Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Calea bunului urmaş

1. Nici o mărturisire nu poate avea putere şi crezare dacă nu se întemeiază pe aceste cuvinte: Eu am văzut!…
Căci cine n-a văzut el însuşi, cu ochii lui, ceea ce susţine, nici el nu poate fi convins deplin
şi nu poate nici convinge pe alţii.
De ce oare atâtea predici sunt lipsite de putere şi de viaţă?
De ce atâţia predicatori vorbesc zadarnic,
dacă nu chiar stricător sufletelor şi adevărului?
De ce cuvintele lor nu mişcă pe nimeni şi nu rodesc nimic bun în nimeni?
Pentru că ei înşişi nu trăiesc ceea ce spun.

2. Pe aleşii Săi, Domnul îi trece prin multe încercări şi experienţe în lume
nu numai pentru a-i verifica, a-i curăţi şi a-i învăţa,
ci mai ales pentru că – deoarece Dumnezeu are nevoie de ei ca de nişte mărturisitori în lume – şi ei au nevoie să se încredinţeze personal de adevărul pe care trebuie să-l mărturisească cu puterea celui deplin convins,
a celui ce a văzut cu ochii lui.
Iar ei nicăieri nu-L vor putea cunoaşte cu adevărat pe Iisus ca în mijlocul valurilor şi al încercărilor.
De aceea, cine nu le cunoaşte, nu poate fi un ales al lui Hristos. | Continuare »

Viaţa celui între Sfinţi Părintelui nostru Vasile cel Mare

Cuvânt despre credinţă

Lidia Hamza

Stă Măicuța să oprească
La poarta oierului,
Vremea e ca să Se nască
Crăișorul cerului.
Și nu-i loc de poposire
Și afară s-a-nnoptat,
Dar oierul cu iubire
chiar grăjduțul său i-a dat.

Stă Măicuța și-l întreabă
Dacă n-are vreun mieluț
Pruncului să-i facă-n grabă
Din blăniță ilicuț.
Dar oierul scutecele
Din inuț aduce-n prag
În ieslea cu floricele
Să așeze Pruncul drag.

Stă Măicuța și oftează
Singur e Pruncuțul blând…
Dar îngeri din cer veghează
Și păstori cu ei cântând.
Și trei magi din depărtare
Daruri sfinte-i dăruiesc
Și cunună numai floare
Pruncului Îi împletesc.

Stă Măicuța și suspină,
Trec prin suflet umbre vagi:
Că și-n steaua de lumină
Vede cruce-n ochii dragi.
Și la sân L-ascunde-ndată
Nimeni Pruncul să nu-i ia,
Chiar de-ar fi să plângă-odată
Sus pe Dealul Golgota.

Stă Măicuța-n murmur cântă
Și Îl leagănă tăcut,
Să nu simtă ce-o frământă
Pruncușorul nou născut,
Și la piept cu drag își strânge
Puiul ei nemuritor
Dat la toți cu Trup și Sânge
Spre iertarea tuturor.

 Viaţa Sfântul Ierarh Nicolae

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

Despre Sfântul Ierarh Nicolae

Din minunile Sfântului Ierarh Nicolae

Răzbunare fără pereche – Traian Dorz

Traian Dorz, Cununile slăvite

1. Nimeni nu poate fi mama copiilor tăi ca tine şi în locul tău. De aceea răspunzi de ei.
Nimeni nu poate să plângă ca tine şi în locul tău pentru păcatele tale. De aceea răspunzi de ele.
Nimeni nu se poate naşte din nou în locul tău şi pentru mântuirea ta. De aceea răspunzi de ea.
Nimeni nu va putea muri în locul tău, cum nu s-a putut naşte nimeni pentru tine din părinţii tăi.
De aceea trebuie să-ţi împlineşti răspunderile.

2. Nimeni n-a păcătuit în locul tău
şi nimeni nu va merge pentru tine în faţa Judecăţii lui Dumnezeu, decât tu singur.
Căci tu eşti singuratic…
Până la urmă, fiecare suntem câte un singuratic.
Pentru tot ce eram datori să împlinim, va trebui să răspundem singuri.

3. Nu vezi tu că în cele mai grele clipe, oricât de împrăştiată ţi-ar fi fost inima prin altele
şi oricât de întinsă şi de largă ţi-ar fi fost fiinţa,
– chiar în cele mai grele clipe pentru tine, vezi cum ţi se smulg rădăcinile risipite şi ţi se adună fiinţa îm-prăştiată,
reducându-se până la marginile înguste ale sărăciei tale proprii
şi ale neputinţei tale mărunte şi personale.
În cele mai grele clipe rămâi numai singur, cu tine însuţi.

4. Numai nevoia îţi descoperă adevăratele tale dimensiuni cât de reduse îţi sunt.
Numai în mijlocul durerii se vede adevărata valoa¬re a omului cât de puţină este.
Şi numai dezbrăcat de podoabele vremelnice şi înşelătoare ale hainelor şi ale funcţiei sale,
când este privit fără ocheanul amăgitoarei măriri lumeşti, atunci bietul om – oricare biet om –, scos din mijlocul celor care îl duc sau pe care îi duce,
se vede ce este el în el însuşi.
Un nimic, un abur care se arată puţintel, apoi piere… | Continuare »

Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul duminicii a 30-a după Rusalii
Dar, mai presus de toate, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.
Dragostea mai presus înseamnă că ea trebuie să fie pe deasupra tuturor celorlalte. Ca pelerina care le acoperă pe toate. Mantaua care să le apere, care să le adăpostească şi care să le păstreze. Ea trebuie să fie ca veşmântul care se vede cel mai întâi. Ca îmbrăcămintea care îţi arată locul de unde eşti. Ca uniforma care-ţi dovedeşte unitatea ta şi gradul tău şi ţinuta ta. Aceasta este şi trebuie să fie dragostea.
Fără haina de pe deasupra, omului totdeauna îi este frig şi îi lipseşte ceva. Numai când o are pe aceasta vezi că are totul. Atunci este gata de drum, este gata de sărbătoare, este gata de luptă. Aşa este cu dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi. Cu ea toate sunt îmbrăcate. Fără ea toate sunt goale.

Întâi, dragostea este legătura desăvârşirii dintre noi şi Dumnezeu. Nici un fel de apropiere nu poate fi între noi şi Domnul, dacă n-avem faţă de El o iubire desăvârşită, aşa cum ne-a cerut El.
Adică din tot sufletul, din tot cugetul, din toată inima şi din toată puterea noastră.
Numai o astfel de iubire faţă de El este o legătură desăvârşită. Dar când este undeva o astfel de iubire, ea este şi dovada unei vieţi desăvârşite, fiindcă le înfrumuseţează deplin şi pe toate celelalte virtuţi îmbrăcate pe sub ea.

Cum poţi cunoaşte această dragoste la cine o are?
Întâi, prin graba şi hotărârea cu care este gata să asculte de tot ce-i cere Dumnezeu. De tot ce este spre binele Lucrării Sale. Şi spre mântuirea altora.
Apoi, prin măsura de jertfă, de osteneli şi de riscuri pe care este gata să şi le ia, sau să le dea, pentru ascultarea şi împlinirea voii lui Dumnezeu.
Apoi, prin seninătatea feţei şi bucuria inimii cu care poate face un bine, sau poate primi pe un sărac, sau poate suferi o nedreptate. | Continuare »

Minune şi Taină e viaţa curată,
în care Lumina S-a vrut întrupată,
în care Iubirea a vrut a Se-aprinde
şi-n care tot Raiul pe veci se cuprinde.

Fii binecuvântată,
Fecioară Preacurată,
Minune şi Taină, şi-Altar,
tu, Maica Eternului Har!

Minune şi Taină e Sfânta-Ntrupare,
când Cel-Fără-Margini Se strânge-ntr-o zare
şi Soarele Veşnic Se strânge-ntr-o rază
şi Cerul sărutul pe-un Crin Şi-l aşază.

Minune şi Taină sunt Fiul şi Mama
spre care se nalţă uimirea şi teama,
spre care coboară Iubirea şi Paza
şi-n care se-ascunde Fiorul şi Raza.

Minune şi Taină e Mila Divină
ce astfel alege spre lume să vină
şi astfel doreşte spre ea să ne-atragă
sfinţiţi de Iertarea Eternă şi-ntreagă.

Minune şi Taină, mi-nchin, pe vecie,
credinţa, nădejdea şi dragostea Ţie;
fiinţa, viaţa şi tot ce e-n mine,
prin Tine sfinţite, cuprinde-le-n Tine!

Traian Dorz, Minune și Taină

Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

O lumină a Domnului: Fecioara – Traian Dorz

 DESPRE CINSTIREA MAICII DOMNULUI – Traian Dorz

Traian Dorz, Avuția sfântului moştenitor

1. Dacă n-ai zgură, fii sigur că Domnul nu te pune în foc.
Dacă este în tine vreun păcat care trebuie ispăşit sau vreo slăbiciune care trebuie înlăturată, e mai bine să fii curăţit acum decât să fii ars în veci.
Spre a rămâne numai aurul curat al vieţii tale în Hristos.

2. Adevărul te face superior, oricât ai fi de simplu, când te ţii în umblarea şi mărturisirea lui sfântă.
Şi te face puternic, oricât ai fi de slab.
Minciuna te coboară şi te face inferior, oricât ai trece de înţelept şi de serios…
Şi te prăbuşeşte în ridicol, oricât te-ai crede de tare.

3. Cinste ţie, fiu curajos al Adevărului, care ai vrut ca, prin mărturisirea ta, Mântuitorul tău să fie slăvit – şi a fost slăvit.
Mântuitorul tău a făcut prin tine ca vrăjmaşii Lui să fie înfrânţi şi ruşinaţi. Şi aşa au fost.
Iar tu ai ajuns nemuritor.
Cinste ţie acum şi în veci.
Şi cinste tuturor care vor mai face aşa, până la venirea Domnului nostru, apărând cu curaj Adevărul în Numele Domnului Iisus. | Continuare »

Traian Dorz, Cântarile dintâi

Tu, omule ce-ţi faci palate,
strângând comori de bani şi aur,
viaţa numa-n desfătare
şi numa-n cântec să-ţi petreci,
o, adu-ţi, omule, aminte
că-n ieslea vitelor din staur
Stăpânul, Făcătorul lumii,
născutu-S-a pe paie reci!

Tu, omule ce-aduni în lume
şi cauţi doar bani şi bogăţie,
ca zilele să-ţi fie „albe“
şi anii pururea senini,
gândeşte la Stăpânul vieţii
Care-a trăit în sărăcie,
cum patul Lui a fost o cruce,
cum perna Lui a fost din spini!

Tu, omule ce cauţi gunoaie,
cu ochii plini de para urii
şi-alergi după deşertăciune –
ce gol şi sec vei merge-odată!
De nu cauţi azi să-ţi strângi comoară
acolo unde n-o iau furii,
în foc vei arde pe vecie
şi tu şi avuţia-ţi toată!