Curajosul arhimandrit Scriban din Bucureşti

…s-a stins din viaţă în ziua de 4 ianuarie 1949, în vârstă de 70 de ani, după ce toată această viaţă şi-o închinase Domnului, călugărindu-se.

Printre primii cei mai curajoşi apărători ai Oastei Domnului a fost şi arhimandritul Iuliu Scriban din Bucureşti. Acest om sincer şi înţelept era adânc încredinţat de Duhul Sfânt că Părintele Iosif Trifa şi minunata Lucrare duhovnicească începută prin el erau de la Dumnezeu. Şi, fiind con­vins deplin de acest adevăr, n-a mai putut fi clintit de pe temelia acesta de nici o putere.
În clipa când a­ceastă Lucrare a început să se afirme puternic ca o nădejde de însănătoşire a Bisericii şi de înviere a neamului, acest om, care era însufleţit numai de aces­te nobile idealuri şi săritor în a apăra tot ce este bun, s-a ataşat total de ideea Oastei şi de iniţiatorul ei. Ani de zile a sărit în apărarea ei, de fiecare dată când vreun necunoscător ori vreun răutăcios îndrăznea s-o atace. Cu condeiul său ascuţit şi cu inteligenţa sa sclipitoare, părintele Iuliu era totdeauna în fruntea apărătorilor dreptăţii, ai curăţiei şi ai adevărului.

De o vârstă cu celălalt mare prieten şi apărător al Oastei Domnului, cunoscutul scriitor Gala Galaction, el s-a stins din viaţă în ziua de 4 ianuarie 1949, în vârstă de 70 de ani, după ce toată această viaţă şi-o închinase Domnului, călugărindu-se.
Fiind necruţător cu slăbiciunile sale, a luptat cu toată puterea să le înlăture şi din alţii. Urând păcatul de pretutindeni, a luptat să-l înlăture mai ales din viaţa Bisericii. De aceea el şi-a pus toată puterea minţii şi a inimii lui în slujba însănătoşirii morale a obştii noastre duhovniceşti, a societăţii noastre creştine. De la începutul Primului Război Mondial şi până la terminarea celui de-al doilea, aproape n-a fost zi în care să nu-i răsune glasul scrisului său în vreuna sau mai multe publicaţii, atât bisericeşti, cât şi laice, în apărarea vreunui adevăr sau în osândirea vreunei minciuni. În sprijinul vreunei nevinovăţii şi în judecarea vreunei nedreptăţi. | Continuare »

Prezenţi la lupta începută!…

PPr-Vladimirreotul Vladimir Popovici – «Ostaşul Domnului», ianuarie 1935

Fraţi ostaşi ai lui Iisus!
S-a început iarăşi furtunoasa zonă drăcească de prigonire a Duhului lui Dumnezeu. Căci scris este desluşit: «Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi» (II Tim. 3, 12). Şi că «partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire» (Fapte 28, 22).IH_Crucea
Dar aceasta este soarta de totdeauna a adevăraţilor ucenici ai Domnului. Şi acesta este semnul de adevărată urmare a lui Iisus. Aceasta este «crucea» Domnului!
Dar noi nu ne vom teme de nimeni şi de nimica, afară de Unul Dumnezeu şi de păcat. Căci Domnul zice: «Vai inimilor celor fricoase! Şi mâinilor celor slabe ale păcătosului, care umblă pe două cărări» (Înţelep. Sirah 2, 13).
Noi ne aflăm în această strâmtoare, în această zonă de prigonire, în acest «Pathmos», «din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Iisus Hristos» (Apoc. 1, 9).
Dar noi vom răbda până la sfârşit, ca să ne mântuim (Mat. 24, 13). Căci dacă vom răbda, vom şi împărăţi împreună cu El, iar dacă ne vom lepăda de El, şi El se va lepăda de noi (II Tim. 2, 12).
Vom fi răbdători în suferinţe (Rom. 12, 12), pentru că prin răbdare vom dobândi făgăduinţa (Evrei 10, 36).
Răbdarea noastră ne va aduce biruinţă (Rom. 5, 4). Noi vom lupta până la moarte pentru adevăr şi Domnul Dumnezeu Se va lupta pentru noi (Înţelep. Sirah 4, 30). Noi vom vorbi despre învăţăturile Domnului înaintea împăraţilor, şi nu ne va roşi obrazul (Ps. 119, 46).
Noi vrem să ascultăm de Înţelepciune (de Iisus) şi să ne înţelepţim şi nu vrem să ne îndepărtăm de la dânsa, căci fericit este bărbatul ce-L ascultă şi omul care va păzi căile Lui (Pilde 8, 33–34).
Noi vom rămâne credincioşi, prin urmare, «duhului de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea lui Iisus» (Efes. 1, 17), dat de Domnul într-o măsură bogată preaiubitului nostru trezitor şi îndrumător pe căile adevărului mântuirii sufleteşti, Păr. Iosif Trifa, cu nume nemuritor în istoria Bisericii noastre pravoslavnice româneşti. El ne-a trezit. El ne va şi duce la ţinta luptei începute. | Continuare »

Acatistul Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Rugăciunile începătoare

Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mantuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

Icosul 1
Îngerii văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că patimilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, întâiule mucenice şi Arhidiacone Ştefane!

Condacul 2
Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor şi-i mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă pentru că ei nu ştiau să cânte: Aliluia ! | Continuare »

CERLINCA VASILE din Sfântu Ilie – Suceava

A trecut la Domnul în ziua de 20 decembrie 1977 şi a fost petrecut de o mare mulţime de fraţi şi surori, cât şi de locuitorii satului Sfântu Ilie.

Fratele Vasile Cerlinca s-a născut în anul 1894, luna aprilie, ziua 24, în satul Sfântu Ilie, judeţul Suceava. Întoarcerea lui la Domnul a fost aşa:
În anul 1929 i-a venit în inimă o puternică sete după Cuvântul lui Dumnezeu şi după aflarea mântuirii. Îl dorea şi-L căuta pe Domnul cu toată aprinderea inimii lui. În timpul acela, mergând fratele Vasile pe la primarul din satul său, a văzut la el două cărţi, şi anume: „Călătoria la Ierusalim” şi „Ce este Oastea Domnului”, şi i le-a cerut să le citească. Primarul, care nu le dăduse nici o importanţă, i le-a dat, iar fratele Vasile L-a aflat din ele pe Domnul Iisus după Care înseta sufletul său.
A intrat îndată în Oastea Domnului şi apoi a pornit să-i cheme şi să-i aducă şi pe mulţi alţii la Dumnezeu, până la mari depărtări. Duhul Domnului Iisus, Care îi umpluse inima, îl făcuse să fie blând, bun, iubitor, smerit şi înţelept, aşa că tot cuvântul lui era ascultat şi urmat de mulţi. Se folosea de orice prilej pentru a vorbi despre Domnul la toţi cei cu care se întâlnea. De multe ori, călătorind cu trenul şi vorbind oamenilor, erau suflete care Îl primeau acolo pe Domnul şi deveneau fraţi preaiubiţi. | Continuare »

La fapta bună nu se caută rangul, starea şi neamul

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR,
din «Predici la duminici şi sărbători» cuvânt la
Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh

„ Săracii şi betegii şi şchiopii şi orbii adu-i aici”
(Luca 14, 21)

Oare cântarea cea sfântă, pe care noi o cântăm, nu a întrunit laolaltă toate deosebitele noastre glasuri într-un cântec armonios?
Noi toţi, tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi, femei şi bărbaţi, robi şi stăpâni, noi toţi împreună intonăm o cântare.
Aşadar când noi ne-am adunat aici în casa Domnului, spre închinarea şi proslăvirea lui Dumnezeu, nu se mai face deosebire între rob şi stăpân, între bogat şi sărac, între stăpânitor şi supus, ci toată nepotrivirea vieţii cele obişnuite se alungă dintr-un loc sfânt, toţi împreună facem o singură ceată, toate glasurile gustă o singură slobozenie şi pământul aici urmează cerului.
Aşa de mare este înălţimea Bisericii!
Nu se poate zice, că aici deşi stăpânul cântă cu o mare voioşie, robul însă trebuie să fie mut, că deşi bogatul mişcă buzele sale, săracul este osândit la tăcere.
Încă şi aceea nu este aici, că numai bărbatul să cânte lui Dumnezeu laude şi să-L proslăvească, iar femeia să stea mută şi fără glas.
Mai vârtos toţi aici se îndulcesc de aceiaşi cinste, toţi aduc aceeaşi jertfă şi acelaşi dar. Acesta nu are mai mult drept, decât acela, şi unul nu are nici o întâietate înaintea altuia, ci toţi se îndulcesc de o cinste şi au numai un glas. Numai un singur glas se înalţă de la toate limbile către Ziditorul lumii. Deosebire nu se face aici dintre aceea că unul este rob, altul slobod, unul slugă, altul stăpân, unul bogat, altul sărac, si de este cineva bărbat sau femeie, ci deosebirea zace în simţământ, de este cineva râvnitor sau uşuratic, păcătos sau cu fapte bune. | Continuare »

Cuvânt despre cele două ospeţe

Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi Îndrumări Duhovniceşti, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Acum, în faţa ochilor minţii noastre se află două ospeţe, despre care ne vorbeşte pericopa evanghelică de astăzi.
Unul dintre ospeţele descrise în pildă este dat de un împărat plin de bunăvoinţă şi milostiv. Însă când ospăţul era gata, cei chemaţi n-au venit. Ei au preferat să se ocupe unii cu cumpărături, alţii cu treburi gospodăreşti; iar alţii, prinzându-i pe soli, i-au batjocorit, iar pe unii chiar i-au omorât, împăratul, mâniat, pedepsindu-i aspru pe vinovaţi, îşi trimise iarăşi slugile sale să cheme la ospăţ pe oricine ar întâlni în cale. Se adună o mulţime de oameni, şi când împăratul veni să-i vadă, zări pe unul care nu era îmbrăcat în haine de sărbătoare. El îl întrebă de ce nu a venit îmbrăcat cum se cuvine, iar acela tăcu, arătându-şi astfel dispreţul faţă de împărat şi nedorinţa de a participa la sărbătoare, motiv pentru care a fost dat afară. Astfel, la acest ospăţ au fost mulţi chemaţi, dar puţini au fost şi aleşi, care au luat parte la cină.

Al doilea ospăţ nu este o pildă, ci este real. Este banchetul nelegiuitului Irod. Se vede că la acest banchet nici unul dintre cei chemaţi nu a refuzat să vină, toţi erau îmbrăcaţi de sărbătoare şi se desfătau după pofta inimii. El s-a petrecut în beţie, desfrâu nestăvilit de simţul ruşinii şi de conştiinţă şi s-a terminat cu o imensă crimă: uciderea lui Ioan Botezătorul. | Continuare »

DREPTUL ÎNTRE IUBIRE ŞI SABIE

Ieromonah ARSENIE BOCA, CĂRAREA   ÎMPĂRĂŢIEI

Dezechilibrul, haosul şi anarhia sunt cam acelaşi lucru; o schimonosire, o degenerare, un accident, un păcat colectiv. Dezechilibrul sau păcatul nu e o realitate cu suport propriu, ci sunt ghearele haosului în grumazul realităţii, o pândire a nimicului care vrea să înghită în sine toate câte sunt. Dumnezeu vrea să stăvilească năvala anarhiei în făptură, însă, respectând libertatea omului, nu poate, decât dacă va câştiga şi convingerea omului pentru intenţia Sa. Pe drepţi îi are câştigaţi pentru această cauză. Pe nedrepţi, pierzând aceştia libertatea lor – de vreme ce robesc păcatului – nu-I mai poate câştiga prin libertatea pe care n-o mai au, de aceea pentru aceştia nu-I mai rămâne decât sabia. Prin sabie se înţelege aci: asprimea dreptăţii, legea, autoritatea, stăpânirea, pedeapsa, până chiar şi pedeapsa cu sabia.
Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade tară de veste urmărit de dreptate.
O mare putere de refacere asupra celor căzuţi din dragostea lui Dumnezeu o au drepţii, care stau înaintea Stăpânului vieţii pentru fraţii lor. Ei fac cumpănă între Dumnezeu şi oameni: dobândind de la oameni pocăinţa şi de la Dumnezeu, milostivirea. Când lipsesc drepţii dintre oameni, iubirea nu se poate împlini, ci trebuie să se împlinească dreptatea. | Continuare »

Ce să facem pentru a ne învrednici de har sau cu ce poate fi asemuită Împărăţia lui Dumnezeu?

Sfântul Teofan Zăvorâtul,
despre NECRUŢAREA DE SINE SI VENIREA HARULUI. Ce aşteaptă Dumnezeu de la noi? Unde si cum sa căutam ajutorul lui Dumnezeu?

Vă voi aminti o istorisire evanghelică aducătoare de mângâiere. Domnul Se apropie de Ierihon. Acolo, lângă drum, şedea un orb. Auzind ca Domnul este aproape, el a început să strige: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! (Lc. 18, 38). Ceilalţi voiau să îl oprească, însă el, de neoprit datorită credinţei sale puternice, striga: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Domnul a luat aminte la strigarea lui şi l-a vindecat.

Bine să-L cuvântăm pe Domnul, Care a luat aminte la strigarea orbului, dar să-l fericim şi pe orb, care n-a încetat să strige către El după ajutor. Şi iată, fraţilor, o pildă de mântuire pentru noi, o pildă a felului în care sufletul se izbăveşte de orbirea duhovnicească, de întunericul păcatului şi de toate lanţurile iubirii de lume şi iubirii de patimi care îl leagă. Sufletul caută şi striga, dar până ce nu-i vine Domnul în ajutor nu i se deschid ochii şi lanţurile lui nu cad. Fără Mine, zice Domnul, nimic nu veţi putea face (In 15, 5). Creştinul poate totul, însă numai în Domnul, Care îl întăreşte (Filip. 4,13), pentru că harul venind, lucrează în el şi a voi, şi a săvârşi, după a lui bunăvoinţă (Filip. 2,13).

Să nu vă speriaţi când auziţi că recăpătarea vederii duhovniceşti şi eliberarea de lanţurile lumii şi păcatului sau, totuna, întoarcerea deplina a inimii către Domnul, este lucrul harului, în ideea că asta ar fi departe de noi… Dimpotrivă, bucuraţi-vă de asta, pentru că este de la Domnul, este aproape, precum şi Domnul însuşi e Dumnezeu apropiat de toţi, iar nu depărtat. De la Domnul totul ne este pururea pregătit – trebuie doar sa adăugăm ceea ce ţine de noi. | Continuare »

“Cât de greu vor intra bogaţii în împarăţia cerurilor!”

Sf. Ioan Gura de Aur, din «Omilii la Matei»

„Si iata, venind un tinar la El, I-a zis: „Invatatorule bune, ce sa fac pentru ca sa mostenesc viata de veci?” (Matei 19, 16)

„Unii îl defaimă pe tânărul acesta, spunînd că era viclean şi rău, că a venit la Iisus spre a-L ispiti; eu însă nu voi sta la îndoială să spun că era un iubitor de argint, un om biruit de averi, pentru că şi Hristos tot această mustrare i-a făcut. Nu-l socotesc deloc viclean. Şi e primejdios să îndrăzneşti să te pronunţi asupra unor lucruri pe care nu le cunoşti, mai cu seamă atunci cînd ai de gînd să învinuieşti. De altfel şi evanghelistul Marcu înlătură bănuiala că tînărul acesta ar fi un ispititor. El spune: alergat la El şi îngenunchind înaintea Lui, îl ruga”; Şi: „Căutînd la el Iisus, l-a iubit”. Tirania banilor este mare; dovadă, tînărul acesta. De-am săvîrşi toate virtuiile, dragostea de bani le prihăneşte pe toate. Pe bună dreptate a spus Pavel că este rădăcina tuturor relelor: „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor”.

– Dar pentru ce Hristos i-a răspuns, zicînd: „Nimeni nu este bun”.
– Pentru că tînărul a venit la El ca la un simplu om, ca la unul din cei mulţi, ca la un învăţător iudeu. De aceea şi Hristos îi vorbeşte ca om. Totdeauna Hristos vorbeşte cu cei care vin la El potrivit socotinţei ce o au ei despre El. De pildă: „Noi ne închinăm la ceea ce ştim”; şi: „Dacă mărturisesc Eu de Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată”. Acum cînd zice: „Nimeni nu este bun”, nu grăieşte aşa pentru a arăta că nu este bun – Doamne fereşte! -, că n-a spus: „Nu sînt bun”, ci: „Nimeni nu este bun”, adică nici un om. Şi iarăşi, cînd spune aceasta nu o spune pentru a lipsi pe oameni de bunătate, ci pentru a pune bunătatea oamenilor în comparaţie cu bunătatea lui Dumnezeu. De aceea a şi adăugat: „Decît unul Dumnezeu”. | Continuare »

Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul

Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin. | Continuare »

« Older Posts
Newer Posts »