Comori Nemuritoare

Versuri: Traian Dorz; cântă: Culiță Mihăilă

Ochii mei Te văd, Iisus, suferind pe Cruce
pentru cei ce morţi eram, viaţă a ne-aduce;
pentru cei care eram iadul să ne-apuce,
Ţi-ai dat Sângele Tău Sfânt, suferind pe Cruce…

Ochii mei Te văd acum cum m-aştepţi pe mine,
să las calea lumii rea şi să vin la Tine,
cum de binecuvântări braţele Ţi-s pline,
– o, de cât amar de ani mă aştepţi pe mine!

Ochii mei Te vor vedea când vei fi-n Mărire,
– sau spre-osândă să m-alegi, sau spre mântuire,
Doamne-alege-mă de-acum pentru-a Ta iubire,
să mă poţi lua în Cer când vei fi-n Mărire!…

Traian Dorz, din volumul Cântări îndepărtate

Părinte-Atotputernic, din cerul Tău Preasfânt,
îndură-Te, priveşte cu milă spre pământ,
vezi câtă suferinţă şi câte chinuri iar
frământă bieţii oameni şi-i zbuciumă amar!

Vezi câtă ură zace în sufletul hain,
şi apără-l pe Abel de ura lui Cain!

Vezi cât e neadevărul în fiecare glas
şi apără-Ţi dreptatea şi cinstea pas cu pas.

Vezi câtă necredinţă în inimi s-a-ncuibat
şi apără-i pe-aceia cu sufletul curat,
vezi câtă-i fărdelegea ce-n suflete s-a pus
şi apără iubirea,
o, Tată Sfânt de Sus!
Şi apără-ne, Doamne, de tot ce-i rău, pe noi,
căci ne rugăm spre Tine din sute de nevoi! | Continuare »

Iosif Gheorghiţă

Demnitatea unui om este numai moştenită genetic, ci se şi formează prin educaţie.
Şi mai ales prin IUBIRE!
Ferice de acela care din copilărie a avut pe cineva care să-i sădească iubirea în sufletul său. Această uriaşă virtute, IUBIREA, cultivă:
Iubirea de părinţi,
Iubirea de familie,
Iubirea de natură,
Iubirea de frumos,
Iubirea de cultură, de artă,
Iubirea de patrie,
Iubirea de neam,
Iubirea de oameni.
Prin ele, omul Îl descoperă pe Dumnezeu şi se supune Voii Lui. Pentru că ele şi altele asemenea lor sunt Faţa văzută a lui Dumnezeu.
Cine îşi iubeşte patria şi neamul, dorind şi uneia, şi altuia pacea şi fericirea, din dragoste de dreptate şi de bine pentru ele, se înnobilează cu darul lui Dumnezeu, DRAGOSTEA. Apoi din acest dar al lui Dumnezeu se naşte şi dragostea de fraţi, şi iubire de oameni. Din această dragoste vin toate celelalte iubiri care, toate, sunt Faţa văzută a lui Dumnezeu şi descoperită omului împodobit cu ea. Numai aşa, nespus de fericit, omul jertfeşte totul cu plăcere, ca, în patria în care s-a născut, să fie pace şi neamul în care trăieşte să fie fericit. Aşa el devine un suflet cu un caracter nobil. | Continuare »

… la închisoare, din cauza condiţiilor grele de acolo, s-a îmbolnăvit grav şi, fiind lăsat fără îngrijire medicală, a trecut la Domnul în braţele fraţilor care erau împreună cu el… Asta s-a întâmplat în ziua de 7 martie 1960, în închisoarea Gherla.

Fratele Mândroni Valer s-a născut în satul Ciula Mare de lângă Haţeg, judeţul Hunedoara, la data de 2 februarie 1902, din părinţii Petru şi Ana. A mai avut 5 fraţi.
După terminarea şcolii primare a rămas în casa părintească, devenind un bun şi harnic agricultor. Iar după eliberarea din armată, s-a căsătorit cu soţia sa, Voichiţa, având doi copii: pe Valer şi pe Iulius.

Fiind preţuit de toţi pentru hărnicia şi priceperea sa, a fost a­les primar al comunei între anii 1933 şi 1940. Dar viaţa aceasta mereu în mijlocul lumii şi în tovărăşia multor oa­meni de tot felul l-a atras pe căile petrecerilor lumeşti şi ale băuturii. Mai ales că în zona aceea sunt mulţi pomi şi se face multă băutură aducătoare de pierzare, atât trupească, cât mai ales sufletească, multora. Bietul frate Valer, înainte de a-L cunoaşte pe Domnul Iisus, era prins cu totul în patima acestor băuturi.
În anul 1932, fiul său Valer a murit la vârsta de 13 ani, iar în 1947 l-a căsătorit pe celălalt fiu al său, pe Iulius, cu sora Mărioara.

Viaţa fratelui Valer s-a desfăşurat în felul cum am arătat mai sus până în anul 1953, când Dumnezeu, cu bunătatea Sa, S-a îndurat să facă o minune cu el, întorcându-l din calea pierzării numai prin lucrarea puterii Sale. Şi iată cum a fost:
Soţia sa, Voichiţa, intrase mai de mult în Oastea Domnului şi mergea cu dragoste de fiecare dată la biserică şi la adunarea Oastei. Dar el, venind acasă adeseori beat şi negăsind-o, o certa cu vorbe rele şi de multe ori a bătut-o, să se lase de Domnul şi să fie lumească aşa ca dânsul.
Dar în ziua de Rusalii a anului 1953, seara, a avut o vedenie de îngeri care cântau, iar dintre ei, unul mai puternic i-a zis:
– Valer, tu trebuie să te întorci la Dumnezeu; altfel vei pieri.
El i-a spus soţiei sale, arătându-i locul unde erau îngerii – dar ea, deşi nu vedea şi nu auzea nimic, i-a zis:
– Dacă ţi-a spus aşa, atunci fă aşa! | Continuare »

Părintele Iosif Trifa

Un vestit predicator a ţinut odată, despre Judecata din Urmă, o predică atât de puternică, încât toţi ascultătorii au început a plânge. Dar, pe când era mai mare plângerea, predicatorul şi-a schimbat deodată predica şi a zis: „Ştergeţi-vă lacrimile, dragii mei, căci voiesc să vă spun ceva şi mai înfricoşător decât Judecata din Urmă. Nici un ceas nu va trece şi, după ce veţi ieşi de aici, veţi uita cu totul predica mea. Veţi rămâne numai cu plânsul, căci, mergând acasă, vă veţi înfunda iarăşi în păcate şi răutăţi… Şi asta-i ceva mai grozav decât Judecata din Urmă“.

– la 51 de ani de la trecerea la Domnul –

Din «Fericiții noștri înaintași», de Traian Dorz

Fratele Diniş Ioan s-a născut în satul Chişcădaga de lângă Deva, prin anul 1880, unde şi-a petrecut copilăria. După terminarea şcolii din sat a mers mai departe, făcând cursurile pregătitoare de notari, după care a fost numit notar în Gurasada. Şi aici a rămas până la sfârşitul vieţii sale pământeşti.

La căsătoria sa, Domnul a îngăduit să afle o soţie foarte rea, beţivă şi stricată – şi nu în ascuns, ci pe faţă, în văzul tuturor. Din cauza aceasta, fratele Ioan a avut o cruce nespus de grea tot timpul cât a trăit biata femeie. Dar această cruce l-a făcut să se apropie de Domnul şi să-I ceară putere şi ajutor, spre a o purta fără cârtire până la capăt. Când s-a umplut paharul amărăciunilor sale, Domnul i-a luat-o, rămânând văduv, cu altă cruce, ca să-şi crească singur pe cei doi copii pe care i-a avut.

Fratele Diniş Ioan a intrat în Oastea Domnului cam prin 1930. După ce s-a predat Domnului Iisus şi a pus frumosul legământ de ostaş al Lui, el a avut o purtare şi mai frumoasă decât înainte, deşi totdeauna a fost respectuos cu toţi oamenii. Îndeplinind funcţia de notar în Gurasada, el a avut ocazia să facă mult bine tuturor celor ce aveau nevoie de el, mai ales în anii de criză, când populaţia de la ţară avea cel mai mult de suferit. Pe atunci un notar comunal putea face mult bine sau mult rău. | Continuare »

Unui pustnic i s-a arătat diavolul într-o noapte în chip de înger luminat şi i-a zis:
– Eu sunt Arhanghelul Gavriil şi sunt trimis la tine să-ţi aduc cuvânt de laudă pentru râvna şi privegherile tale.
Dar pustnicul, simţind ispita, răspunse:
– „Sfinte arhanghele“, ia seama că ai greşit adresa! Vei fi trimis, poate, la un altul, căci eu sunt un biet păcătos; eu sunt cel mai păcătos şi ticălos om din lume.
Diavolul scrâşni din dinţi şi o rupse la fugă.

“Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunţă că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor”,
se spune într-un comunicat remis agenţiei Mediafax, de către Consiliu Eparhial.
Sursa: www.razbointrucuvant.ro

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. ( Coloseni 2, 8 )

E o minune cerească izbăvirea pe care Domnul Iisus o dă oricui Îl cheamă pe El să-l izbăvească din lanţurile diavolului.
Domnul Iisus a făcut mereu şi face mereu astfel de minuni, izbăvind pe oricine Îl cheamă cu lacrimi de căinţă, cu o dorinţă şi o credinţă puternică să-l scape.
Dar fiecăruia din cei pe care Mântuitorul îi dezleagă din acele lanţuri, El îi spune: Vezi, acum ai fost eliberat, bagă de seamă să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva şi mai rău (In 5, 14).

Dar ce se întâmplă cu mulţi? Se întâmplă întocmai ca în unul din desenele dintr-o carte a Părintelui Iosif Trifa. În acel desen era înfăţişat un om pe care diavolul îl trăgea spre cimitir, cu un lanţ. Dar omul nu mai era acum legat de acest lanţ, ci fusese dezlegat de Domnul Iisus. Totuşi omul se mai ţinea cu amândouă mâinile de lanţul diavolului, strigând:
– Fraţilor, nu mă lăsaţi! Nu mă lăsaţi, fraţilor, căci iată satan mă duce la iad…
– Dar lasă-te tu de lanţul lui satan, îi ziceau fraţii; căci el nu te poate duce dacă nu te ţii tu de el!

Aşa se întâmplă cu foarte multe suflete pe care Domnul le-a dezlegat din toate lanţurile diavolului şi i-a izbăvit de toate patimile şi păcatele cu care erau legaţi odinioară şi ţinuţi în moartea şi osânda diavolului…
Când diavolul le mai trece prin faţa lor câte un astfel de lanţ, ei se apucă din nou de el, spunând sau gândind că unul sau altul din păcatele pe care le iubiseră înainte n-ar fi oprit. | Continuare »

Maria Blăjeru

Cerule, străjerule!
Pe sub bolta-ţi arzătoare
Trec mulţimi rătăcitoare,
Dar în ganduri, ce duc oare?
– Spune, cerule, ce vezi
Din înaltul unde şezi?

Gânduri,
Rânduri,
Stări zdrobite şi-ntristate,
Frunţi de gânduri aplecate
Cine vă cunoaşte oare
Şi-nţelege-aici sub soare
Multa voastră frământare?

Fiul, Tatăl,
Duhul, iată-L
Cel care-a creat gândirea
Are-alinul sfânt: iubirea
O, mulţimi rătăcitoare,
El e unica salvare
Cine Îl doreşte-L are!
…Cerule, străjerule!