Comori Nemuritoare

Traian DORZ

Slăbănog mă simt, Stăpâne,
şi străin, de toţi uitat,
am ajuns de azi pe mâine,
ca un câine
alungat.
Hule multe, fără nume,
împrejurul meu ascult,
dar par toate dintr-o lume
– val în spume –
dus de mult.
Cu nădejdile apuse,
alungat de toţi am fost,
numai Crucea Ta, Iisuse,
îmi mai fuse
adăpost.
Arsul meu obraz pe care
lacrimi curg şi azi fierbinţi
îl loviră mâini barbare
şi amare
suferinţi.
Numai Tu cu mângâiere
în suspinul meu mai vii,
să-mi aduci la greu putere
şi-n durere,
bucurii.
O, Iisuse, din înaltul
cerului, să vii, Te rog,
când din chin şi-aşteaptă saltul
iarăşi altul
slăbănog.

Traian Dorz, din volumul «Minune şi Taină»

Dacă îngerul cel tare,
de la Dumnezeu trimes,
ţi-a grăit sfântă urare
şi ţi-a spus «un vas ales»
şi-a zis: «Plecăciune ţie,
suflet preacurat şi blând»,
şi noi azi, Sfântă Marie,
te cinstim, cu el cântând:

Bucură-te, Preacurată,
vas ales şi fericit,
Maică binecuvântată
a Hristosului Slăvit!

Şi cum îngerii Măririi
au cântat «Osana»-n cor
pentru dragostea venirii
Scumpului Mântuitor,
cuprinzându-te-n cântare
şi pe tine cu Hristos,
şi noi binecuvântare
ţi-nălţăm în cor frumos. | Continuare »

Traian DORZ, Cântări Noi

Fii puternică şi mare
în Hristos, credinţa mea,
nici nu ştii azi ce mai are
încă Dumnezeu să-ţi dea!
Nici gândeşti cu ce-ndurare
bunătatea Lui mai vrea
să-ţi prefacă noaptea-n soare,
– ai Iubirea, crede-n ea!

Ţine steagul sus purtându-l,
ochii ţintă la Iisus,
sfânt şi drept să-ţi fie gândul,
hotărât cuvântul spus,
neschimbat urmează-ţi rândul,
neclintit unde-ai fost pus,
El te va ’nălţa ’nălţându-L,
– ai Nădejdea, ţine-o sus!

Nu ceda un iot din drumul
Adevărului frumos,
oricât te-ar călca duiumul
veacului necredincios,
toate vor pieri în scrumul
unui prăpăd nemilos,
– vină focul, crească fumul,
tu fii sigur în Hristos!

Păstrează-mi darul Tău, Părinte:
– credinţa care-ntâi mi-ai dat,
mereu mai rodnică şi-adâncă,
dar cea dintâi, de neschimbat!

Păstrează-mi darul Tău, Iisuse:
– învăţătura cea dintâi,
prin ea în Adevăr să umblu,
prin ea-n Iubire să rămâi!

Păstrează-mi darul Tău, Duh Sfinte:
– preasfântul har ceresc, în veac,
prin el să pot rodi edenic
în tot ce simt şi-n tot ce fac!

Păstrează-mi râvna şi-ascultarea
spre tot ce-ai spus şi mi-ai lăsat,
să-Ţi poţi primi napoi talantul
mai însutit de cum l-ai dat!

Traian Dorz,
din CÂNTAREA ANILOR

Traian Dorz, CÂNTĂRI DE DRUM

De te mai zbaţi avar s-aduni
comori râvnite de nebuni
să ştii: ce laşi pe-al morţii drum
deşertăciune sunt şi fum!

Cu ce cuvinte-ai strâns de ieri
te duci spre veşnice tăceri,
cu ce talanţi ai câştigat
te-ntorci la Cel Ce ţi i-a dat.

De-ai învăţat ceva trăind
la crinii câmpului privind
sau corbii care n-au grânar
vei şti să n-alergi în zadar.

De-ai învăţat s-asculţi ceva
cu ochii şi cu inima,
atunci vei şti ce plâns amar
e cel târziu şi în zadar!

Doar când înveţi să nu-ţi aduni
comori râvnite de nebuni,
abia de-atunci vei şti mereu
să-ţi strângi comori spre Dumnezeu!

Ioan Marini,
«Isus Biruitorul» nr. 1 / 1 ian. 1936, p. 5

Cu avânt, de bunăvoie,
Când gornistul ne-a chemat,
Noi în Oastea care luptă
Bucuroşi ne-am înrolat.

Nu aduşi cu sila suntem
Ici pe câmpul de război,
Ci de bunăvoie jugul
Luptei l-am luat şi noi…

Voluntari vrem să rămânem
Lângă crucea lui Iisus;
În Biserica Sa sfântă
Să luptăm privind în sus.

Pentru El şi-a Lui iubire
Vrem de-acum ca să trăim;
Pentru El şi-a Lui Oştire
Viaţa noastră s-o jertfim.

Voluntari vrem să rămânem
Lângă crucea lui Iisus…
În Oştirea care luptă
Pentru Patria de sus.

O, Adevăr, ce greu eşti astăzi pentru atât de multe frunţi,
că mulţi nu pot să te ridice nici pân’ la perii cei cărunţi
şi pier prin mlaştina minciunii întunecaţi şi otrăviţi,
ei, care-ar fi putut prin tine să fie-atât de străluciţi.

O, Dragoste, şi tu ce grea eşti, că multe inimi, până mor,
nu izbutesc să te ridice nici pân’ la jumătatea lor
şi pier în viermăria urii şi-n cel mai fioros gheţar,
ei, care-ar fi putut prin tine să guste-al cerului nectar.

O, Adevăr, ori unde te-aflu, îmi eşti ca soarele cel drag,
mereu spre tine-ntorc privirea ca după cel mai dulce steag.
De tine mi-am legat viaţa pe veci, de-aici şi până-n cer,
învăţătura ta s-o dărui – şi-nţelepciunea ta s-o cer.

O, Dragoste, – oricând mă afli îmi vindeci câte-o rană grea
şi-n cea mai dulce-mbrăţişare cuprinzi însingurarea mea.
Tu te-ai legat de-a mea viaţă pe veci, de-aici şi până-n cer;
înlăcrimarea mea ţi-o dărui şi sărutarea ta ţi-o cer…

Traian Dorz, Cântările căinţei

Totdeauna pe-a Domnului cale
au fost lupte şi-au fost spini destui,
căci acei ce-au urmat voii Sale
trebuit-a să-I semene Lui!

N-a iubit lumea, nu, niciodată
pe-acei câţi I-au urmat Lui cu zel,
ci cu-o ură mereu ne-mpăcată
i-a primit, pe pământ, ca pe El.

Dar cu ochii-aţintiţi la răsplată,
prin răbdarea Golgotei privind,
n-au cârtit cei aleşi niciodată,
ci-au trăit şi-au murit biruind.

Nu-i la fel pentru toţi încercarea,
nici nu-i vremea la toţi într-un fel,
însă toţi în vreun fel au chemarea
la un preţ de dureri pentru El.

Cei ce fug sau fricoşi la-ncercare
L-au lăsat sau vândut pe Iisus,
ruşinaţi se vor pierde-n uitare,
alungaţi de blestemul de Sus. | Continuare »

Traian DORZ,

din CÂNTAREA ANILOR

O, nu priveliştea-i schimbată,
ci ochii tăi au azi puteri
şi văd mai mult ca altădată,
cât nu puteau cuprinde ieri!

Aceleaşi vremi, aceiaşi oameni,
ca ieri, sunt şi-astăzi tot aşa,
tu eşti acel ce nu mai semeni,
tu eşti schimbat – şi faţa ta!

Azi ţi-s privirile mai sfinte,
ţi-s mai curate ca-n trecut
– şi văd ce nu vedeau nainte,
ştiu ce nainte n-au ştiut.

De-a lor lumină te pătrunde
iar nu de ochii cei trupeşti,
că miez e ceea ce s-ascunde,
dar coajă-i ceea ce priveşti!

Traian DORZ

Acum din nou, cu Domnul trec pragul casei voastre
şi vin la voi cu Anul-Ce-Vine împreună,
sunt sol trimis cu Anul-Cel-Nou, din slăvi albastre,
ca şi-n căsuţa voastră să spun de Vestea Bună…

Şi inimile voastre s-audă Vestea Nouă,
ce, poate, pân’ acuma voi nu aţi auzit,
Iisus Mântuitorul adusu-v-a şi vouă
putinţa mântuirii, pe lemn când S-a Jertfit.

Să ştiţi – orice păcate, oricât de mari şi grele
cu care-al vostru suflet, trăind, v-aţi încărcat,
El le-a luat asupră-Şi şi S-a suit cu ele
pe Golgota, – şi-acolo cu Sânge le-a spălat…

Că din osânda morţii, din veşnica pieire,
prin chinuri şi prin moarte, iertarea v-a adus,
că prin credinţa-n Domnul, venind la mântuire
şi-urmându-L cu-ascultare, – veţi fi cu Tatăl Sus.

E Anul Nou, e vremea şi clipa cea mai bună
să ascultaţi chemarea ce vi se face-acum;
primiţi cu drag pe Domnul şi mergeţi împreună
cu El pe totdeauna pe-al mântuirii drum.

Primiţi cu drag pe Domnul în inimă şi-n casă,
să-ncepeţi de-azi cu Domnul un drum ceresc şi voi,
cu El, va fi viaţa aici cea mai frumoasă
şi cea mai fericită în Veacul de Apoi…