Comori Nemuritoare

Cât se tot vesteşte astăzi
şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate
fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte
frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic,
fără naşterea de Sus!

Cât de bine-ar fi, nu-l poate,
cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără
naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată
al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei
fără naşterea din nou.

Însuşi Dumnezeul Veşnic
în Cuvântul Său a spus
că în Cer nu intră nimeni
fără naşterea de Sus.
O, chemaţi la mântuire,
dar spuneţi oricui mereu
că n-o are nimeni fără
naşterea din Dumnezeu!

Traian Dorz – Cântările din urmă

Pr. Iosif Trifa, Vântul cel ceresc

Vântul cel ceresc face naşterea din nou.
Lucrarea Duhului Sfânt e o lucrare tainică. Biblia ne arată această lucrare în multe asemănări şi icoane (simboluri). Între acestea este şi asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu vântul. Este cea mai potrivită, e o asemănare de sorginte dumnezeiască. Trebuie să ştim aici că pentru cuvintele „duh“ şi „vânt“, în limba greacă (limba în care s-a scris Noul Testament), se foloseşte acelaşi cuvânt. În greceşte, „duhul“ şi „vântul“ e acelaşi cuvânt. Nu e la întâmplare această potrivire de cuvinte. Prin această amestecare de cuvinte, Dumnezeirea – Care în chip nevăzut a făcut amestecul limbilor de la Babilon – s-a îngrijit şi aici să ne dea cel mai potrivit simbol, cea mai potrivită asemănare despre lucrarea Duhului Sfânt: asemănarea cu vântul. Aceasta asemănare a folosit-o şi Mântuitorul în acea tainică noapte când a stat de vorbă cu Nicodim despre tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi ale mântuirii sufletului.
„Drept răspuns Iisus i-a zis: «Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu».
Nicodim I-a zis: Cum se poate naşte un om bătrân? Poate să intre el a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască ?
IIisus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, ce este născut din Duh este duh.
Nu te mira că ţi-am spus: Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine şi încotro merge; Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul“ (Ioan 3, 1-8).
Mântuitorul îi vorbea lui Nicodim despre taina cea mare a naşterii din nou, prin suflarea Vântului ceresc al Duhului Sfânt. Dar Nicodim nu înţelegea această taină a renaşterii sufleteşti, aşa cum nu o înţeleg nici creştinii de azi.
Nicodim era un mare cărturar şi totuşi nu înţelegea ce înseamnă a te naşte de Sus, a te naşte din nou. Nicodim era înconjurat de cărţi şi tot nu pricepea această învăţătură.
Da! Da! pentru că naşterea de Sus e o taină ce nu se poate învăţa din cărţi. Naşterea din nou e puterea, e harul şi darul ce se pogoară de Sus, de la Duhul Sfânt. Acest dar şi har e ceva ce nu se poate spune cu vorba. Este ceva – cum a zis Iisus – ca vântul ce suflă de unde nu ştii. Este ceva ca roua ce nu ştii de unde iese, noaptea, şi adapă pământul. Este ceva ca aluatul care, într-o noapte, poate dospi un sac întreg de făină.
Naşterea de Sus este o putere cerească ce se pogoară în sufletul omului şi face o schimbare radicală, o schimbare din temelii în viaţa lui.
Mă tem că mulţi nu mă vor înţelege. Voi preciza – pe scurt – această învăţătură. Naşterea din nou, despre care vorbea Mântuitorul cu Nicodim, este Taina cea mare a Botezului prin care ne naştem din nou, prin apă şi prin Duh. | Continuare »

Traian Dorz, Cântări de Sus

Ascultă când Hristos te cheamă,
chiar dacă-ţi pare-acuma greu,
de-asculţi, curând îţi vei da seamă
cum se va uşura mereu.

Când simţi că inima-ţi slăbeşte
şi paşii-ţi tremură urcând,
priveşte la Hristos, priveşte
şi roagă-te cu foc, crezând.

Cu cât te sui lăsând în urmă
păcatul, – mai uşor te sui,
simţind că tot mai slab te scurmă
ispita şi chemarea lui.

O, vino când Hristos te cheamă
pe urma Lui încrezător,
simţi-vei mai puţină teamă,
cu orice pas, sui mai uşor.

Curând ajungi apoi şi starea
de har înalt şi fericit
să vezi c-ai isprăvit cărarea
şi răul a rămas zdrobit.

Ce plin de fericire-odată
în Cer cânta-I-vei necurmat,
că-n sfântă calea Lui curată
şi tu-ai pornit când te-a chemat!

Iubire, dă-ne harul
ce încă nu-l ştim noi:
în stare ca vrăjmaşul
să-l scoată din noroi,
să-l spele, să-l sărute,
să-l pună-n loc de sus;
Iubire dă-ne harul
din Duhul lui Iisus!

Lumină, dă-ne harul
ce încă noi nu-l ştim:
spre orice suferinţe
cereşte să privim,
să fericim calvarul
chiar cel mai dureros;
Iubire, dă-ne harul
din Crucea lui Hristos!

Putere, dă-ne harul
ce noi nu-L ştim acum:
nebănuita Slavă
din cel mai aspru drum,
eternul imn al jertfei
sublimului apus;
Iubire, dă-ne harul
din slava lui Iisus.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

De Sus, din dragostea Golgotei,
Iisus, Dumnezeiescul Miel,
ne cheamă ne-ncetat, ne cheamă,
în Sus la El, în Sus spre El.

Din orice neam ai face parte,
din orice loc te-ai fi suit,
dac-ai putut ajunge-Acolo,
– apleacă-te, eşti mântuit!

Când toţi ne vom lăsa cu Domnul
spre culmea dragostei urcaţi,
atuncea doar vom recunoaşte
şi vom simţi că suntem fraţi!

Căci, de-L avem pe El nădejde
şi dac-avem Golgota Ţel,
ne vom iubi… şi prin iubire
vom deveni la fel cu El.

Iubiţi-vă! – un gând şi-un suflet,
aprinşi de-o dragoste să fim,
ca să trăim de-aici frumseţea
Cerescului Ierusalim!

Şi fericiţi privind răsplata
şi Ţinta noastră,
pe Iisus,
uniţi mergând,
s-ajungem una
în Ţara Dragostei de Sus.

Traian Dorz, Poruncile iubirii

1. Iubirea este singurul lucru cu care putem cum-păra darurile şi binecuvântările cereşti
şi cu care ne putem plăti marea noastră datorie faţă de Dumnezeu.
Nici o altă monedă nu are un preţ mai mare înaintea lui Dumnezeu ca aurul ceresc al iubirii.

2. Suflete al meu, iubeşte-L pe Dumnezeu, Făcă-torul tău şi Părintele tău, Care te-a zămislit din iubire,
şi te-a încălzit cu iubire,
şi te-a întrupat din iubire.
Şi te-a ocrotit, şi te-a crescut din iubire.
El te-a luminat şi te-a răscumpărat cu aurul cel ceresc şi veşnic al iubirii.
El te-a dăruit, te-a înconjurat şi te-a fericit numai prin iubire…

3. Dumnezeu ne-a făcut tot binele numai prin iubi-re.
Prin iubirea Lui,
prin iubirea pământească,
prin iubirea de soţ, şi de copii, şi de fraţi, şi de prieteni, şi de binefăcători.
Dumnezeul Iubirii ne face nouă tot binele prin iubirea soarelui, a naturii şi a semenilor…
Prin iubirea luminii şi a adevărului,
a bucuriei şi a tinereţii,
a înţelepciunii şi a cântării… | Continuare »

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

Să vă binecuvânteze, dragii mei, în veci iubirea,
facă Domnul să vă fie ea de-a pururi moştenirea,
să vă fie hrana voastră, să vă fie băutura,
să vă fie totdeauna şi răcoarea, şi căldura,
să vă fie perna nopţii de odihnă minunată
şi ogorul muncii voastre, şi sămânţa semănată,
şi recolta ostenelii, şi răsplata ei deplină,
să vă fie pururi umbră şi de-a pururea lumină,
să vă binecuvânteze şi Amurgul, şi-Aurora,
Domnul să vi-o dăruiască fericită tuturora!…

…Mulţumesc de orice dată când vă amintiţi de mine
şi de toate celelalte fapte de iubire pline,
căci în fiecare faptă văd, de fiecare dată,
duioşie şi frumseţe de iubire-adevărată,
părtăşia fericită a aceleiaşi credinţe,
gata la aceleaşi jertfe, pentru-aceleaşi năzuinţe…
Şi-nţelegerea înaltă care numai duhul poate
s-o descopere-n adâncul unor cugete curate,
pentru rostul, pentru preţul jertfei pururi necesare
în lucrarea mântuirii sufletelor din pierzare.

N-a fost niciodată altfel! Pe Golgota-nsângerată,
Dragostea, sub cea mai ’naltă formă, Jertfa,
e-arătată!
Căci n-a fost o mai înaltă formă-n care să arate
adâncimea şi ’nălţimea stării ei nemăsurate,
iar noi n-am fi-aflat,
ca-n ăst fel,
unde-am fost şi-n ce pierzare,
de-am fost scoşi prin dăruirea unui Preţ atât de Mare. | Continuare »

Traian Dorz, Cântările din urmă

Doamne, fă să-mi strălucească
dragostea luminii Tale,
în iubirea mea frăţească
arătată pe-orice cale.

Dragostea neprefăcută
totdeauna să-mi lumine
toată viaţa petrecută
între fraţii mei cu Tine.

Dragostea nemicşorată
către semeni să mă poarte,
pe-orice vreme, de-orice dată,
şi aproape, şi departe.

Dragostea nedespărţită
să-mi dea râvnă şi răbdare
pentru jertfa fericită,
pân’ la ultima-ncercare.

Dragostea înflăcărată
să-mi dea sfânta stăruinţă
să-Ţi port Vestea Minunată
pân’ la Marea Biruinţă.

Dragostea desăvârşită
să-mi înalţe roada bună
pân’ la slava nesfârşită,
pân’ la sfânta Ta cunună.

Traian Dorz, Săgețile biruitoare

1 – Binefacerea și rugăciunea trebuie să fie în chip deosebit, pentru fiecare iubitor de Hristos, preocupările în care să petreacă întreagă ziua Domnului.
De fapt acestea doua virtuți sunt cele mai bune surori. Și ele ar trebui să nu fie despărțite niciodată de viața unui credincios.
2 – Despre Avraam se spune că tocmai se ridicase să meargă la rugăciune, când a văzut pe cei trei îngeri venind spre el.
Văzându-i, Avraam a renunțat la rugăciune și s-a ocupat de trebuința ospeției pentru ei,
– fiindcă el a știut adevărul că atunci când este nevoie de o binefacere, e mai însemnat lucru să faci binele,
să primești pe un străin,
să ospătezi pe un trimis al lui Dumnezeu
– decât să te rogi.
3 – Cine în ziua Domnului este în Domnul.
În vremea bisericii este în biserica.
În vremea binefacerii este în binefacere.
În vremea rugăciunii este în rugăciune.
Acela și în vremea răsplătirii va fi în răsplătire.
4 – M-am întors să văd glasul care îmi vorbea… și când m-am întors am văzut șapte stele…
– Cum să vezi un glas care îți vorbește?
– Aici este taina cunoașterii adevărului.
Trebuie să știi să vezi glasul nu fața vorbitorului,
să vezi înăuntru. nu înafara,
duhul, nu înfățișarea,
adevărul ascuns, nu cel arătat…
Fața poate să înșele, căci fețe pot fi mai multe și pot fi schimbate,
dar glas nu poate fi decât unul și nu poate fi schimbat.
După cum este scris.
Oile merg după El căci Îi cunosc glasul (Ioan 10, 5).
5 – Nu te opri niciodată la fața unui vorbitor, ci mergi până la glasul lui.
Și du-te pe glasul lui până la inima din care iese acest glas, – pentru că este scris: din prisosul inimii glăsuiește gura.
Și numai dacă în inima aceea vei vedea cele șapte stele, cele șapte virtuți, cele șapte roade ale Duhului Sfânt, – abia atunci să asculți ce grăiește.
Și să crezi ce asculți. | Continuare »

Lidia Hamza

Alungă-a mea-ndoială
Din noaptea de-ncercări,
Să nu-mi simt șovăială
Când trec cu-așa sfială
Pe-a spinilor cărări.

Să nu simt teamă-n fața
Golgotelor de-acum,
Că-n vârful lor e viața
și-ncepe dimineața
pe-am învierii drum.

Să nu-mi simt tremurată
Cântarea mea-n văpăi.
De-acolo-ncununată
Iubirea mea curată
O văd în ochii Tăi.

Să nu-mi simt niciodată,
Oriunde-aș fi aici,
Privirea aplecată
Și fruntea asudată
De-a îndoielii frici.

Ci numai sus privirea
În orișice furtuni
Ca să-nțeleg iubirea
Cum îmi sfințește firea
Când arde pe cărbuni.

Cât ochii mei sunt țintă
În ochii Tăi, Iisus,
Nu-s flăcări să mă mintă,
Ci doar simt cum m-alintă
Pe răni, Oleiul pus.