Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 15 septembrie:

„Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;“ (Psalmi 105, 12).

Niciodată pe pământul acesta, în nici o vreme şi în nici un loc,
poporul lui Dumnezeu n-a fost o gloată foarte mare, ci, adesea, un număr foarte mic.
Mulţimea vine, uneori, numai să audă ceva mai deosebit, să vadă ceva mai neobişnuit
şi să se mire de ceva nemaivăzut.
Dar când este vorba de naşterea din nou, de luarea crucii şi de urmarea lui Hristos cu fapta, cu jertfa, cu răbdarea şi cu toată trăirea zilnică,
atunci, aceia care se aleg şi se hotărăsc să meargă după Hristos, rămân mereu foarte puţini…
Aceşti foarte puţini care se aleg să-L asculte şi să-L urmeze pe Domnul,
din clipa ruperii din mulţime,
devin celorlalţi nişte străini.
Pentru că, ceea ce fac ei, mulţimii i se pare prea de tot.
Pentru mulţime, Hristos nu este înţeles aşa.
Credinţa mulţimii este un fel de vis, care rămâne totdeauna în afara vieţii zilnice şi care n-are nimic a face cu ea.

Pentru mulţime, Dumnezeu este ceva închis cu totul într-o Casă şi într-o Carte.
Într-o Casă, în biserică, la care te duci din când în când, ca să mai auzi câte ceva sau să mai vezi câte ceva şi să mai faci câte ceva, căci aşa este obiceiul…
Şi, într-o Carte, în Sfânta Evanghelie, pe care însă nu trebuie s-o deschizi niciodată, pentru că „în ea nu-i voie să citească oricine“…

Iată credinţa sărmanei mulţimi
şi iată sărmana ei cunoaştere despre Dumnezeul Care o învăluie cu atâta bunătate
şi îi dăruieşte atâtea binefaceri,
şi Care doreşte să se apropie neîncetat de ea cu atâta dragoste şi milă, ca s-o mântuiască! | Continuare »

„Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului,“ (Ioan 3, 14)

Moise a înălţat şarpele în mijlocul tuturor, în văzul tuturor, în mijlocul poporului otrăvit de veninul şerpilor înfocaţi, în mijlocul celor mai cumplite nenorociri, suferinţe şi lipsuri, în mijlocul deznădejdii şi al morţii – slăvită Salvare – tuturor, Moise a înălţat numai Acest Semn Unic. Şi a poruncit ca toţi să privească numai la el. Privirea cu credinţă în cuvântul lui Dumnezeu dădea vindecarea. În toată pustia nu era alt semn ca să vindece şi să mântuiască. Cine nu voia să privească la Acesta, trebuia să moară, – altă mântuire Dumnezeu nu-i mai dădea.

Tot aşa trebuie să fie înălţat şi Domnul nostru Iisus Hristos, cum a fost înălţat şarpele. Măcar aşa! Să fie înălţat Hristos în locul şarpelui prăbuşit pe totdea-una, în toate inimile noastre. Măcar cât a fost înălţat şarpele, trebuie să fie înălţat acum Hristos. În noi şi între noi.
Să fie slujit Hristos, de către noi toţi, măcar cu atâta parte din viaţă, măcar cu atâta râvnă, măcar cu atâta dragoste şi stăruinţă cu câtă a fost slujit şi iubit şarpele!
Să-I fie dată lui Hristos măcar atâta parte din averea noastră, din munca noastră, din pâinea noastră, din trupul nostru, din timpul nostru, din talentele noastre, din darurile noastre, cât am dat şarpelui! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 14 septembrie:

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui!“ (Psalmi 105, 1).

Cea dintâi şi cea mai mare datorie a Bisericii lui Hristos a fost să asculte porunca Lui, spusă mereu, din cele dintâi zile şi până în cele din urmă:
„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, bote-zându-i în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh,
apoi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu!…“ (Mat. 28, 19-20).
Duceţi-vă printre popoare, vestiţi, botezaţi şi învăţaţi!…
Şi, din cele dintâi zile ale ei, aşa a făcut Biserica Vesti-toare.
De aceea atâtea neamuri, altădată păgâne, au auzit, s-au botezat şi învaţă ceea ce a poruncit Domnul, stăruind în ascultarea voii lui Dumnezeu cu tot preţul jertfelor şi al iubirii ei.

Toată istoria vieţii, adică a realizărilor şi jertfelor creştine în slujba vestirii lui Hristos, este dovada curatei ascultări pe care Trupul lui Hristos a dorit s-o arate Capului său.
De la Înălţarea Domnului şi până la Venirea Lui din nou, Biserica cea vie a lui Hristos a făcut şi va face mereu această dumnezeiască slujbă de vestire a Numelui Său Sfânt.
Împlinind astfel cu preţul oricăror jertfe această arzătoare poruncă a Domnului,
în măsură tot mai mare
şi în cercuri tot mai largi,
cu toate mijloacele sale vechi şi noi.
În vremile acestea, cele din urmă, când graba propovăduirii şi vrednicia ei cer de la slujitorii şi vestitorii Domnului nu numai mijloace cât mai noi, ci, mai ales, o râvnă cât mai aprinsă
şi o îndrăzneală cât mai mare,
Hristos reaminteşte şi mai puternic alor Săi porunca Sa mântuitoare: Vestiţi! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 12 septembrie:

„Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi“ (Psalmi 104, 10).

Slavă nemărginită şi veşnică, slavă Ţie, Doamne!
Slavă mereu nouă şi mereu mai înaltă Puterii şi Înţelepciunii Tale, Doamne,
căci Tu faci tot ce este văzut şi nevăzut,
mărginit şi nemărginit,
înlăuntrul şi în afara noastră!
Slavă Ţie, prin Care s-a născut lumina, din care au izvorât Viaţa, Frumuseţea şi Bucuria, în ceruri şi sub ele!
Pe pământ şi sub el.
Pe ape şi sub ele.
Slavă Ţie, Care lucrezi neîncetat (Ioan 5, 17),
făcând tot ceea ce noi putem vedea, simţi sau numai bănui!
Care faci tot ceea ce noi nu putem nici vedea, nici simţi şi nici bănui măcar!
Tot ceea ce putem să pricepem numai prin credinţă (Evrei 11, 3)
şi tot ceea ce nici măcar prin credinţă nu putem! (Efes. 3, 20). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 11 septembrie:

„Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!“ (Psalmi 104, 1).

A încerca să dovedeşti ceea ce este mai limpede şi mai văzut ca orice, i s-ar părea oricui cea mai zadarnică muncă;
ar fi cea mai lipsită de înţelepciune şi de folos osteneală
şi ar dovedi cea mai scăzută părere despre ascultători.
Ce ar însemna să încerci a-i dovedi cuiva că este soare pe cer, când lumina şi binefacerile lui se văd şi se simt pretutindeni şi de către orice vietate?
Ce ar însemna să dovedeşti cuiva că există aerul care nu se vede şi nu se poate pipăi,
dar fără de care nu poate exista nimic? | Continuare »

Traian DORZ, din meditaţii la Apostolul din Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

„ În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume.“ (Galateni 6, 14)

Orice cruce văzută sau nevăzută, materială sau duhovnicească, reală sau simbolică este Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă El este Singurul Mântuitor răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră.
Deci, oriunde vezi semnul unei Cruci, îţi şi apare pe ea imaginea lui Iisus cel Răstignit. E cu neputinţă să vezi altceva sau pe altcineva pe Cruce, decât pe Iisus.
De aceea crucea nu poate fi despărţită de Hristos şi nici Hristos despărţit de Cruce.
După cum nu există Hristosul Adevărat fără Cruce, tot aşa nu există Crucea fără Hristos.

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos nu este numai crucea în înţelesul ei spiritual: Jertfa Lui cea tainică şi nevăzută.
Ci Crucea Lui este şi semnul ei văzut, concret, material, fiindcă nu este nici un lucru abstract care să nu aibă şi forma lui concretă. Nici un lucru duhovnicesc care să nu aibă şi înfăţişarea trupească.
Sufletul nostru cel nevăzut are şi trupul lui cel văzut.
Cuvântul lui Dumnezeu cel nevăzut are şi Scriptura, cartea, forma lui văzută.
Trupul lui Hristos şi Sângele Său cele nevăzute au şi ele pâinea şi vinul, forma lor cea văzută (I Cor 10, 16).
Oricine dispreţuieşte trupul cuiva, îi dispreţuieşte aceluia împreună cu acesta şi sufletul său. Fiindcă nu pot fi despărţite unul de celălalt.
Oricine batjocoreşte forma văzută a Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia, îi dispreţuieşte în acelaşi timp şi Cuvântul cel nevăzut, fiindcă acel Cuvânt este concretizat în Cartea aceasta.
Tot aşa este şi cu Împărtăşania. Şi tot aşa este şi cu Crucea. Nu se poate despărţi înţelesul unic al acestor două feţe ale aceluiaşi lucru. Cum nu se poate despărţi faţa de spate, partea umbrită de cea luminată, ceea ce se vede de ce este nevăzut. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 10 septembrie:

„Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp“ (Psalmi 103, 15).

O, dacă ar vedea omul trăind ceea ce vede murind!
Dacă ar căpăta înainte cunoaşterea pe care o capătă în urmă!
Şi dacă ar avea în moarte prilejurile pe care le-a avut în viaţă!
Ce căi curate ar croi oamenii cu picioarele lor
şi ce urme luminoase ar lăsa ei pe pământ!
Ce înţelepciune ar străluci din toate cuvintele oamenilor şi ce lucrări ar izvorî din sfinţenia seriozităţii lor!
Ce binefaceri ar face omenirea
şi ce rai ar fi întreg pământul!…
Dar omul uită cât de trecător este…
şi nu vrea să se gândească la grabnica lui ofilire,
nici nu vrea să preţuiască viaţa adevărată şi veşnică spre care Dumnezeu caută să-i îndrepte privirile prin toată trecerea şi veştejirea celor din jurul său!

O om, o frate om, priveşte la floarea de pe câmp,
înconjurată de nenumărate semene ale ei, dar singură în rostul său! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 9 septembrie:

„Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi“ (Psalmi 103, 12).

«Atât de mult» este o măsură numai pentru noi, oamenii, spre a arăta marginile până la care putem ajunge cu picioarele noastre,
sau cu ochii noştri,
sau cu mintea, sau cu inima noastră.
Peste «atât de mult», noi, oamenii, nu mai putem trece.
Dincolo nu mai ajungem, nu mai vedem, nu mai pricepem…

Dar, pentru Dumnezeu, «atât de mult» nu mai are marginile pe care le are pentru noi.
Puterea Lui, fiind nemărginită, pentru El nu există minune care să nu poată fi făcută.
El, fiind nemărginit, nu există loc în care să nu poată fi Prezent.
Dragostea Lui fiind nemărginită,
Înţelepciunea Lui, la fel,
şi Dreptatea, Bunătatea, Mila Lui,
toate lucrările acestora faţă de creaţiunea Sa şi de creaturile Sale
pot fi nemărginite.
Şi, pentru că în viaţă întocmai aşa şi apar aceste lucrări, noi, de multe ori nu le pricepem.
Pentru că şi priceperea lor întrece marginile puterilor noastre!… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 8 septembrie:

„Binecuvântă, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!“ (Psalmi 103, 1).

Binecuvântarea este şuvoiul prin care sufletul revarsă spre Cel iubit,
cu toată dăruirea şi cu toată căldura sa,
toată bucuria sa
şi, cu toată mulţumirea şi cu toată lumina sa,
toată dragostea, bunăvoinţa şi părtăşia sa.
Binecuvântarea pe care noi I-o putem da lui Dumnezeu este deplina împărtăşire a acestor simţăminte, care, revărsându-se de jos în sus, adică de la noi, cei mici, spre Tatăl şi Binefăcătorul nostru Cel Mare, din ceruri, este şi trebuie să fie învăluită în frumoasa evlavie a unei adânci smerenii şi în curăţia unui desăvârşit respect ascultător.
Dintr-o astfel de stare sufletească trebuie să izvorască de fiecare dată rugăciunile noastre, prin care, aducându-ne aminte de toate binefacerile pe care le-am primit şi pe care le primim zilnic, să înălţăm spre Dumnezeu, Binefăcătorul nostru, revărsarea inimii noastre, plină de toată comoara acestor luminoase simţăminte faţă de El. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 7 septembrie:

„Dar Tu rămâi Acelaşi, şi anii Tăi nu se vor sfârşi“ (Psalmi 102, 27).

Cum trec norii peste faţa strălucitoare a soarelui, iar el rămâne veşnic acelaşi,
cum trec valurile undelor curgătoare pe lângă stânca neclintită care le priveşte etern, iar ea rămâne aceeaşi
şi cum trec vânturile pe lângă vârfurile munţilor neclintiţi, aşa trec şi trec mereu toate…
Aşa, toate, se învechesc şi se schimbă,
aşa se nimicesc, se pierd şi se uită…
Numai Dumnezeu rămâne Acelaşi, Neschimbat şi Neînvechit, Nepieritor şi Neuitat.
Mereu Viu şi mereu Proaspăt,
Cald şi Strălucitor,
veşnic Necesar şi Prezent…

Se schimbă vârstele omului şi ale omenirii, dar Dumnezeu rămâne la fel de necesar până la sfârşit, pentru fiecare om şi pentru fiecare generaţie.
Formele sub care ni-L putem apropia de priceperea noastră se schimbă după măsura priceperii şi după trebuinţele noastre,
dar El rămâne Acelaşi. | Continuare »