribegit 45 de ani, şi a trăit 71 de ani; îşi zicea Andrei Teodorovici.
Momentul dramatic ce îi marchează viaţa şi îi schimbă destinul este moartea soţului cu care era căsătorită de numai 4 ani. În anul 1755 în Petersburg izbucneşte o epidemie de tifos exantematic.
Xenia este atât de afectată de moartea soţului încât a doua zi este găsită tot lipită de trupul soţului răposat dar îmbătrânită şi încărunţită.
Îşi petrece soţul la groapă îmbrăcată în hainele militare ale acestuia, imitându-i mersul în urma sicriului.
Andrei Teodorovici nu a murit – le spunea ea celor din jurul ei. A murit Xenia Grigorievna, dar Andrei Teodorovici este aici, în faţa voastră, el trăieşte şi va trăi mult de acum înainte, va trăi veşnic. | Continuare »

Troparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 7-lea:

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Sfântă Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăință de tot răul.

Condacul 1

Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Icosul 1

Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre! | Continuare »

De atâția ani se tot vorbește, se tot scrie, se tot difuzează materiale critice cu privire la această săptămână de urâciune împotriva lui Dumnezeu și aceasta tot se ține, de ca și cum nimănui nu-i pasă de aceste chiar vehemente argumentări cu care se cere încetarea lor.
Dar ele nu vor înceta.
Pentru că ierarhia conducătoare a Bisericii Ortodoxe Române nu mai este demult în slujba poporului, ci locomotiva acestuia către ceva din afara lui, care nu-l reprezintă.
S-ar părea că nu ar trebui să ne mai intereseze ceva care a ieșit o dată din sfera interesului duhovnicesc al nostru, al poporului drept-credincios.
Dar nu este așa.
Nu mai sunt respectate canoanele Sfinților Părinți, nu mai sunt reprezentați drept-credincioșii, dar mersul Bisericii nu este același lucru cu mersul ierarhiei bisericii. Au mai fost de-a lungul veacurilor multe abateri de la calea cea ortodoxă a învățăturilor de credință. Dar noi nu ne temem. Vom aminti an de an cât de păguboasă și pierzătoare de suflet sunt aceste conslujiri cu ereticii, tot atât timp cât ele se vor ține, pentru mărturie și ca dovadă pentru oricine care ar vrea să spună vreodată că nu a știut.
Și nici să nu se creadă vreodată că această amestecătură ideologică va folosi spre mântuire cuiva. Nu iese nimic bun din ceva alterat. Cine vrea să-L afle pe Hristos, cine vrea să se pregătească pentru aceste veacuri crâncene, trebuie să nu-și amestece învățătura, ca nimic alterat să nu-i cuprindă inima și să-i întunece vederea cea duhovnicească.
Așa că:
Frați întru Domnul, fugiți de amăgirile și amestecăturile veacului acestuia și să ne alipim tare de Hristos, așa de tare încât nicicum uraganul falselor încredințări să nu ne schimbe credința cea una, dată de Părinții noștri, pe totdeauna, chiar dacă aceasta vine tocmai de la cei care ar trebui să stea împotriva lui. Duhul cel Sfânt să călăuzească și să lumineze vederea clară a oricăruia care și-o dorește cu adevărat!

Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei

Şi să ştiţi, şi să credeţi că mica turmă a lui Hristos este de neînvins, ei nu are ce-i face nimeni, ea nu se teme de nimic, fiindcă ştie şi păzeşte totdeauna marile cuvinte ale lui Hristos: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”.

Eu ştiu că cei mai mulţi dintre voi sunt foarte alarmaţi de întărirea neaşteptată a propagandei antireligioase şi că sunteţi mâhniţi. Nu vă tulburaţi, nu vă tulburaţi! Lucrurile acestea nu au cum să vă atingă. Şi să ştiţi, şi să credeţi că mica turmă a lui Hristos este de neînvins, ei nu are ce-i face nimeni, ea nu se teme de nimic, fiindcă ştie şi păzeşte totdeauna marile cuvinte ale lui Hristos: Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.

(Sfântul Luca Arhiepiscopul Crimeii, Am iubit pătimirea, Editura Sophia, București, 2006)

Traian Dorz

O, n-am să uit, Iisuse, nimic din ce mi-ai dat,
de orice dar, cu lacrimi Te-am binecuvântat,
dar de-al iubirii dulce şi unic dar ceresc,
cât pentru celelalte o mie, Te slăvesc.

Te slăvesc şi-Ţi mulţumesc,
Domnul meu ceresc,
voi cânta şi voi cânta
numai slava Ta…

O, n-am să-Ţi uit al milei şi-al bunătăţii dar
şi al mângâierii picur din ceasul meu amar;
de toate am cuvinte sau plâns să-Ţi mulţumesc,
dar de-al iubirii aur, Iisuse, nu găsesc!

O, dulce darul unic al dragostei de Sus,
ce slavă pentru tine s-aduc eu lui Iisus?
Ce lacrimi şi ce cânturi, că-n tine, dulce dar,
mi-a dat o bogăţie ce n-are-n veci hotar…

Slăvit să fii, Iisuse, Bogatul meu Stăpân,
eu, pentru-a Ta iubire, dator în veci rămân;
Te voi slăvi de-a pururi mereu mai fericit,
că-n dragostea primită n-am margini, nici sfârşit.

Credinţa mea, sub crunte uragane
Se clatină adesea, tremurând…
Când valuri uriaşe spumegând
Se-abat să-mi sfarme luntrea mea trecând
Însingurată către sfintele-ţi limane.

Nădejdea mea în mâini cu frântă spadă
Timidă-abia se-ntinde către cer
De sub deşertăciunile ce pier
Precum plăpânda floare-n aspru ger
Abia spărgându-şi stratul de zăpadă.

Dar dragostea-mi din toate se aprinde
Chiar dacă vifor suflă peste ea
Sau buzele îi ard de sete grea…
Căci simt, Iisuse bun, iubirea Ta
Cum înspre mine mâna şi-o întinde.

Ş-apoi, cât stânca-mi creşte-a mea credinţă
Şi din cenuşă iar nădejdea mea
Se-aprinde din firava ei scântea –
Iisuse, Soare către Care-aş vrea,
Cât vecii toţi să-aduc recunoştinţă.

Lidia Hamza

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Poienile Izei – 28 septembrie 1980: UNUL CU FAŢA SPRE CELĂLALT

Între cele şapte Taine despre care se vorbeşte şi pe care noi le ştim, ale Bisericii noastre, este şi Taina Pocăinţei. Taina aceasta a Pocăinţei, ca şi celelalte Taine, a căpătat un prea şters şi un prea necunoscut înţeles în inima şi în viaţa multora dintre noi.
Taina Pocăinţei este Taina Naşterii din Nou, pe care a cerut-o Mântuitorul când a zis: „Dacă nu vă veţi naşte din nou, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu.”
Închipuiţi-vă că Hristos Se opreşte acum în faţa dumneavoastră şi vă întreabă: „Prietene, cum ai intrat tu aici? Ai tu haina de nuntă – naşterea din nou – sau nu o ai? Dacă nu o ai, Eu ţi-o pot da. Eu stau acum în faţa ta, ca să văd: doreşti sau nu doreşti această haină de nuntă? Dar te înştiinţez: fără haina de nuntă nu vei putea lua parte la ospăţul nunţii. Trec acum şi te întreb: ai tu sau nu ai această haină de nuntă? Dacă nu o ai, Eu sunt gata să ţi-o dau acuma, numai s-o doreşti tu…”.
Taina Pocăinţei este la îndemâna oricăruia dintre noi. Se cere însă ca noi să fim sinceri în faţa lui Dumnezeu, să recunoaştem că nu o avem, dacă nu o avem. Şi s-o cerem! Şi dacă ne-o îmbie Domnul, s-o şi primim, prin credinţă.
În Lucrarea lui Dumnezeu, în Biserica lui Dumnezeu, în poporul lui Dumnezeu, nimic nu se poate afla fără credinţă. Credinţa este cel dintâi lucru care ni se cere fiecăruia, pentru că este scris: „Căci fără de credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu”. Pentru că cine se apropie de El trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cel care Îl caută.
Deci avem nevoie de credinţă, de cel dintâi pas în Biserica lui Dumnezeu, în Lucrarea lui Dumnezeu, în chemarea lui Dumnezeu. Credinţa este cea dintâi dintre condiţii. Fără de credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Dar credinţa noastră trebuie să fie o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd, aşa cum este de asemenea scris: „O încredere neclintită în lucrurile nădăjduite!”. Asta-i condiţia! Cu Dumnezeu avem de-a face, cu o Fiinţă pe care ochii noştri trupeşti nu o văd; dar tot El ne-a dat ochii aceia sufleteşti pe care, prin credinţă, ni-i deschide pentru ca să-L putem vedea. | Continuare »