Există în Dumnezeu o întreită distincţie, dar nu o separaţie, între Persoană, fiinţă şi energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deţinătoare a fiinţei şi energiilor.
Învăţătura despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate este fundamentală în Ortodoxie. Doctrina energiilor necreate a mai fost numită și teologia harului în Răsăritul Ortodox. Este binecunoscut faptul că Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a adus o contribuţie considerabilă Teologiei în general, şi tot el a evidenţiat, în secolul trecut, plecând de la doctrina Sfântului Grigorie Palama, faptul că distincţia reală – dar nu separarea – între fiinţa divină absolut incognoscibilă şi neîmpărtăşibilă şi puterile sau energiile dumnezeieşti necreate stă la baza unei teologii autentice. În acest sens, în secolul al XIV-lea, Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a afirmat că antinomia cognoscibil-incognoscibil, comprehensibil-incomprehensibil îşi are temeiul în Dumnezeu. Sinoadele din secolul al XIV-lea vor preciza într-un mod cât se poate de limpede existenţa în Dumnezeu a ființei, incognoscibilă şi inaccesibilă şi a energiilor cognoscibile şi accesibile vederii creștinilor îmbunătățiți. Astfel, s-au pus bazele dogmatice ale cunoaşterii și experierii lui Dumnezeu prin rugăciunea curată şi s-a rezolvat contradicția doar aparent insolubilă, în sensul că Dumnezeu este şi cognoscibil şi incognoscibil, fără ca aceste două însuşiri ale Sale să se excludă una pe cealaltă.
Distincția între ființa divină și energiile divine
Există în Dumnezeu o întreită distincţie, dar nu o separaţie, între Persoană, fiinţă şi energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deţinătoare a fiinţei şi energiilor. În viziunea palamită, nu se poate vorbi despre fiinţa dumnezeiască și despre harul, sau lucrarea, sau lumina divină fără a subînțelege şi persoana sau Persoanele dumnezeiești care le deţin, acestea fiind Subiecte ale lucrării, luminii, sau harului, iar vorbind de persoană sau Persoane divine, vorbim întotdeauna şi de fiinţă şi de energii dumnezeiești. „Dumnezeu este numit lumină nu după esenţa Sa, ci după energia Sa”, spune Sfântul Grigorie Palama (Contra lui Achindin, P. G. CL, col. 823). | Continuare »
Sfântul Grigorie Palama – videomontaj cu subtitrare în limba română
Sfântul Grigorie Palama – Sinaxar
Despre patimi şi virtuţi – Sfântul Grigorie Palama
Începutul pocăinţei – cunostinţa păcatului – Sfântul Grigorie Palama
Pomenirea celui dintre sfinţi, Părintele nostru Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului
Dreapta şi reaua întrebuinţare a limbii – Sfântul Ioan Gură de Aur
„Lauda la toti sfintii din toata lumea care au suferit mucenicia” – Sfântul Ioan Gură de Aur
Creştinul nu este fără mângâiere la moartea celor de aproape ai săi – Sfântul Ioan Gură de Aur
La duminica samarinencii – Sfântul Ioan Gură de Aur
Ideea şi vrednicia smereniei – Sfântul Ioan Gură de Aur
Ce grai adânc au pentru noi
însemnele lăsate
de-ai noştri sfinţi martiri-eroi
în urma lor,
prin toate.
Pe orice zid,
pe orice lemn,
pe orice colţ de stâncă
e-un nume,
un răboj şi-un semn
c-o taină-atât de-adâncă.
Când treci prin timp
şi ştii s-asculţi
o cale şi-o fântână
– auzi ce-ţi spun părinţii mulţi
din cer
şi din ţărână.
Un glas de clopot depărtat,
o toacă
ori o cruce
ce timp şi grai de mult uitat
aminte îţi aduce…
Cum retrăieşti într-un minut
ce mii de ani ’nainte
ţi-au tot lăsat cei ce-au trecut
spre cer
şi spre morminte.
Nu-i grai mai înţelept spre noi
ca cel ce ni-l lăsară
şi-n lemn, şi-n piatră-aceşti eroi,
şi-n sus,
şi-n jos
pe Ţară.
Traian Dorz, Locurile noastre sfinte
Sfinţii Mărturisitori Atanasie Todoran şi cei dimpreună cu dânsul
Calendarul ortodox român a mai primit în rândul său 4 ostaşi mucenici: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Aceşti sfinţi năsăudeni au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie a anului 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea lor în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.
Despre viaţa şi faptele muceniceşti ale sfinţilor năsăudeni am aflat mai multe de la părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”.
Înrudit cu George Coşbuc
Sfântul Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de ţărani liberi de pe Valea Sălăuţei, în satul Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud, înainte de anul 1663. Dragostea faţă de credinţa strămoşească a avut-o de mic, mai ales că din familie făceau parte preoţii Coşbuc din Hordou, nimeni alţii decât stămoşii poetului George Coşbuc. Datorită educaţiei primite, a ajuns fruntaş în comună, a fost jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăutei.
De tânăr a avut în sânge iubirea de ţară, şi toată viaţa a luptat pentru apărarea ei. A făcut parte şi dintr-un regiment de apărare a Vienei. Dar nemaisuportând despărţirea de neamul său şi tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. | Continuare »
Să nu-i uitaţi pe-aceia
care-au luptat frumos
şi-au pătimit ţinându-şi
cuvântul credincios.
Ci şi mai mult, când vremea
cu ani înalţi i-a nins,
să le cinstiţi viaţa
cu-ntregul ei cuprins.
Să-i preţuiţi pe-aceia
prin care Dumnezeu
v-a dăruit lumina
şi v-a hrănit mereu.
Ci cu lopeţi de aur
mormântul le-ngrijiţi,
udaţi cu lacrimi crinii
ce-acolo-i răsădiţi!
Şi vă urmaţi eroii,
mereu îmbogăţind
cu noi vieţi lumina
în care se cuprind.
Căci celor morţi eroic
în veci le datorăm
cuvântul şi credinţa
pe care le urmăm.
Traian Dorz, Cântările din urmă
Sărbătoarea sfinţilor năsăudeni
LOCURILE NOASTRE SFINTE – Traian Dorz
Martiriului sfinţilor năsăudeni din secolul al XVIII-lea – Sinaxar
Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni – Acatist
Veniţi toţi credincioşii să-l lăudăm pe Atanasie, martirul lui Hristos – Podobii la Vecernia mare
Martiriul Sfântului Atanasie Todoran – loclul martiriului
„Jos armele!!!” – IPS Bartolomeu Anania
De câte ori, Iisuse,
în urma mea privesc,
de-adânca vale-a morţii
mereu îmi amintesc.
Nu uit de clipa-n care
spre mine Te-ai plecat
şi din adânc de patimi
şi moarte m-ai scăpat.
Şi n-am să uit vreodată,
Stăpânul meu Milos,
de unde, din ce moarte,
prin harul Tău m-ai scos.
Nu uit din ce, de unde
şi cum am fost scăpat,
când marea-Ţi bunătate
spre mine s-a plecat.
De-aceea, eu, cu lacrimi,
mereu Îţi mulţumesc,
de câte ori, Iisuse,
în urma mea privesc.
Traian Dorz, Cântări îndepărtate
După suspendarea foilor «Ecoul» şi «Alarma» de la Făgăraş, Lucrarea Oastei ajunsese iarăşi la un impas greu. Ce era de făcut?
Domnul i-a îndreptat gândul Părintelui spre foaia «Ostaşul Domnului» din Bucureşti, care încetase a îndeplini rolul său mare o dată cu apariţia foii «Isus Biruitorul», la începutul anului 1935.
Autorizaţia de apariţie nu-i fusese anulată şi dreptul de tipărire rămăsese urmaşilor părintelui Vasile – văduvei şi copiilor lui.
– Vom alerga iarăşi la «Ostaşul Domnului» – zise Părintele. Frate Marinel, gată-te de drum!
Astfel apăru, după o lună, în 17 octombrie 1937, nr. 1, anul III, din foaia «Ostaşul Domnului», noul curier frăţesc pentru Oastea Domnului…
Pe prima pagină, Părintele Iosif scria ca şi la numărul cu «Isto¬ria unei jertfe»: „Cu ochii ţintă la Căpetenia luptei noastre: Iisus cel Răstignit“… (Traian DORZ, din ISTORIA UNEI JERTFE)
Sfânta maică noastră Parascheva, numită „cea Nouă”, de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare” şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam.
Cei doi copii, Eftimie şi Parascheva, au primit în familie o aleasă creştere şi educaţie religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală. Apoi, pentru sfinţenia vieţii lui, ajunge episcop al Matidiei şi păstoreşte bine Biserica lui Hristos până la sfârşitul vieţii. La fel şi Sfânta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Ieraclia Pontului. După cinci ani se închină la Mormântul Domnului şi se nevoieşte mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.
La vârsta de 25 de ani, luând poruncă de la îngerul Domnului, s-a reîntors în patrie şi s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat. Pe la jumătatea secolului XI, anul 1050, la vârsta de 27 de ani, Sfânta Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aflate întregi în pământ şi s-au pus în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire şi închinare. Aici au stat sfintele ei moaşte aproape 175 de ani. | Continuare »
